Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor prietenii

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

poezie celebră de Adrian Păunescu (20 martie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine -
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor... -
E vremea rozelor ce mor.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazul vine câteodată

vino, necazule, dar vino singur!
necazul vine câteodată
cu troianul lui, iubito,
aşa cum se întâmplă să vină şi fericirile,
care vin toate deodată,
iar când vin aşa cu prea multul lor,
nu mai păstrează în ele desfătarea fericirii,
cum şi necazurile
îngrămădite unul peste altul
îşi slăbesc amărăciunea
spre capătul vieţii, nu mai condamni
şi nu mai aprobi,
te miri doar,
şi, tot ce-ţi rămâne atunci cu adevărat, iubito,
este că te-ai lăsat copleşit,
te-ai întroienit.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor poeţii

Ne mor poeţii, Doamne!
Şi nu facem nimic!
S-au strâns atâtea toamne,
Cu rânced iz de... dric!

De ce, din tot ce-i putred
Şi nefolositor,
Nu piere ce e şubred,
Ci se-nchid ochii lor?

Chiar cei ce nasc sublimul
În cântece zglobii,
Sau deplâng lumii chinul,
Cu lacrimi de copii!

Pe ei îi piedem zilnic,
Odată cu iubirea,
Supuşi jugului silnic,
Ce ne-a ucis menirea!

Cum să rezistăm, Sfinte,
Pe-acest pământ nedrept,
Azi moare un părinte,
Mâine, moare-un poet?

Şi ce va mai rămâne,
Când tot se prăbuşeşte?
Când nu va mai fi pâine,
Iar ura clocoteşte?

De tineri, mor poeţii,
Ca frunzele-n reci toamne,
Pe noi ne strâng pereţii,
Ai milă de noi, Doamne!

(S-a stins, fără veste şi la netimp, poeta Anca Maria David. Dumnezeu s-o odihnească!)

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Direcţii perpendiculare

nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poţi modela lutul asprit în
arşiţa nopţii,
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,

în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de cronicitate,
iubirile mor deliberat,
predestinările se sinucid din culpă,

un nebun întreba odată
în deşertul din mine,
de ce murim dacă iubim
şi de ce mai iubim dacă murim?

nu cred în chiromanţie
dar liniile din palmă arată mereu
în direcţia în care ai plecat şi
într-o direcţie
nedefinită,

un necrolog în cerneluri bizare
îmi distrage tot mai des
atenţia,
făcând o perpendiculară
impecabilă
cu gardul de oase
al bisericii,
când trec.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,
Am ostenit rugându-mă mereu
Se stinge-ncet speranţa de mai bine
Şi nu mai cred în mine, Domnul meu.
Dacă mă laşi în beznă şi tăcere,
Dacă mă laşi să plâng, să mă frământ,
Dacă mă laşi lipsită de putere
Eu mă sufoc şi nu mai pot să-Ţi cânt.

Mi s-au oprit cuvintele pe buze
Şi paşii s-au oprit în calea lor,
Un deget parcă vrea să mă acuze
Dar eu mă duc într-un ungher şi mor.

Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,
Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,
Mi-e inima bolnavă şi rănită
Şi nu eşti, Doamne Sfinte, nicăieri.

Am coborât la margine de mare
Şi marea asta vreau s-o trec înot
În gură mi-s cuvintele amare
Şi-acuma, Doamne, am să mor de tot...

Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,
Te-am aşteptat şi Te-am strigat mereu
Şi chiar de-mi mai întinzi acum o mână
Am ostenit de moarte, Domnul meu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur...

Desigur, am să mor odată
Într-un anotimp, poate la toamnă,
Însă voi fi cu inima împăcată
Că am iubit cândva o Doamnă.

După un timp, mulţi vor uita de mine
Nici tu pe lume nu vei mai fi
Dar viaţa n-o să se termine
Alţii vor veni din urmă pentru a trăi.

Nu plângeţi, căci nu e momentul,
Avem un trecut, plecăm în viitor
Dar nu uitaţi, acum este prezentul
Deci nu mai plângeţi, eu tot mor.

Şi ce dacă am să mor
La vremea sorocită?
Poate voi fi nemuritor
În gândul tău, iubită?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă

Toate trec pe lumea asta,
Durerea, gândul şi năpasta!
Şi toate trec şi iar revin.
Timpul presează, ca un spin!

Şi toate trec cu-alaiul lor.
Mie de Tine-mi este dor!
Şi toate trec, când nu gândeşti
Şi nu ştiu de mă mai iubeşti!

Şi toate trec, fără să vrei
Şi de priveşti în ochii mei,
Acolo, totul e la fel.
Acolo, o să-l vezi pe EL!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vezi ştecherul care este conectat la mediu, aşa că pare ca şi cum am fi liberi, plimbându-ne peste tot. Iei oxigenul, murim cu toţii imediat. Iei plantele, murim. Şi fără soare, toate plantele mor. Aşa că, suntem conectaţi.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te iubească viaţa

Clipe ce curg în noima lor
Ademenind privirea
Pătruns eşti de ce-i cel mai dor
Alene-i amăgirea.
Curg lacrimi la apus de vânt
Şi reînnoadă visuri
Fără de noi nu-i început
Nici vorbe fără gânduri.
Trăim un univers sublim
Când se deschide zarea
Ne naştem după ce murim
Uitând adesea ea chemarea.
Nimic nu e întâmplător
Nici visul nu mai doarme
Se leagă-n lanţ el dor cu dor
Ea foamea naşte foame.
E dar din cer să fii iubit
E amalgam de vrere
E gândul ce l-am tot hrănit
La el apus de stele.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uită Dumnezeu la noi...

Ne mor copii, ce trist... a câta oară
Tot punem lacrimi peste vieţi pierdute?
De sub durerea lor, parcă tăcute,
Cuvintele... nu ştiu nici să mai doară.

Ii plângem azi, iertăm... ş-apoi tăcerea
S-aşterne peste noi ca un blestem;
O letargie, din care nu putem
Să mai ieşim, să ne-alungăm durerea.

Şi lângă noi... o moarte blestemată,
Răsare, precum pirul, peste tot.
Nemernici, o hrănesc atât cât pot,
Cu lăcomia lor.. nemăsurată.

Se uită Dumnezeu... şi nu-nţelege,
Ce s-a-ntâmplat? Sub care legământ,
Robiţi durerii, îi ducem în mormânt
Intr-o tăcere mută? Care lege...

Dă dreptul să luăm vieţi nevinovate?
Să ne hrănim cu ele, neputinţa...
Sfidăndu-ne şi teama şi conştiinţa,
Că vom plăti, odată, pentru toate.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială

Actorului de superioară sensibilitate Emil Hossu

Fără îndoială iubito
noi doi
suntem o generaţie
nemaipomenit de nemaipomenită
deci
SĂ NE PURTĂM SOLDĂŢEŞTE
La revedere mamă
la revedere tată
eu plec să-mi fac datoria
totul e să-ţi faci datoria
CURAJUL ESTE CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ
şi
pe loc repaos
pe loc repaos
de voie
Nu plângeţi contemporani mai vârstnici
şi nu mai vorbiţi pe la colţuri
Pe vremea noastră
pe vremea noastră
iernilor li se dădea zăpadă
femeilor prioritate
bărbaţilor dreptul de a lua parte
Pe vremea noastră
pe vremea noastră
şi nu uitaţi că
ÎNAINTE MARŞ!
Să ne încolonăm iubito
într-o dulce plimbare colectivă
perioada individului s-a terminat
Să ne adăpostim ca pentru luptă
şi să facem copii
se simte o mare nevoie de carne
La revedere mamă
la revedere tată
EU PLEC SĂ-MI FAC DATORIA

poezie de George Astaloş din Retorice (1958)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce este greşit să ascultăm sfaturi din exterior legate de viaţa noastră de la oameni care nu ştiu ce fac? Experienţa lor de viaţă diferă de a noastră, iar sfaturile lor sunt pe o altă direcţie decât cea potrivită pentru noi. Ritmul de evoluţie al altor oameni este diferit de ritmul nostru şi noi poate avem nevoie să ne mişcăm mai rapid sau mai lent decât cred cei din jur. De cele mai multe ori oamenii nu fac decât să se vadă într-o oglindă când ne privesc pe noi şi sfaturile lor sunt, de fapt, adresate lor. Ai observat cu câtă pasiune ne explică unii oameni de ce ar trebui să procedăm într-un fel şi nu în altul? Dacă priveşti viaţa acelui om vei vedea că exact în domeniul în care îţi dă ţie sfaturi şi el are o problemă. Atunci când ni se dau sfaturi, prima întebare pe care putem să o adresăm este în cuvintele lui Seneca: "Tu îmi dai sfaturi?, mă întrebi. Dar ţi-ai dat sfaturile astea şi ţie, te-ai îndreptat de-acum? De aceea ai acum timp să îi îndrepţi pe alţii?"

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un luptător!

Copii-s mici, nu ştiu ce vor,
Dar pilde le dă mama lor.
Şi nu vrea ca al ei fecior
S-ajungă un om tânguitor.

Doar mama îi opreşte plânsul,
Şi-i zice: "Tu de mine-ascultă,
Ia viaţa-n piept, cu ea te luptă
Şi fii mereu învingător!

Nu vreau să creşti ca un nemernic,
Vreau s-ai un ţel hotărâtor.
Să fii ca mine, om puternic!
Ca să îmi fii de ajutor.

Dar nu-i tragedie mai mare,
Când oamenii, de tineri, mor.
Doamne, spune-mi, de ce mor oare?
Ştiu, omul c-o moarte-i dator!

Nu este om cel care plânge,
În viaţă toate trec. Dar dor!
Om este doar cel care-nvinge,
Şi eu te vreau învingător!

Fii printre cei ce vor să lupte,
Cei laşi sunt luaţi de val şi mor.
Ştiu, viaţa dură te ascute,
Dar vei sfârşi biruitor!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (12 martie 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă atunci când murim, mor cu fiecare dintre noi şi imaginile ori amintirile pe care le păstrăm despre alţii şi de aceea, când moare cineva, împreună cu el mai mor puţin şi mulţi alţii.

Luis Landero în Chitaristul (2002), traducere de Cătălina Iliescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

desenează cai verzi
o logica stupidă fără de bun simţ
desenează din dorinţa de a înflori negura din sufletele lor
murdare şi hâde
sunt îndragostiţi până peste cap de Eul lor
nu au băgat de seamă... se făcuse tarziu
prea târziu pentru ei, prea târziu pentru noi
trebuie să hotărâm dacă contiuăm să murim în tăcere..
dau la o parte zidul ce mă înconjoară
plec, departe
de ei, de lume, de toate
acolo unde soare se prelinge duios în mare..

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!