Drăgaica-Sânzienele

Azi e ziua în care s-a născut
În cultul nostru ortodox,
Prorocul Ioan, ce-i cunoscut
Că botezat-a pe Hristos.

Tot azi, în ale noastre datini
Ce-s moştenite de la daci,
E ziua-n care fără patimi
Drăgaica, vine ca un vraci.

Din cultul soarelui, ea vine
Cu-a iubirii sărbătoare.
Noi o cinstim cum se cuvine
Sânziana, zâna floare.

Drăgaicele sunt zâne bune
Ce prin păduri şi câmp trăiesc,
Şi poartă florile-n cunune,
Cu ele se împodobesc.

Puteri magice dau la plante
Şi pe bolnavi tămăduiesc,
Când sunt de oameni respectate,
Şi-n ritualuri le slăvesc.

Dar se răzbună crunt în noapte
Când ritualul nu-i făcut,
Cu Ielele-s asemănate,
Ca-n al Rusalilor cult.

În a Sânzienelor noapte
Se aprinde un foc mare,
Se-aruncă ierburi aromate
Cinstind Sfânta sărbătoare.

Când peste sacrul foc se sare
Acesta te purifică,
Şi buciumu-i zice-o cântare
Astfel slăvind-o pe Drăgaică.

În Transilvania se spune
Că-n ziua de Sânziene,
Apar comorile străbune
Când al nopţii văl se-aşterne.

În acel loc se ivesc focuri
Sub razele reci de lună,
Iar Ielele cu-ale lor jocuri,
Te prind în hora lor nebună.

Ele te învârt şi te vrăjesc
Nu mai şti nimic de tine.
În a lor horă te ameţesc,
Uitându-ţi de al tău nume.

Dar asta-i o altă legendă,
Ce o voi spune mai târziu,
Căci nu-i trecută în agendă...
Deci astăzi, eu nu o mai scriu.

Datini străbune şi-înţelepte
Ce de la daci v-am moştenit,
Prin ele vrem să se respecte
Credinţa-n Domnul mult iubit!

poezie de Gabriela Zidaru-Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

Zânele se-ntorc în şir,
pe pământ aduc delir,
şi în dansuri nelumeşti
reînvie vechi poveşti.

Sânziene, cu miros magic,
au putere antialgic,
au în ele stropi de soare,
râu de galben în culoare.

În buchete se-adună
flori rupte parcă din lună,
strălucesc mirositoare
cu puteri de leacuri, care,

Prinse în cununi, se spune,
în descânt cu gânduri bune,
dau puteri vindecătoare
iubirii dă dor, cărare.

Zboară sânziene-n noapte,
dau belsug în tot, şi-n toate,
miruiesc gradini şi câmpuri,
păsări fac să umple crânguri.

Vin din cultul geto-dacic,
reanimă ce-i nostalgic,
De vrei chipeş, tu să fii
spală-ţi faţa-n zori de zi,

Cu-n buchet de ‘'sânziene'',
dă cu rouă peste gene,
au un dar... miraculos,
numa'n zori când viu miros.

Ele, ne urzesc şi puntea,
cu lumini adapă mintea,
între ceruri şi... pământ
şi-ntre rugi duse de vânt.

Doar sfinţind cum se cuvine
noaptea zilei care vine,
vom simţi puteri divine
peste drumul către mâine.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana

Luna îşi imbracă mantia de stele
În văzduh se-ncinge dans nebun de iele
Peste câmpuri crude mii de zâne bune
Florile de aur le-mpletesc cunune

Umbre fermecate în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă binele în şoapte
Ape cristaline şi pământul moale
Dulce se-nfioară sub tălpile goale

Este noaptea sfântă, crânguri şi poiene
Sunt altar de magic cor de Sânziene
Dansul lor în noapte-l roagă pe ursit
Flori de aur galben poartă spre iubit

Nu privi spre ele de le-auzi chemarea
Sunt nepământene, ceată din visarea
Zărilor străine, zâne fără moarte
Orb tu vei rămâne, mut pe jumătate.

Iar spre dimineaţă, magică lumină
Zori de zi pe buze, inima mi-e plină
Zâna mea de suflet, mama nu ştia
C-am venit pe lume chiar de ziua ta

Versul meu de suflet, Sânziană-l ia
Darul pentru tine, azi de ziua mea
Fă ca Sânziana lumea să mă ştie
Astăzi de Drăgaică-n tainică magie!

poezie de Cristina Iuliana Ciurlan
Adăugat de Cristina Iuliana Ciurlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Tu Isus ne dai

Cât de scump Isus ne eşti
Ca şi crinul din grădină
Peste noi când străluceşti
Şi ne umpli de lumină

Cât de gingaş Tu ne pui
Şi astăzi Isus pe stâncă
Ca Tine— nimenea nu-i
Nici iubire mai adâncă

Căci şi azi Isus ne dai
Şi lumină şi speranţă
Să intrăm cu Tine-n rai
Având dreptul la viaţă

Tu ne eşti dar fericirea
Şi viaţa noastră eşti
Căci ne ţeşi în noi iubirea
Pentru sferele cereşti

Doamne Sfinte a Ta faţă
Pentru veci ne-a cucerit
Şi-nspre ceruri ne înalţă
Înspre raiul Tău iubit

Numai Tu Isus ne dai
Vrednicia şi credinţa
Tu pereche veşnic n-ai
Îţi iubim pe veci Fiinţa

Căci din ochii Tăi reverşi
Numai flăcări de iubire
Pentru fii Tăi aleşi
Scăldaţi în neprihănire

Tu ne eşti Isus măsura
De-a-mplini Cuvântul Sfânt
Şi ne dărui azi Scriptura
S-avem Noul Legământ

Ochii Tăi mereu veghează
Cu-a lor flacără de foc
Şi ne ţin fiinţa trează
Cu Tine să avem loc

Cu Tine şi doar prin Tine
Noi Isuse să umblăm
Viaţa doar cum se cuvine
Numei Ţie să ţi-o dăm

Trăind harul prin credinţă
Scăldaţi în neprihănire
În Tine doar biruinţă
S-avem până la răpire

Evanghelia cea Sfîntă
Să ne fie îndreptar
Odată cu toţi la nuntă
Să primim al milei dar

Ochii ascunşi în flăcări vii
Ce străpung orice secret
Să ne soarbă-n veşnicii
Cu-al iubirii Sfânt adept

În a lor lumină sfântă
Noi Isus cu toţi ne vrem
Să intrăm în cer la nuntă
Cu Mirele nost" suprem

Flacăra lor veşnic vie
Să le lege-n infinit
Să-ţi cântăm Isuse Ţie
Căci pe veci ne-ai mântuit

Îţi cinstim dar al Tău Nume
Şi în flori de mulţumire
Ne-mbrăcăm din astă lume
C-un cadou plin de iubire

Căci Isus ne dăruim
Şi viaţa şi fiinţa
Doar pe Tine te iubim
Ne eşti veşnic biruinţa

Şi ne vrem pe aceiaşi mână
Străpunsă sus pe Calvar
Cu iubirea-n veci stăpână
Şi străpunşi de-al Vieţii har

Soarele cât va mai fi
Şi luna prin mii de stele
Şi cât Tu vei săpâni
Turnând doar lumină-n ele

Ne-mpletim în floarea sfântă
Şi-n mireasma mântuirii
În noi dragostea ne cântă
Prin aroma fericirii

Că-n Hristos doar ni s-a dat
Adevărul şi lumina
În veci fie lăudat
Onorat întotdeauna

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia Sf. Ap. Petru şi Pavel

TRADIŢIA SF. AP. PETRU ŞI PAVEL

Tradiţie creştinească
traversând prin timp istoric,
vine-n vatră strămoşească,
să vestească mare praznic.

Cu tradiţii moştenite
şi prin obiceiuri sfinte
se-mpart fructe pârguite
pentru morţii din morminte.

Ritualul aminteşte
călătorilor prin viaţă,
că soarta le pregăteşte
un sfârşit pierdut în ceaţă.

Iar sufletul va străbate
vremuri în lumea celaltă,
cu Sfânta Divinitate
în credinţă venerată.

Legendă pilduitoare
spune că Sâmpetru ţine
în Rai, chei de la intrare,
cântărind faptele bune.

Iar frate întru credinţă,
Pavel, alăturea este
cu pildă spre bruinţă,
când soarta pe om loveşte.

Printr-o sentinţă divină
la vestită sărbătoare,
Apostolii sunt lumină
prin vremea fără hotare.

Cu tunete de va ploua,
spune legendă nescrisă:
Nuci şi alune vor seca,
iar recolta-i compromisă.

Din legendele creştine,
ritualuri sunt păstrate,
să le ducă-n timp ce vine,
generaţii succedate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peripeţiile ouălor de Paşte

De Paşte, aşa-i temeiul:
Obiceiul şi bordeiul.
De-aţi şti ouăle ce-ndură
Scuipi, ca de deochetură.

Mai întai sunt toate fierte,
Mă rog Domnului să-i ierte!
Apoi le trag prin vopsele,
Din creştet până-n pingele.

Pe-altele le-ncondeiază,
Pân' modelu-l cizelează.
Le sulemenesc obrazul,
De arată de tot hazul.

Ori scot vintrele din ele
Gătindu-le cu mărgele,
Că e sărbătoare mare
Şi nu-i loc de eschivare.

Mai la nord, în Bucovina,
Alt obicei, bată-l vina:
Le picură-ncet cu ceară,
Fierbinte şi rumeioară.

Unora, duse cu capul,
Le pun cu forţa ciorapul,
Peste frunze adunate,
Ca să iasă-nzorzonate.

Gătite după tipicuri
Servite-s la mizilicuri.
Nu tu felu-ntâi sau doi,
Când e masa mai în toi.

Trec prin ditamai tapajul,
De când părăsesc cofrajul.
După ce-s gătite-n fine,
Dau peste altă ruşine.

Vai de viaţa lor de ouă,
Le ciocnesc două cu două,
Izbindu-le ca berbecii,
Încercând de-s tari "dovlecii".

Şi-apoi, orice farfurie,
Pare-un câmp de bătălie.
De-a valma-s amestecate
Coji, cu resturi de bucate.

Simţi că te apucă splinul,-
Li s-a împlinit destinul,
Că nu-i cine să demaşte
Odiseea lor de Paşte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri şi lacrimi

Prefaci poemele în lacrimi,
Sărutul lor cade pe ele,
Eşti pasiune şi eşti patimi
La fel cum sunt şi ale mele

Oftatul tău de fericire
Mi-aduce sufletul în palmă,
Iar de acolo, prin iubire,
Eu îl trimit la tine Doamnă

În ochii tăi se oglindeşte
O dragoste, imensitate,
Care pe noi ne izbăveşte,
De tot ce e singurătate

Cad lacrimile peste versuri,
Răsar în ele trandafirii,
Iar noi alegem universuri
Ce poartă numele iubirii

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi aniversară

Azi, de ziua ta, eu îţi doresc,
Bucuria în suflet să-ţi răsară,
Un festival de lumini să-ţi fie anul,
Viaţa să-ti fie o veselă sărbătoare,
Şi în a ta călărorie flori să presari,
Ca-n fiecare an ce va veni
Să le admiri şi să miroşi al lor suav parfum.

Azi, de ziua ta eu îţi doresc
Să fii tu, ceea ce simţi că eşti,
Din drumul tău să nu te abaţi,
Că numai aşa vei simţi în al tău suflet, extaz,
Să înveţi că tu eşti mai presus
Decât au alţii ceva de tine de spus.

Azi, de ziua ta eu îţi mai spun,
Invată de la stele cum să străluceşţi,
Învată de la lună cum să tot creşti,
Învată de la ape cum să-ţi croieşti al tău drum,
Învată de la brazi ca drept să stai
Şi implinirea cea mare în Univers să ai!

Azi de ziua ta, eu îţi doresc
Să cauţi neîncetat ceea ce-i bun şi adevărat,
Pe culmi să te înalţi şi de acolo de sus,
Liber să priveşti la ale lumii poveşti
Şi adevărul tău suprem tu să-l găseşti!

Azi, de ziua ta eu îţi doresc
Ca-n fiecare zi in inimă tu să sădeşti
Iubirea, ce-i miraculoasă şi înălţătoare,
Care curge-n trup ca o răcoritoare boare
Şi lasă urme vindecătoare.

Azi, de ziua ta eu îţi doresc
Ani mulţi şi multă sănătate,
Norocul şi şansa de partea ta să fie,
În făurirea viselor la care râvneşti
Şi implinirea maximă tu să o găseşti.

Azi, de ziua ta, eu îţi ofer
În dar, un roşu trandafir,
Să-ţi amintească tot mereu
Că eşti mai puternic decât crezi
Şi mai iubit decât speri.

poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul iubirii

Cum treci tu prin mine
numai primăvara trece prin muguri,
mirosind a îngeri tăvăliţi prin iarbă.

Ştiu, mâinile care îmi încheie trupul
sunt aceleaşi care le-au dat zeilor să bea din palmele lor,
cu pete de lună pe ele...
Ştiu, cel mai frumos m-au scris ele!

Ah, buzele mele te-au cules măr roşu,
îmi tremură fiinţa,
noaptea şi ziua sunt una,
şi noi, tot mai flămânzi de noi,
ne naştem unul din celălalt-
două aripi de ape trecând în testamentul iubirii
numele nostru.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vrem Isus ai Tăi

NE VREM ISUS AI TĂI

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să moştenim pământul
Când va fi întreg un rai

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Ta Isus iubit Hristos
Când trăim deplin credinţa
Şi-ţi simţim prezenţa jos

Şi ce adânc se împlineşte
Tot ce-ai spus al meu Isus
Inima-mi când te slăveşte
Şi îţi sunt Doamne supus

În Cuvântul Tău Divin
Toate Tu le-ai aşezat
Să trăim toţi mai deplin
Şi cum Tu ne-ai învăţat

Doamne Tu ne eşti menirea
Când pe palma Ta ne ţii
Şi ne scalzi doar în iubirea
De-aţi sluji în veşnicii

În adâncul voii Tale
Când Isuse ne zideşti
Tu ne eşti izvor şi cale
Căci pe braţe ne primeşti

Tu ne eşti de aici destinul
Lege Viaţă călăuză
Căci noi îţi iubim Cuvântul
Dragostea-ţi să ne pătrunză

Ai Tăi ochi Isus de foc
Îi vrem azi în cercetare
Să n-avem în lume loc
Ci în har şi-n îndurare

Căci ne vrem Isus ai Tăi
Slava Ta să o vedem
Despărţiţi de toţi cei răi
Pe Tine să te urmăm

Din lume dar dinafară
Viaţa nouă s-o trăim
Adevărul — piatră rară
Să-l trăim să te cinstim

O Isus Hristos Mesia
Tu eşti soarele iubirii
Ce ne oferi azi veşnicia
Hainele neprihănirii

Fie-ţi glorie mărire
Oamenii să te cinstească
Sfinţi şi în neprihănire
Fiinţa lor să-ţi dăruiască

Tu un soare să ne fii
Şi aici şi-n veşnicie
Să-ţi cântăm în simfonii
A Ta omenirea fie
27 martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea trebuie să fie marcată de legi şi de ordine, pentru a fi scena vieţii morale a omului, altfel ar fi haos, iar legea nu are o altă putere în afara celei de a duce la împlinire destinul;ea a fost dată indivizilor, iar ei o poartă cu sine şi o folosesc. Când vine vremea se naşte dorinţa, căci ea se iveşte la un moment dat în sufletele care o poartă cu sine, căci ele însele o împlinesc deoarece o duc cu ele, şi au această putere fiindcă legea care rezidă în ele apasă oarecum asupra lor şi le produc dorinţa dureroasă de a pleca acolo unde le spune să meargă ceea ce se află înăuntrul lor.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri la Naşterea Domnului

ECOURI LA NAŞTEREA DOMNULUI

Revin tradiţii din vremuri străbune,
cu cete de voinici şi zarvă mare
să pună iar, tradiţia pe strune
la case în Ajun de sărbătoare.

În colinde vechi împart bucurie,
dar şi evlavia creştinătăţii,
Naşterea Domnului iarăşi să fie
minunea lumii şi-a Divinităţii.

Copiii prin colinde duc mesajul
de rod bogat, noroc şi sănătate.
Iar popa cu icoana-şi poartă harul,
credinţa să o ducă mai departe.

Spre dăinuire-n lege creştinească,
se derulează din a vieţii roată,
colind ce-aduce pacea sufletească
celor ce sunt nedreptăţiţi de soartă.

Iar anul isprăvit şi cel ce vine,
să-şi strângă mâini în cumpăna de vremuri,
cât ciclitatea naturii revine,
iar nou şi vechi se întrec în tandemuri.

Spre împăcarea cu tine şi ceilalţi,
urări de bine şi de fericire
la prieteni şi la rude să împarţi,
ca simbol de aleasă preţuire!

Că nu poţi ştii până unde îţi va fi
călătoria-n lumea trecătoare,
ascultă colinde în această zi,
magia retrăită-n sărbătoare!

Precum strămoşi plecaţi în altă lume,
pământ ori scrum vom fi în neamul străbun.
Doar în pomelnic ne adună nume,
urmaşi de sânge la Paşti şi la Crăciun.

În urma tuturor prin timp rămâne
ecou de amintiri, fapte ori idei
apreciate ca rele sau bune,
de acei ce vin la viaţă după ei.

Peste toţi, zăpada vremii se-aşterne,
când sunt conduşi în cortegiu de jale
şi mai ascultă regrete eterne
cu sufletul pe-a veşniciei cale.

Ca mesager prin lumea pământească,
las urmaşilor străveche comoară
de datini strămoşeşti să amintească
şi de mitologia populară.

Nepieritoare vor rămâne-n vremuri,
grăitoare dintre pagini de jurnal,
tradiţii creştine şi ritualuri
să-nsoţească români pe-al timpului val.

Colinde intonate-n recviemuri
prin ajun de sărbători sunt cântate,
ca neschimbate să rămână-n veacuri
de Dumnezeu în datini luminate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri

Ne alergam pe poteci printre ierburi înalte,
alunecam şi ne scufundam în ele,
părula tău împrumuta mirosul lor copt
de unde priveai ceru cu nori albi, trecători
şi nu scoteai nicio şoaptă doar câte un sărut
venit ca un dar să se mire albinele
care lucrau de zor la fiecare floare.

Apoi ziua cu amiaza ei de foc
ne trimitea la scăldătoarea din râul
cu apele împuţinate dar limpezi şi curate,
şi dincolo de toate mirajul tinereţii în fierbere,
mişcarea care ne cotropeşte simţurile
şi pune în retorte razele soarelui peste talazuri.

Mai târziu umbrele după-amiezii şi seara peste vii,
turla bisericii cu clopote lucioase de aramă
peste care timpul aluneca cum o corabie boreală
şi şoldul tău lipit de mine
era o alternativă din care nu voiam să scap
ca un fluture din destinul său.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut singuri şi murim singuri. Dar, cât timp suntem pe lumea asta, trebuie să acceptăm şi să slăvim actul nostru de credinţă în alte persoane. Comunitatea înseamnă viaţă: de la ea ne vine puterea de a supravieţui. Aşa era când locuiam în peşteri, la fel este şi astăzi. Respectă-i pe cei care au crescut şi au învăţat împreună cu tine. Respectă-i pe cei care te-au învăţat. Când va veni ziua, spune la rândul tău poveştile lor şi du-le mai departe – astfel comunitatea poate dăinui iar tradiţiile vor rămâne aceleaşi.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldoveanca

Pe străzile Genevei,
Prin zori în deşteptare,
Apare o statură,
O moldoveancă-n floare!

Şi bus-ul, şi, chiar tram-ul
Stau amuţite-n loc,
Mă rog, că trece fata,
Dând la pedale foc.

Şi nici, măcar, sirena,
Al dracului de tren,
Nu-i poate închide gura
Când Ea îşi are un ţel!

Căci o aşteaptă munca
Şi timp nu-i de popas,
Veghează telefonul,
De la copil un glas!..

Din noapte până-n noapte
Nu-i decât furnicuţă,
Munceşte şi adună
Avere-n pestelcuţă!

Iar ziua când e mare
Şi-i bate raza-n faţă,
E o copilă dulce,
Cât ziua de măreaţă!...

Zâmbind, adie a fragă...
Prin lacrimă păşeşte,
De-şi vede mama dragă,
Copiii până-n creştet!

Şi, cum să facă oare,
Cum să se rupă-n două:
Să stea cu ei la masă,
Ori să îi scalde-n rouă?!

Şi ar pleca, chiar, mâine
La casa ce o cheamă,
Dar... cine să rămână,
Să deie din pedale?!

O lacrimă-i coboară...
Dând la pedale foc:
Nu-i voie să ne plângem!
Timpul nu stă pe loc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!