Ce zici?

şi sinele şi sinea acum alungate
şi dezidirile şi insomniile
şi inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
şi cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi şi inconştientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ţi-au erodat imaginaţia
tu singur nu exişti
nici nu mori, nici nu trăieşti
neputinţa ta de a mă aşeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
şi acest timp static
bănuit ca fiind al nostru,
naşte suspiciuni.
(bine bătrâne, este mai bine
să te adânceşti într-o vodkă),
eu o să ies în balconul poeziei
şi o să privesc luna cu obrazul plâns
sau cum se rătăcesc cuvintele pe străzi,
poate o să-mi ningă,
ce zici?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un sclav şi nici un rege

Cere-mi luna de pe cer
N-am să zic că nu se poate
Zborurile noastre toate
Sunt pătrunse de mister!
Nici un sclav şi nici un rege
Poate n-a-ndrăznit să-ţi pună
Peste frunte o cunună
Fiindcă nu te înţelege!
Şi se scurge suferindă
Ziua celor ce preferă
Plânsul tău de baiaderă
Spânzurat într-o oglindă

Parc-aş fi la o-nchisoare
Ţarcul care dă fiori
Unde nu mai poţi să mori
Dacă ai iubit o floare!
Cercul nostru s-a închis
Dincolo de el, nu mai poţi trece;
Noaptea piramidele aztece
Poartă fluturi spre abis.

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi opri în orice secundă. Trebuie să îţi fie clar următorul lucru: dacă Acum, în clipa asta, moartea ar veni, Sinele trebuie să fie mai fulgerător decât moartea, ca să te poată lua. (Moartea vine şi pleacă, dar Sinele este Eternul care rămâne. Chiar şi moartea moare în El.).. Mori pentru minte, mori pentru lume! Cât de responsabil este Infinitul? Totul se întâmplă în El. Dă drumul inclusiv acestei idei de responsabilitate (doar te-ai zidit în ea.) Este un construct al minţii. Sinele nu este nici responsabil, nici iresponsabil, dar atât responsabilitatea, cât şi iresponsabilitatea apar în El. Dacă dai drumul inclusiv la această idee ce mai rămâne? Pentru că toate aceste idei te pun în aşteptare. Ele spun că tu nu eşti, dar tu eşti deja Sinele. Tot ceea ce trebuie să faci este să vezi că niciuna din ideile pe care mintea ţi le serveşte ca fiind Sinele, nu este Sinele. Atâta timp cât te crezi mintea care caută Sinele eşti în eroare. Doar rămâi în Liniştea neasociată gândirii, pentru că în momentul în care ai spus "că ştii", deja te-ai asociat gândului cunoaşterii. Rămâi Liniştea neasociată cuvintelor, gândurilor. Rămâi Liniştea în care toate cuvintele, lucrurile se contopesc! Dacă ar fi Acum, în momentul acesta, să alegi între tine şi Dumnezeu, pe cine ai alege?

Atmaji Maharaj în Te poţi opri în orice secundă - Discuţie cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că e tabloul vieţii tale

Tu doar empatizezi cu starea ţării noastre
Gara prăfuită, iluzia pierderii dragostei sunt doar scene dintr-un film prost realizat
Ea, soţia ţi-a arătat dragostea nemăsurată într-o gară aglomerată
Ea, cu cele trei flori ţi-au fost alături în singurătatea poetului desăvârşit
Nici urmă de prietenii de altă dată, cu care poate mergeai la băut.
Nici gând de revedere, nici gesturi de rămas-bun
O parte din vechiul tine a părăsit gara pustie
Acum eşti noul scump iubit, ce nimeni nu-ţi este egal
Compatibilitatea voastră îi lasă cu gura-n mască
Pasul în doi, lunga călătorie o scurtează
Plăcerea retrăirii vechii şi noii iubiri o-nobilează.
Când aştri s-au oprit din rotaţie pentru a vă privi pe voi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul îşi imaginează că într-o zi şi el va fi "sinele". După cum, în tot acest timp, tu nu ai fost, nu eşti şi nu poţi fi nimic altceva decât Sinele. Pentru gând, Sinele fie e veşnic acolo, fie e o absurditate, abstractă, care "DE FAPT", nu există. După cum pentru cel realizat; gândul, mintea e un mit. Iar Sinele e singurul fapt de o concreteţe Absolută. Tu cum de nu vezi asta? Cum de nu vezi că gândul care îţi promite că îţi va da Sinele; dacă urmezi condiţiile lui veşnic interminabile? De fapt, tot ceea ce îţi oferă gândul, e si mai multă "devenire", el nu ţi-l poate da, pentru că Sinele, libertatea fiind infinită este şi incognoscibilă! Dacă nu ar fi acum gândul care să te eticheteze, să te definească întru veşnica lui separare şi limitare, tu cine mai Eşti?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţa, scepticismul, aroganţa şi inconştienţa fac parte din lumea noastră interioară, iar dacă acum viaţa nu este aşa cum ne dorim este tot din cauza a ceea ce se află în interiorul nostru. Cum am putea fi fericiţi şi să avem viaţa pe care o visăm când niciodată, ceea ce avem acum nu este suficient de bun? Recunoştinţa, iubirea, acceptarea şi curajul sunt armele noastre, care vin tot din interior şi ne pot face fericiţi. Când ai vreo pretenţie, vreo supărare de genul celor pe care le ai zilnic, adu-ţi aminte că eşti viu, respiri, exişti şi poate se nimereşte ca afară să fie şi o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer şi te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretenţiile doar pentru acest dar minunat: cel al vieţii şi al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viaţa ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele e veşnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind şi se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine şi acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poţi să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca şi cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a îngheţat. El nu este desprins de ocean şi nici nu poate pleca din el.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Cum arată Dumnezeu? Are el o imagine? Aparţine el vreunei religii? A. M: Dacă tu ca şi alţi 99% din căutători, cauţi o imagine de sfinţenie, cum vei putea vedea că nu eu, ci chiar tu eşti Realitatea ultimă, Sinele sau Dumnezeu? Mintea crede cu putere că Dumnezeu, Sinele este undeva cândva, în aşa fel încât tu în veci să nu te poţi scălda pe deplin, chiar Aici, chiar Acum, în El. Mintea e înnebunită după smintita şi nu smerita dualitate; "tu, piosul credincios şi Dumnezeu judecătorul din ceruri". Dar atâta timp cât "tu exişti", Dumnezeu nu va avea loc de CREDINŢA ta în el. Renunţă, aşadar, la orice imagine sau gând despre Dumnezeu, şi acum vezi ce rămâne complet neîntinat de gând? Când nu o să mai încerci să-L găseşti pe Dumnezeu, cu separarea numita "credinţa sau gândul meu care vrea să-L descopere pe Dumnezeu", atunci Dumnezeu va lua pe deplin locul "eu"-lui tău. Aruncă chiar acum în aer nu doar orice imagine, ci mintea însăşi şi această Libertate sau Realitate Ultimă, lipsită de orice imagine de sfinţenie te va îmbrăţişa pe deplin. Tu eşti aceiaşi libertate pe care o sunt şi eu! Dumnezeu sau Libertatea este liber nu doar de orice religie, ci însăşi de curgerea timpului, însă absolut toate religiile se închină timpului şi deci sunt trecătoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În catacombe

Pe aceste idealuri care ne-au
băgat în Evul Mediu
nu le-a pictat nimeni nici pe
podea, astfel că,
ascunzându-ne în grote de frica
de a nu tăia castraveţii precum
toată lumea, suntem nevoiţi să
acceptăm că Soarele a fost la
început o libelulă şi acum joacă
rolul deloc ieftin al unui ţurţure
pensionar. Nici nu ne mai
prefacem că am fost la grădiniţă,
oricum sângele nostru trece dintr-o
eră în alta fără noi.

De-a lungul protonilor s-au
constituit ziduri deloc subtile,
care ne ajută prea mult să facem
deosebirea între greiere şi petrol,
afumându-ne cu lumina spongiosă
şi fericită care doar în
peşterile fudule se poate naşte
fără dureri.

Am ajuns deja prea mulţi sub
stalactite, învierea neuronilor
care îi împodobeau pe strămoşii
noştri va deveni un eveniment cam
banal, apt doar de a se transforma
într-un film care se va pierde nonşalant
printre cartilagele noastre mult prea
maleabile faţă de urletele din orice
carte ce ne iese în cale,
ajungând toţi un fel de popor care
nu are nevoie de imn,
ci doar de niţică înţelepciune
revocabilă.

În cele din urmă, ne amintim că
suntem doar în nişte catacombe
în care nu putem găsi decât
moaştele vedeniilor noastre de acum
zeci de ani, devenite mult prea aprige
cu coşmarurile noastre ieşite din
romane şi tapiţerii.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil universul nu este nici finit nici infinit, cuvintele finit sau infinit fiind doar expresii care nu vor sa spuna nimic. Daca nu poti sa-ti imaginezi finitul sau unfinitul, dar nici ceva nici-finit, nici-infinit, lucruri care sunt atat de elementare, atat de simple, incat ar trebui sa fim creati astfel incat sa le putem intelege, ce putem face altceva decat sa nu mai gandim?

Eugene Ionesco în Însinguratul
Adăugat de Dumitrascu Stefania
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-ţi mai place?

e doar cântecul de dragoste
al lebedei ce l-am mimat
de pe partiturile nefiinţei
când ştiam foarte bine
că nu se mai moare astăzi
din dragoste, iubite
singura dragoste în care poţi trăi
fără să te minţi că o trăieşti
este în pântecul iubitei.
acolo, nimic nu e îndoielnic,
eşti una cu întregul
nicio umbră sfâşietoare
nu te aleargă,
nicio înserare nu coboară
în copilărie
nici limba clepsidrei de nisip
nu se topeşte-n valuri.
acolo, viaţa ia forma geometrică
a chipului iubirii
se îmbracă în cuvinte,
nu împrumută măşti
viaţa e doar cordonul ombilical
prin care pipăi lumea
iubirea e doar intersecţia
dintre trecut şi viitor
şi aici ne mişcăm noi
copleşiţi de aceste inimi mărite
căutătoare într-un timp rigid,
al nimănui.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ai scăpat ieftin... Şi acum ce aştepţi?! Jos hainele şi întinde-te pe patul ăla pe care stai, ca să te pot consulta. Ce faci, n-ai auzit? Dezbracă-te, comandante! Ai cumva nevoie de ajutor?
Lucian: Ah, nu... N-am nevoie de ajutor şi nici de... spectatori. Adică, vreau să spun că...
Stela: Aha, am priceput! Fetelor, ce-i cu voi două aici? Afară! Imediat!
Lia: Bine, dar...
Stela: Nici un "dar"! L-aţi auzit doar: Fără spectatori! Ce vreţi mai mult de atât?
Lia: Eram doar îngrijorate...
Maria: E bolnav şi doream să ştim dacă va fi bine.
Stela: Pentru asta mă aflu eu aici, să am grijă de el şi să aflu dacă va fi bine. Dacă o să am nevoie de ajutorul vostru, vă chem, însă nu cred că va fi cazul. Acum vă rog să părăsiţi degrabă această încăpere, fără alte comentarii de prisos.
Lia: Bine.
Maria: Plecăm...
Alex: Să ies şi eu, Luci?
Lucian: Nu, bătrâne. Poţi rămâne, dacă vrei. Nu-i nici o problemă.
Alex: Sigur nu te deranjează prezenţa mea?
Lucian: Deloc, bătrâne. Fii liniştit. Aş fi spus dacă mă deranjai.
Stela: Unde rămăsesem? Ah, da... Acum ce mai aştepţi? Scoate-ţi mai repede uniforma aia, comandante!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut mai bine de 12 ani de când mă străduiesc să îmi dezvolt personalitatea, pentru că pe măsură ce îmi dezvolt diverse trăsături, viaţa mea devine mai bogată şi orizontul mi se extinde. Ferestre şi uşi care nu ştiam că există mi se deschid acum larg şi nu e nici un secret că am ales acum mai bine de 10 ani să împărtăşesc cu toţi cei care vor să păşească alături de mine toate aceste experienţe şi învăţăminte prin blogul personalitate alfa. Uneori privesc detaşat şi cu zâmbet cum fiecare om trece prin propriul filtru ceea ce eu transmit. Unii cred că "alfa" este masculul dominant care îi bate pe restul. Apoi le explic că şi femeile sunt alfa, şi nu prin forţa fizică. Apoi vin alţii şi spun că alfa e despre cum să fii important, să fii şef, să ai succes şi să fii un lider. Eu le spun că poate fi şi asta. Dacă alegi însă în acelaşi timp să fii alfa poate însemna să alegi propria cale în viaţă pentru că ai învăţat să îţi asculţi vocea interioară. Asta e frumos în acest concept de personalitate alfa. E orice vrei tu să fie şi e orice ai tu nevoie să fie pentru tine la un moment dat. E o oază uriaşă de potenţial din care orice om poate să bea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!