Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creştinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia – era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparţine diavolului şi de consecinţa ce decurge de aici: faptul că inconsistenţa ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-şi recupera fiinţa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenţei creştinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene şi orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se aşeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avea chef, Al-Kindi era în stare să extragă informaţii privitoare la alţi indivizi singulari sau la persoane corporative, precum un regat întreg de exemplu. Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-şi pună câteva întrebări fundamentală: de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul nu se află aici decât pentru a mi-l dezvălui, care este atunci adevărata consistenţă a lumii? Nu e oare vorba, în ultimă instanţă, de o pură fantasmagorie pusă în mişcare de propriul meu intelect? Şi, în acest caz, nu sunt eu oare, în fiecare clipă, singurul creator al lumii?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la Nietzsche în semnificaţia ontologică a imoralităţii: omul şi lumea n-au nevoie de o justificare morală.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interpretarea pe care Erwin Rohde, prieten cu Nietzsche, o dă orfismului, este foarte caracteristică; Pentru Rohde, nu e vorba decât de o aberaţie, străină de spiritul grec.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator, alcătuit de majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Anti-Lume, care, ţinând seama de faptul că Dumnezeu şi-a interzis sie însuşi să intervină vreodată în treburile lumii, nu putea să-l considere pe Tozgrec decât ca reprezentant al Diavolului, Principe al acestei Lumi, sau ca Diavolul în persoană. Dat fiind că în credinţele originare ale epistofelicilor se vorbeşte că sfârşitul lumii va fi precedat de venirea Anticristului, o figură capabilă de toate minunile, cea mai mare parte a conservatorilor a căzut de acord că Tozgrec era cu siguranţă Anticristul. După îndelungi dezbateri, conservatorii au avut câştig de cauză, iar Tozgrec, care nu putea fi excomunicat fiindcă nu aparţinea Institutului, a fost anatemizat după toate regulile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogaţii deosebite şi-şi propun să dezvăluie nişte zone de semnificaţie ce nu se suprapun decât parţial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este aşa, este aşa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său îşi atribuie rolul filozofului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că Iisus din Nazaret a murit pe cruce este un eveniment istoric; faptul că Cel care a murit astfel era Fiul lui Dumnezeu este subiectul unei revelaţii.

citat din Robert Anderson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secole de-a rândul, magia, religia şi ştiinţa au dus o luptă surdă pentru a-şi susţine şi impune, fiecare, adevărurile ei, străduindu-se, din răsputeri, să nu vadă decât ceea ce le diferenţia şi le îndepărta una de alta. Oricât de paradoxal ar putea fi, datorită nivelului actual al ştiinţei, se pare că a venit, în sfârşit, vremea în care cele trei surori să caute cu bunăvoinţă şi bunăcredinţă marile adevăruri pe care le proclamă şi le susţin. În faţa alchimistului, cufundat în opera sa, se desfăşoară demonstraţia unităţii lumii spirituale şi a lumii materiale. Oamenii de ştiinţă contemporani au repetat această experienţă cu oarecare succes, dar există şi voci autorizate, care susţin că, din punct de vedere ştiinţific, acest lucru este imposibil. Neîndoielnic rămâne însă faptul că un mare număr de adepţi acordau mai mare importanţă transmutaţiei de ordin spiritual care se opera chiar în persoana lor.

Tilia Linden în Pelerini la porţile luminii
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După conflagraţie, va urma învierea trupurilor şi Judecata de Apoi, după care caprele vor fi aruncate în focul veşnic, iar oile vor fi primite în împărăţia cerească sau viceversa. Discursul n-a avut succesul scontat. Masele epistofelice, incapabile de-acum să mai aprecieze aceste imagini pastorale, au sfârşit prin a-l ignora, în timp ce majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Lumea a Treia l-au găsit inutil de fundamentalist. Dar au fost şi unii care s-au declarat surprinşi de moliciunea lui. Pentru că ierarhia era ameninţată de sciziune, patriarhul s-a văzut silit să ţină un nou discurs, în care a mărturisit că nu se ştia exact cine era acest Tozgrec, dar că, în mod foarte evident, revelaţiile lui păreau să învenineze relaţiile extrem de delicate dintre ţări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cum ar fi arătat lumea fără războaie, boli, cataclisme naturale şi alte asemenea? Nu sunt convins că ar fi fost cu totul diferită de ceea ce vedem cu ochii noştri în ziua de azi. Imaginaţia omului şi nevoia imperioasă de a contacara cumva starea de "bine" şi de "pace" care i s-a dat la "facerea lumii", ar fi dus cu siguranţă la "rezultate" asemănătoare cu cele obţinute până acum şi cu care nu avem prea multe motive să ne mândrim. Să ne amintim doar că "piatra de temelie" la edificiul "performanţelor" ridicat de specia umană a fost pusă devreme, foarte devreme, pe vremea când umanitatea era reprezentată doar de două suflete...

Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că materia, fiind calitatea vădită, se impune cu mai multă evidenţă percepţiunii, fiind luată ca substanţă, ca nucleul (sâmburele) lumii. De fapt, avem numai împreunarea elementelor care alcătuiesc un tot – lumea. Când zicem substanţă, înţelegem elementele lumii sau ceva analog, mai conform cu realitatea; substanţa reprezintă legătura de unire a elementelor care construiesc lumea. În acest fel, cuvântul substanţă exprimă indirect ideea unui tot invizibil – lumea întreagă. E de observat că astfel înţeleasă substanţa, o putem analiza ca ceva ce poate fi cunoscut. Căci, din clipa ce avem o îndrumare în cunoaşterea raportului elementelor care alcătuiesc lumea, totul e aflat. (...)
Revenind la materie, amintesc cele trei chestiuni care adesea se pun: materia este nesfârşit de mare, sau este mărginită? Se divizează la infinit, ori până la o limită oarecare? Este de un fel, sau de mai multe feluri? Toate aceste întrebări se pun şi elementelor constitutive ale lumii, care trebuie să fie rezolvate în acest sens.

Vasile Conta în Întâiele principii care alcătuiesc lumea
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

E foarte dureros pentru unul ca mine să uite nişte lucruri pe care le credea fundamentale, fiindcă aşa era Alice H., cu toate că mi-ar fi imposibil să spun de ce. Într-o noapte, i-am telefonat lui T., pentru că eram aproape sigur că-i dedicasem odată o carte Aliciei H. sau măcar un eseu. T. are şi un computer bun şi păstrează depozitate în memoria lui tot felul de adrese şi alte informaţii. Ea a încercat să mă convingă de faptul că Alice H. era pur şi simplu o plăsmuire a minţii mele, fiindcă nici ea, nici computerul nu izbuteau să-i dea de urmă. Şi, ceea ce era mai rău, niciodată nu-i dedicasem vreo carte sau vreun eseu Aliciei H.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se înţelege de la sine că trăsătura esenţială a acestor cazuri (în care interpretarea trebuie, spre a-şi găsi confirmarea, să aştepte evenimente ulterioare) constă în faptul că contextul psihic actual ne este necunoscut sau este inaccesibil investigaţiei noastre. Interpretarea are în acest caz doar valoarea unei simple prezumţii căreia nu-i acordăm prea mare importanţă. Mai târziu survine un fapt care arată că prima interpretare era justificată.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit şi mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică şi faza hermeneutică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misiunea fiecărui om pe pământ este să facă lumea mai bună şi fiecare are propriul fel de a face asta în funcţie de combinaţia de trăsături de personalitate pe care o are şi care îi permite să aibă anumite talente pe care le poate transforma în abilităţi. Mulţi oameni confundă incompetenţa cu spiritualitatea. Faptul că nu poţi să faci destui bani nu te face o persoană mai spirituală ci dimpotrivă. Dacă ţi-ai urma misiunea spirituală, de a face lumea mai bună prin talentele tale, ai face şi destui bani ca să nu mai munceşti niciodată. Uită-te la toţi oamenii de succes şi vei vedea acelaşi tipar: Au găsit o cale de a oferi valoare lumii, de a face lumea mai bună, în o infinitate de domenii de activitate. Am un set de legi spirituale care au aplicabilitate foarte practică.. Aceste legi sunt: 1. Fii puternic TU prima oară. 2. Culegi ceea ce semeni. Karma. 3. Vocaţia. 4. Rătăcirea spirituală. 5. Evoluţia. 6. Totul este unul. 7. Oamenii din jur ne sunt oglinzi. 8. Totul este o lecţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Bănică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea nu farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie şi de o mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo funcţiune impersonală, ca un semn pentru toţi şoarecii prinşi în cursă şi presupuşi a lupta împotriva curselor. Situaţia mea deveni într-adevăr incomodă: admiţând că aş fi izbutit să răzbat afară, ce m-aş fi făcut în tot acel spaţiu gol dintre miliardele de curse de şoareci născocite de Doctorul Mayow?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!