Cine-a iubit vreodată și n-a iubit la prima vedere?
A iubi sau a urî nu stă-n puterea noastră,
Căci voința nu este stăpână peste soartă.
Când doi s-au despuiat, deja blestemul iubirii a-început,
Unul trebuie să-nvingă și-altul să se piardă în sărut;
Unul va suferi mai mult, astfel a fost croit acest proiect,
Deși-s două lingouri de aur, asemenea în fiecare-aspect:
Nimeni nu cunoaște motivul, pricina de deochi,
Ceea ce vedem e cenzurat de însăși proprii ochi.
Când doi sunt egali în toate, dragostea-și ia la revedere:
Cine-a iubit vreodată și nu la prima vedere?
poezie de Christopher Marlowe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre sărut, poezii despre cunoaștere, poezii despre cenzură, poezii despre aur sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Voința nu este stăpână peste soartă.
citat din Christopher Marlowe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne numărăm
iubito știi că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuația noastră
și
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
și
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
și
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume
ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre naștere, poezii despre familie, poezii despre existență sau poezii despre Franz Kafka
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.
Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune și post. Să nu ne străduim numai după cele pământești. - 6:24
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre iubire sau citate despre Dumnezeu
Scrisoare de bun rămas
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă și lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric și de frig
Și nu mai vreau să știu până la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine și-a smuls pereții rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut și cine a câștigat
De toate înlănțuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin și prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Și cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre înălțime
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfârșit
- poezii despre scrisori
- poezii despre ploaie
- poezii despre jocuri
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Suntem.... asemenea unei căruțe sau unei calești.... care circulă pe un drum simbolizând viața sau, mai degrabă, Calea Vieții. Drumul pe care circulă Caleașca este unul de pământ. Ca toate drumurile de pământ, el are, de o parte și de alta a sa, hârtoape și movile, pietre, urme și șanțuri. Gropile sau locurile mai ridicate și pietrele sunt dificultățile, loviturile vieții. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm de la alții și pe care le reproducem. Șanțurile, mai mult sau mai puțin adânci, reprezintă regulile. Limitele peste care, dacă trecem, negreșit vom primi o pedeapsă.... Acest drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau, alteori, traversează zone de ceață sau de furtuni. Toate sunt etape ale vieții noastre, de-a lungul căreia "ne rătăcim" sau ne este greu să vedem clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află "în față".
citat din Michel Odoul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre obstacole, citate despre limite sau citate despre anticipație
Când doi fac unul și același lucru, unul poate face asta nepedepsit, al doilea, nu. Când doi fac unul și același lucru, deja înseamnă că nu e unul și același lucru.
citat din Terențiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câți marinari e nevoie pentru un echipaj ?
Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.
Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească marea.
Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu pirații.
Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.
Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.
Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.
Straiul! Terțarola! Școta! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!
Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.
Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.
Unul cu bonețică de sugar,
talisman să nu se-înece.
Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aștri.
Unul cu o sticloanță de rom
să-și clătească gura-n miez de noapte.
Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.
Straiul! Școta! Sartul! Terțarola!
La revedere țărm! Mola!
Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.
Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească marea.
Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptușeala hainei.
Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.
Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârțâie la un delfin.
Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.
Straiul! Terțarola! Sartul! Școta s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!
Unul cu un sextant
să măsoare zarea.
Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.
Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laț furtuna!
Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aștri.
Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.
Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.
Terțarola! Școta! Sartul! Ține de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!
poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi negri
- poezii despre vioară
- poezii despre vestimentație
- poezii despre verde
- poezii despre poezie
- poezii despre piraterie
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi verzi
- poezii despre ochi căprui
Uneori, când privești la ceva făcut de altul, te gândești că individul respectiv a fost cam nebun. Dar trebuie să te mai gândești un pic... Căci unul dintre voi doi chiar este nebun și mai bine ai afla care... pentru că e o deosebire fundamentală să fii unul sau celălalt.
citat din Charles Fanklin Kettering
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nebunie
E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; și dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. Și dacă vor dormi doi, le va fi și cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ține piept; că funia întreită nu se rupe curând.
Solomon în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn, citate de Solomon despre somn sau citate despre plată
Evoluția spirituală se oprește atunci când devii dependent de o persoană. Euforia iubirii este rezultatul fluxului energetic care se creează între doi indivizi. Când apare iubirea, cei doi își dăruiesc inconștient energie și se simt copleșiți. Dar atunci când unul dintre cei doi se așteaptă ca acest sentiment să vină numai de la celălalt, el se desprinde de energia universului, de energia divină și depinde tot mai mult de energia celuilalt, care pare să nu îi ajungă niciodată.
James Redfield în A opta viziune
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre energie, citate despre vinovăție, citate despre evoluție, citate despre devenire sau citate despre cadouri
Doi ochi albaștri am iubit
Doi ochi albaștri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Doi ochi albaștri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre uitare, poezii despre ochi albaștri sau poezii despre albastru
Fără noroc
Zilele de aprilie sunt cele mai bune
Zilele de octombrie sunt cele mai bune
chiar mai bune decât cele din aprilie
Doi cai trag o căruță
transportând la spital
o boala nenorocită și pe mine
Un colț de stâncă verde se prăbușește-n brațele păstorului
Doi cai
zboară peste munte
Doi cai
unul alb și unul roșu
norul cumulus înzăpezit și frunza de arțar
sunt ca două surori
sunt ca florile
a două boli
poezie clasică de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre boală, poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre superlative sau poezii despre stânci
Când se bazează pe interes, prietenia dispare o dată cu interesul, pentru că cei doi nu erau prieteni unul altuia, ci ai profitului. De aici rezultă că prieteniile bazate pe plăcere sau pe interes sunt posibile și între doi oameni vicioși, și între un om virtuos și unul vicios, și între unul nici virtuos, nici vicios, și oricare altul. Este clar însă că prietenia bazată pe valoarea persoanlă nu este posibilă decât între oameni de virtute, căci oamenii vicioși nu se simt atrași unul de altul decât dacă e vorba de un interes. Dimpotrivă, a avea încredere unul în altul, a nu se nedreptăți niciodată unul pe altul și toate celelalte calități cerute unei adevărate prietenii caracterizează prietenia dintre oamenii virtuoși.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre posibilitate, citate despre încredere, citate despre valoare, citate despre prietenie adevărată, citate despre plăcere, citate despre calități sau citate despre adevăr
Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine, iar când se bazează pe plăcere, îi iubim pentru propria noastră plăcere. În ambele cazuri, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el în esența sa, ci în măsura în care ne este util sau plăcut. Asemenea prietenii au deci un caracter accidental, de vreme ce persoana iubită nu este iubită pentru ceea ce este ea însăși, ci întrucât poate oferi fie un avantaj, fie o plăcere. În consecință, prieteniile de acest fel se destramă ușor, cei în cauză neputând rămâne prea mult timp aceiași ca la început: în clipa în care încetează să fie plăcuți sau utili, încetează și să fie prieteni. Or, utilitatea nu este ceva durabil, ci variază după împrejurări. Prietenii de acest fel nu cunosc intimitatea relațiilor, pentru că adesea nici nu se agreează unii pe alții;nici unul dintre ei nu simt nevoia să caute societatea celuilalt dacă nu este vorba de vreun interes, pentru că nu se simt atrași unul de celălalt decât în speranța obținerii unui bun.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Aristotel despre prietenie, citate de Aristotel despre iubire, citate despre început, citate de Aristotel despre început, citate despre timp, citate de Aristotel despre timp, citate de Aristotel despre plăcere, citate despre intimitate, citate despre cunoaștere sau citate de Aristotel despre cunoaștere
Organizarea muncii
Unde-i unul, nu e chef,
Unde-s doi, unul e șef,
Când sunt trei, e o echipă,
Doi conduc... altul - risipă...
epigramă de Constantin Enescu (2 octombrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre șefi
Barton Keyes: Ei, bine? Walter, iată că ceva deja începe să scârțâie. Nu există crimă perfectă. Mai devreme sau mai târziu totul se destramă, iar când două persoane sunt implicate, asta se întâmplă chiar devreme. Acum știm că numele Dietrichson e implicat plus încă cineva. Vom ști cine e acel cineva destul de curând. O să apară el. Trebuie să apară. Cândva, undeva, trebuie ca cei doi să se întâlnească. Au sentimente unul față de celălalt, fie că e dragoste sau ură, n-are importanță, nu vor putea sta mult timp departe unul de celălalt. Li se va părea de două ori mai sigur în doi. (Chicotește.)
Barton Keyes: Dar nu e de două ori mai sigur. E chiar de zece ori mai periculos. Au comis o crimă! Și nu e ca și când ar merge împreună cu troleul și coboară fiecare unde vrea. Sunt nevoiți să rămână împreună până la capăt și nu există cale de întoarcere, e un drum cu sens unic și ultima oprire e cimitirul. (caută prin buzunare un chibrit; Walter îi aprinde țigara) Las-o să ne dea în judecată. Sunt pregătit pentru ea și pentru acel cineva. Își sapă singuri groapa.
replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre troleibuze, citate despre pericole, citate despre perfecțiune sau citate despre existență
Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-șaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obișnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când șoarecii, obosiți de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci și orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieși de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranță extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un șoarece adevărat ar putea să-și piardă speranța o vreme, altminteri însă ar născoci toate șiretlicurile posibile și chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care șoarecii au ieșit din cușcă; au căzut de pe suport și s-au înecat).
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imposibilitate, citate despre sunet, citate despre stângaci sau citate despre realitate
De când a iubit pentru prima oarăși a fost respins, a înțeles că acest lucru nui-a ucis puterea de a iubi. Iar ceea ce este adevărat pentru iubire e adevărat și pentru război.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra (3 martie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Paulo Coelho despre iubire, citate despre război, citate de Paulo Coelho despre război sau citate de Paulo Coelho despre adevăr
De când a iubit pentru prima oară și a fost respins, a înțeles că acest lucru nu i-a ucis puterea de a iubi. Iar ceea ce este adevărat pentru iubire e adevărat și pentru război.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra (3 martie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zece negri mititei
Zece negri mititei au ieșit la masă
Unul s-a înecat și nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deșteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, șapte nu-l urmară.
Șapte negri mititei ciopleau bețe groase
Unul s-a tăiat în două și-au rămas doar șase.
Șase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înțepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duși la tribunal
Patru-s puși în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un pește, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrățișat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat și-n felu-acesta n-a rămas niciunul.
poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre apicultură, poezii despre sperieturi, poezii despre somn, poezii despre plată, poezii despre pești, poezii despre nebunie sau poezii despre mâncare