Zidire

Zidită-n liniştea credinţei,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar şi preţul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care paşii
Atât de aspru judecaţi,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriţi, nu încercaţi!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanţuri voi slăbi prin moarte
Şi gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credinţe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greşala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creştină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Şi mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaşte-n duh şi har!

Sunt candelă... Cu mir sfinţeşte
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ţi braţul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Mă risipesc pe lespezi de altar
Şi dor tăcut, precum un duh în moarte,
Căci ghimpi de foc în inimă-mi răsar...
Deşertăciuni în lumea asta-s toate...

Pe ceruite aripi scriu cu jind
Chemarea către Tatăl Dumnezeu...
Fiorii morţii parcă mă cuprind
Şi-n trup, îmi pare cum că nu sunt eu.

De mir, mi-e gândul flacără şi vis
Şi iată!-s crucea jertfelor de sine...
Mi-e sufletul altar... acesta-s eu!
Şi doar Iisus, să mă privească, vine.

Şi îngenunchi cu sete... Şi mă rog
Căzând în ne-trupeasca devenire
Şi gânduri, voci şi fapte-n mine ard,
Dar Doamne, nu mă tem, căci sunt cu Tine!

Acum că sunt creştinul spovedit
Împărtăşit cu hrană de lumină,
Sunt Doamne, mult, cu mult mai fericit
Şi mă-nfrăţesc cu pronia divină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, plâng...

Doamne, plâng şi sufăr, Doamne!
Nu e drept a judeca...
Doar ne ai ca nişte pietre
Putrezind sub crucea ta.

Sângele-Ţi în râuri calde
Se prelinge peste noi...
Ne priveşte suferinţa!
Oh, ne scoate din noroi!

Izbăveşte de osândă
Trupul - humă de păcat
Fiindcă numai Tu ai dreptul
Doamne, de-a ne fi iertat.

Îngenunchi, mi-e rană plânsul...
Gândul, un vulcan... Amar
Îmi duc clipele... În sânul
Tău, de-acum Tu ia-mă iar!

M-am topit sub jarul crucii...
Mulţi mă biciuie... Mă ard...
Eu la umbra crucii Tale,
Doamne, ca o umbră cad.

N-am să vin cu daruri scumpe,
Doar cu sufletul... Sunt eu!
Cer a mă-ntrupa de-acuma
În duh sfânt, cu Tatăl meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-naştere

Mă nasc acum întâia oară,
Carne din lutul pământesc
Şi îngeri vin să-mi dea sărutul
Pe aşternut dumnezeiesc.

Săruturi fade cad în umbre
De sângeri şi de chiparoase...
Voi vreţi să trec nepăsătoare
Către întinderile-albastre?!

Vin să-mi alunge suferinţa
Cei dragi, în alte lumi plecaţi,
Merg spre nuntire cu divinul...
Nu plângeţi, nu vă întristaţi!

Plec să îmi caut întrupare
În dulce duh, cu Dumnezeu,
Căci doar în pace şi credinţă
Voi fi acelaşi suflet, eu.

Mi-e sufletul nemărginire,
Clopot şi taină... Te-am găsit,
Oh, Dumnezeu credinţei mele!
De-acum sunt iarăşi mântuit...

Re-naştere în trup de stele,
Cu infinitul cununat,
Sunt OM! Furtuna vieţii mele
În trupuri noi m-a întrupat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire

Mă risipesc pe lespezi de altar
Şi dor tăcut, precum un duh în moarte.
Azi ghimpi de foc în inimă-mi răsar...
Deşertăciuni în lumea asta-s toate...

Pe ceruite aripi scriu, murind,
Chemarea unui Tată-Dumnezeu,
Fiorii morţii-n noapte mă cuprind
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu.

De mir, mi-e gândul flacără şi vis
Şi iată!-s crucea jertfelor de sine.
Mi-e sufletul o floare de cais,
Când doar Iisus, să mă primească, vine.

Şi îngenunchi, precum un vreasc şi plâng,
Căzând în netrupească devenire...
În mine gânduri, voci şi fapte strâng
Şi cer răsplata ce mi se cuvine.

Oh, Doamne, nu mă tem! Te am pe Tine,
Martor tăcut întregii mele vieţi.
Tu îmi vei da tot ce îmi aparţine,
Pace în suflet, mii de tinereţi...

De azi voi fi creştinul spovedit,
Împărtăşit cu hrană de lumină
Şi mugurii speranţei s-au ivit,
Pe trupul meu lipsit de rădăcină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Doamne, nu-mi da dezlegare la păcat!
Calea către bine mi-o îndreaptă,
Că prea mult de griji am suspinat...
Pentru ce-am greşit cândva, mă iartă!

Am postit în zilele de harţi,
Pruncii nemâncaţi să nu mi-i las,
Am fost Doamne, slugă la bogaţi,
Griji şi lacrimi m-au tot strâns în lanţ...

Truda mea plătită aspru-a fost,
Râu de lacrimi curs-a pe obraz,
Pentru-a-mi face pământescul rost,
Doamne, numai tu ştii cât am tras.

Pruncii pentr-o haină a avea,
Am muncit cu ziua şi-am oftat,
Ce Gologotă Doamne! Viaţa-i grea,
Pentru-a poposi nu am răgaz.

În mătanii trupul mi-am legat...
Scris-am acatiste către cer,
Dar răspuns la Tine n-am aflat...
Îmi port zilnic crucea mea de lemn...

Mi-e zidit, în lume a trudi...
Rugi au încolţit... Genunchiul sec
Binecuvântarea-mi va spori
Când spre tine Tată-am să mă-ndrept.

Tu mi-ai dat în schimb spre a purta
Peste suflet, haina ta de har
Şi oricât în viaţă-aş lăcrima
Ştiu şi simt că nu este-n zadar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre Tine

Calea spre Tine, Doamne, devine calvar.
Mă rog în tăcere,
În chilia sufletului devenită altar.
Durerea faptelor mele încă apasă.
Am sânge şi răni puse la masă.
Iubirea de semeni
Mă ridică o treaptă mai sus.
Îl strig pe Iisus!
Am lacrimi în mâna cu care mă-nchin.
La Tine, Iisuse, în lacrimi revin.
Mă iartă, mă iartă, Iisusule blând!
M-am născut păcătos pe pământ...
Altfel, cu trupul în cuie bătut,
Voi pleca.
M-aţi pierdut?!
Mă iartă Iisuse! Rămâi în inima mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – rugă către Dumnezeu

Doamne, Tu, Atotputernic,
Tu, cel Sfânt, cel Iertător,
Prin slujbaşul ecumenic
Curăţeşte-al tău popor.
Fă-n religie lumină!
La altar aduc ofrandă,
Pronia să-mi lase tihnă
Inima de altădată.

Doamne, Tu, Atotputernic
Şi Atoateştiutor,
Peste un popor netrebnic,
Varsă-un strop de vitriol
Şi-ntăreşte în credinţă
Pe cei drepţi şi pe cei buni,
În furtuni le dă căinţă
Şi-i salvează din genuni.

Tu cel Sfânt, cel Iertător,
Dă-ne pace şi lumină.
Tu ne eşti de ajutor,
Noi suntem aici cu vină.
În esenţă stricători,
Purtând moartea încă-n fire,
Ne întoarcem uneori
După-o rază de iubire.

Prin slujbaşul ecumenic
Lasă lege strămoşască,
Fie ca-ntr-un vis feeric
Oamenii să se iubească.
La altare dă lumină,
Clopotul, dureri să ţipe...
Cu puterea Ta divină
Dă-ne fericite clipe!

Curăţeşte-al Tău popor!
Plină-i lumea de păcate...
Mulţi în lumea noastră mor,
Mor şi dincolo de moarte.
Lasă-n plecăciuni genunchiul,
Lasă sufletul să plângă!
Oh, apleacă-i astăzi trunchiul,
Din ochi lacrima să-i curgă!

Fă-n religie lumină!
Viaţa-i plină de păcat.
Fă cu vraja Ta divină
Lumi cum nu au existat!
Crucea timpurilor grele
Sfarm-o cu puterea Ta!
Lasă, Doamne-n lume semne
Spre a Te putea avea!

La altar aduc ofrandă
Sufletul şi viaţa mea,
Ca în lumea cealălaltă,
Doamne, să te pot avea.
Plec genunchiul spre iertare,
Lacrimi curg din ochii mei.
Iartă-mi de păcate, Doamne!
Scapă-mă de anii grei!

Pronia să-mi lase tihnă
Ani târzii din viaţa mea,
Sufletului dă lumină,
În lumină-a te avea!
Tu eşti singura speranţă
Spre a nu muri etern.
Doamne, ţi-aş da ani din viaţă!
Lasă-mi, Doamne, doar un semn!

Inimii de altădată,
Tristă şi-n întinăciune,
În clepsidra-acuma spartă,
Dă-i puterea de-a apune!
Întunericul ne doare,
Rătăcim pe-al vieţii drum...
Sufletul nu-i de vânzare!
Doamne, iartă-ne acum!

Inimii de altădată,
Pronia să-mi lase tihnă.
La altar aduc ofrandă...
Fă-n religie lumină!
Curăţeşte-al Tău popor
Prin slujbaşul ecumenic,
Tu, cel Sfânt, cel Iertător,
Doamne, tu, Atotputernic!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerţi şi-l faci cuminte şi-l slobozeşti la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cuminţit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veşnic ne-ai iubit.

În piept un clopot bate şi rugile vuiesc,
Aştept din înălţime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Şi fă să înceteze durerea noastă!- Amin!

La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te şi plângi!
Opreşte boala care în uşa vieţii bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!

Ştiu că greşim adesea şi plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.

Adu şi azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare şi iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... şi noi vom învia.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare cu Dumnezeu

Cu sufletul mustind de împăcare
Brodează-mi, Doamne, trena de greşale!
Revarsă, Tu lumină, Împărate!
Eliberează neagra vieţii noapte!

Din răsăritul Crucii - cânt de jar,
Inimii mele, Doamne, fă altar!
Alungă noaptea diavoleştei uri!
Fă oamenii din lume mult mai buni!

Precum Iisus primindu-şi crucea grea
Ducând-o pe Golgota spre-a ne elibera,
Fă crucea noastră până la sfârşit
S-o ducem demn precum ne-ai hărăzit!

S-au prăbuşit în noi iubiri, castele...
În lumea asta-s lucruri tot mai rele.
Îngenunchem plângând la crucea Ta
Şi te rugăm: "Doamne, nu ne lăsa!"

Suntem tămâie, candelă plăpândă,
Dar Tu ne ierţi cu mila ta cea sfântă...
Tu ne asculţi şi ne iubeşti mereu.
Eşti vinul... pâinea sufletului meu!

Din lacrima mea Doamne, fă ocean!
Înalţă-mă spre Tine an de an
Şi dă-mi duhovnicească alinare
În viaţa asta grea şi trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ultimei dorinţi

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coşmar,
Să sfâşii verbe-n trecerea finală
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeţi torţele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini şi şoapte.
Şi să-mi lăsaţi o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, păşind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsaţi la tâmple câte-o floare!

Cum şi-au dorit şi alţii înainte
A frânge timpul ne-nţeles şi dur
Şi eu râvnesc... Păşiţi printre morminte
Şi ceruiţi-mi liniştea de-acum!
Pe cruce agăţaţi-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă şi am îngheţat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luaţi în seamă!
În viaţa mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopţilor hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Şi-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toţi cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi să plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiţi de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace şi lumină.
Şi cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezeşte-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coşmar
Inconştient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâşii îndoliate de tăceri
V-aţi prins la braţ. Şi nu aţi luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-aţi luat din toc nămeţii de cuvinte.

Să sfâşii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... şi prin boală,
Cu fiinţa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-aţi întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsaţi alese semne?
S-au dus şi anii buni şi anii grei...

Şi să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuinţă,
Un ne-nţeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căinţă.
Voi, cruzi şi nemiloşi, v-aţi osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morţii când voi fi-mplinit
Voi ştii că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri mă scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Şi alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne aşteaptă primitor.
El nu-i decât a vieţii mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Să sfâşii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coşmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbatere...

Se zbate ca o inimă în noapte
Clopot vuind. Speranţele-s deşarte.
Deschid o altă poartă către mâine.
Ne cheamă-n noi spirituala pâine.
Nu suntem demni de a gusta din ea,
Ni-i grea şi pustiită inima!
Atingem umbra-i dulce, cu supin
Ca sângele să se prefacă-n vin.
În nefirescul trup intrăm a plânge
Şi ne spălăm cu lacrimă de sânge.
Paharul plin cu har să îl sorbim,
Vom săruta potirul cu venin.
În Duhl Sfânt să ne-ntrupăm degrabă,
Spre-a nu ne fii privirea grea şi oarbă.
Apoi iertaţi vom fii şi către mâine
Un fluture spre ceruri vom zbura,
Liberi vom fii, cu inima-mpăcată
Şi cum am fost iertaţi, noi vom ierta.
Sorbim din vinul vieţii? Trupul nostru,
Nu-i demn dintr-ânsul încă a gusta
Şi cu sfială ne plecăm privirea
Şi plângem calea vieţii noastre grea...
În vinul sacru încă oglindeşte
Iertarea pentru câte am greşit,
Ne iartă Doamne! Cel care greşeşte
De Tine-i însetat şi miruit.
Prin Tine află calea de-nceput.
În Sfânta zi de Paşti e sărbătoarea
Ce sufletul de miere ne-a umplut
Şi a topit din suflete ninsoarea.
Tu-ai semănat în suflete iubirea
Iertării şi-a prin Fiul tău, Iisus,
A sufletelor noastre mântuire.
Durerea Lui pe cruce a apus.
Mai buni şi drepţi să fim, iubite Tată,
Iar pentru câte am greşit, ne iartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Doamne!

Mulţumesc, Doamne!
Pentru slutirea care mi-ai dat-o
Şi pentru crucea de pe umerii mei,
Acoperământul păcatului...
Golgota, ori drumul spre moarte
Mă desparte de greu şi de plâns?!
Cresc răni purulente peste trupul meu strâns...
Ochiul vede şi cere,
Este însetat de dorinţă...
Tu-i orbeşti nevederea
Deschizând porţi de lumină spre cer.
Trupul poartă în el,
Esenţă şi lut...
Chimia morţii ne vindecă.
Cerni esenţa înălţând-o spre Tine,
Iar lutul, prin patimă,
Îl transformi în lut.
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce sunt!
Tu faci sămânţa să crească...
Noi suntem ramurile Tale
Căzând în plecăciune spre Tine.
Osană şi veşnică recunoştiinţă!
Eternul îţi aparţine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţia L.R. pentru părinţi

Am venit cu sufletu-mpăcat,
La mormântul vostru. Şi-am aflat,
Că senin e cerul, dragii mei,
Dar de lacrimi, ochii îmi sunt grei.

M-am rugat la voi şi am primit
Un răspuns din ceruri... S-au ivit
Lacrimi peste trist şi alb mormânt.
Dacă-n viaţă v-aş ai fi avut!

V spuneam de câte sufeream
Când puterea nu o mai simţeam...
Vă voiam pe voi şi-atunci, în vis,
Poartă către ceruri mi-aţi deschis.

Şi-a plouat la tâmplele-argintate...
Voi ştiaţi, de dincolo de moarte,
Doar a plânge suferinţa mea...
Dacă v-aş putea îmbrăţişa!

Mulţumesc că v-am avut mereu...
Sprijin, mamă, sufletului meu.
Tată, ştii doar tu, de voi mi-e dor...
Eu mă-ntorc acasă... Som uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă la Iisus

O să trăim prin Tine-o-ntreagă lume,
Dar, Doamne, astăzi, nu, nu ne-aştepta!
Ne zbatem iar cu sufletu-n genune...
Iartă-ne Doamne, să putem zbura!

Să pot să îngenunchi, mă iartă, Doamne!
Genunchiul meu e-o piatră de hotar
Ce sub povara crucii, oh, cât doare!
Lumina vieţii ne-o adu în dar!

Mi-e lacrima ocean de suferinţă...
Şi cum pot plânge malul unei pleoape?!
la Tine plec genunchiul în căinţă,
Căci vreau să fiu de Tine mai aproape.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de aprilie

Floare de aprilie
Firavă şi blândă, ai ales să-mi fii
Dar de nuntă.
Acum faci parte din inima mea.
Eşti lumină solară
Şi vrajă de stea.
Eşti cântecul primăverii
Şi ploaia de muguri ce se închină
La substanţa divină.
Eşti râul ce curge zglobiu
Prin sufletul meu generos şi pustiu.
Eu sunt buchetul de maci
Peste care cu buzele calci,
Ca pe poteci de azur.
Sunt Soarele tău de acum!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!