Într-adevăr, Mendelssohn s-a dezvoltat mai repede decât Mozart, pentru că a compus admirabilul octet în mi bemol la vârsta de şaisprezece ani şi uvertura "Visul unei nopţi de vară" la şaptesprezece, eclipsându-l în această privinţă pe Mozart - şi pe oricare compozitor din istoria muzicii - la o vârstă echivalentă... La fel ca şi Mozart, putea să facă orice. A fost unul dintre cei mai buni pianişti ai vremii, cel mai mare compozitor (a început să dirijeze înaintea lui Liszt şi Wagner) şi probabil cel mai mare organist. Dacă ar fi vrut, ar fi putut deveni şi unul dintre cei mai mari violonişti. Avea un auz perfect, o memorie prodigioasă. În plus, era un mare umanist - un om foarte cultivat, care ar fi repurtat succese strălucite indiferent de domeniul spre care s-ar fi îndreptat. Dar nu a ajuns să îndreptăţească speranţele iniţiale. Un anumit conservatorism, o inhibiţie emoţională l-au împiedicat să se propulseze în vârful ierarhiei. Muzica lui, în privinţa căreia a manifestat întotdeauna o mare exigenţă, s-a transformat din ce în ce mai mult într-o serie de gesturi politicoase şi corecte pe măsură ce a înaintat în vârstă.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înclin să cred că Liszt a fost mai important pentru dezvoltarea muzicii. Nu vreau să afirm prin aceasta că Liszt a fost un compozitor mai mare decât Wagner, căci în creaţia lui Wagner găsim o mai mare perfecţie, o mai bogată gamă expresivă, o mai mare unitate stilistică. Şi totuşi operele lui Liszt au fecundat într-o măsură mult mai mare creaţia generaţiei următoare, decât muzica lui Wagner. Să nu ne inducă în eroare marea masă a iubitorilor lui Wagner, care a rezolvat într-un fel atât de perfect sarcina sa istorică, în întregime şi în totalitatea ei, încât nu poate fi imitat decât în mod servil, continuarea lui fiind imposibilă. Orice imitaţie este o chestiune sterilă, moartă. În schimb, Liszt a iniţiat atâtea noi posibilităţi, fără ca el însuşi să le fi epuizat până la capăt, încât de la el am primit stimulente mai puternice decât din partea lui Wagner.

citat clasic din Bela Bartok
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de Mozart s-au scris multe opere comice, dar prea puţine dintre ele prezintă imortanţă. Mozart a fost primul compozitor care a făcut ca opera comică să depăşească statutul de lucrare distractivă. Şi a reuşit aceasta, pentru că el însuşi era vesel, iubea oamenii şi a încercat să facă în aşa fel încât muzica lui să explice stările sufleteşti, situaţiile, personajele. De aceea e considerat primul psiholog modern al operei.

citat clasic din Harold C. Schonberg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum a subliniat însuşi Bartok, nu a fost prin excelenţă un "naţionalist" ci un mare compozitor care, întâmplător, a crezut că muzica populară în stare pură este o forţă creatoare. A vrut să fie considerat compozitor şi nu folclorist. A compus o muzică viguroasă, care nu face apel la indulgenţa nimănui, lucrările sale de primă mărime constituind reflectarea uneia dintre cele mai puternice şi originale gândiri muzicale ale secolului al XX-lea.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La câţiva ani după moartea sa, Bartok se număra printre cei mai cântaţi dintre compozitorii moderni. Chiar şi Boulez, care nutrea un dispreţ suveran pentru cea mai mare parte din muzica sa, şi-a schimbat părerea şi a devenit unul dintre cei mai admiraţi dirijori ai muzicii lui Bartok.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce deosebeşte clar muzica lui Mozart este proporţionalitatea şi corectitudinea ei – gustul, dacă vreţi. Aceasta, plus un fond inepuizbil de melodii combinate cu un simţ al melodiei deosebit de îndrăzneţ. Un simţ perfect al armoniei, un simţ al modulării, acestea sunt caracteristicile infailibile ale unui compozitor important... Mai versatil decât Bach, mai aristocratic din punct de vedere muzical decât Beethoven, poate fi considerat cel mai desăvârşit, mai bine dotat şi mai natural muzician pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu un singur lucru: Mozart este cel mai mare compozitor la ora actuală.

citat celebru din Joseph Haydn
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold extraordinar pentru dezvoltarea lui Haydn a constituit-o întâlnirea cu Mozart în 1781, când acesta avea douăzeci şi cinci de ani. Încă din primul moment, cele două genii s-au admirat reciproc. Nu numai că Mozart i-a dedicat marele set de şase cvartete pentru coarde lui Haydn, dar a sărit în apărarea lui, cu vorba şi cu fapta. Astfel, atunci când Leopold Kozeluch, un pianist care activa la Viena, a zâmbit dispreţuitor la un pasaj dintr-un cvartet al lui Haydn, spunând: "Eu n-aş fi scris aşa", Mozart i-a retezat-o scurt: "Nici eu. Şi ştii de ce? Pentru că nici unuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin minte o asemenea idee excelentă".

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cereţi unui profan să vă citeze pe cel mai mare muzician al lumii, el vă va răspunde în mod sigur: "Mozart, Mozart este legendar."

citat clasic din George Enescu
Adăugat de David Capanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde numai îngerii mai ascultă...

actele de divorţ dintre lume şi geniu
au fost depuse furibund
în groapa comună a cimitirului
de suflete flămând
din Viena, într-o zi de decembre friguros
unde, spre gloria ei, lumea postumă
l-a aruncat pe Mozart
sub varul septic al uitării din urmă.
şi, de atunci, scena se tot repetă.
între dionisiac şi apolinic,
flautul şi recviemul,
ultimul fruct depus în coşul culegătorului...
viaţa alege întotdeauna, dragii mei,
parfumul opusului ei.
raiul îndoliat la care bate Mozart, tânăr,
ţinând în mâna sa de dantele tremurânde
ultima operă.
a sosit noaptea, Mozart...
nimeni nu l-a mai căutat...
deasupra altor trupuri,
îşi găsise odihna îngerul aruncat,
trimis de Dumnezeu pe pământ...
sfâşietoarea lumină a întunericului
ce ne înconjoară, în parcul tău cernit,
frunzele iernii îţi şoptesc numele aiurind...
o linişte senină a înnoptat pe cerul plumburiu
până când lumea a aflat că te-a pierdut,
deşi în inimi tu eşti viu prin opera ta
o, înger al muzicii inimilor îndoliate
o, Mozart care dormi regal în suflete defrişate
dacă ne-ai putea auzi durerea
de a te şti din iubire chemat
acolo unde numai îngerii
te mai ascultă, înfioraţi,
o, Mozart, e noapte, decembrie,
zi în care şi tu şi noi am murit puţin...
Mozart... Mozart... Mozart...
ecou ceresc al fiului omenirii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii '30 ai secolului nostru, criticii nu au reuşit să vadă, dincolo de postromantismul strălucitor al lui Elgar, faptul că muzica lui se remarca printr-o anumită particularitate. Spre deosebire de predecesorii lui victorieni, Elgar avea o individualitate ieşită din comun. Este adevărat că orchestra lui pornea de la cea a lui Strauss sau Wagner, iar formele simfonice şi concertistice de la Brahms, dar melodiile şi modul de mânuire a formelor erau definitorii pentru el. Melodia lui Elgar, cu tensiunea ei curioasă, cu intervalele ample şi salturile exuberante, cu spiritul său englezesc, puternic şi încrezător (greu descris în cuvinte, dar evident), este recunoscută imediat ca operă aparţinând unui anumit compozitor din istoria muzicii şi nimănui altcuiva.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care ascultă Mozart, care au acces la stările acelea pe care le deschide muzica mozartiană, pot foarte simplu să asculte şi manele, fie şi ca experiment. E mai greu invers, adică oameni care ascultă de obicei manele să se ducă şi spre muzica lui Mozart.

citat din Tiberiu Soare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aş, Nis...
Stela: Crezi că m-ar deranja înălţimea lui? Să ştii că, în ciuda faptului că e teribil de înalt şi consumă exagerat de multe dulciuri, e totuşi un tip simpatic. În plus, chiar foarte drăguţ!
Lucian: Nis... Desigur, este; nici n-aş susţine contrariul. E amuzant; într-un fel, sarea şi piperul misiunii noastre. Nu mi-aş putea închipui cum ar fi fost fără el; probabil, foarte plictisitor!
Stela: Ai dreptate, are rolul lui aici; n-ar fi fost plăcut fără el. Atunci, în ceea ce-l priveşte pe Alex, te refereai cumva la faptul că el e singurul mai mare ca vârstă decât mine, dintre voi toţi? Vai, Luci, nu ştiai faptul că dragostea nu ţine seama de vârste, înălţime sau alte chestii asemănătoare? Deci, vârsta nu ar fi constituit o piedică în acest sens. Doi îndrăgostiţi nu mai ţin cont de faptul că unul dintre ei e mai mare ca vârstă, sau mai mic, că e mai înalt sau mai scund, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai bogat sau mai sărac, sau alte nimicuri de genul ăsta. Dacă se iubesc cu adevărat, vor învinge toate aceste, hai să le zicem "piedici" ivite în calea lor, se consideră potriviţi unul celuilalt şi asta-i tot; nimic altceva nu-i mai interesează. Nimic altceva nu mai contează pentru ei. Se consideră perfecţi! Şi nici nu greşesc.
Lucian: Mda... Ai dreptate. Deci, în privinţa asta, nu trebuie să mă îngrijorez pentru Alex. Iar asta-i bine. Mă bucur, atât pentru el, cât şi pentru tine, doctore.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trece prin minte atâta muzică şi nu uit niciodată nicio notă; este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari haruri pe care mi le-a dat Dumnezeu, această facultate de a păstra în memorie toate armoniile ce mi-au trecut prin minte.

citat celebru din Wolfgang Amadeus Mozart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între moartea lui Handel în 1759 şi afirmarea lui Edward Elgar în ultimul deceniu al secolului trecut, în Anglia n-a existat nicio personalitate majoră în domeniul muzicii... Elgar s-a abătut de la vehile tipare. A fost recunoscut drept cel mai mare compozitor al Angliei şi s-a bucurat de o reputaţie imensă în timpul vieţii. Apoi a scăzut rapid, pentru a creşte din nou în anii '60 ai secolului nostru... Căderea lui Elgar în desuetudine timp de mai multe decenii trebuie pusă nu numai pe seama esteticii neoclasice, cu repulsia ei faţă de romantism, ci şi a interesului faţă de naţionalism, reprezentat în Anglia de Ralph Vaughan Williams şi reînvierea şcolii elisabetane... Naţionaliştii s-au orientat spre fondul nativ, dar Elgar n-a vrut să procedeze în acelaşi fel. El considera că datoria compozitorului este să inventeze melodii, nu să le citeze sau să pornească de la temele trecutului... În 1900, Elgar era deja cel mai vestit compozitor din Anglia, mai ales după uriaşul succes cu Variaţiunile Enigma din 1899.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când comparăm indivizii din aceeaşi varietate sau subvarietate ale celor mai vechi plante şi animale crescute de noi unul dintre primele puncte care le descoperim este că, în general, aceştia diferă mai mult unul de altul decât diferă indivizii oricărei specii sau soi într-o stare naturală. Şi dacă reflectăm la vasta diversitate de plante şi animale care au fost cultivate, şi care au variat pe parcursul tuturor erelor sub cele mai diverse climate şi tratamente, suntem conduşi spre concluzia că această mare diversitate se datorează faptului că producţiile noastre domestice au fost crescute în condiţii de viaţă nu aşa de uniforme, şi într-o oarecare măsură diferite de cele la care au fost expuse speciile părinte în natură. Există, de asemenea, o anumită probabilitate, în perspectiva propusă de Andrew Knight, că această variabilitate să fie parţial conectată cu excesul de mâncare. Pare clar că, fiinţele organice trebuie să fie expuse pe parcursul mai multor generaţii la condiţii noi pentru a cauza orice cantitate mare de variaţie; şi că, odată ce orgnaizaţia a început să se schimbe, în general continuă să se schimbe timp de mai multe generaţii.

citat clasic din Charles Darwin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi mari învăţaţi

Odinioară în anticul oraş Afkar trăiau doi mari învăţaţi
care se urau şi care-şi luau în râs unul altuia învăţăturile,
iar asta pentru că unul dintre ei nega existenţa zeilor,
în vreme ce celălalt era un credincios.

Într-o zi cei doi s-au întâlnit în piaţă şi, în mijlocul susţinătorilor,
au început să conteste şi să argumenteze foarte convingător
existenţa sau non-existenţa zeilor.
După îndelungi dispute s-au despărţit.

În acea seară necredinciosul a mers la templu
şi s-a închinat înaintea altarului,
şi-a rugat zeii să-i ierte rătăcirile de până atunci.

În aceeaşi oră celălalt mare învăţat,
cel care ţine zeii în mare cinste, şi-a ars cărţile sfinte.
Iar asta pentru că devenise un necredincios.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i opri din drumul spre rachetodrom, nu doar din cauza prezenţei în număr foarte mare a reprezentanţilor Poliţiei, ci şi datorită faptului că toţi ştiau că se apropia momentul lansării, iar geograful, unul dintre membrii echipajului, nu putea lipsi sau întârzia. Totuşi, aproape de intrarea în rachetodrom, în calea lunganului apăru o fetiţă în vârstă de 4-5 anişori, foarte mică pe lângă geograf. Probabil Nis n-ar fi zărit-o şi nici nu s-ar fi oprit, ar fi trecut pe lângă ea, dacă nu i-ar fi auzit glăsciorul cristalin... Privi serios în jos şi de abia reuşi să zărească o mogâldeaţă mititică, tare drăgălaşă, întinzând spre el o foaie şi un pix; fetiţa avea şi o fotografie cu membrii echipajului. Nistor surâse amabil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre substanţele secunde, specia e substanţă în mai mare măsură decât genul, căci ea este mai apropiată de substanţa primă. Într-adevăr, dacă ar reda (apodidomi) cineva ce este substanţa primă, o va face în chip mai cunoscut şi mai familiar redând specia decât genul... Prin urmare... specia e în mai mare măsură substanţă decât genul. În schimb, dintre speciile care ele însele nu sunt genuri, nici una nu e substanţă în mai mare măsură decât alta.

Aristotel în Categorii, 5, 2b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!