Nisipurile de la Dee

"Hei, hei, Mary, du-te şi adu vitele acasă,
Şi adu vitele acasă,
Şi adu vitele acasă,
De-a curmezişul nisipurilor de la Dee";
Vântul de vest era cumplit şi marea furioasă,
Iar ea singură la drum porni.

Mareea de vest şi-a-întins peste nisip, lichid, veşmântul,
Peste nisip, lichid, veşmântul,
Peste nisip, lichid, veşmântul,
Până departe, unde ochiul nu putea privi.
Rulouri de ceaţă s-au rotit şi au ascuns pământul:
Iar ea acas' nicicând mai reveni.

"Oh! buruieni sau peşti, sau păr plutind se vede?
O şuviţă de păr auriu pe marea verde,
Părul unei fecioare-înecate-n unda verde
Deasupra valurilor argintii?
N-a existat vreodat' somon blond, mă crede,
N-aş paria pe-aşa ceva la Dee."

Ei au au adus-o dincoace de valuri pe frumoasă,
Ferită de morişca spumei, rece şi sticloasă,
A crudei spume, mereu nesăţioasă,
Şi i-au săpat mormânt lângă valurile vineţii:
Dar pescarii şi-azi o mai aud mânând vitele spre casă
De-a curmezişul nisipurilor de la Dee.

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zoreşte către casă –
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-aşează pe-acoperiş discret;
Şi marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi şi albe, lip-lip,
Şterg urmele de paşi înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemaţi de glasul rândaşului, urgent.
O nouă zi se-înalţă, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la ţărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de bună seara

mormintele stau
parcă n-au mângâiere
morminte-n altar
cuvintele iar aşteaptă-nviere
cuvinte-n zadar

hei, linia trece de-a curmezişul
prin hopuri de lună
luna se-ndoaie
ca o văpaie smulsă din mână

opreşte vioara
cântă o mamă nefericită
mormintele stau
în altare ce n-au lumina ferită

hei, linia trece de-a curmezişul
prin hopuri de paie
luna se-adună
ca o furtună
în stropii de ploaie...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nisipurilor

Călătoreai pe apele iubirii
în mângâierea unui vânt uşor
ce te-ndrepta, pe calea fericirii,
c-un suflu calm, spre-un ţărm atrăgător.

Te-ai alintat, în micile balansuri,
pe valuri de tandreţe şi de vis
ce îţi păreau mirificele dansuri
din vremi descrise-n foi de manuscris.

Şi ţi-a plăcut, dar mersul tău pe mare
ţi s-a părut prea singur şi prea lin
şi ţi-ai dorit mai mult, ai vrut cu-ardoare,
furtuni aduse de un vânt străin.

Când au venit, te-au avântat pe valuri
ce te-au îndepărtat de calea lui,
departe de iubire şi portaluri,
purtându-te sălbatic şi haihui.

Iar vechiul vânt, acum, nu te mai vede,
iar de ar face-o n-ar şti niciun chip
de-a te aduce-n mare şi nu crede
că te ajută-n marea de nisip..

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac muzicienii care privesc spre public.

citat din Dee Dee Bridgewater
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Îmbrăţişare

Plutim în Dumnezeu –
ca într-un lichid amniotic.

Ne naştem cu picioarele înainte
iar capul se arată mai târziu.

În viu, trăim şi iubim –
mai devreme sau mai sublim.

Nu murim – doar plutim
într-un lichid amniotic.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk

Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la ţărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Şi-a văzut copilul alergând pe plajă şi revăzut viaţa-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce ţipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafaţa mării îi înăbuşea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băieţelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care ştia că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea şi pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viaţă.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej şi-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,
Pe evadatul mire. De pe nisip fiul lor
Îi privea surâzător, fără-a împărtăşi crudul adevăr
Că pentru-un moment fusese orfan. Apoi toţi trei s-au întins
Pe plaja rece rece şi pustie,
Fiecare strângând mâna celuilalt, o mână vie.

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutind

Plutind pe un ocean de nisip,
din roca Soarelui rupt,
ici, colo cîte un pom,
sădit cu grijă de om,
la numai trei metri
este Marea Arabă,
ce straluceşte-n Soarele viu,
lăsînd o pată de lacrimă de azur,
nisipul cîntă sub asfaltul gri,
cum rîde nisipul plîngînd!
de omul ce nu-l preţuieşte.
Zgîrîe norii peste tot
pe pat de nisip celest
unde-s ascunşi figuranţii extratereştri
ce nu pot să-şi mai găsească rostul
în oceanul de nisip
munţi de nisip adunaţi-borcane
clipind în Soare!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mare

Dis-de-dimineaţă, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieşit din adâncuri
Să mă privească.

Iar fregatele de la suprafaţa mării
Şi-au întins braţele de cânepă-n fel şi chip,
Crezându-mă un şoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.

Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Şi peste şorţuleţ şi cingătoare,
Şi peste corsaj, dându-mi răcoroşi fiori;

Credeam că mă va înghiţi cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii –
Şi-atunci ne-am mişcat deodată-amândouă.

Iar ea – ea m-a urmat îndeaproape;
I-am simţit, de-argint, degetele vii
Pe glezna mea – apoi pantofii mei
S-au umplut de perle sidefii.

Am ajuns pe ţărm, era multă lume la plimbare,
Dar ea părea să nu cunoască pe nimeni din oraş;
Acolo, s-a-înclinat şi m-a privit pătrunzător,
Apoi, apoi marea s-a retras.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!
curg apele, nisipurile şi Soarele
peste noaptea tristă în infinit
şi peste viaţa omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorinţa sa
Respect şi preţuire Constructorului-Arhitect

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pe plajă

Norii stau neclintiţi pictaţi pe orizont
Păcat că timpul nu stă şi el pictat la fel,
Lângă o mare stătea pe nisip doar el
Ce se lupta pe-ale gândurilor front...

Curgea marea prin faţa lui la apus,
Valurile spumau a seară, împleticite
Cu farmec şi cu dragoste au fost sorbite
De s-au rotit temeinic pe al vieţii fus...

Scoicile-njumătăţite râdeau încinse
Cu-n râs de valuri ce se sparg în mal,
Că-s jumătăţi din întreguri curmate de val
Şi vor păstra în inimi plăcerile nestinse...

O, vânt ce ridici nisipul peste mare
Ce crunt sărut dai putred în apus!
Că dorurile toate mi s-au dus
Şi marea m-a umplut numai de sare...

Stai suflet răstignit pe plaja de nisip
Ca un grăunte sub o piatră de moară
Ce a uitat cum e ca să îl doară
Încins la mijloc numai de un slip...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea turbulentă şi pescarii

La sânul îmbietor, imens şi gingaş al naturii,
Impunătoarea şi mistuitoarea mare creşte, indolent şi zgomotos, în statură;
Astăzi, fără încetare, valurile flamboiante sunt extrem de furioase,
Iar oamenilor le este teamă de-asemenea mânie.

In depărtarea albastră,
Ascultând ameninţarea valurilor,
Pescarii se gândesc la soarta lor;
Ei ştiu că se vor putea întoarce sau nu acasă,
Acesta este-întodeauna cel mai serios gând al lor.
Dar nu asta este cea mai mare spaimă-a zilei:
An de an calcanul se găseşte din ce în ce mai greu.

poezie de Anjandev Roy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de nisip

Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămasă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine
La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba verde de acasă

În iarbă draga mea, mereu,
Ţinea morţiş să mă dezmierde;
Era şi iarba mult mai verde…
Şi eu!

epigramă de Eugen Deutsch din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pomilor le-a ruginit veşmântul

Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod,
Când frunzele au sărutat pământul
Şi vântului cântă trist al lor prohod,

Susur de struguri storşi îşi 'nalţă cântul
În cinstea frunzelor pierite-n glod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod.

Ce fost-a verde şi-a găsit mormântul,
În tină, ori în versuri de rapsod,
Că-n scenă le mai ţine sfânt cuvântul-
Căzute-s pe al vremii eşafod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul medicului

Să bea mai mult lichid, i-a spus
Un medic, şi-a băut avid,
Aşa că pietrele s-au dus,
Dar nu mai scapă de lichid.

epigramă de Constantin Dragodan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra funcţionează şi cu lichid în loc de nisip...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Marlin

Acum la fereastră, unul lângă altul,
Ne bucurăm de liniştea acestei seri,
Urmărind cum mareea vine şi se duce,
Cum alintă marea cu tandre mângâieri.

Lumina asfinţitului îi luminează chipul:
Cu pipa între dinţi, îngândurat,
Un marinar din vremurile de demult,
Un bătrân subţire şi înalt.

Cunoştea drumurile mării spre apus
Înainte de-a se-nvârti-n ape-adânci elicea;
Cliperele din zilele navigaţiei cu pânze,
În toată splendoarea lor, le cunoştea.

Vocea lui Jack Marlin e răguşită, pătrunzătoare;
În timp ce cântă privind întinderile necuprinse,
Eu încep să văd velierele altor vremuri
Albind marea cu aripile lor larg întinse.

Îi aud coechipierii morţi de-amar de ani,
Aud scrâşnetul unui cabestan plin de rugină;
Aud cântecele "Homeward bound"
Şi "Lowland's low"*, fredonate-n surdină.

Aud cântecele culegătorilor de bumbac
Şi una sub alta văd două mari sfere,
Două Baloane Negre* ridicate
Deasupra catargului, aproape de stele.

Velierul venind din India trudeşte-n volte strânse
Prin spuma a mii de mile, volburoasă;
Umilă, nava din Bristol îşi transportă marfa,
Atent stivuită-n cală, către casă.

Sclipesc prin ploaie luminile de poziţie
La părăsirea radei porturilor; iar şi iar
Carenele timide ale Comerţului trec
Una câte una prin noaptea de catran.

Da, bompresurile se profilează-n noapte,
Măreţe, stranii umbre pe geana zării,
Iar printre vergile zbârnâitoare
Cântă nevăzute păsările mării.

Lumina scăzuse demult spre vest
Şi peste pânzele apei cădeau fluid
Cu aripi negre nălucile şi misterele
Nopţii, într-un regat fremătător, lichid.

Luna se-nalţa peste ape, iar Jack Marlin
Cânta-ncet cu voce răguşită – murmurând
Cuvinte ciudate – o melodie demult uitată,
De-acum cincizeci de ani, când...

* Celebre cântece marinăreşti ("În drum spre casă", respectiv "Plaje joase").
* * Două bule negre, una sub alta, semnalizează faptul ca nava respectivă nu este guvernabilă, că are probleme tehnice şi că navele din preajmă trebuie să se menţină la o distanţă de siguranţă de ea.

poezie de Edwin J. Brady, 1869- 1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraş de lemn şi-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalţi apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanţa care creşte-n urmă şi care-n faţă scade,
Şi inima de-a fi acasă pe valurile albe şi nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride şi furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Şi talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un ţărm la altul.

Aşa că-nmormântaţi-mă,-n ora morţii mele,
Acolo unde cliperele înalţă albe vele;
Lasaţi trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi mânăm oile sau vitele, dar îi conducem pe oameni. Condu-mă, urmează-mă sau ieşi din calea mea.

citat din George S. Patton
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!