Iadul

Diavolul s-a înşurubat
În carnea pământului...
Muşcă din firea umană...
Egourile se întind ca nişte zdrenţe
Mucegăite, pe trupurile înlănţuite.
Viciile urlă-n turbare -
Este un microcosmos numit iad
În fiecare.
Suntem celulă a răului,
Primind încleştarea ca pe o dezmierdare -
Non-prezenţa ne doare.
Ochiul gol e scena ce contravine
Legii divine.
La tot pasul - dezastru.
Sânge alunecând peste braţe...
Droguri-termite,
Aripi de speranţe ceruite.
Violuri şi crime, fapte nelegiuite...
Arde tăcut flacăa diavolului,
Îmbietor...
Respirăm cenuşa risipirii...
În somn, înspre geneză ne-ntoarcem,
Prea târziu ne rugăm...
A bătut gongul morţii-
666 - cifra fatidică
E stigmatul spre veşnicia cea silnică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gongul din perete

Gongul din perete a desenat
Cu o limba de foc
Satanicul numar – 666.
Se trâmbiţa întoarcerea acasă,
Ţipete se auzeau din fereastră...
Fântânile s-au întors la ceasul dintâi
Şi lumina la întuneric.
Au sângerat pământurile cu apusuri de răsărit.
Morţii ne-au urat bun-venit...
Au curs lacrimi de foc,
Iar atomii trupului nostru încins
Au fuzionat cu lacrimile noastre în vis.
Calea de acces către cer devenise mister.
Noi am redevenit celulă,
Căutând prin cenuşa osemintelor
Strămoşilor noştri
Uşa dinspre apus
Prin care, precoce, ne-am strecurat
Spre plus infinit.
Un vis - timpul nu se opreşte,
Nu se-ntoarce,
Pentru el nu există minus infinit.
Şi nici pentru noi!
Doar moartea semnează
Ritualul schimbului de vieţi.
Plutire de umbre
Şi paşii înceţi,
Iertare şi sute de vieţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O şansă

Dă celui ce ţi-a greşit
Şansa de a regreta!
Povara nu-ţi fă şi mai grea!
În suflet plângi rana şi cuţitul se-mplântă mai tare
În inima care doare...
Iertarea face parte din sângele lui Iisus,
Iar tu eşti carne din carnea Sa.
Udă cu lacrimă fiecare apus
Şi nu te-ntrista!
În locul rănilor tale
Vor înflori măslinul
Şi ramuri de mirt
Îţi vor prinde la tâmple, argint.
Îmbătrâneşte-n iertare
Copil nepriceput al legii divine!
Domnul împarte la fiecare
Calea spre bine.
Nu lua cu tine povara crucilor celor ce te-au lovit!
Şi tu ai de dus o povară.
Iartă orice rău te-a lovit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erupţie periculoasă

Erupţia Vezuviului devine catastrofală!
Oasele bătrânului Nostradamus
Sfârtecă ceaţa mormântului putred,
Trecând prin moarte, la viaţă.
Gelatina ochiului se distorsionează treptat
Sprânceana devine un conglomerta de albumină,
Iar ochiul se transformă-n pătrat.
Şi doare
Gândul lipsit de culoare,
Chipul său fad...
Fulgere sângerii cad din cer
Cât trupurile se transformă în lavă.
Un porumbel alb îşi zbate aripile,
Scuturând cenuşa trecutului.
Războiul sufletelor bolnave abia a-nceput.
Vărsaţi o lacrimă-albastră
Peste trupul de lut!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne transformăm identitatea, făcând ca viciile să pară virtuţi, într-o dedublare coordonată voit spre nişte parametrii inuman de umani.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul meu

ochiul meu albastru pur
ţi-a căzut pe verticală,
nu te mai feri de el,
prea frumoasă domnişoară.

peste ţâţa ta cea dulce
se aşează ca un ied
şi ar vrea ca să se culce
să viseze numai mied.

parcă nu mai am vedere,
mi-a furat-o sânul tău,
s-a întins o noapte sură
peste ochişorul meu.

tot visând la mere coapte,
ochiul meu lacom din fire,
a trecut deja la fapte
şi citeşte din psaltire.

şi gândirea mi s-a rupt
mi-am pierdut deja tot eul,
tu, căzând pe dedesubt
îţi sărută ţâţa zeul.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul meu

ochiul meu albastru pur
ţi-a căzut pe verticală,
nu te mai feri de el,
prea frumoasă domnişoară.

peste ţâţa ta cea dulce
se aşează ca un ied
şi ar vrea ca să se culce
să viseze numai mied.

parcă nu mai am vedere,
mi-a furat-o sânul tău,
s-a întins o noapte sură
peste ochişorul meu.

tot visând la mere coapte,
ochiul meu lacom din fire,
a trecut deja la fapte
şi citeşte din psaltire.

şi gândirea mi s-a rupt
mi-am pierdut deja tot eul,
tu, căzând pe dedesubt
îţi sărută ţâţa zeul.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populaţia globului a ajuns la 6.666.666.666. de locuitori. O veste bună! Diavolul e depăşit numeric. S-ar putea să dea faliment.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ prin lumină

Tăceri interogative,
arc întins peste sonatele disperării.
Azi, îmi asum gongul compromisului
şi-aceste însingurări fără tine.
Priveşte ochiul ce se dilată aievea
în carnea din zid.
Târziu, m-ademeneşte într-un somn
sub o singură pleoapă.
Desculţ prin lumină, mă-ncred
că absenţa ta e o rătăcire
necesară, îngăduită
pentru o fericire provizorie,
din care nimeni nu se-nfruptă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

În deplina singurătate a bătrânului parc, ne simţeam ca nişte bătrâni solitari, argaţi rătăciţi în timp, ai castelelor medievale. Am fi putut începe iar lumea, aşa cum o făcusem de mii de ori în gândurile noastre, dar unde ar mai fi fost atunci respectul, teama şi ruşinea pentru acel trecut?! Fiecare secundă este un fir din cenuşa trecutului. Şi atunci ar însemna să ne îndepărtăm conştient şi tăcut de acest prezent mişcător şi să-l renegăm.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulsar

Nu este linişte în cer, de ce ar fi?
cunoşti ceva născut din om
să fie tern ori prea uşor? Din somn
rămâi cu vise, iar tu visuri vrei, o ştii...

Şi-ţi arde carnea, timpul te consumă
necontenit adapi cu tine şoaptele din cer,
răscoale ţin să se răzbune pe cuvântul sper
când prea târziu apar iubiri ce par postume.

Pulsar, în tine timpul te ardea
dar nu ştiai cum arde carnea mea,
cum vâlvătaia alunga din mine suflet boţ
şi blestemam, nebun ce mă simţeam şi hoţ...

Iar din ţigare, rotocoale se-nalţă aiurea,
privirea-ţi pare agăţată ca de-un gând
ce nu mai ştie cum să fie, grav ori blând
iubind femeiea, iar te pierzi cu firea.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un unghi

Între două umbre se formează un unghi...
Devine tot mai obtuz,
Ascuţit ca o sabie gata să spintece
Adevărul.
Umbra din adânc
Mă atrage cu sârg.
Cea din afara trupului se lăbărţează şi se destramă
Ca o basma ce ascunde
În colţurile ei ude
O lacrimă - cea de mamă,
Căci celelalte, de unde?!
Abisul mă adânceşte în teamă,
Tăcerea mă devorează cu fiecare celulă
Ce îi deschide poarta cunoaşterii
De sine.
Şi doare... şi strânge unghiul
De braţe obtuze!
Trupul meu este bisectoarea
Unghiului ce ascunde realitatea.
Mă împart ireal, între amonte şi-aval.
Realitate am zis?! Un drum sinuos
Şi rebel, inuman conceput de un sculptor
De suflete.
Serpentine de carne, un suflet reîncarnat
Plimbându-şi durerea
Printre munţi artificiali.
Un necunoscut căutând misterul
Existenţei umane, al vieţii şi al nesfârşitului drum
Circular, în rotocoale de fum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borderoul vieţii

Pe boreroul vieţii stau înscrise
Dezamăgiri, speranţe, fapte, vise...
Nelinişti, steaguri negre de furtuni...
La libertate nu suntem imuni.

Aleargă-n noi convoaie de tăcere...
Un sanatoriu, implicit, se cere,
Spre-a ne ascunde gândurile negre.
Se duc în vise luptele acerbe...

De-acum suntem o cumpănă pe care
Secunda e trecutul care doare.
Pe borderoul vieţii lacrimi curg...
Eu în tăcere, iarăşi, stau şi plâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu flori

Ninge cu flori de cais şi flori de măr,
Ninge în taină, vis şi adevăr,
Îmi bate-n geam, târziu, un ram de stele,
Alerg pe-un câmp de flori de viorele.

E fraged cer şi fraged vis, cuvântul,
A-nmugurit în orice colţ pământul,
Lumina ca o candelă musteşte,
Un an de muncă nou se pregăteşte.

Se-ntorc la cuiburi păsări călătoare...
Pe câmpuri cântă roiuri de tractoare,
Cu flori în plete,-n marmuri ceruite,
Sculptez din nou aducerile-aminte.

Se-ntoarce la geneză libertatea
De-a renaşte-o altă primăvară,
Îmi bate-n geam un ram de stele, noaptea,
Îmi bate-n geam în fiecare seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Tăcerea mă strânge
În braţe de fier.
Îmi sugrumă personalitatea
Şi visele...
Mă amăgeşte... şi mă arde
Pe catafalcul durerii.
Mă cheamă din lumea mea pură
Cu iz de albastră singurătate
Spre tăcerea din moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând nu-i prea târziu

N-am să contest c-ajungi târziu... La mine-n suflet s-a-nnoptat
Şi primitivă de-am să fiu, e pentru că te-am aşteptat.
Definitiv te voi iubi şi-n braţe am să te cuprind,
Acelaşi trup vom deveni şi dragostea am s-o aprind.

Voi fi scânteia de lumină – un vreasc de dragoste cerească.
Noi amândoi am fost de vină, că n-am numit un loc "acasă".
Să rupem de trecut tăcerea, îmbrăţişării să-i dăm glas,
Căci vine noaptea bătrâneţii şi... uite! Singuri am rămas.

Un zâmbet cald să ne-nvelească, s-avem acelaşi aşternut,
Şi a lavandă să miroase în fiecare început.
Acelaş vis fără urmări, fără sărut şi garanţii,
Ne mai alungă uneori în toamna-n care ai să vii.

Nu vrem! N-ar fi de contestat decât tăcerea unei vieţi,
Din care, uite-am evadat înspre apus de tinereţi!
Şi plânge Dumnezeu cu noi şi cumpăna-n extaz ne e,
Iar noi suntem atât de goi de trupuri şi de dragoste...

Suntem acum un singur gând, "avem o singură privire",
Un râu spre nicăieri curgând şi un crâmpei de nemurire.
Eu, tu, suntem şi vom mai fi, exemplul dragostei supreme,
Spre care îngeri vor nunti în ierni uitate şi rebele.

Până şi strângerea de mână ne este semn de întrebare...
E doar un vis uitat sub umbre pe-a infinitului cărare.
Că sunt doar eu, c-ai fost doar tu, sublimul clipei ne convoacă.
Am luat în grabă Teraflu, crezând că dragostea-i o joacă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Eminescu

Din teiul eminescian am frânt un ram...
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot... şi eu, eram un psalm
Şi era lumea imn de fericire.

O lebădă pe lacul de argint
Plutea - un vis - deplină încântare!
Şi cerul pentru îngeri s-a deschis...
Concert... şi eminesciana mea chemare.

Ca nişte zâne sălcii îşi plecau
Chipul de îngerească strălucire...
Adolescente,-n visuri le chemau
Să-mpărtăşască tainele divine.

Nuferi, pe cer, în fulg de păpădii,
Îşi risipeau eterna puritate,
Iar Eminescu ne putea privi
Din lumea sa de dincolo de moarte.

Din teiul prea devreme scuturat
Ne mai lăsa un gând firav în plamă,
Luceafăr ce spre cer s-a înălţat
Din laanuri sângerii. Amar... amară!

În limba românească plâng tăcut
Cuvintele... Şi-n stiluri literare
Pe care "teiul" nu le-a cunoscut
Se nasc poeme convenţionale.

Luceafăr viu, priveşte înapoi!
Dă ordinea firească limbii noastre!
Căci fără tine-n suflet suntem goi
Şi ne pândesc dureri, tristeţi, dezastre...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a nins

Şi a nins din nou în noaptea asta
Şi ninsoarea-n suflet ne-a rămas,
De aceea suntem ninşi la tâmple,
Mai bătrâni cu fiecare ceas...

Ne-ntrebăm de ce ne doare visul
Şi cu ochii-n lacrimi ne trezim?
Căci suntem nişte bătrâni amnezici
Însă tineri ne dorim să fim

Azi, la frontierele iubirii
Cu petale de crin, în van,
Aruncăm, visând măcar o clipă,
Tineri fiind, ce fericiţi eram.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire

Mă risipesc pe lespezi de altar
Şi dor tăcut, precum un duh în moarte.
Azi ghimpi de foc în inimă-mi răsar...
Deşertăciuni în lumea asta-s toate...

Pe ceruite aripi scriu, murind,
Chemarea unui Tată-Dumnezeu,
Fiorii morţii-n noapte mă cuprind
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu.

De mir, mi-e gândul flacără şi vis
Şi iată!-s crucea jertfelor de sine.
Mi-e sufletul o floare de cais,
Când doar Iisus, să mă primească, vine.

Şi îngenunchi, precum un vreasc şi plâng,
Căzând în netrupească devenire...
În mine gânduri, voci şi fapte strâng
Şi cer răsplata ce mi se cuvine.

Oh, Doamne, nu mă tem! Te am pe Tine,
Martor tăcut întregii mele vieţi.
Tu îmi vei da tot ce îmi aparţine,
Pace în suflet, mii de tinereţi...

De azi voi fi creştinul spovedit,
Împărtăşit cu hrană de lumină
Şi mugurii speranţei s-au ivit,
Pe trupul meu lipsit de rădăcină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oamenii, suntem ca nişte fluturi cu aripi de foc, ne facem scrum înainte de a ne naşte, ardem înainte de a fi aprinse dorinţele şi idealurile noastre.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!