Noapte de lumină

noapte visată şi regăsită
printre seminţele timpului
învăluită în patimi cu aromă de opium
şi de poezie sângerândă precum amurgul
o astfel de noapte mă trezeşte
din aşternutul de himere
din visul pietrei ţărmului
din cetatea cu porumbei
rotindu-se prin Agora

într-o astfel de noapte
cresc ziduri de stele
tu îmi citeşti în palmă toată istoria
în ea sunt scrise caravanele
versetele străvechi
poemele de iubire
nopţile de amor
binecuvântarea sferelor

în palma mea tu îţi citeşti naşterea
şi vieţile din alte ceruri
pe când trimiteai răvaşe zeilor
şi-i implorai să-ţi aducă
amfore cu ambrozie
şi o fiică a nopţii care să te înveţe
că există viaţă după moarte

şi rugile ţi-au fost ascultate
suntem două animale la pândă
căutându-se unul pe altul
două animale ce-şi adulmecă moartea
şi luptă cu sânge şi nebunie
vânându-şi pasiunea prin nopţi ca acestea

Suntem două fericiri purtate de valuri
Pe un ţărm cu doruri ancestrale

poezie de Alina Beatrice Chesca (9 martie 2011)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În albia din lacrimă ne dor cuvintele

Te chem să
înţelegi
cum cuvintele încep să se nască
încă din priviri
se aşează ca pruncii cuminţi
fiecare în legănul lui
şi cresc câte puţin ceas cu ceas
ne însoţesc şi ne amintesc că suntem
vinovaţi de naşterea lor
când suntem singuri
şi cînd suntem bătrâni

adeseori încep să se nască
în privirile noastre
curgând prin albia din lacrimă
dinspre alte izvoare cuvinte
care au însoţit cândva un înaintaş
neînscris în ceaslov

atunci glasul tău
nu mă lasă să mă sting
mă strigă
îmi luceşte în noapte
o stea în scorbura unui gând

deschide sub pleoape
începutul cuvintelor şi vei simţi
cum împrejmuiesc cu două braţe
ca un gard
cei ce au fost pe cei ce vor veni

mă chemi să gust

cuvintele coapte precum fructele
ce ocrotesc în miezul lor seminţele
şi se desprind de ram plutind
pe marea în care naufragiază uitările
aşa cum mă ocroteşti doar tu
când germinez în miezul vieţii mele

atunci prin flacăra tăcerii
o mână scrie un poem
scrie cu păsări în mine şi în tine
sub sălcii chiar şi copacul tresare
şi adoarme
cu flori galbene şi cu flori purpurii...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se sfârşeşte

Motto: "În noaptea aceea liniştită, am avut
chiar impresia că-mi aud trupul crescând."
(Haruki Murakami, La sud de graniţă, la vest de soare)

Astăzi voi sta
faţă în faţă cu mine
A-L-I-N-A
cu litere mari
îmi şopteşti numele
ademenind viaţa sa vină spre mine
să ma nască din palmele tale
sunt singura iubită
a celuilalt suflet al tău
pagina ce nu se sfârşeşte niciodată
şi pe care sunt scrise
toate limbile gândite şi negândite
toată tinereţea zvâcnind
de sângele aşteptărilor
dezbracaţi de lume, de false robe
am mers împreună spre un mâine
încrustat în carnea noastră

a venit şi dimineaţa asta
cu o mie de culori
tutunul cu aromă de departe
cafeaua sorbită teatral
în curcubeul de cuvinte
egale cu eul tău sunt
toate poemele din mine
toate zilele, nopţile
toate orele ce-au construit
ziduri, drumuri
oraşe întregi de nebunie

VIAŢA NU SE SFÂRŞEŞTE
dincolo de toate acestea
sunt deşerturi imense
dar dincolo de ele
sunt păduri, mereu alte păduri
foşnind din marile noastre iubiri
din dimineţi ca acestea
din amintirile mai puternice
decât toate deşerturile
şi toate spaimele lumii

astăzi voi sta din nou
a câta oară
faţă în faţă cu Tine

poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravanserai

Am traversat nisipurile
prin oaze mi-am aşternut poemele şi iubirile
prin DUMNEZEU mi-au înverzit binecuvântatele insule

Eu nu călătoresc prin lumea asta
ci prin constelaţii divine
mi-am petrecut ultimele vieţi
iubindu-mă cu duhurile nisipurilor
lăsându-mi sângele prin temple de aur
colecţionând idoli, înălţând castele
să-mi adăpostesc propriile vise

Deasupra mea bântuie amorurile
cu aripi de ulii
prădându-mă, hrănindu-se din mine cu lăcomie
trupul meu e o adevărată Agora
unde prinţii poposesc la lăsarea serii
şi mai pun câte-o cărămidă
pe Altarul Soarelui

Mereu între două lumi
trec prin viaţă
în caleaşca de aur a faraonului
nu vreau să ştiu
unde se termină realul
şi unde-ncepe mirajul

poezie de Alina Beatrice Chesca (30 septembrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să-ţi deschid poarta către noapte

Lasă-mă să-ţi deschid poarta către noapte,
Tu, înger şi demon ce strigă din neant
Licăr de soare ce se traduce-n şoapte
Ce rup în două ceruri, într-un ospăţ bacant.

Lasă-mă te rog, să te îmbrac în şoapte,
Şi să-ţi aduc sărutul ultimului val
Să îţi culeg din ceruri stele coapte
Păzite de îngerii din ţinutul abisal.

Lasă-mă să îţi sărut visul de lumină,
Cu care astăzi te-ai înveşmântat
Iubito, în nopţile cu lună plină
Vreau să te sorb, pastel de însuşi Zeus pictat.

Iubito, lasă-mă în zori să-ţi fiu luceafăr,
Cu dor să îţi sărut geana dulce de copilă
Şi obrajii tăi fini, petale de nufăr
Întâmpină primăvara cea caldă şi subtilă.

Lasă-mă să-ţi cer să fii a mea mireasă,
Îmbrăcată-n jertfa albă a unui val absurd
Aproape de zenit noi să ne facem casă
Eternele iubiri vreau să le văd cum se dezmierd.

poezie de Cristian Gabriel Vulpoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea e una din două: sau e ca şi cum cel mort n-ar exista şi n-ar mai simţi nimic, sau, după cum se spune, înseamnă o schimbare şi o mutare a sufletului din acest loc de aici în altul. Atunci, moartea ar fi un câştig minunat. Prin urmare, dacă aşa este moartea, eu spun că este un câştig; pentru că astfel timpul întreg nu pare mai lung decât o singură noapte.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de rouă

E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două…

Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculţă şi te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe şoapte

Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorţire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două

Doi paşi de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte… dulce feerie!
Prin părul meu eşti vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viaţă suflet îmi vei fi

Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două…
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruţi doar una...şi apoi, doar două…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

Marea de ape
Să mă îngroape
În palma ta

O lună pe cer,
Un gând efemer,
Încă o stea.

Doar două miimi
Sau două treimi
De întrebări...

Noi suntem mai vii,
Noapte şi zi,
Fără urmări.

Cu zorii mă nasc,
Când zorii mă pasc
De pe nisip,

Mai şterge-mi din nopţi,
Doar dacă mai poţi,
Luna din chip.

Când trece în zbor
Cocor sub cocor,
Am amuţit.

Azi toate au fost
Cumva fără rost.
Poate-am murit...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua Capella se observă aproape deasupra capului în serile lunii martie. Este un sistem cvadruplu (compus din patru stele). Noi vedem doar lumina combinată a celor patru stele. Prin instrumentele astronomice speciale se pot separa componentele. Acestea sunt două sisteme binare. Unul format din două stele gigante, asemănătoare cu Soarele la compoziţie şi altul (aflat la 10.000 de unităţi astronomice de primul) compus din două stele pitice roşii. Sistemul se afla la 42 de ani lumină depărtare de Soare.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenţie şi răbdare
Dulce, calm îmi explicai.

Iubeam primăvara, mărţişorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Şi-mi amintesc de-a mea bunică.

Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ţi spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...

Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi şi noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există şi după moarte!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele şi prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Şi te las să-mi scotoceşti chiar prin gândurile toate, ştii că-n toate doar tu eşti, nimeni nu te poate scoate...
Şi mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe şi te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter şi-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îţi las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Şi când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria marelui cântec

Motto: "Natura a făcut două
lucruri mari: amorul şi moartea."
(G. Ibrăileanu, Adela)

Câtă fericire poate încăpea
în inima unui om
mai multă decât toate
nefericirile la un loc
decât toate nopţile
şi toată uitarea lui DUMNEZEU

fericirea te înghite
îţi sfâşie anii în bucăţi
se revarsă prin toate luncile sufletului
va dura o mie de ani
viaţa dinlăuntrul tău
trupul se transformă în piatră de soare
ochii primăverii scriu pe zidurile tale
povestea fericirii fără margini
şi fără de-nţeles

înaltul inimii
nimeni nu-l poate ajunge
poate doar
MEMORIA MARELUI CÂNTEC
simţit, pipăit, căutat
prin toate zilele
şi prin toate nopţile fericirii
nu poţi iubi decât cu ceasul strivit
de prea multă viaţă
cu dorul mai mare decât toate cuvintele
şi toate depărtările

un animal eşti
cu funiile tăiate
rătăcind prin ploi senine
hăituit de aripa vieţii

cineva arde în noapte
mă amestec cu cenuşa
cu arborii nesfârşiţi
ce-mi cresc în palme
te-am atins
DUMNEZEIREA tace în dormitorul albastru
A IUBI E FERICIREA CE-ADUCE MOARTEA

poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză

ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu ştia nimeni să nu ştie
durerea facerii şi desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaş
între două curse de galop cu sine însuşi
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realităţii
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veşnicii şi infinit cu tot
dar şi fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toţi muşchii crescuţi pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul

la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îţi poţi permite să accepţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!