Amintirea pe care o dau aci e foarte de curând, ea n-a împlinit nici un an, aşa că mi-e cu putinţă să o transcriu cât se poate de adevărat. Eram într-o seară adunaţi la Caragiale: dnii Barbu Delavrancea, Vlahuţă, doctorul Urechiă, Artur Stavri şi... mai era şi d. Pătraşcu. Caragiale, rău ca-ntotdeauna, uitase că e boierul de gazdă şi se apucase să execute sumar pe invitatul său. În tot timpul mesei a domnit veselia cea mai zgomotoasă.

începutul de la Amintiri literare. Genialul Pătraşcu de Anton Bacalbaşa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale era convins că trebuie să persifleze orice. Dar am vrut să dau un Caragiale respectuos faţă de biserică, faţă de problemele românilor din Ardeal, faţă de viaţa militară, deci un om constructiv şi nicidecum "grecoteiul care a venit să-şi bată joc de tot ce aveau românii mai sfânt".

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână.

citat clasic din Barbu Ştefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caţavencilor parlamentari

Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.

Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.

Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Sa îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.

Trezeşte-te, bătrâne Caragiale!

rondel de Virgil Petcu din revista "Rezon", nr. 2 (24 iunie 1990)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa căpitanului Leclerc

Când soarta lovise cu forţa unui tren,
Se retrăsese calm în vechiul sau castel,
Radioul îi cânta acelaşi trist refren,
Era tânăr, pe Somme, lupta pentru drapel.

O lume mergea prea rău pentru el,
O lume mergea prea rău pentru toţi,
Seara lipseau zeci de mii la apel,
A doua zi trăgeau, iar, viaţa la sorţi.

Dupa un timp, un glonţ îl răpuse,
Era aproape un final de Odisee,
Un întreg regiment acolo căzuse,
Doar Dumnezeu l-a scos din tranşee.

Anii au trecut uşor, nici n-a simţit,
Lăsând un rid adânc pe-al tinereţii val,
Paradoxal avu şi vreme de iubit,
Între-un război stupid şi crack-ul mondial.

Într-o seară a zărit o dulce unduire,
Pe malul stâng al Senei, rămase pironit,
Doar apa se-auzea; de-a Ei strălucire
Fu copleşit pe dată, era îndrăgostit.

Îl privea cu ochi calzi şi răscolitori,
O fată bălaie cu un chip inocent,
El se simţea cuprins de fiori,
Ea-i spuse simplu: sunt Ella Vincent.

Părea că destinul se revanşează acum,
Se simţea împlinit, în al nouălea cer,
Apucase timid pe-al fericirii drum,
Ş-acum era doar al ei, al ei prizonier.

Ce trup de zeiţă, ce femeie stilată,
Împlinit ca acum n-a fost nicicând,
Uitase complet, de război, de armată,
Adormea, se trezea, cu Ella în gând.

Aveau şi doi copii, viaţa-i era plină,
Acum simţea iubirea, cu adevărat,
Însă după anii ăştia, plini de lumină,
La orizont nori negri, pacea n-a durat.

E-a doua oară cand patria îl cheama
Să apere graniţele cu mâinile sale,
Prea curând trăieşte aceeaşi dramă,
În timp ce Stukas-uri dau rotocoale.

Avioane şi tancuri îl ţineau în noroi,
Acas' se gândea, la copii şi nevastă,
Blestema printre dinţi acest război,
Nu mai era singur în această năpastă.

După Dunkerque a plecat cu Aliaţii,
Ştia, se va-ntoarce într-o bună zi,
Îndelung a exersat Ziua Z cu fârtaţii,
Dor îi era de ţară, de Ella, de copii!

După debarcare cu greu ajunse acasă,
În cale i se puse, oprindu-l un agent:
Îmi pare rău să-ţi spun, draga ta nevastă
Şi pruncii au fost ucişi, în bombardament.

O lume mergea prea rău pentru el,
O lume devenise un hău imens,
Pierduse totul, nu mai avea ţel,
Rostea cuvinte fără vreun sens.

Când soarta îl lovise cu forţa unui tren,
Moartea înconjura vechiul său castel
La radio asculta acelaşi trist refren,
Era tânar pe Somme, lupta pentru drapel.

poezie de Alex Dospian (februarie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai "dă bine". Explicaţia nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă "omul deplin al culturii române" – acum, noţiunile înseşi de "deplin" şi de "cultură" au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea niciun cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept.

Horia-Roman Patapievici în revista Flacăra, nr. 1 (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor!
Doctorul (foarte liniştit): Mofturi!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale si parlamentarii

De-ar mai trai Caragiale,
Cu umoru-i permanent,
L-ar face de trei parale
Pe orice ales din Parlament.

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea aceasta, fratele cel mic, după ce se despărţi de fraţii săi, se duse, se duse, ca cuvântul din poveste ce d-aci încolo se găteşte, şi ajunse la oraşul unde îl scosese drumul pe care apucase el. Acolo daca sosi, trase la gazdă la un om al lui Dumnezeu. De câte ori se culca, de atâtea ori găsea câte o pungă cu galbeni la căpătâiul său când se scula. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. După ce ocoli cruciş şi curmeziş tot oraşul, văzând tot ce era vrednic de văzut, ajunse la margine şi acolo era un ostrov. Iară daca vru a şti ce era acolo, călăuza se feri d-a-i spune.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marelui nostru Caragiale

Mata ai tot pocnit din bici
La moftangii şi la bibici,
Azi e mai greu, nu prea se poate
Căci au mai toţi – imunitate!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât se accentuează criza aceasta economică şi finanţiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranţă a scăpa aşa de curând, cu atât mi se lămureşte mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenţia să pricep economia politică şi, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică şi starea în care se afla ţara noastră până în ajunul marelui război. Ştiu însă că lumea toată se plângea tot aşa de amar ca şi astăzi de lipsa banilor pe piaţă.

Ion Luca Caragiale în Leac de criză (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea - o scrisoare pierdută de Dumnezeu

Aţi rămas tot haimanale
posteritatea degeaba a trecut
în fine Caragiale după Caragiale
are-un public surdomut

Posteritatea cică a trecut
ca un tren grăbit prin gară
cu averse de strănut
pe-o batistă vai murdară

Ca un tren grăbit prin gară
în fine Caragiale după Caragiale
ne întreabă într-o doară
aţi ajuns toţi mă haimanale

Mai jucaţi în piesa mea
sau de fapt lumea e ea

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

Te aştept într-o seară să vii,
Depărtări să pălească uimite,
Până ieri se credeau infinite,
Iar acum parcă nici n-ar mai fi.

Te aştept într-o seară să-mi spui
De iubiri care nu au sfârşit,
De un vis ce s-a vrut împlinit,
Făr-a da vreun tribut nimănui.

Poate-am spus, poate sper doar să ştii
Că iubirea nu are hotare,
E-o cerească şi pură-ntâmplare,
Te aştept într-o seară să vii.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostea vorbele astea să-şi ridice ochii, mereu cu acelaşi ton, şi parcă mereu cu alt înţeles. Era aci tînguire, aci blestem, aci întunecată resemnare, aci înfricoşat strigăt de revoltă.

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te-am iubit doar amintirea ştie...

Tu erai prinţul meu de ceară
Ce-n zorii dimineţii se topea
Dar revenea în fiecare seară,
Şi mă făcea să cred că mă iubea.

Din jurăminte ai făcut risipă
Dar nu ai înţeles că într-o zi
Se poate rupe-a dragostei aripă,
Şi-atunci regretele vor fi târzii.

Cât te-am iubit, doar amintirea ştie,
Dar jur că în curând te voi uita,
Îmi era sufletu-ntr-o colivie,
Iar dragostea în gratii se zbătea.

Şi vara-n care doruri te-aşteptau,
Cu disperări ce m-au uscat de tot,
S-a prefăcut în ger şi nu mai vreau,
Să mă împiedic de-al minciunii ciot!

Din tot ce a fost nimic nu mă mai doare
Cenuşa amintirii-o risipesc,
Şi voi uita a dorului tumoare
Pe strada-n care, îngerii zambesc.

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se făcu dimineaţă, fata aruncă pe dânsa un volog, luă mâţele la subţiori, încălecă pe un ţap şi plecă la curtea boierească. Mergând astfel pe drum, ea nu era nici călare, nici pe jos, căci îi da de pământ când un picior, când altul, ţapul fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe lângă drum, căci ţapul nu ţinea drumul drept. Aci trecea pe lângă câte un gard să apuce câte vrun lăstar de la vrun pomişor; aci trecea de cealaltă parte. Nu era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată cu vologul aruncat pe dânsa. Şi aşa, cu chiu cu vai, ajunse la curtea boierească. Când o văzură boierul şi oamenii curţii, venind aşa, încremeniră. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas, şi porunci să dea drumul la doi zăvozi ce-i ţinea la curte în lanţ. Aceştia, cum văzură alaiul cu care venea fata săracului, se repeziră la dânsa, dară ea dete drumul îndată mâţelor şi zăvozii se luară după dânsele, iară fata săracului ajunse la scara boierească aşa precum îi poruncise boierul. Văzând şi această iscusinţă a fetei, boierul n-avu încotro şi fu nevoit s-o primească.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mult urăsc pe-o gazdă care / Ori prea e strâns, ori prea cu libov mare. / Că-n toate-i rău ce peste cumpăt trece, / Şi-i tot aşa de rău să faci să stea / Un om la tine, când el vrea să plece, / Pe cât de rău e să-l alungi când vrea / S-amâie drumul, vrând a-şi mai petrece!

Homer în Odiseea, cartea XV (1966), traducere de George Coşbuc
Adăugat de Soldatul de la Marathon, 26.09.2014
Comentează! | Votează! | Copiază!

În contra lui Hasdeu porneşte lupta Caragiale prin revista sa "Moftul român", care începe la 24 ianuarie 1893, având ca director pe Caragiale şi ca prim-redactor pe Anton Bacalbaşa. Titlul ales de ei înfăţişează meteahna specifică a poporului român, precum au francezii "l'engouement", ungurii "şovinismul", italienii "vendetta".

Gheorghe Adamescu în Istoria literaturii române (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am trimis curând o carte

V-am trimis curând o carte
Şi smerit aştept răspuns
Care nu a mai ajuns
Nici întreg şi, nici în parte

Dar maestre, nu se poate
Orice simplă uzurpare
De prestigiu, nu mai are
Circumstanţele ei, toate

Şi mă-ncarc atunci de vina
C-am pus mâna pe condei
Supărându-i pe ahei
Şi oprind în geam, lumina

Vă eliberez de facto
Admiţând fără efort
Că speranţa din acont
Valorează cât exact, o

Deziluzie sau pistă
Care n-a ajuns la artă
Casa cu fereastra spartă,
Poate nici nu mai există

Vine timpul şi se duce
Fără nici o remuşcare
Numai nouă ni se pare,
Că punem la toate cruce

Bate vântul în ferestre
Şi mă-ntreabă: Îi dau voie
Ca să strige el, Ahoe,
Şi-apoi: Salutări, maestre?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta.

Ion Luca Caragiale în Universul (1909)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, Caragiale!

Ridică-te, Caragiale!
Din morminte şi ne spune:
Teatrele Naţionale,
De ce nu-s pentru Naţiune?

epigramă de Vasile Iuşan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!