Spargerea trupurilor goale

te-am visat, iubite
într-o noapte viitoare
mă împăcasem în vis cu tine.
tu erai un trup imaginat.
pictorii desenau pe oglinzi
trupurile noastre goale.
spargerea trupurilor întârziase
plata fusului orar.
în acelaşi moment
în care tu ai intrat pe uşă,
trupurile noastre
s-au spart în oglinzile pictorilor.
transformarea se făcuse într-un spaţiu închiriat,
locuit de un bărbat
care-şi pierduse fluturii.
de fiecare dată când acesta întâlnea o femeie,
căuta în pielea ei fluturii magici pierduţi.
uneori, pielea răspândea mirosul
de carne de femeie trezită
după o noapte de pierzanie.
şi, atunci, bărbatul uita
că atinsese pielea de catifea,
în care fluturii magici se năşteau a doua zi.
bărbatul era frumos
acoperit în frigul împrumutat.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi din prea multă dragoste

se împăcase-n vis cu bărbatul,
doar în imaginar,
pe trupurile lor odinioară înflorite
în care nu mai pulsa acum viul-organic,
se dezmierdau dimineţile aureolate
atinse de ochii fluturilor magici şi de păcate.
se spărseseră-n incendiul barbar şi el şi ea
când trecuseră din dragoste în moarte
şi apoi în metanoia.
pielea ei nu mai răspândea acum mirosul
de carne tăvălită prin jarul bărbatului.
pictorii pictaseră pe oglinzi imaginare
trupurile lor goale
(prizoniere ale fluturilor-monarh)
porniţi într-o migraţie fascinantă
să pigmenteze cu portocaliu cerul senin
şi să-i acopere ca o pătură vie
pe îndrăgostiţii morţi din prea multă dragoste.
roiurile îşi băteau graţios aripile catifelate
combinând portocaliul intens cu negrul jocului de linii,
pe deasupra lor, respira greu universul
învelindu-i cu o dantelă nobilă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu primul nostru vis...

Braţele-mi de catifea
Tu dormi atât de liniştit
În braţele-mi de catifea
Pielea ta şi-a mea se-mbrăţişau
Când tu erai un om iubit frumos
Acum suntem acele flori
Ce se pot pune-n geam
Şi pietrele ne cheamă-n ultima privire
Ne cheamă când tu nu vei sta
E iarnă-n inimile noastre şi noi vom fi iubiţii tăi
E iarna unui artist ce strigă când tu eşti indiferent şi vrei
Să schimbi fotografia noastră cu a unui cerşetor
Tu primul nostru vis... ce vei fi oare?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva te-am iubit

Cândva te-am iubit, să păstrăm acele taine
Pentru ca iubirea e o taină
Ce nu poate fi stinsă de inimile noastre prea puţin aprinse
E noapte şi fluturii cu care ţi-am atins părul,
Azi-noapte au fost tainici,
Precum marea săruta curcubeul.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele-mi de catifea

Tu dormi atât de liniştit
În braţele-mi de catifea
Pielea ta şi-a mea se-mbrăţişau
Când tu erai un om iubit frumos
Acum suntem acele flori
Ce se pot pune-n geam
Şi pietrele ne cheamă-n ultima privire
Ne cheamă când tu nu vei sta
E iarnă-n inimile noastre şi noi vom fi iubiţii tăi
E iarna unui artist ce strigă când tu eşti indiferent şi vrei
Să schimbi fotografia noastră cu a unui cerşetor
Tu primul nostru vis... ce vei fi oare?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât societatea înaintează în dezvoltarea dorinţei sale în om, divorţurile şi decepţiile din viaţa cuplurilor cresc. Acesta este semnul că numai legătura spirituală poate să ţină bărbatul legat de femeie, împreună ca pereche faţă de Puterea Supremă. În principiu, bărbatul poate să ia orice femeie să fie cu ea fizic şi dacă fiecare din ei are dorinţa de a ajunge la spiritualitate, ei vor putea să construiască împreună instrumentul comun care, după căsătorie, se va transforma în celula spirituală care va contopi cele două părţi ale sufletelor lor şi-i va transforma într-un singur suflet. Nu este vorba aici de puzzle sau de potrivire. Potenţialul de a construi această celulă spirituală se află în fiecare bărbat şi în fiecare femeie.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XIX - Viaţa de cuplu începe în spiritualitate
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genială femeie. Ea se hotărâse să răzbune pe pielea mea nedreptăţi pe care nimeni, niciodată, nu i le făcuse.

citat clasic din Teodor Mazilu (1979)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie în vis de iarnă

A nins cu pletele lui Dumnezeu,
e o cărare de iubire
între inimile noastre,
o linişte adâncă
ca somnul unei căprioare
la sânul pădurii...

Ce frumoasă icoană
crăpată de ger,
îmi eşti între viaţă şi moarte,
femeie în vis de iarnă,
tremurând toată sub pielea mea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare şi boală

Mi-am vindecat sufletul de întuneric
Dar nu-i mai vorbesc sufletului ca în copliărie.
Speranţele sunt ca fluturii de hârtie...
Dacă nu înlăturăm cauza durerii sufleteşti,
Nu ne putem vindeca gândul.
Suntem propriul psiholog, trecând cu umbrele mâinilor noastre
peste pielea încinsă a destinului.
Vindecarea musteşte-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi cum se izbesc fluturii de noapte

E vremea cireşelor coapte.
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
Îţi culeg un coş de gânduri, ca pe nişte fructe.
Cerul s-a sprijinit de fruntea unui munte.
E timpul să culegem muşeţel şi albăstrele.
Să adunăm din iarbă un coşuleţ cu stele,
Din care să îţi fac un colier,
Cât mai am timp, cât mai pot să sper...
Şi mai vreau să-ţi aduc o turmă de nori pufoşi,
Ca să ai din ce să faci gogoşi.
Şi de la zvârlugele alea de iele
Puţină pulbere dulce de stele...
Şi, dansând pe tâmpla mea, să dai timpul mai încet,
Că deja îl aud pe bătrânul ascet,
Care mă amăgeşte cu o eternitate...
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Dos Passos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Visez să am o pasăre,
iar mama să mă nască în cuib...
Niciodată n-am mers!
Pe picioarele mele s-au lipit fluturii
crezând că sunt floare...
Şi-au lăsat viaţa pe pielea mea,
obligându-mă să târăsc
greutatea nefericitei lor treceri.
În cuib mă simt abandonată...
Hrana păsării trece,
mai întâi,
prin ciocurile celorlalte fiinţe.

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu în noapte

Târziu în noapte ne iubeam
Nebuni, pe răstigniri florale,
Cu ploaia ce bătea în geam,
Sfinţeam plăcerile carnale,

În miez de noapte, dezgoliţi,
Trântiţi pe canapeaua moale,
Păream de soartă sorociţi
Pierduţi prin trupurile goale,

Eram doar noi prin timp trecut,
Curaţi, râzând de bătrâneţe,
Încremeniţi că ne-am pierdut,
Doar soarelui dădeam bineţe,

Pierduţi în azi, pierduţi în timp,
Pierduţi în tot ce n-am să fiu,
Schimbându-ne prin anotimp
Ne transformăm în verde viu!

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te-ntâlnesc chiar într-un vis

Mă risipesc în privirea ta
Cum lumina în Calea Lactee
Pe unde trece desculţ
O umbră de vis şi-o femeie.

Mă risipesc în fluturii vioi,
În inima dulce-a iubirii,
Mă prinzi cu aripa pliată
În tânguirea izbăvirii.

Mă risipesc, mă risipesc
Şi mă frământ ca o Lactee,
Să te-ntâlnesc chiar într-un vis
Cu tot cu umbra ta femeie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

uneori strângeam stele în palmă
să nu se rătăcească în galaxii
mă aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină şi pură iubito
te frângeai între gânduri, eu păşeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
să vin, să mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăştia mă omoară, nu mă lasă
şi dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am ştiut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în şir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colţuri
te adunam în palmă şi printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deţinuţii, în pielea goală, au fost obligaţi să se întindă pe culoar direct pe ciment şi, timp de peste o jumătate de oră, au fost bătuţi, aşa cum se toacă bucăţi de carne, de către gardieni înarmaţi cu răngi de fier şi cu bâte. După care, trupurile lor însângerate au fost târâte înapoi în celulă şi puse la dispoziţia reeducatorilor care asistaseră la spectacol. Decalajul de forţe astfel obţinut era zdrobitor. Reeducarea putea să înceapă.

Virgil Ierunca în Fenomenul Piteşti (1990)
Adăugat de Ordean Ema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălţa mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio uşă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
şi am plâns
lacrimi uriaşe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea
creierii
inima
rinichii
ochii
apoi
i-ai întins mâna
necredincioasei
şi ai zis:
pentru cei ca tine
am venit
când m-am trezit
ţineam în mână
un bulb
de ceapă
ce-ncolţise
printre lacrimi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotând în pielea goală

La Capri, pe partea dinspre sud vest,
am găsit o grotă micuţă, necunoscută,
unde nu erau oameni şi am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-şi piardă
toată singurătatea.

Toţi peştii din noi,
au evadat pentru un moment.
Peştilor reali nici nu nu le păsa.
Nu le deranjam viaţa personală.
Treceam în linişte peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonaşe albe care se ridicau la suprafaţă
spre soarele care lumina ambarcaţiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.

Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roşie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neştiută –
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eşarfă
aşezată pe o sofa adâncă precum un cavou.

Pereţii acelei grote
aveau toate nuanţele de albastru şi
tu ai spus "Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului. "Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată ruşine.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!