Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu, şi tabloul cel mai încântător farmecă vederea. Stânci prăpăstioase, munţi uriaşi, a căror vârfuri mângâie norii, păduri întunecoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, văi răcoroase, gârle a căror limpede apă lin curge printre câmpiile înflorite, pâraie repezi, care mugind groaznic se prăvălesc în cataracte printre acele ameninţătoare stânci de piatră, care plac vederii şi o spăimântează totdeodată. Apoi, în tot locul, dai de râuri mari, cu nume armonioase, a căror unde port aurul. În pântecele acestor munţi zac comorile minerale cele mai bogate şi mai felurite din Europa: sarea, fierul, argintul, arama, plumbul, mercurul, zincul, antimoniul, arsenicul, cobaltul, tuteaua, teluriul şi, în sfârşit, metalul cel mai îmbelşugat decât toate, aurul, pe care îl vezi strălucind până şi prin noroiul drumurilor. Astfel este ţara Ardealului.

Nicolae Bălcescu în Românii supt Mihai-Voevod Viteazul
Adăugat de Gheorghe Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorul pătimaş către iubita sa [The passionate shepherd to his love]

Hai, stai cu mine, fii a mea iubire
Plăceri sorbi-vom fără şovăire,
Văi şi desişuri, dealuri şi ogoare,
Păduri şi munţi înalţi până la soare.

Vom sta pe stânci golaşe amândoi,
Privind păstorii cum dau fân la oi,
Pe lângă râuri repezi cu cascade
Şi păsări care cântă serenade.

Acolo-ţi voi întinde pat de roze
Şi-ţi voi culege multe tuberoze,
Din flori voi face haine felurite
Cu frunze mari de mirt împodobite;

Şi rochie din lâna cea mai pură
A unui miel, simpatică făptură;
Papuci frumoşi şi mândri la purtat,
Cu catarame mari, de-aur curat;

Cordon de paie împletite rar,
Agrafe de mărgean şi chihlimbar:
Şi dacă toate aceste-ţi vor plăcea,
Vino la mine, fii iubita mea.

Păstori flăcăi îţi vor cânta cu sete
În zori de Mai, cu gând să te desfete:
Şi dac-aşa găsi-vei împlinire,
Hai, stai cu mine, fii a mea iubire.

poezie de Christopher Marlowe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele cuvinte al căror sens este cel mai echivoc sunt cele care au uneori cea mai mare influenţă.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu vor mai fi "doamne", Europa va fi curăţată de toate acele "fete" a căror viaţă nu-i decât mizerie şi ruşine.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri- un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu- azi la vedere

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 octombrie 2012)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul-Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu azi la vedere
Vineri 05 octombrie 2012 Cluj—Napoca

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (2014)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există poeme a căror viaţă este mai intensă decât a unei metropole, există poeme a căror moarte este mai odihnitoare decât a unui cimitir, există poeme a căror dragoste depăşeşte orice promisiune. Dacă scrii aceste poeme, eşti blestemat să nu poţi rămâne niciodată în ele, dar dacă alţii le citesc ai şansa să te îmbeţi cu gemetele lor de fericire.

Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverendul Williams: Cel mai important lucru ce se poate spune despre trenul spre libertate e că va urca munţii. Ştii, fiecare din noi are munţi de urcat. Munţi care se înalţă până la cer, şi munţi care coboară tot mai jos. Noi ştim care sunt munţii ăia aici la Glide. Cântăm despre ei.

replică din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi îndrăgesc pe cei care pot zâmbi la necaz, care îşi adună forţele la supărare şi devin cutezători prin reflecţie. Numai minţile mici dau înapoi, în timp ce oamenii a căror inimă este fermă, şi a căror conştiinţă le aprobă purtarea îşi urmează principiile până la moarte.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă vezi şi tu...

Printre sute de catarge şi prin miile de vâsle,
Printre vânturile toate ce bat felurite pâsle,
Am privit feţe şi feţe într-un amalgam de schiţe,
Colorate după vreme, joase sau înalte spiţe;

Toate sunt la fel vezi bine, doar prin gând se mai încurcă,
Măşti, simboluri şi versete, astea ce-s mai dau de furcă,
Fără-a căuta anume, ochii mi se-opriră-n dată,
Mintea dusă fără ţintă, inima fără să bată,
Toate fac o legatură şi se sfătuiesc în pripă,
Bând din vinul fericirii şi fumând a clipei pipă,
La un semn făcu tăcere şi îngână mulţumite,
Ochii, inima şi mintea: "-Suntem toate-ndrăgostite!"...

Înţeleg de ce din feţe numai una e cu vină,
Tu eşti cea cu vino-ncoace şi cu nume de divină,
Tu m-ai fermecat o dată şi mă farmeci în neştire...
Cum te văd eu, cam tânjesc, să mă vezi şi tu... iubire!

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există cuvinte, chiar şi printre cele pe care le folosim în mod obişnuit, a căror accepţie să nu depăşească cu mai mult sau mai puţin limitele experienţei noastre personale. Un termen exprimă nu de puţine ori lucruri pe care nu le-am perceput niciodată, experienţe pe care nu le-am făcut sau la care nu am fost niciodată martori. Chiar şi atunci când cunoaştem unele dintre obiectele la care se referă, ele nu ilustrează decât în calitate de exemple particulare, care, prin ele însele, nu ar fi niciodată suficiente pentru a o constitui. Cuvântul condensează prin urmare o întreagă ştiinţă la care nu am colaborat, o ştiinţă mai mult decât individuală.

citat din Emile Durkheim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre visele inteligibile se găsesc şi cele al căror conţinut este penibil şi care, totuşi, nu generează la cel care doarme nici un sentiment de angoasă. Ele nu pot fi puse în rândul viselor de angoasă şi servesc drept argument celor care vor să conteste orice semnificaţie şi orice valoare manifestărilor visului.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara e în noi

Ţara este locul unde dorul devine cântec
şi lacrima vers de poezie.
Ţara e locul unde soarele e zâmbet
şi râsetul divină armonie.

Ţara e-n susur de izvoare,
şi-n cumpăna de la fântână,
Ţara e-n glas de privighetoare,
Ţara e limba mea, limba româna.

Ţara e-n brazii din munţi,
Ţara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunţi
Ţara e-n oamenii ei buni şi mari.

Ţara e-n fluier de cioban
şi-n turmele de oi,
Ţara e-n tine şi-n mine,
Ţara e săpată adânc în noi.

Ţara e-n dealuri şi văi,
e grădina cea mai minunată,
Ţara e-n fete frumoase şi-n flăcăi,
Ţara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omiterea impresiilor şi a evenimentelor trăite reliefează cu mai multă precizie şi într-un mod mai exclusiv decât în cazul uitării de nume acţiunea tendinţei care încearcă să îndepărteze din amintire tot ceea ce este neplăcut. Această amnezie nu poate fi considerată act ratat decât în măsura în care, examinat în lumina experienţei de toate zilele, ea ne apare ca surprinzătoare şi nejustificată, adică în cazul în care uitarea cuprinde, de exemplu, impresiile mai recente sau mai importante sau impresii a căror absenţă reprezintă o lacună într-un ansamblu despre care se păstrează o amintire perfectă.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata morgana

prin sufletul tău zburdă căprioare de aer,
înfloreşte sângele voinicului
pe pajişti.

îndrăgostit fără aripi,
mă înalţ cu gândul pe munţi
pentru tine prinţesă a pădurilor de zadă.

râuri cu văi curg printre dealuri,
n-am timp s-ajung în câmpie
unde înşelătorul miraj răsturnat în apă
apare din lanuri de aur dincolo de orizont.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Individul care nu se interesează de semenii săi este acela care întâlneşte cele mai mari greutăţi în viaţă şi care este cel mai periculos pentru societate. Printre aceste fiinţe se găseşte cel mai mare număr de rataţi.

citat clasic din Alfred Adler
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi poate da seamade forţa sau de slăbiciunea sufletului său tocmai din rezultatul acestor lupte;căci aceia la care din fire, voinţa poate să învingă cel mai uşor pasiunile şi să oprească mişcările corpului care le însoţesc au fără îndoială sufletele cele mai tari, iar sufletele cele mai slabe sunt acelea a căror voinţă nu se hotărăşte să urmeze oarecare judecăţi, ci se lasă mereu mânate de pasiunile momentului de faţă, care, fiind adesea opuse unele altora, trag sufletul pe rând de partea lor, şi, făcându-l să lupte chiar împotriva lui însuşi, îl aduc în starea cea mai de plâns în care poate ajunge.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.

Solomon în Biblia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!