Moş Crăci... un

Fără vreo vârstă, în hainele color,
Neras de mult, cu glasul hohoit,
C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit
Să nu-i descoperi glas de... vorbitor.

Promite multe, vrute şi nevrute,
Ce dă de-un sac, ce şi l-a încropit
-De e avut- şi-un brad împodobit
Îi ţine lângă, hang... cu zilele pierdute.

Nu ştie nimeni de-i venit cu reni,
Nici de pe coş -că faţa-i n-are coşuri-
Dar nu e bai, nu-s plânsete, reproşuri...
Sunt toţi voioşi; moşi, babele, meseni.

A pus o fată, de vreo şaişpe anişori,
Să se aşeze bine pe genunchiul stâng,
Uitând de daruri, de copii ce plâng
Că ea-i stă-n braţele... ce-i strâng din sânişori.

S-a făcut roşu moşul, dar la faţă,
Că haine nu-s –de cald s-a dezbrăcat-
Căci şi-a propus şi lui, a fi bărbat...
De nou Crăciun şi moşii au drept la viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovnul

În pestriţe haine şi pestriţe roluri, tânăr, joacă "moşul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulţi, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă şi cu nasul cu roşu,
Audienţa o amuză, serile la rând, fără încetare.

Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită şi vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaşte bucurii, sau de are suferinţă...
Îşi varsă în râsete, tămăduinţa în leac, de suflete şi rele
Şi nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputinţă.

E multilateral, căci trebuie să ştie tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Şi nu-i uşor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, şi-n mers pe sârma, speră a se întoarce.

E gala de sfârşit, când circul se va strânge ca să plece
Şi număru-i final îi e în cuşca "full" cu lei.
Intrat... şi-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenţie, e totu-n sânge... A murit Serghei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mădălina, Magdalena...

Putem juca teatru, o viaţă
Fără de şcoală de-actorie?
Suntem cu toţi, artişti, paiaţă
Şi rol jucăm, şi datorie?

Avem faţete neştiute,
Purtăm, toţi, măştile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!

Nu avem simţuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", faţă fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?

Ne mor artiştii adevăraţi,
De proşti ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecaţi
Îi plângem, dar şi-atunci minţim!

O plâng acum, pe Mădălina...
Mi-a fost idol de tinereţe.
Îmi era auz, mi-era lumina,
Mă fermecase-n frumuseţe.

Ah, ce-aş fi vrut, să-i fiu aproape,
N-aş fi lăsat-o ceas, minut,
I-aş fi sorbit, din glas, din şoapte
Orice respir, orice sărut!

Am mai pierdut, un suflet seamăn
Ce ne ţinea locul la toţi,
Să spună- ca un frate geamăn-
Ce nu putem, infami, netoţi...

Am glasul ei- ce-aş vrea să am-
Între timpane, în infinit...
Plămânii îi simt timbru-i şi-alean
De dragostea-i, ce n-a împlinit.

O plâng, mă plâng, că n-o mai am
Şi nu mai vine să ne vadă.
Am foia-n lacrimi, glas nu am...
Te-ai dus, frumoasa mea, de dragă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos...

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Cu globuri mari şi cu steluţe lucitoare,
Cu ţurţuri mândri de argint şi cu beteală
Şi cu bomboane învelite-n poleială.

Te-nalţi cu vârful tău semeţ şi-atingi tavanul,
Pe Moş Crăciun l-ai aşteptat şi tu tot anul,
Că ştii că-ţi pune la picioare daruri multe
Să dai la toţi aceia care vin să cânte.

Căci este seara de Crăciun şi se colindă
Lumina-n suflete din nou o să se aprindă
Şi ochii noştri vor luci ca nişte salbe
Când vom cânta lui Moş Crăciun cu plete dalbe.

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Şi totuşi mă gândesc, cuprins de înfiorare,
Că locul tău e în pădurile umbroase,
Dar te jertfeşti mereu şi vii la noi în case.

poezie de Octavian Cocoş (22 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victimă făptuitor sau... Om

La soare nu pot să privesc
-Mi-ar arde văz instantaneu-
Şi-am mii de ani că-l proslăvesc;
I-accept ardoarea-i, chiar de-i greu.

Sunt în fragil de echilibru
-Tratez orori cu indiferenţă-
Mă resemnez; oricum n-am giru
De creator, nici competenţă.

Mă-nec, la nesfârşit, în ape
-Că nu-s făcute pentru mine-
Şi-aş avea "eu" întâietate
Că-s unicul, lăsat să-nchine.

Mă-ngrop de viu pe-o coajă frântă
'n cutremur, făr-avertisment,
Sau smuls sunt de tornadă cruntă...
'n taifun sunt un experiment.

Dar nu-mi ajunge suferinţă,
Nu-nvăţ nimic din epopei;
Fac singur fulger spre nefiinţă,
Mă iau la-ntrecere cu zei.

M-anihilez stupid în troc;
Să iau mai mult, uitând să dau...
Dezastru-l cultiv reciproc,
Copiind rău, de pe-unde stau.

Creaţie, aş fi?... Fără vină?
Pedeapsa o am... de muritor!...
Numai că nu-s de-ajuns, victimă;
Pieiri cultiv... Făptuitor!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică

E-o seară blândă, oamenii-s pe stradă,
aleargă după daruri de Crăciun,
se-aud urări (ceva c-un un an mai bun),
când, iată! - trece unul pus pe sfadă.

E îmbrăcat cu haine din gunoaie
destul de bine, nu cred că-i e frig,
îl văd destul de des, aşa că-l strig:
-Ce s-a-ntâmplat, Romică, ce-i tataie?

-Păi, ce să fie, mama ei de viaţă!
Aveam un vinişor şi un covrig,
făcusem focul, că muream de frig,
dar a venit nebuna aia hoaţă...

Da' las' că o prind eu şi mă răzbun,
că n-am nimic pe masă, de Crăciun.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eşec l-a desemnat-
O victimă, la alţii; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putinţa răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ţinut răspunzător de drame, fără scene;
E veşnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă şi soţie
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălăşuind tenebre, nici nu ştie
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are şi-un copil
-Odor crescut, ce-n multe şcoli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

În greutăţi, curajul şi-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Şi viaţa tot muncind şi-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.

Avea o boare de avut de-o viaţă
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Şi-i ştie, i-au spus mulţi, ce-au fost de faţă-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.

Târâş îşi duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit şi el, pe-al lumii vinovat?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevast-mea, versus Moş Crăciun

Pe lângă tot ce i-a adus
Părând a fi de preţ, dar nu-s,
Teribil şi-ar fi pus în plus
Şi câţiva anişori în... minus!

epigramă de George Petrone din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Eu l-am văzut pe Moş Crăciun:

E un moşneag...

Cu barbă albă, cu cojoc şi cu toiag,

Ca toţi moşnegii care trec pe drum.

Departe, într-o ţară fermecată

În care nimeni n-a ajuns vreodată,

Stă singur cuc într-un bordei de fum.

Bătrânul, Moş Crăciun!

Şi trage moşul, trage din lulea...

Şi zilele se duc, şi iarna vine,

Şi prin căsuţe-ncep a-l aştepta

Băieţi cuminţi şi fete mici ca tine.

Şi într-o sară, Dumnezeu-cel-Sfânt

Întinde mâna-i bună spre pământ

Şi-anină-n cer, de-un fir de borangic,

Un pui de stea pentru Isus cel mic...

Atunci pe nevăzute cărărui,

Porneşte Moş Crăciun cu sacul lui,

Şi când adoarme zvonul de colindă,

El bate-ncet la uşa de la tindă...

A fost, moşneagul bun, şi-acum un an,

Dar tu erai prea mică şi nu ştii:

Ţi-a pus sub perinuţă jucării

Şi-un cerceluş cu piatră de mărgean.

Iar când a fost să iasă din iatac,

Măicuţa l-a pândit de după uşă,

Să nu te vâre din greşeala-n sac,

Ca pe-o păpuşă!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curriculum Vitae

Puţin ne pasă cine-i, al cui, şi cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar faţa-i idioată
N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă.

A-ntrat apoi în oaste şi-a stat, cum bag de seamă,
În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă.
Ieşind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă;
Apoi s-a făcut pictor şi-artist de panoramă.

Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii,
Dar nu ştia sintaxa, scria ca-n timpul mitic
S-a hotărât în urmă să-şi deie ortul popii.

S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic,
Că l-au tăiat din ştreanguri, şi-atunci ştergându-şi stropii
P-obraz, şi-a dat de petic, fondând un ziar critic.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circuit închis

E "n-are"
pe stradă,
nici pentru mâncare
şi-ar vrea să fumeze
... şi n-are ţigare
şi face paradă
ţinând metereze,
să-l vadă oricine
că nu mai e bine...
Nu mai are ruşine.

Dar răul e altul,
căci stând
fără vlagă,
ajunge să creadă
că nemaimuncind,
umbrind doar asfaltul
... scuteşte din greu
şi ban nu-l mai costă
şi munca-i corvoadă...
şi ciclu-i mereu
o viaţă onestă
de bun... derbedeu.

E totuşi e-o hibă;
că nu mai rezistă,
s-a dus şi nevastă,
copiii nu-l vor...
din casă colibă
şi-a luat, c-a vândut-o
pe spirt
din canistră...
soţi-a bătut-o
şi altă năpastă;
s-a dus ajutor
şi nu-i loc de vis,
că pat nu mai are
şi casa-i un birt
şi boala-i în floare...
Circuitu-i închis!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, păcătosul...

Păcătuind şi mult şi bine,
Chiar Lui, în bolta sa cerească,
O pată i s-a pus pe mine...
Vrând aspru să mă pedepsească.

La început mi-a dat femei,
Ce de parale m-au tapat:
Neveste am avut vreo trei...
Amante, n-am mai numărat...

Să nu fumez, să nu fiu beat,
Să mi se-acrească vinu-n beci,
Iar de-o să duc femei în pat,
Să fie cu picioare reci.

Mi-a luat tot părul de pe cap,
Că nu-s frumos şi nici slăbuţ,
Dar compensând c-un handicap...
Să dau mereu din lac în puţ.

Mi-a dat obstacole, poveri,
Prieteni ce prin dos lovesc,
Doar sărăcie, nu averi,
Ba m-a forţat să şi gândesc.

M-a obligat să fiu citit,
Să fac juma' din viaţă şcoală,
Şi pân' la urmă s-a gândit
Să-mi dea pedeapsa capitală.

S-a răzbunat fundamental,
Găsind şi o perversă cale:
Să scriu, fiind un imoral,
Doar fabule cu trei morale!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!