Odă sângelui

deschid un şir de uşi, iubite
singurătăţii sângelui meu,
care tresaltă în adoraţie
călătorind prin celălalt sânge
e muzica unui vis de tânără fată,
călătoria unui vis început demult
în care sângele meu aleargă, aleargă
până în abis ca un leopard flămând,
fără să-şi piardă mireasma vreodată
de roşu rubiniu sau de agată
el trece pragul, tresaltă
şi se varsă în oceanul infinit de simţuri.
înfloresc pe muzici muşcate rotate
într-un trup curat de fată
dimineţile îşi cresc pruncii
în ferestre printre azalee parfumate
chipurilor noastre le-a înflorit
lumina despletită
la urechi, în loc de cercei,
în loc de aripi, pe spate
în grădina lui Adam
pruncii mănâncă merele toate.
Îmi place · Comentează ·
Distribuie

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jihadul" iubirii

iubite, fluviul roşu al sângelui meu
prevesteşte apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
şi mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roşie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
şi în izvoarele apelor
şi apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu şapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârşitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roşu,
un cal negru şi unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii
şi cel care călărea calul gălbui
avea în mână o cumpănă şi un arc
tu pornisei biruitor jihadul
ca să birui vărsând pocalul
(cu sângele tău niciodată
vindecat de mine)
peste soarele femeii în galben
indiferenţa călărea calul negru
şi ucidea perfid, miseleşte, ca-n iad
pe la spate, fără un cuvânt
nici înainte, nici după,, jihad ".
eu sunt spiritul dragostei, iubite!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminici cu mlădiţe de vis

Mă intorc în tine
ca într-un vis
în care simţi gustul de cireşe amare,
îmi e inima cât o copită de miel
înfiptă în pieptul fraged al iarbii,

când te strig, gâtuită de o lacrimă,
să-mi sulberi norii ce muşcă din mine,
ca înspre seară, îngerii să nu se mai rătăcească
prin matca sângelui meu...

Clipele în care ne-am iubit
le port pe deget, într-un inel din mlădiţe tinere,
ale acelei duminici în care eram un trup,
miezul dulce al unui măr copt,
bucata aceea de cer
în care mai atârnă privirea Evei,
ca o pată de sânge
pe o icoană spartă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mi frumuseţea, iubite

iubite,
încă din zori mi-a -nflorit rochiţa rândunicii,
din pământ în ochii viorii seminţele păcatului
au încolţit
mi-a crescut şi pân ' la umeri dragostea,
până la zenit
din visul –corb, copilăria m-a slobozit acum un an
şi busuiocul joacă verde-n părul meu saturnian
şi nopţíle rotate s-au desfăcut în coadă de păun
tu, cântă-mă cât tânără mai sunt şi spune-mi:
împodobită cu frumuseţe eşti draga mea,
vărsatu-s-ar har pe buzele tale
mir, aloe şi santal pe coapsele-ţi tari,
ţi-am dăruit o insulă de mărgăritar,
în miezul verde al unui întins ocean.
şi, de-atunci, aud vocea îngerilor
şi armonia astrelor în vocea ta,
ţi-am cioplit o luntre, draga mea,
înr-un trunchi de copac de santal
ochii-ţi smaralde cereşti clipind într-o stea
trupu-ţi înveşmântat e în dantele diafane,
cristal curat este oceanul inimii tale.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii-ţi tresaltă şi râd ogurliu

Îţi ţipā în sânge personalitatea,
căpriul flămând, din ochii-ţi rotunzi,
freamătă la murmurul vieţii...

Înlăuntru, îţi vibrează libertatea
risipitoare de zâmbete printre izbânzi,
o, Miss, eşti mai mult decât îi trebuie dimineţii!

În roua azurie, te-oglindeşti gânduriu
iubindu-ţi prezentul cu patima-ţi verde,
luminezi fulgurant, străluceşti rubiniu,
versu-ţi mă frige, amarnic mă pierde,
fugarnici, sânii-ţi tresaltă şi râd ogurliu...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi place la o fată? Îmi place o fată care mă place, o fată care ştie cum să zâmbească şi vede partea frumoasă a lucrurilor. O fată care mă face să fiu o persoană mai bună.

citat din James Lafferty
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonul meu

1

Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubeşte groaznica furtună
Şi foşnetul pădurilor.
Iubeşte nopţile posace
Şi luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi şi de vis.

2

Deprins să-şi plece-a lui ureche
La josnicii şi la arţag,
Îşi râde de credinţa veche
Şi de cuvântul bun şi drag.
Iubirea, mila,-i sunt străine,
Căci se hrăneşte ne'ncetat,
Cu fumul luptelor haine
Şi izul sângelui vărsat.

3

Când un martir apare-n lume
Pe tată-l umple de necaz
Cu zeflemele, crude glume, -
Sarcasm răsfrânge-al lui obraz.
Iar când coboară-n groapa rece
Vreun om, el cel din urmă ceas
Cu muribundul şi-l petrece
Înveninându-l cu al lui glas.

4

Şi mândrul demon, viaţa toată
Mă va-nsoţi, în orice loc,
Zvârlind în mintea-mi zbuciumată
Lumina unui straniu foc.
Îmi va vădi desăvârşirea
Pe veci smulgându-mi-o – şi-apoi
Momindu-mă cu fericirea
Va lua-o veşnic înapoi.

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi trece pragul de iarbă
sub care curge raiul din noi,
păsări cu aripi de porţelan ni se arată în vis
iar mâinile care vor să le atingă se fac poeme-
dintre acelea ce înfloresc numai în barba lui Dumnezeu.
Ştiu că iubirea e pâinea frământată de îngeri,
de aceea ne vom aşeza la masă
şi vom tăcea până ce luna îşi va arăta ochiul,
iar atunci când noaptea ne va lua de mâini
ne vom lumina reciproc.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc

În ce reţetă de calmante
Există leac la "a iubi"
Şi printre tristele-ţi amante
Pe care loc m-aş regăsi?

Pe scara lucrurilor, toate
Cu explicaţii dezarmante,
Mi-ai pregătit un vis sau poate
Un loc meschin printre amante.

N-aştept răspunsuri măsluite
Şi nici multiple variante,
Nu vreau pe lista de iubite
Şi nici pe lista de amante.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zone de acces

&

s-au extins spaţiile de depozitare ale animalelor ţinute în cuşti

şi zona mea de acces s-a curbat / a devenit

o elipsă sau o frânghie pe care îmi înşir controlabil

emoţiile

//

curăţenie necesară în fiecare dimineaţă ca să nu se piardă

conturul perfect al creierului / câtă teamă

te ţin de mână

descrie-mi în zece cuvinte ceea ce poate fi o posibilă alegere

am un vis în care pierd permanent sânge

am un vis în care pierd permanent încredere

am un vis în care mă izbesc cu un lift de tavan

am un vis în care îmi educ copilul să bea 2 litri de apă

am un vis în care pur şi simplu cad

am nevoie de mai mult spaţiu/ priveşte pe fereastră a început să ningă

e tot ce trebuie ca visul să înceapă să curgă

//

în inimile noastre pline de sânge bolnav e tot timpul curat

o curăţenie perfectă întreţinută de medicamente/ aşa sunt îndopate toate animalele de faţa pământului ca să fie sănătoase şi fericite

acum că mi-am extins teritoriul sunt gata

să mă caţăr pe gratii şi să urlu / ştiind că nimic nu mă va mai deranja în zona mea de

acces & confort.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt matinal

m-am trezit în zorii albi de catifea
senzualitate câştigată dintr-un vis
care alunecă uşor prin aburi de cafea
limpede curat departe de abis.

ochii înseninaţi de lumina blândă
aer de chemare şi de freamăt pur
chipul care zâmbeşte-n oglindă
amintiri hoinare cuprinzând azur.

infinit de motive viaţa s-o ador
înţelepciunea care mişcă gânduri
mândria dureroasă a fiecarui dor
deschidere spre taine slove şi lieduri.

lume drumuri străbătute pe aripi de cocor
cântecul vieţii care trece prin ziduri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa destinului

Nu cred în destin
nu mă interesează smiorcăielile
oamenilor superstiţioşi
sau planurile unui D-zeu fixist
eu i-am transformat destinul
în cenuşă.
D-zeul meu mă iubeşte
necondiţionat
şi are obligatoriu simţul umorului
că altfel nu rezonez cu El
nu mă regăsesc
în planurile Lui
doar sunt de capul meu
liberă
şi riscă să-şi piardă
creaţia
iar El în marea lui înţelepciune
nu-şi permite să fie ineficient
şi să piardă timpul
singura Lui constantă
printre atâtea variabile.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai ştie
şi de ştie e acum pulbere în vânt
privesc indiferenţa gândului
trece incoerent peste timp
să schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viaţa.
nu mai e mult
sfârşitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viaţa asta fără de noroc
să dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluţie imaginară voi da
în încongruenţa faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în ţara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toţi coboară fără să bage de seamă
că au pierit demult
orbi în timp sau rătăciţi în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veşmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în ţara care nu mai este

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorbona

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok.
Imensitatea culege catrenul uitat de Ahmatova
Pe malul fără emigraţie al Senei.
Odinioară aici trecuse Alain Bosque
şi pe loc
Zâmbise virgulei vesele,
Ce vâslea prin înghesuiala acelor
Femei europene ale anilor ce se întorc
s-asculte la Sorbona
Ultimul vis al lui Blok.
Strofa zilei părăsise amurgul mişcărilor.
Ploile înflorise într-o firească întâmplare,
Fiecare vizuină din repaosul cântărilor
Ascultă ultimul vis al lui Blok, în care
Au existat răsfrângeri, spaţii şi unii oameni
Care aleargă şi azi
Ca vii prelungiri
Ale sufletului nostru, înserat...

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok:
Să coboare din apogeu a uitat.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1 ianuarie 1981)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cod roşu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătăţii?

tu ştii că Moartea
îşi ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
şi oceanele lumii?

tu ştii că mă-nvârt
în jurul aceleiaşi inimi,
până rămân fără lacrimi?

tu ştii că inima mea
e fântâna pentru toate speranţele
alungate de seceta plânsului?

tu ştii că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?

tu ştii că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?

tu ştii că şi pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?

tu ştii că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?

tu ştii că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?

tu ştii că până şi umbra
are nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă?

tu ştii că inima mea
este şi vie şi moartă,
pe jumătate înşelată
de propriul ecou?

tu ştii că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu maşina de găurit visuri?

tu ştii că atunci când iubesc
îmi strâng speranţele
în cămăruţele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristeţea în podul palmelor?

tu ştii că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

tu ştii că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?

tu ştii că inima mea
e sala de aşteptare pentru
toate trenurile iubirii?

tu ştii că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafaţă doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?

tu ştii că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?

tu ştii că este mai uşor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?

tu ştii că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?

tu ştii că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furişează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?

tu ştii că inima mea
îşi plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?

tu ştii că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?

tu ştii că pasărea focului
doarme în sângele meu?

tu ştii că aripi de sânge
tulbură liniştea
viselor mele?

tu ştii că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?

tu ştii că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?

tu ştii că-n copacul sângelui meu
înfloreşte o inimă?

tu ştii că sângele meu
e un şarpe-nţelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?

tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
tu ştii că-mi pot dona sângele
chiar şi unei statui?

tu ştii că îmi vânez speranţele
cu lasoul de sânge?

tu ştii că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?

tu ştii că inima mea
e aşchia înfiptă în toracele timpului?

tu ştii că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?

tu ştii că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?

tu ştii că-mi pun inima-n praştie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni şi veşnicie?

tu ştii că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?

tu ştii că în inima mea
renaşte un Iisus
cu plete cărunte?

tu ştii că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?

tu ştii că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?

tu ştii că viaţa mea
e-o floare ruptă din veşnicie
şi pusă într-un vas plin cu sânge?

tu ştii că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?

tu ştii că-n inima mea
cuvintele-şi caută
locul de veci?

tu ştii că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?

tu ştii că destinul meu
e creionul ascuţit
înfipt drept în inimă?

tu ştii că-ţi pot oferi
o clipă eternă de dimineaţă
suspendată între şoaptele inimii?

tu ştii că te-am cules
frânturi de iluzii şi gânduri
şi te-am închis în inima mea
închisoare de maci?

tu ştii că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?

tu ştii că e cod roşu
de furtună
în sufletul meu?

spune-mi,
tu ştii?

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reacţia luminii

Dimineaţa m-a scăldat cu roua ei,
Binecuvântând Creaţia divină
Am risipit mărgăritare, ce-au devenit cristale de foc
Prinde-mă de mâna
Şi siluetele noastre vor merge pe alee,
Printre picături de ploaie
Pâna ce lumina va forma siluete multicolore
Creaţia se risipeşte prin muguri de pomi,
Prin iarba tăiată, prin zgomotul apei
Se aud lebedele in dansul lor pe apa
Copii aleargă cu pâine să le hrăneasca
Se pierd sunetele printre sălciile pletoase.
Ascund lumina în felinarul din duc
Ascund cărbunii în preacurat loc
Pierd frâiele în călătoria astrală
Adorm cu fiecare cuvânt de alint
Şi mă trezesc precum o floare,
În lumina zâmbetului de copil transcental
Până voi fi picătură de rouă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiecţia sentimentelor

proiecţia sentimentelor, iubite
este pasajul care urmează
toate proiecţiile-imagini devin manifestare.
la început proiecţia se face în spaţiu,
pentru că este potenţială,
proiecţia desfăşoară timpul.
euforia în iubire este hardcore.
te macină. totul vibrează în corpul tău,
se contrazice, se amestecă,
echilibrul se împlineşte
într-o stare intermediară de euforie.
(iubirea ca onirism primitiv
-arhetipuri rămase în stare potenţială-
manifestate în vis, în forma lor primitivă)
o voce îmi şopteşte:
toţi bărbaţii care te respiră
vor să te descompună în molecule de oxigen,
fără să ţină seama că aerul tău este Lumina.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc sadic

Arunc un picior în urma drumului.
Cu celălalt alerg nebuneşte spre mare.
Trag drumul bucată cu bucată dintre valuri,
mi-l pun în spate
şi râd de piciorul rătăcit care mă caută.
Legătura unică dintre setea mea şi mărul lui Adam
este acest picior separat, părăsit,
care aleargă printre alte picioare,
puzderii de picioare, căzute pe plajă.

Scot din mine omul mic.
Din el scot alt om, infinit mai mic.
Vreau să ajung la pruncul însetat de lapte
care-şi caută mama.

Mi-am ascuţit unghiile atât de bine încât,
mi-am tăiat cu ele o mână.
Am aruncat-o in mijlocul mării,
dar valurile înalte cât salcia de lângă mine
mi-au repatriat-o.

Setea apei se stinge cu sângele meu,
un sânge verde amestecat cu frunze uscate de măr.
Sunt sigur că m-a jertfit marea.
Salcia de lângă mine este o falsă reîncarnare.

Ochiul aruncat sub nisip
vede clar că pruncul Iisus nu are o mâna,
un picior.
Caută deznădăjduit laptele roşu,
pasteurizat de vremuri apuse.
Cu celălalt ochi mă vede Dumnezeu.
Mă lăcrimează şi vrea să mă închidă
sub pleoapa orizontului.
Sunt celălalt fiu care nu jertfeşte nimic,
obişnuit cu viaţa,
dependent de şarpe.

Iată un picior cu aripi care zboară aievea
spre soarele eretic,
spre luna infama,
spre cerul ucigaş.
Toată lumea ucide,
paradoxul există.
Şi asta prin decret divin.

Când miriadele de picioare cu unghii de evreu
au început să-mi danseze-mprejur,
am înţeles mecatronica hedonismului astral.
Marea nu are suficientă apă pentru dansul mareelor.
Autoservirea sângelui prin simfonie de Fuhrer
devine soluţie istorică
prin acelaşi decret divin.

Într-un moment încărcat de profan,
prin urechea tăiată,
mi se cântă-n strunele minţii tragerea la soartă.
Am de ales între plajă pe rug şi vilegiatură pe roată.
Aşa dezmembrat cum sunt,
mai pot aduce un plus de efect,
într-un peisaj apocaliptic,
cu natură moartă.

Îngrădit între doua secunde însângerate,
în lagărul timpului viitor,
caut resemnat umbra pasului,
nici măcar pe cea a piciorului
sau pe cea a mamei pruncului însetat.
Caut o piatra de mormânt,
s-o arunc sfidător în cer.
Am dreptul să fiu la fel de nedrept.

Nu cred în jocul sadic de-a evoluţia.
Singura justificare istorică a tragediei
rămâne drumul pe care-l port în spate.
Nu e drumul vieţii, pentru că,
tam-nesam,
piciorul acela rătăcit ar fi ajuns deja la mine.
Nici al morţii, pentru că,
îmi vâjâie prea multă mişcare-n jur.
Este un drum oarecare, pierdut în mare.
Drumul Sângelui l-aş numi.

În toată liniştea asta subit încropită,
se-aude doar muşcătura lui Adam din mărul meu.
Am devenit pom interzis la umbra salciei,
într-o lume fără patimi.
Timpul n-a făcut infarct.
Pulsează înspăimântat de amintirea unei bombe atomice,
resuscitat de nostalgia ultimei crime.

Epilog
Piciorul nu s-a întors la mine.
Am rămas înrădăcinat pe malul mării,
cu seva însângerată şi unghii in locul frunzelor.
Vom răzbate.
Într-un final vom răzbate.

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de Iubire

Valuri de vise vrăjite
Ne leagănă lin
In Oceanul de Iubire
Facandu-ne sa uitam o clipă
Să privim
Spre Ţărmurile Realitatii.
Trăim în vis
Sau Realitatea ne oferă
Răgazul unui Vis de Iubire?
Există trezire sau
Rămânem în scufundarea eternă
A darului primit... in vis
Sau realitate?
Buchetul celor trei stele
Topite în Oceanul de Vise,
Doi ochi şi o inima fierbinte..
Aşteaptă un răspuns
Poate în vis
sau realitate?

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!