Simfonie albă

Ninge de zece mii de ani!
De zece mii de ani cuvântul
ne mărturiseşte câte a văzut
prin cele scrise şi nescrise.
Ne-a legat şi dezlegat
păcatele,
întru mântuire
prin jertfa sângelui său.
Noi ne-am împărţit
înaintea celui care ne-a creat
în suflete păcătoase
şi suflete bune;
precum norii de grindini
am fost şi noi,
precum norii de ploi
am fost sămânţa pământului,
alegând între bine şi rău
ca ziua de noapte,
culcându-ne sub lumină de lună
şi trezindu-ne sub razele soarelui.
Iar ochii pe care-i întoarcem în noi
sunt reci sau sunt calzi.
A nins pe sufletele celor care au fost,
peste cenuşa uitaţilor,
dar ei nu au murit!
Au înviat şi s-au scurs într-un izvor!
Ninge peste sufletele celor care sunt,
peste trupuri calde,
iar cei ce se nasc
vin să-şi adape setea
din adevărul izvorului
şi plâng...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu duşmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de sfârşit...

Bogdaproste şade că să vină
Întuneric peste zi lumină
Lună peste soare arzător
Ce mai pleacă lumea în decor...

Stele peste razele rebele
Ultimă suflare peste cele
Ce adânc se-întunecă şi zbor
Infinit lipsit de viitor...

Norii peste cer cer înseninat
Licărire cu.... ultimul plecat
Plâng şi se revarsă-n voia lor
Lacrimi în amonte de izvor...

Ceaţă peste limpezirea-n zare
Fumul de tămâie lumânare
Ce frumos aduse-s din topor
Între verbul a trăi şi mor!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

ninge peste oraşul ruină
şi câini vagabonzi
peste oameni cu mersul mecanic
de miriapozi

ninge peste mâna întinsă-n abis
cerşind în avans din ziua de mâine
sau scormonind în gunoaie
după aruncata fărâmă de vis
după bucata de pâine

e-n jur atât de curat
căci iarna curge şiroaie
şi totul îmbracă în alb
până şi gândul
şi ponositele straie

închid ochii
pentru o clipă voi uita
că sunt un proscris
o să am ce mânca
voi trece şi prin paradis

apoi voi sări prin zăpadă
fericit de-atâta nins
chiar dacă viscolul bate
şi frigul îmi intră în oase
de mi-e carnea un chin
şi n-am Doamne
cui să mă-nchin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi o nucă şi-un covrig

Este iarnă şi-i târziu,
Cerul pare străveziu,
Lemnu-n sobă s-a gătat,
E timpul de colindat.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

Este rece şi-n cuptor,
Pe stradă, un cerşetor
Cu năsucul îngheţat,
Nu-i mai arde de cântat.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

Pentru bradul de Crăciun
S-o găsi un an mai bun
Să vină la fraţi, surori
Şi la cei din închisori.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

Poate anul următor
Va fi mai strălucitor
Şi-aşteptăm să vină iar
Moş Crăciun cu un mic dar.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua Schimbării la Faţă

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viaţă decât bine
Şi n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ţi spun că nu se poate
Să rămâi mereu aşa cum eşti,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Şi când toate sunt aşa precum voieşti...

Lasă-mă să-Ţi spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viaţă mai umană...

Fă să fie-aşa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Şi, la fel, frumos pentru frumos
Şi să fim şi noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge împietrit

Aminteşte-ţi visarea speriată,
sau plânge în tine
intrând într-o altă iarnă,
unde toamna a fost devorată
de dinţii zăpezii.
Ninge împietrit
peste trupul timpului,
urmele mele
aştern în taină
diamante albe.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

Iubito, fă-mi loc în aşternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine şi trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de lumină

într-o
lume colorată
cu atâţia ochi albaştri
cu zâmbete
şi flori de cuvinte
El
Cuvântul
s-a pogorât printre noi în
lumea aceasta
dar lumea
nu l-a cunoscut

într-o sfinţenie
mai sfântă decât
sfinţenia însăşi
la ai Săi li s-a arătat
însă
ai Săi nicidecum nu l-au primit
ci ei
de ei însăşi plini
l-au biciuit
şi l-au răstignit dăruindu-l morţii
pe El Însuşi
picurul de lumină
din viaţa fecioarei scăldată în floare şi-n zâmbet

fără prihană
de
o gingăşie
ce însăşi gingăşia-o întrece într-o adiere de vânt
tu însuţi ce nu poţi încă să ţi-o închipui

dar moartea
nicio putere nu a avut asupra Lui
căci El Cuvântul
Hristos a înviat
EL
Creatorul tuturor lucrurilor
Lumina şi Viaţa
e Cel ce-a creat
şi pasul
şi zborul
ochii şi apa
vântul şi norii
şi umbra şi dorul în care te ascunzi
mai vie viaţa tu să o trăieşti să fii o lumină pe Terra

la început
doar El era
înflorind începutul
cu lumina ochilor Săi ca para focului
El
împreună cu Tatăl
El Cuvântul
Înţelepciunea care a creat
totul
totul ce se vede şi nu se vede
mersul
omul
şi pasul
vântul

şi zborul
norii
şi ochii să-i vezi pe cer cum se plimbă

Cuvântul
El Meşterul Lui Dumnezeu
ne e
Lumina şi menirea
căci El
ne-a creat
împreună cu Tatăl
cu Cel Prea Înalt
pe firul de iarbă
să ne înscriem pasul
şi umbra
inima
într-o floare de dor Lui să i-o oferim
despletindu-ne privirea de ochi
cu
alţi ochi să-l vedem
ţesându-ne
în privirea Lui
ca
para focului

ni
se face dor
de-a Lui veşnică privire
de
ochii Lui de foc
de El Însuşi ce ne leagă
şi
ne face trecerea din lumea materială
spre
cea spirituală

într-o floare de vis
din grădina Edenului
căci
El ne-a iubit întâi
când încă
noi nici nu existam
ci
doar în planul Celui Prea Înalt ne scăldam în para ochilor Săi de flacără şi foc

noi nu eram
încă o fiinţă vie
ci
doar o imaginaţie
din planul Tatălui din cer
dar El
ne-a iubit cum ne-a văzut în planul cel sfânt
iubirea
pentru noi i-a străpuns Fiinţa
căci
suntem chipul Lui
asemănarea Lui Însuşi

oare
cu câtă gingăşie
şi cu câtă grijă
minile Lui au frământat ţărâna
strecurând-o
prin apă şi lumină
şi
înflorind-o cu para ochilor Săi
pe veci să-i fie asemănare
cu cinste
chipul Lui să i-l înflorim în umbletul de pe palneta Terra

neprihănirea
să-i fie rostul omului de pe pământ
şi
cu paşi de lumină
să umble-n lumină
el însuşi
să fie o lumină
luminând împrejuru-i
cu lumina Celui ce l-a creat

cu câtă bucurie
Meşterul Lui Dumnezeu
se plimba prin grădină
înflorind
iarba
şi frunzele
şi florile în special
cu lumina ochilor Săi îmbrăţişându-i
pe cei doi
ce chipul i-l purtau
pe cărări neumblate încă
la umbra pomilor
cu roade atât de gustoase
ei însăşi
fiind cea mai scumpă comoară făurită de Dumnezeu
ca doi crini într-o tulpină
ca doi ochi dintr-o lumină
însuşi surâsul soarelui înveselindu-l
cu paşii lor goi
ca lacrima cerului şi ca roua câmpului
căci goi erau
în toată gingăşia şi splendoarea dată de Creator
surâzând cu feţele senine
şi îmbrăcate-n lumina
Celui Sfânt şi Prea Înalt

chipul
Celor ce i-au creat îl purtau
pe faţa lor
şi-n sufletul lor în adânc
fluturându-şi privirea peste tot
peste toate florile
şi peste toţi pomii din grădină
amirosind
miresmele atât de gingaşe şi
minunate
ţesute de mâna Creatorului
pe tot întinsul grădinii

vai
cu câtă durere
a privit Cuvântul ce i-a iubit pe oameni
când i-a văzut
în planul Celui Prea Înalt
câtă durere
i-a sfâşiat in inima când
Adam şi Eva
au călcat Cuvântul
îmbrăcându-se-n păcatul neascultării
ei
fiind siliţi ulterior
să părăsească grădina raiului unde au fost atât
de fericiţi
deşi n-au ştiut

cred
că mai amar
a lovit durerea în Fiul Lui Dumnezeu
decât în ei însăşi
căci El era iubirea ce i-a îmbrăcat pe amândoi

când se plimbau goi de tot prin grădină căci nu ştiau
de ruşine şi teamă
amândoi fiind curaţi şi sfinţi
aşa cum i-a creat Dumnezeu

fiinţa umană
acest izvor de lumină
de gingăşie şi înţelepciune
ce îmbracă pământul în surâsul său
şi-l
împleteşte cu lacrimi uneori
cu
izvoare de lacrimi
înnăsprindu-şi durerea pe faţa cerului
precum roua ce cade pe iarba şi florile pământului
într-un transfer de iluzii
că iar
în grădină va fi
îmbrăcânduse-n lumina pierdută
pe palma Creatorului Său ce l-a iubit
până dincolo de dincolo

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui, cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului,
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină.
Este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest.
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii...
Verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
ruptă din culorile, anilor vieţii.
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor.
Rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
îmi spui: "ai grijă de tine!"
Ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile, anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi"ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi "ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngeri şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!