Există capăt acolo, iubite

există capăt acolo, iubite
unde vrei tu să te opreşti.
în ziua iubirii mi-ai dăruit inelul Rinului
era un inel magic făcut din aurul Rinului
pe care, dacă nu îl aveam,
mi-l doream foarte mult.
eu văd în tine, iubite nefinitul
tu-doar dorinţă de contopire cu întunericul-
este ceva atractiv între eurile noastre
dar în esenţă suntem distructivi
trebuie să devenim copii, iubite
pentru a bate la uşa lui Dumnezeu,
să ne recunoască şi să ne deschidă,
trebuie să merg pe urmele călugărului
care-n vis îmi apăruse ca bărbatul-apă.
dacă mă primeşti, mă daruiesc ţie
suntem într-o devenire perpetuă, iubite
morţii strigă din morminte la noi să-i ajutăm.
eu cred că există capăt acolo
unde vrei tu să te opreşti.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia universală a iubirii

iubite, e o luptă în mine
cu partea căzută a firii omului.
trebuie transfigurată.
doar din ea muşcă întunericul.
dacă am fi lumină, vârcolacul
nu ar avea din ce să muşte.
cad lacătele iubirii
şi tu iubeşti şi pedepseşti în aceeaşi măsură
dintr-o nemulţumire a sinelui.
dar, iubite, dragostea înseamnă jertfă
să te jertfeşti pentru celălalt din dragoste,
să îl iubeşti necondiţionat.
dragostea agapică, gelozie?
nu, gelozia vine în acelaşi timp cu vina.
ceea ce nu iubeşti la celălalt
se află cu siguranţă în tine.
iubite este o lege universală,
o accepţi sau te chinui.

iubirea e un fel de curgere,
niciodată pe partea uitării.
tu să prinzi azurul dinspre inimă şi abis
şi umbrele vârcolacului înghitând luna
şi zborul dintre coapse.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea şi absurdul...

fericirea şi absurdul sunt dragul meu,
-cei doi copii nedespărţiţi ai aceluiaşi pământ-
consider, că e greşit să spun că, fericirea
se naşte neapărat din descoperirea absurdului...
se întâmplă la fel de bine ca sentimentul absurdului
să se nască din fericire...
toţi suntem într- un fel sau altul- Sisifi –iubite,
numai poetul trebuie să zămislească noi lumi,
indiferent cât de absurdă este condiţia sa,
nu crezi?
singurătatea este şi ea o karmă,
o lecţie, de multe ori, educativă,
de întărire a caracterului,
un test necesar al fiinţei noastre
cu dilemele ei, cu risipirile ei,
cu înălţările ei...
iubite,
mi-e sete de tine, în despletitele nopţi
când dalta de lut îmi modelează coapsele zvelte
incendiate de focul nemilos al dragostei,
transfigurâdu-mi pielea frumuseţii trezite
în singurătatea aşteptării, iubite,
vom fi doar noi cu zeii
iar nopţile vor scăpăra
în flăcările iadului...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi-l amintesc, iubite, era un om frumos

urmele geniului său, iubite,
se vor imprima în lava timpului, dureros,
mi-l amintesc, iubite, era un om frumos
şi a scris în graiul sfânt al neamului său,
călătorind prin toată împărăţia spiritului,
cunoscând emoţia întâlnirii cu nefiinţa.
se născuse sub un tei, fiind un om complet
deşi nu era nici o desăvârşire în el,
înţelegea întreg capătul culturii.
nu este vorba de o umbră, iubite
ci de un om adevărat, cu o inimă mare
pentru lumea noastră a spiritului
şi o conştiinţă cuprinzătoare
pentru inima infinită a ţării sale.
întâlnirea cu el a fost vibraţie
Eminescu a venit, cu graţie,
cu mâna plină înaintea nefiinţei,
rătăcit, nemângâiat, ca un suflet fără parte
era fiinţa ce nu are partea ei,
şi, totuşi, şi-a primit lotul,
trăind pe măsura acestuia,
în marginile, ba chiar în nemarginile lui.
darul ce ni s-a făcut prin Eminescu?
a apărut în lumea noastră un om
care a înţeles să fie om deplin.
cineva care n-a voit să fie al doilea.
nefiinţa aduce totuşi odihna, iubite,
Eminescu, neodihna,
nu ne putem odihni în el, iubite,
întreg evantaiul lui de deschideri
către lume şi cultură, către dreptate
se strânge pentru noi într-o inimă care bate.
spune, iubite, cărui popor
i s-a făcut darul acesta minunat?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,
Aşa după cum arta abstractă
Descinde din arta primitivă.
Este o luptă
Între fructe şi frunze,
Între rost şi rânduială,
Între rădăcini şi lut,
Noi trebuie să avem
O bună dispunere
Înlăuntrul nostru,
Sau o raportare bună faţă de Dumnezeu,
Faţă de viaţă,
Ele toate dansează înlăuntrul nostru.
Carnalul dispare atunci
Când ele bat pământul
Ca să audă duhurile.
Aici se predau chei fermecate
Ca să se deschidă uşile raiului,
Tatăl meu tăia pâinea
Ca pe un soare
Şi ne dădea nouă copiilor
Şi viaţa era frumoasă
La porţile cerului
Acum lipseşte firescul, iubite,
Trebuie să reînvăţăm alfabetul
Acestor locuri de basm şi suflet.
Pe poartă intră şi buni şi răi
Poarta mică are un singur scop
Pe acolo voi pleca eu în lumea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino să te ascund, iubite

Vino să te ascund, iubite,
În amurgul umbrei tale
Unde cerul din fereastră
Prinde iar să se prăvale.
Vino să te ascund, iubite,
În furtuna dintre noi,
Unde anii trec în goană
Printre viscole şi ploi.
Vino să te ascund, iubite,
În iubirea cea rămas,
Într-o ordine divină
Printre valuri de lumină.
Vei rămâne-atunci cu mine
Peste lumea mea de vise,
Fericirea o vei dărui
Gândului cu porţi deschise.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă- mă iubite

Lasă-mă iubite să adimir toamna de la geam,
Când alturi pe tine te am.
Lasă-mă iubite să mă joc cu frunza care a căzut în palma ta,
Căci toamna a venit în sufletul meu şi în inima mea.
Lasă- mă iubite să chem toamna în casă,
Căci e aşa de gingaşă, dulce şi frumoasă,
Lasă-mă iubite să alerg prin ploaia aceasta de toamnă,
Căci mi-a fost dor de ea, cum este puiului de a lui mamă.
Lasă-mă iubite să vorbesc cu toamna la fereastră,
Să-i spun să aibă grijă de iubirea noastră.

poezie de Vladimir Potlog (14 septembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, iubite

Sunt lângă tine clipă de clipă
Eşti sufletul de care aveam nevoie
Complementar şi dulce
Sărut al buzelor ce încă ard
Pleoapele ce clipesc înspre zori
Bună dimineaţa iubite
Te aştept la margini de dor
Vino şi rămâi lângă mine
Degetele tale îmi desenează trupul
Şi mi-l cheamă dăruindu-i
Liniştea şi lumina răsăritului
Printre boabe de rouă
Bună dimineaţa iubite
Curg pulberi de stea
Şi speranţe ce cern peste noi
Iar îngerii cu aripi deschise
Veghează din icoane împlinirile
Bună dimineaţa, iubite
Te iubesc.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

E un miraj iubite
nimic nu e palpabil
- sărutul, umbra, floarea -
căci nu există timp
nici moarte-n contopire
tu şi eu
renaştem şi trăim în alte
emisfere, de mii de ori.
E un miraj iubite
căci nu există spaţiu
când zarea mării-ţi pare
un infinit obstacol.
Am să te-aştept
în lumea dintre lumi
cu un buchet de flori albastre.
Atunci vei şti
că suntem mici lumini
din Lumina Divină
şi fi-vom împreună
cât Universul va trăi.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără dragostea ta

Spune- mi iubite că mă iubeşti,
Cum iubeşte albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă doreşti,
Cum cerul e dorit de soare.

Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzeşte spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.

Sărută -mă iubite pe ochi şi pe gură,
Iubeşte-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Şi să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puţin senine.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care nu ştii că eşti

eu te îmbrăţişez, iubite
atât cât mă laşi să mă apropii.
pentru că eu nu te îmbrăţişez pe tine,
cel care nu ştii că eşti,
ci imaginea pe care eu
mi-o construiesc despre tine.
iar atunci când mă despart,
mă despart de acea imagine
şi nu de tine, iubite
-torţionarul gândurilor mele-
mă despart de o parte din mine,
de o parte din lumea mea,
de aceea sufăr, iubite
pentru că, prin tine,
cel care eşti imaginea despre mine însămi,
-proiectată în afara mea-
eu mă despart de mine,
de Dumnezeul meu.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

poezie de Christina Rossetti
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuaţia iubirii

chiar dacă azi scriem
ecuaţia iubirii laolaltă
şi atâtea cifre într-un sentiment magic,
nu putem pune în formule
niciun lucru, iubite
decât după ce se va fi oprit mişcarea.
aşa şi apele nu se pot scrie
decât când au îınghet,
aşa şi viul nu poate fi atins,
decât după ce l-ai înălţat,
aşa şi spiritul se caută în lucruri
punând spiritul la încercare.
doar dragostea mea te poate salva, iubite
doar atunci ai trăi o eternitate
printre lucruri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ninge...

Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!

Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!

Aud nesfărşitele-ţi şoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!

Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Dumnezeu, dar nu în domnul cu barbă, cu toate că îmi place foarte mult imaginea aceea de pe cupolele bisericilor noastre. Mă simt ocrotit. Mă simt ca păpuşa aceea care ştie că sforarul există undeva şi o duce unde trebuie. În acelaşi timp, Dumnezeu cred că are foarte mult umor. Există un Dumnezeu cu zâmbet. Pe catedrala din Rennes există un înger care zâmbeşte. De obicei sunt severi. Atunci am înţeles eu că Dumnezeu se şi amuză cu noi. Probabil că se şi autocreează prin noi.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi suntem fiinţe iubite şi care iubim, dar toţi suntem supuşi unei puteri mult mai mari. Ea, cea de care ne este dor tuturor, este Fiinţa iubită şi iubitoare a întregului Univers. Nu există un Dumnezeu special doar pentru musulmani, doar pentru hinduşi, doar pentru creştini, El este Unicul Dumnezeu pentru toţi.

citat din Kirpal Singh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!