Aş fi vrut să te întreb

dacă s-a rătăcit vreodată
în lumina scăpărătoare a irisului tău
vreo vietate speriată de lumina
în care se trezise într-o doară?
eu am să rămân închisă în propriu-mi mormânt,
să viermuiesc acolo singură,
apoi am s-o apuc prin lume,
ca un sicriu august,
purtînd în mine imaginea ta de înaripat,
pe care o iubesc neînchipuit de mult,
am să le vorbesc morţilor mele în gînd,
prin păduri şi pe ape,
am să-ţi fac patul în mine,
şi-am să te îmbăt, în fiecare seară,
cu mirosuri tari de crizanteme
şi de busuioc ca să fugă moartea afară din noi,
păcătoşii, care ne tot căutăm
şi ne tot întâlnim în iluzii,
aiurea şi pe podul veşniciei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
abisul şi albul şi flăcările
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i mult prea curioasă

De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară
fiecare din corpul său necunoscut
şi poate într-o anumită măsură bolnav.

E greu să-ţi recunoşti singur ignoranţa,
dar prin învăţare laşi să pătrundă lumina
în conştiinţă, gânduri,
limbă şi cuvintele tale
ce dau vigoare trupului şi sufletului
prin apropiere de semeni
şi bunăvoinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările şi rugul şi abisul
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-şi găsise culcuş în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci te iubesc, iubito, ca o chemare în mormânt

Te caut prin lume şi-n beznă m-afund,
Iar norii mă-ndemnă adesea să-ţi cânt,
Căci te iubesc, cu sete-n ochi şi în gând,
Ca o chemare, în mormânt.

Te caut cu ochi nevăzuţi în lumină,
Şi îi ascund de iubire mereu.
Si-atunci, cand la mine lumina va fi să mai vină,
Nu voi mai fi crestin, voi fi ateu.

Te caut, femeie, cu paşi neumblaţi
Si-n ceafă iti simt mângâierea,
Iar noi, de moarte am fi putut să fim salvaţi
Dacă in locul durerii, mi-ai fi lăsat iubirea.

Te caut in vise, si-n ele bărbat nu mai sunt,
Sunt lup, sunt demon şi-ţi sfâşii plăcerea,
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare-n mormânt,
Dar ziua imi piere puterea.

Te caut in lumea-ţi de vis, colorată,
Si în mine mai tare se-ntunecă noaptea
Caci tu, îi esti vieţii-adorată,
Iar eu de aici sunt plecat, sunt una cu moartea!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care nu ştii că eşti

eu te îmbrăţişez, iubite
atât cât mă laşi să mă apropii.
pentru că eu nu te îmbrăţişez pe tine,
cel care nu ştii că eşti,
ci imaginea pe care eu
mi-o construiesc despre tine.
iar atunci când mă despart,
mă despart de acea imagine
şi nu de tine, iubite
-torţionarul gândurilor mele-
mă despart de o parte din mine,
de o parte din lumea mea,
de aceea sufăr, iubite
pentru că, prin tine,
cel care eşti imaginea despre mine însămi,
-proiectată în afara mea-
eu mă despart de mine,
de Dumnezeul meu.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem trist pentru votantul PSD-ist

Sunt amărât că nu mă iubeşte partidul
Avea o europeană gândire,
Dar într-o seară am simţit că se uită prin mine
Şi începe discret să... transpire

Sunt un ideolog mic şi trist mi-am zis
Poate nu înţeleg eu rostul trecerii prin lume
E frumos partidul şi nu înţeleg ce îmi spune
Când mă priveşte aşa interzis

Bate un aer de prost prin frunzele ţării
Se apropie încălzirea globală
Eu îmi iubesc partidul ca un şcolar indecent
Care vrea să meargă la toaletă afară

Mi-ar plăcea să fiu ideologul lui preferat
Să-mi imaginez spunând adevăruri eseţiale
Apoi obosit chiar dacă nu mă înţelege nimeni
Să adorm pe o pernă mare şi moale

Sunt amărât că nu mă iubeşte partidul,
Partidul frumos din gândirea mea absolută
Dar într-o seară am simţit că se uită prin mine
Şi emanaţia lui începe să pută

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Joaca. te, Soare, cu mine.. şi împleteşte. mi zorii
in pletele. mi înflorate de dor..
Joaca. te, lumina, cu mine..
şi învaţă. ma sa ma strecor după ziduri care ard..
Joaca. te, frunza, cu mine..
şi. n tremurul inimii mele te ascunde..
când mi. e teama
Joaca. te, norule, cu ochii mei..
si hai să plângem amândoi pe margine de tăcere..
Joaca. te, vântule, cuminte cu mine..
şi poarta. ma peste lume..
in braţe care mă aşteaptă..
Joaca. te, ploaie, cu franjurii rochiei mele..
si deşiră. ma pe cărare..
Aşteptându. l...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar

Pe piatra asta albă şi rotundă
Adună-mi trupul şi întinde-mi pielea
Mirat că îndrăznesc să mă pătrundă
Cu scrâşnet rău uneltele acelea.

Şi bâiguie-mi litanii dezlânate
Să nu mă doară mult, să nu mă doară
Deloc genuitarele păcate
Ce viermuiesc în coapsa mea barbară.

Apoi prefă-mă-n foc, cum se cuvine,
Din mâna cu amnar şi cea cu iască
Creează-un „benedictum” pentru mine
Şi preotul păgân să dănţuiască.

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune înainte de naştere

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă –
Nu lăsaţi liliecii însetaţi de sânge, şobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; consolaţi-mă –
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemniţa-între ziduri înalte,
mă va amorţi cu droguri tari, mă va-înşela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.

Nu-s încă născut; aveţi grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările şi de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce paşii.

Nu-s încă născut; iertaţi-mă
pentru păcatele pe care le va săvârşi lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru vieţile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,
pentru moartea mea când trăiesc alţii în mine.

Nu-s încă născut; recapitulaţi, vă rog,
amintiţi-mi acele părţi în care trebuie să joc,
replicile cu care să întâmpin pe bătrânii care-mi dau sfaturi,
pe birocraţii care mă ceartă,
pe munţi când se-încruntă la mine,
pe iubitele care râd de mine,
pe valurile albe care mă-îndeamnă să dansez
şi pe deşertul care mă ademeneşte să condamn,
pe cerşetorii care-mi refuză darurile
şi pe copiii mei care-mi aruncă blesteme.

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă...
Nu lăsaţi pe omul fiară şi nici pe cel care se crede Dumnezeu
să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; întăriţi-mă
împotriva celor care-ar dori să-îngheţe umanitatea din mine,
care-ar dori să mă transforme într-un jandarm-robotizat,
într-o rotiţă dinţată-n angrenajul unei maşini,
într-un lucru cu o singură faţă, într-un simplu lucru;
întăriţi-mă împotriva celor care-ar dori să-mi dezintegreze entitatea,
să mă arunce-încoace şi încolo sau
încolo şi încoace, apă risipită printre degete.

Nu-i lăsaţi să mă prefacă-n piatră şi nici să mă împrăştie în vânt..
Altminteri, ucideţi-mă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai poţi pierde?

ce mai poţi pierde
ca să nu te doară fiinţa
cea ridicată întru libertate
deasupra propriilor tale vreri?
finitudinea, când timpul şi-a retras
toate ecourile anotimpurilor dragostei
ce sonorizau infinirea, visele de ieri
ce mi-au băut sufletul mut
aurind pustiul nopţilor, nisipul
în care mi-am cioplit statui de lut,
nepământenile iubiri, ce mi-au tulburat
ordinea în care-am fost înscrisă,
şirul de vieţi ieşite din trupul nud
rămas doar cu umbrele, lumina
în rotocoale intrată prin pâlnia cerului
în mine şi modulându-se ca o flacără,
cuminţenia vieţii sângelui din firide roşii,
catifeaua ochilor, ascunsă după fructul rotund,
amurgul, când cerbul în rut mi-alerga
înflorirea, pe tine, iubite-minotaurul meu
izvorât din lumina aureolată de sus,
inimă neveşnic credincioasă- pe mine,
fantasmă frumoasă, luminoasă stea
-călătoare prin veşnicia ta-?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vid ce pustia spaţiul, sufletul

îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenţi,
întinşi să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism şi de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie,
de mult mi-aş fi ieşit din minţi
şi mi-aş fi zburat creierii.
am citit enorm toată viaţa,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărţi,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,
un fel de scăpare de sine.
în lipsa lui, aş fi murit de urât,
un urâtul ce mă topea pe picioare.
urâtul mă cuprindea iarăşi,
acel urât pe care l-am cunoscut
în unele duminici ale copilăriei,
care apoi mi-a devastat adolescenţa,
un vid ce-mi pustia spaţiul, sufletul
în mine melancolia curgea valuri, valuri
nu mai puteam suporta lumea ca lume.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

doamne al meu
de la mine
întrutotul zilelor şi cîmpurilor mele
rogu-te
mîngîie-mă
căci degetele tale îmi iau furia
ca şi cum dărîmţ
area zidurilor ar fi o bucurie
sau un blestem
de care n-am să scap vreodată

n-am să ştiu niciodată
cum să iau
o fecioară din palmele tale
un cîmp de mohor
sau un mosor care nu mă mai termină

ţi-am spus
că o iubesc
mai mult decît am iubit vreodată
chiar dacă era nisip al deşertului
umbra mării sărate
sau urma cocorului în aerul fin al pustiului
peste care eu nu am nicio vină

eu o iubesc
dacă ăsta e un păcat
nu nu este
eu o iubesc
repet
tu ai să-mi spui că aşa şi pe dincolo

şi eu am să-ţi spun că am s-o iubesc

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare pasiune naşte un vis

nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiş

odihna trupului este obligatorie
în acest spaţiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoinţă de iubire

moartea şi viaţa sunt dincolo de pereţi
nu este îngrijorare nu se simte
se citeşte prin gânduri trăirea
pofta de aer şi de priviri

fiecare pasiune naşte un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care creşte arborele vieţii
cu ramuri nemărginite

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrenţuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aştept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus şi el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă şi de iarnă, putrezite,
aduţi aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, şi exişti cu adevărat
oare m-am înşelat?
sau
eşti în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite şi apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenuşa rispită?

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut eu cu tine prin biserici?

Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
Printre sfinţi afumaţi care ne privesc cu ochi goi
Şi feţe supte? Ce căutăm pe treptele de piatră,
Sub bolţi, în faţa altarelor,
Lângă clopotniţe, unde trage de vecernie?
Ce căutăm printre feţe plânse,
Printre chipuri în extaz, printre cerşetori şi muribunzi,
Printre paralitici care cred că se vor vindeca dintr-odată?
Ce căutăm în cântecul care urcă sub cupole
Şi apoi mai sus, cine ştie unde?
Ce căutăm în privirea celorlalţi; crezi că Îi vom zări chipul?
Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
În această larmă cu vitralii, în aceste blânde liturghii?
Pentru că El nu se află acolo,
Ci a coborât de astăzi între noi,
Îl simt în această încăpere,
Ca un fum viu, de la mine la tine.
Să stăm cu frică, să stăm smeriţi,
Pentru că El ne cunoaşte
Şi într-o bună zi cu siguranţă ne va vorbi,
Apoi va pleca şi din nou Îl vom căuta
Rătăcind în neştire prin biserici.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea
Şi-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat şi berzele şi cucii
Şi m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mişună haiducii
Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt aşa de frunză şi de ram
Încât mă rup de mine şi rămân
O frunză doar din cel care eram
Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!