Niciodată
Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobești și apoi să taci
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găști aristocrate
Ce caută și-n cântece câștig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.
Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai triști ca noi.
Dezmoșteniții-și caută o cale
Nenorociții trec cu pașii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând ușor abstracție de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor și indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a nădușeală și a iad.
Și dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt și chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci și fără șanse
Suntem mereu datori să facem tot.
Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimïc.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre foc
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărăcie
- poezii despre superlative
- poezii despre spovedanie
- poezii despre religie
Citate similare
Hai nani, nani
Hai nani, nani,
Lumina mamii...
Să-ți cânt și-n seara asta, lumina mea, să-ți cânt...
Dar uite-ncep un cântec și altu-mi vine-n minte, -
Și-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte
Și plânge-așa cum plânge cumplitul ăst de vânt...
Hai nani, nani...
Să-ți cânt, lumina mamii, și iar încep și iar
Cuvintele-și pierd șirul, - că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar...
Dar tu aștepți un cântec - că tu ce știi de vânt!
Și ce să știi ce spune-n amarnica-i poveste?...
O, tu nu poți pricepe nimic din toate-aceste...
... Să-ți cânt și-n seara asta, lumina mea, să-ți cânt...
Hai nani, nani,
Lumina mamii...
... Și iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ți spun alt-dată în cântecele mele,
Și feți-frumoși, și zâne, și cer, și flori, și stele
Și-au amuțit povestea de parcă nu mai sunt...
Hai nani, nani...
Adormi în caldu-ți leagăn, lumina mea, și taci -
Nu pot cânta și încă nu ești destul de mare,
Ca să-ți pot spune basmul cel nesfârșit, în care
Se sting de frig și foame copiii cei săraci...
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre seară, poezii despre lumină, poezii despre cuvinte, poezii despre vânt, poezii despre stele sau poezii despre somn
Suntem aroganți
Suntem răi și aroganți,
I-ncurcăm pe guvernanți,
Vrem mâncare și copii
Și ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!
Degeaba vă mirați mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogați
Și miliarde de săraci!?
Măcar pentru acești copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin școli cu preț redus.
Bătrânii noștri mor uitați,
Pe-același tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.
Și, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili și când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiți din Est,
Mai devenim o dată sclavi.
Și după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.
De libertate amăgiți,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru pașaport.
Iar, dacă nemții s-au unit,
Sfidându-și ultimul infarct,
De ce aceiași păpușari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdată n-am aflat
Un singur șef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Și tot așa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre șefi
- poezii despre școală
- poezii despre vârstă
- poezii despre tragedie
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre stângaci
- poezii despre sfinți
Un cântec pentru noi
Copii am fost cândva,
Acum suntem părinți,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi din ce în ce mai mici.
Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Și să ne onorăm
Toți, ce suntem aici!
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toți,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!
Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!
Căci nu se știe dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toți,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!
Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoții mari,
Copiii sunt voinici.
Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Și să ne onorăm
Toți, ce suntem aici!..
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să șoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre noroc, poezii despre dor, poezii despre creștere, poezii despre copilărie sau poezii despre ceas
Ochii noștri roșii
degeaba întindem brațele
din nimic în nimicul după asemănare suntem
și nu ne mai împărțim
suntem dumnezeul căruia nu-i mai pasă
avem și câini
suntem câini
o grămadă de lumi din care să facem filme
în care să ne sărutăm și tot nu ne va ajunge
așa că ne părăsim prin toate lunile pentru pâine
oricat de mult am ajunge să ne iubim sau să ne urâm
ne părăsim pentru pâine
s-o punem pe masa din bucătărie
unde mulți dintre noi nu s-au ținut niciodată în brațe
și dacă au făcut-o
tot ce a rămas e tot ce rămâne după ce te apleci să ridici o monedă de 10 bani
pentru noroc se spune
și se mai spune despre oameni
oameni
când nimic nu se mai întâmplă
și câți n-am fi fost noi?!
poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre sărut, poezii despre roșu, poezii despre pâine, poezii despre ochi, poezii despre numismatică, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copii care uităm
Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înțelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!
Și mă întreb de ce contăm,
Când ai putea și fără noi?
De ce accepți să existăm,
Acum și-n ziua de apoi?
De ce ne ierți și ne ajuți,
Chiar și atunci când nu putem?
Știu bine Doamne, suntem mulți,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem
Dar totuși încă ne mai ții
În brațe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm
Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi
Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O știm prea bine... dar uităm
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre existență, poezii despre devenire sau poezii despre ajutor
Cântec femeiesc
Așa e mama și a fost bunica
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre plată, poezii despre mamă, poezii despre imposibilitate sau poezii despre curățenie
Cântec de dragoste
Cum să-mi țin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ți către altceva, din afară?
Ah, cum aș vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ți se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrățișare
și ne cuprinde ca arcușul care
din două coarde-același sunet smulge.
Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreț ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Rainer Maria Rilke despre muzică, citate de Rainer Maria Rilke despre tăcere, poezii despre sunet, citate de Rainer Maria Rilke despre sunet, poezii despre suflet, citate de Rainer Maria Rilke despre seară sau citate de Rainer Maria Rilke despre iubire
Noi, rușii, niciodată nu am avut romantici proști, cu capul în stele, ca germanii, și mai ales ca francezii, care nu reacționează la nimic;chiar dacă se crapă pământul sub ei, chiar dacă Franța ar pieri pe baricade, ei sunt la fel, nici măcar cuviința nu li se schimbă, și își vor cânta cântecele lor stelare, cum să spun, până vor intra în mormânt, pentru că sunt proști. La noi, pe pământ rusesc, nu exista proști;asta se știe;prin asta ne deosebim de celelalte popoare.
Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre muzică, citate despre Rusia, citate despre Franța, citate despre schimbare, citate despre romantism, citate despre prostie, citate despre existență sau citate despre bunele maniere
Cântec de lacrimi
Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.
poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre îngeri, poezii despre prezent, poezii despre plâns sau poezii despre frumusețe
Ne vom întoarce
Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.
Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi,
Și cei de azi, cu pașii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Ușor, ținându-ne de mâini,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.
Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții după noi.
Noi, cei pieduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce -n piepturi se acund.
Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca și ieri
Va sângera sau va iubi!
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre trecut, poezii despre nori, poezii despre mâini sau poezii despre fum
Colind în cer
Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecați cândva, cu leru-i ler.
Și îngeri ning, din ochii mei, de suferinți,
Plâng pe pământ, loviți de ger, copii cuminți.
Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noștrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc și traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă și eu.
Privesc biserica cu jind și m-aș ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoți,
Că ne-au prădat și biciuit atâția hoți...
Facturi prea mari ne osândesc și e păcat,
Copii un brad împodobesc. Și s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.
Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranțe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e ușor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...
Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuțitul unei vieți de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt și plâng, în lumea mea, și oameni buni.
Covidul iar ne-a invadat. Și în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simțim în noi. Cumplit destin, sfârșit de veac,
Sfârșit de lume, sau de vieți... e tot un drac.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie sau poezii despre sărbători
Tot
Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparține
Controlul, rațiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deșarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune
Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Și ce-ar putea să-și dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el și el e în tot
Nimic nu-l oprește, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mișcare continuă, infinit, atracție lucidă
Și dragoste simte în toate, profundă, divină
Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noțiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toți și în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop
poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre ritm, poezii despre natură, poezii despre mișcare, poezii despre infinit sau poezii despre indiferență
Fiecare cântec este un copil pe care îl îngrijesc, îl hrănesc și căruia îi dăruiesc dragostea mea. Chiar dacă nu ai compus niciodată un cântec, viața ta e un cântec. Cum ar putea să nu fie?
citat celebru din Michael Jackson
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Michael Jackson despre viață, citate despre iubire, citate de Michael Jackson despre iubire, citate despre copilărie, citate de Michael Jackson despre copilărie sau citate despre cadouri
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre dorințe, poezii despre înțelepciune sau poezii despre început
De ce doar banii?
De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar și ale noastre sentimente...
Și peste toate domnește ura,
Oamenii nu mai înțeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândește,
Doar banul înger-diavol azi vorbește.
Nici floarea nu mai știm dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viața ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viața-nseamnă ban...
Trecem prin viață fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai știm ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem viețile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soț,
De versul blând și cald, melodios,
Ne prinde ura, frica și prostia,
De ce urâm cu toții poezia?
Suntem săraci în suflete... și triști,
Căci am uitat de Blaga și Brâncuși.
Prietenii devin de-acum dușmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În fața Domnului avem același drum,
Cu viața noastră vom plăti de-acum
Însă cu toți avem un alt destin...
E timpul să-nvățăm să și iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăția,
Ci doar cu fapta și mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel ești judecat,
Că ești sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-și plânge simfonia,
Grânarul țării, viața, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzește soarta
Și fiecare își va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără și trece...
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre bogăție, poezii despre țări sau poezii despre vorbire
Dumnezeu
Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.
Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre greșeli, poezii despre bine și rău sau poezii despre sperieturi
Bocet pentru Tatiana
Bocet pentru Tatiana
Se-aliniază știrile atroce,
Sub care omul bâjbâie înfrânt,
Și, Doamne, cum peste
această voce
Accepți să pună un gropar pământ?
Neverosimil se întâmplă toate
Furtunile au rupt pe străzi copaci,
În toate casele de sănătate
Nu mai există loc, pentru săraci.
Asfixiați de epoca mizeră,
Ne amăgim că vom scăpa
în cer,
Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă
Și taxe pentru ea ni se și cer
De-a-ndoaselea e rânduit
destinul,
E greu și pe pământ, și sub pământ
Și între noi ne măcinăm
continuu
Și nimenea nu e de neînfrânt.
De-un timp încoace, farsa
ne îngână,
În permanentă stare de război,
Purtăm în palme propria țărână
Și ne mirăm că seamănă
cu noi
Și, Doamne, se acutizează rana
Și te-am ruga, ai grijă,
dacă vrei,
S-o ții în preajma Ta pe Tatiana,
Punând pământ de flori
pe vocea ei.
Pe-aici, e o dezordine cumplită,
Mor tineri mulți și îi
petrec bătrâni,
E, poate, cea din urmă reușită
A Mioriței scăpătând la stâni
Și totuși ce delir de știri atroce,
Furtunile au dărâmat păduri
Și merge în pământ această voce,
De ce de ea nu vrei să te înduri?
Învață însăși ploaia să
murmure
Un cântec trist, dar moartea-i spune "Taci",
Copacii rătăcesc fără
pădure,
Pădurea moare fără de
copaci.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre știri, poezii despre voce, poezii despre copaci, poezii despre învățătură sau poezii despre înfrângere
Nimic nu rămâne cum a mai fost
la o trecere prin gara din gânduri
așteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu știe cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitație și mișcare
în fiecare clipă își caută posibilități de evadare
din marele conglomerat al nepăsării
într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărți de mizeria de la suprafață
și nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară
lumina în care-ți place să vâslești
va îmbrățișa cu raze toată casa iubirii
și-n această înflorire de virtuți necesare
nici moartea nu găsește un loc de liniște
când și-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistență
chiar dacă locuiește înlăuntru un altul
și o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinții de crestele munților
nimic nu rămâne cum a mai fost
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre posibilitate sau poezii despre munți
Atunci când facem o alegere indiferent care noi ne putem pune două întrebări: mai întâi: "Care sunt consecințele alegerii pe care sunt pe punctul de a o face?" În inima noastră noi vom cunoaște imediat răspunsul la această întrebare. În al doilea rând: "Ne va face mai fericiți, pe mine și pe cei din jur, această alegere a mea?" Dacă răspunsul este afirmativ, putem merge mai departe cu alegerea noastră. Dacă el este însă negativ, dacă opțiunea noastră ne poate face nefericiți, pe noi sau pe cei din jur, cel mai bine este să nu o luăm. Nimic mai simplu!
Deepak Chopra în Cele șapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre promisiuni, citate despre nefericire, citate despre inimă, citate despre fericire sau citate despre cunoaștere
Fără de iubire?
"Isus este iubire."
(Goethe)
Ce-ar fi pământul făr' iubire
Făr' cântul ei Dumnezeiesc?
Făr' raza -i dulce - nimicire,
Așa ar fi toate opresc.
La puritate-i drum iubirea
A sufletului hrana-i ea
Cuprinde-n ea și nemurirea
Mai mult străluce ca o stea.
Fără iubire ar fi jale
Pământul tot neroditor
Moarte și haos orice cale
Soarele foc vătămător.
Virtute-n lume nu se știe
Folositoare alta a fi
Ea-i călăuza-n pribegie
Și celor ce se vor jertfi.
Nu ai iubire, nu ai viață
Nu ai nimic, nimic nu ai
Ura-ți apare ea pe față
Păcat că pe pământ mai stai.
Iubirea caută iubire
Divină-i dată pe pământ
De-o ai în tine-i nemurire
Nimic ca ea nu e mai sfânt.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jertfă sau poezii despre creștinism