De-a lungul întregii mele tinereţi mohorâte, Huysmans mi-a fost tovarăş, prieten fidel; niciodată nu m-au încercat îndoielile, nicicând n-am fost ispitit să renunţ, nici să mă îndrept către un alt subiect; mai târziu, într-o după-amiază de iunie în 2007, după îndelungi aşteptări, după ce am tărăgănat până la limită şi chiar dincolo de ea, mi-am susţinut, în faţa comisiei de la Universitatea Paris IV – Sorbona, teza de doctorat: Joris-Karl Huysmans, sau ieşirea din tunel.

începutul de la Supunere de Michel Houellebecq (2015), traducere de Daniel Nicolescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!
Părere-a fost întreaga suferinţă,
Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.
Nicicând iubirea nu mi-a fost credinţă.

Acestei taine moartea îi e rege,
Nu poţi ieşi cu trupul viu din ea,
Şi dacă azi trăiesc se înţelege
Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Agonizez fără să-mi aflu drumul
Purtând în suflet floarea încuiată,
Din focul ce-l visam a rămas scrumul,
Căci n-am iubit pe nimeni... niciodată!

poezie de Nicuşor Dărăbană din Rătăcit în lumină (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am fost vreodată în New York

După masa de seară, spuse el:
"Mă duc la colţ ca să-mi cumpăr ţigări."
Ea îl strigă: "Ia-ţi cheile cu tine,
Mă duc să văd dacă micuţii dorm."
Iar el închise uşa trist,
Coborî scara veche plictisit,
Scara de lemn, mirosind încă a lac,
Ieşi în stradă-n vântul rece
Şi se gândi: ce-ar fi să plece,
Să nu se mai întoarcă, niciodat'.

"N-am fost vreodată în New York
Şi n-am fost încă în Hawai
Sau în San Francisco în jeans rupţi la genunchi,
N-am plecat niciodat' de-acasă,
Nici liber n-am fost niciodată,
Ce-ar fi să scap de griji,
Să fug, să nu mă mai întorc?"

Şi cum sta el în stradă şi gândea,
Îşi dădu seama c-ar putea pleca,
Avea la el bani, paşaport,
Poate acum vreun avion zbura,
Şi ar putea lua un taxi
Sau după colţ, dac-ar fugi,
Ar prinde un troleu spre aeroport,
Ar face autostopul, sau fugind...
Dorul din el l-ar duce-oriund'
Şi-n stradă stând, plănuia fuga sa.

"N-am fost vreodată în New York
Şi n-am fost încă în Hawai
Sau în San Francisco în jeans rupţi la genunchi,
N-am plecat niciodat' de-acasă,
Nici liber n-am fost niciodată,
Ce-ar fi să scap de griji,
Să fug, să nu mă mai întorc?"

Şi-ntr-un târziu nu mai găsi alt drum,
Se îndreptă spre casă mut, acum
Urca pe scara veche mirosind a lac,
Femeia-l striga: "Unde ai stat
Atât de mult, ce s-a-ntâmplat?"
"Ah, nimic, dragă, era coadă la tutun."

"N-am fost vreodată în New York
Şi n-am fost încă în Hawai
Sau în San Francisco în jeans rupţi la genunchi,
N-am plecat niciodat' de-acasă,
Nici liber n-am fost niciodată,
Ce-ar fi să scap de griji,
Să fug, să nu mă mai întorc?"

cântec interpretat de Udo Jurgens, muzica de Mihael Kunze, Udo Jurgens, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Şi eu şi vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeţii-nalţi din cale;
De m-aş opri, n-aş mai fi eu,
M-aş îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneţi beţe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung şi pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la uşă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaşte din cenuşă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut şi-n cer,
Undeva, am şi eu o gară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teza de doctorat

Un "studiu" elaborat
De un tip elogiat,
Prezentat la doctorat,
A fost simplu... plagiat...

epigramă de Constantin Enescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai târziu în seara asta

Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ţi-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îţi imaginezi tu,
e înalt şi mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi şi noapte
Iar tu aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.

cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (după un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!
Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;
După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte.

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om al mării

Am fost un om al mării.
Am lucrat pe vapoare cu inspirate nume.
Am văzut, strălucitoare, gloria Domnului.
Buzele mele s-au bucurat pe-acestă lume.

Am trăit o viaţă de navigator.
Întreaga lume-a fost vecinul meu.
N-am rămas Necuratului dator,
Fiind prin aventuri vegheat de Dumnezeu.

Am urcat multe culmi, am trecut prin umbrele morţii,
Ieşind la lumină cum iese catargul prin etambreu.
Am navigat de-a lungul şi de-a latul celor Şapte Mări.
Convoiul plin de viaţă-al navelor este manifestarea evidentă
A lui " Sesasm deschide-te" şi a respiraţiei lui Dumnezeu.

Am fost un om al mării.
Eu chiar am văzut de-aproape cerul.
Domnul este Căpitanul meu.
Domnul mi-a conturat caracterul.

Ca navele trecând prin noapte,
Mi-am urmat şi eu menirea
Alături de prietenii şi bunii mei tovarăşi.
Am fost un om al mării.
Mi-am împlinit destinul – şi-aş trăi aceeaşi viaţă iarăşi.

poezie de Charles W. Mitchell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris: Mi-am făcut piercing în nas. Şi la o oră după ce am făcut asta, nasul meu s-a umflat, ajungând la de patru ori mărimea sa naturală, ceea ce a blocat căile nazale, fiindu-mi imposibil să respir. M-am dus la spital la urgenţe unde mi-au smuls chestia din nas şi m-au îndopat cu antibiotice. Am petrecut noaptea cu un pachet de gheaţă legat de faţă.
Rory: Vai, Paris.
Paris: Se pare că am fost alergică la porcăria de inel de metal pentru care am plătit 19.95 dolari ca să-mi fie înfipt în nas.
Louise: Ţi-ai făcut o poză?
Paris: Nu, Louise, nu am făcut o poză. Eram puţin ocupată, încercând să fac ca aerul să ajungă la creier, o povară cu care tu încă nu ai avut de-a face.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost extrem de afectat de cele întâmplate şi mi-a fost greu să scriu articolul respectiv. Totuşi, la cinci săptămâni după ce m-am întors din Nepal, am predat revistei Outside un material care a apărut în numărul din septembrie. După ce am terminat de scris, am încercat să nu mă mai gândesc la Everest şi să-mi văd de viaţa mea, dar mi-a fost imposibil. Când încercam să-mi dau seama ce se întâmplase acolo eram cuprins de sentimente neclare şi mă obsedau împrejurările în care muriseră coechipierii mei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yee Bow

M-au prins la şcoala Sunday din Spoon River
Şi au încercat să mă convingă să renunţ
La Confucius pentru Isus.
N-ar fi putut fi mai rău dacă
Eu aş fi încercat să-i fac pe ei să se lepede de Isus pentru Confucius.
Pentru că, fără să mă fi avertizat, de parcă n-ar fi fost decât o glumă,
Strecurându-se în spatele meu, Harry Wiley,
Fiul preotului, mi-a împins coastele în plămâni
Cu o lovitură de pumn.
Acum eu nu voi mai putea niciodată dormi cu străbunii în Pekin,
Iar copiii nu vor sluji cu veneraţie la mormântul meu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un prieten foarte bun. De când s-a angajat într-o funcţie importantă, mi-a devenit doar prieten, iar după ce a fost avansat am început deja să ne duşmănim.

aforism de Alex Dospian (iulie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

Nu ştiu dacă părinţii mei, în vremea-aceea,
M-au aşteptat sau m-au dorit concret..
M-a plăsmuit iubirea sau ideea
Unui ciudat şi indecent decret?

Am apărut la un sfârşit de toamnă,
Când cerul risipea melancolii,
Omătul începea să se aştearnă
Şi străzile erau tot mai pustii.

Eram copil frumos, cu ochi albaştri,
De prima dată mama a simţit
Că m-au sortit de Sus, gingaşii aştri
Să fiu mereu odorul ei iubit.

N-am fost nicicând elevă eminentă,
Ştiinţele exacte le-am urât,
Dar nici la coada clasei, repetentă,
Mai jos de 7 nu am coborât.

Eram cuminte, poate prea retrasă,
Nu îmi plăcea pe străzi să hoinăresc..
Doream atât: să mă închid în casă
Şi carte după carte să citesc.

Curtată nu eram ca orice fată,
Dezamăgită-n hohote plângeam,
Dar fericirea o găseam deodată
Când, pe hârtie, stihuri împleteam.

Am mai iubit şi am mai fost dorită...
Cu greu am întâlnit al meu ales,
Dar Soarta m-a voit nefericită,
Cu drumuri bifurcate în alt sens...

Am încercat şi cea mai grea durere.
O cruce când părinţii-au devenit,
Am plâns numai ascunsă, în tăcere,
Dar n-am pierdut atunci tot ce-am iubit.

O soră şi-un nepot mai am pe lume,
Sunt viaţa mea, sunt universul meu,
Iar uneori chiar sufletul îmi spune
Că ei sunt mai presus de Dumnezeu.

Prin viaţă mă-nsoţeşte Poezia
Şi Omul ce-l iubesc şi mă iubeşte,
Care îmi înţelege.. nebunia
Fiindcă şi el, prin Ea, se dăruieşte.

Nu e povestea scrisă într-o seară,
Nu este slova cu parfum divin,
Ci-s vorbe aşternute într-o doară
Ce povestesc real al meu destin.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare.... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la OcneleMari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream
să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sinea mea, nu am nici cea mai mică îndoială că principiul care a produs întotdeauna miracole, de-a lungul întregii istorii a umanităţii, a fost credinţa.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Detaşează-te şi lasă-L pe Dumnezeu să acţioneze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adlestrop

Da. Îmi amintesc de Adlestrop –
De nume, pentru că într-o fierbinte
După-amiază rapidul a frânat brusc în gară.
Era un iunie târziu, ţin minte.

Aburul a fluierat. A tuşit un om.
Nimeni n-a urcat, nici coborât la stop.
Peronul a rămas pustiu. Tot ce-am văzut
A fost numele. Atâta – Adlestrop

Şi sălciile, scaieţii, iarba
Şi creţuşca, fânul uscat în stoguri, rostogol;
Nimic pe lume mai static şi mai singur
Decât un norişor alb, pe cerul gol.

Şi în acel moment, o mierlă a cântat
Pe-aproape – urmată-apoi, din sihăstrie,
Până departe, nostalgic, de tot păsăretul
Din Oxford şi din Gloucestershire.

poezie clasică de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (inspirată dintr-un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!

Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!

Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut

Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mi-a fost viaţa, nu o aflu decât după ce a fost folosită şi secătuită.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu ştiu de ce-am ajuns aici:
Aveam şaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci şi cinci sau patruzeci de ani.
Şi n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, şapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Şi n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Şi n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viaţa nenorocită pe care a dus-o
Cu soţul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor şi ameninţările fiilor,
Rânjetele şi blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiş la Peoria
Şi m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinţei lor –
Acum, de ce vă mai miraţi că testamentul meu a fost făcut
În favoarea celei mai bune şi mai fără de prihană dintre femei?.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinoxul e un început

punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreţi, când lumina are aceeaşi putere cu întunericul
după care semnul egal dispare şi alunecăm într-o extremă
şi acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viaţa,
încât nici nu bagi de seamă când îţi ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
şi când tragi spaimă pe nas
te trezeşti, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îţi ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu naşterea

PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni şi o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri şi tu nici măcar amintirile nu vor mai şti cine am fost
dar cât trăieşti, voi creşte în tine aşa cum şi unghiile mele cresc moarte fiind
şi lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinţi
şi nopţi insomniace.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!