Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet uitat

Oh, tu, omule muritor
Bate vântul în al tău suflet
Te-ai născut într-un ogor
Trupesc, în propriul portret

Te visezi pe păşuni îndepărtate
Căci ameţitor e valul care vine
Cu paşii tăi, urmele devin realitate
Dar uiţi, ce laşi în spate...

Sincer, chiar nu-ţi este dor?
Să devii copilul de odinioară
Ca prin sunete de cor..
Inocenţa ta, nu o lasă să moară...

Te munceşţi, imperial necesar
Aspiri la un trai mai bun
Te osândeşti, precum un armăsar
Sufletul, ţi-l faci tutun?

Focul, îl aprinzi să-ţi fie cald
Cu a ta apă rece îl stîngi
Culegi boabe de smarald
După ce le aduni, oare nu te frigi?

Pătează-te cu iertare
Apleacă-te, smerit....
Fii tu, o lumânare
Ce încă nu s-a topit.

Schimbă cursul, priveşte sus
Nu te văd, pătruns în fum
Timpul încă nu s-a scurs...
Sunt aici, la ţine-n drum! (Dumnezeu)

poezie de Vlad Milon (19 august 2020)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul arcuş, lacul vioară...

Vântul arcuş înfioară
Unda lacului vioară;
Păsărilor de pe lac
Cântul lor le e pe plac.

Trestia unduitoare
Melomană o fi, oare?
De-ngenunchează pe lac
Vântului să-i stea pe plac!

Doar mie, pescar bătrân
Vântul îmi face probleme,
Dar cu toate astea-s bun
Nu cer de Sus... anateme!

Şi las vântul ca să bată...
Strâng şi plec, vin altădată!

sonet de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vântul...

Mi-ar plăcea să trăiesc
acolo unde s-a născut vântul.
Acolo unde respiră oceanele,
descoperind secretele valurilor,
ca să mă înţeleg pe mine însumi,
şi să-mi ascult singurătatea.
Citindu-mi apoi lacrimile,
în timp ce se amestecă în valuri.
Doar vântul mă poate înţelege,
doar vântul îmi va usca lacrimile,
numai el îmi va asculta
strigătul de durere,
stând pe mare
şi simţindu-se protejat
de strigătul oceanului.

poezie de Eugenia Calancea (28 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o lacrimă de nor

Sus, pe-o lacrimă de nor,
Pufos, moale, insonor,
Cerne iarna, gospodină,
Ghemotoace de lumină.

Răbdătoare, harnică,
Răsfiră că-i darnică,
Stele de argint, cuminte,
În trei straturi de veşminte.

Cerne printr-un ciur enorm,
Delicat şi uniform,
Însă vântul, ce năduf!
Ia din fulgi, pune-n burduf,

Şi-a venit şi-a răsturnat
Peste deal şi l-a ornat
Cu ce-a strâns din veşnici zboruri,
Vâj! prin albele decoruri.

S-a uitat iarna cruciş...
Vântu-i face fulgii, "griş",
Şi a bombănit o vreme,
Apoi s-a culcat devreme.

Pe o lacrimă de nor,
Doarme iana-n vânt sonor.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şi de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţia de pe nume

când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor

poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat nici tu nici eu
şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor

în rest aceeaşi imagine plictisită
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşire

Nu toate au un sfârşit,
lumina caută pretutindeni lumina,
un om trăieşte încă în gândul altui om,
planeta se-nvârte pe umerii lor
mai departe.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Pe frunte iveşte doldor de broboane
Iar vântul vuieşte în cer şi obloane
Şi ploaia se zbate şi cade-n vârtej
Din norul năprasnic ce-i galben şi bej

La drum a purces pe un cal arămiu
Văiuga-i în spate şi drumul e viu
Se zbate gemând sub copitele aspre
Şi urlă şi ţipă în focuri năprasne

Ajunge-va oare la ţelul propus?
Acum ceru-i jos şi drumul e sus
Se vântură pleava prin norul de colb
Nimic nu mai trece pe cerul cel orb

Prin frunze cum trece tăindu-le-omida
Sfârşit este timpul şi-i spartă clepsidra...

sonet de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna românească

În umerii mei, pe umerii mei
Creşte orizontul copilului ideal,
El are viziunile stelei candorii
Răsărind pe-o felie de deal.

Priveşte viaţa în ceafă şi merge
Ca vântul în pulberi de ţară,
Torsul trupului cu oase vânjoase
Raze multiple de soare măsoară.

Îşi cuibăreşte munţii în dor,
Şi marea, şi câmpia, şi fraţii,
Istoria o scrie cu aur de sânge
În tricolorul ce-nfăşură Carpaţii.

Prin umerii lui, prin umerii mei
Trece ţara, limba strămoşească,
Copilul acesta azi sărbătoreşte
Columna de-nscrisuri, românească!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

a răsărit pustiul în oraş
vântul ţipă şi bate
e frig în cetate
nu-i nimeni pe stradă acum
ce tristă e viaţa pe drum
la apusul luminii, risipit între gânduri
rătăcit printre rânduri
pierdut în absenţe
păşeam pe ţărmuri de suflet
valul s-a izbit de prag în ăst trist meleag
plângea depărtarea, ţipa marea
la rădăcina timpului pribeag
în ochi curgea ninsoarea ultimului veac
ce lungă era aşteptarea
în trup se scurgeau
fulgi albi de zăpadă
în palmă am strâns un bulgăre de viaţă
verde crud, verde pur
l-am aşezat în glastră
acolo, la fereastră
a doua zi, a înflorit un ghiocel

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă privesc de sus copacii

Mă privesc de sus copacii, aş putea
Să fug, să mă pierd, să m-ascund, să mă...
Las uitată...
Înăuntru, departe, lipită de mine undeva demult.

Sălbatici rămânem, sălbatici ne creştem şi niciodată
Un copac nu va fi iederă.
Suflă şi ninge şi arde şi plouă şi frânge, nu plânge.

Mă privesc de sus copacii, mă oglindesc în ochii lor.
În ochii lor, adânc, acolo, sus, aproape.

Ne naştem, cunoaştem, ne doare,
Fugim, ne pierdem, ne-ascundem, ne...
lăsăm uitaţi...
Înăuntru, departe, acolo sus înrădăcinaţi
Adânc în ochii orbi ai copacilor
Se oglindeşte pădurea, cineva
O priveşte de sus, dinăuntru, departe.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai şi gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar şi el m-a uitat
Prin firul vieţii ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am aşteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Se coace grâu-n Univers
şi spice stau grămadă,
combina timpului aşează
grăunţe în cămară.
Căluşi cereşti
în lucrul de-nblătire,
aruncă boabe aurii
în boltă spre rodire.
Furtuni năluce,
nebănuite legi,
le aşează lângă stele,
iar orbitarea lină
dospeşte organisme
cu gândul la-nmulţire.
Procese lente,
în ani, cât milioane
şi evoluţia creează
dantele mişcătoare.
Autoperfecţiunea
e a clipelor cerinţi,
duce rebutul vieţii
la stadiul de muzeu,
dotează cu gândire,
fiinţe în apogeu.
Aşa,
s-a inventat Universul.
S-a semănat grâu.
Un bob din cele mici
a căzut aici,
a fost numit Pământ.
Pământ cu neamurile
de sub pământ
şi cele de pe pământ
care caută acum
alt bob de grâu.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Închid ochii. Vom trece prin stepa
Ocârmuită de regele morţilor.
În depărtarea mahrămilor grele de fir
Scrâşneşte lupul încătuşat.

Unde să mân? Hanul e îngheţat.
Şi sună argintul pe crengi, şi sună colinde,
Şi noi pribegim într-o mare tăcere
Până unde sfârşesc limpezimile.

Ehei! N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.

Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

O ciută şovăită umblă pe furiş.
Pădurile sună, aerul sună.
Şi barba lui Şiuşilă
Fâşie aspru pe gheaţă.

Moş Pământul s-a învălmăşit în somn.
Noi trecem în grabă spre nu ştiu unde.
Moş Pământe! Moş Pământe!
Noi trecem în grabă spre nu ştiu unde.

Dă-mi mâinile tale din lemn de măr:
Vreau să mă pierd în grădinile lor.
Voi făuri omenirii un cântec al Preludiului
Şi-al unui Luceafăr nerăsărit!
A fi Bucurie, şi nu - devastat crepuscul.
Nu căutăm noi drumul pierdut?
Arcade cereşti şi moara de vânt

Sunt de-aici, de pe acest continent?
Le-a dus bătrânul Crăciun
Şi jocul e bun.
E-n fiece jucărie un iureş latent,
Un lăutar nevăzut
Şi-o horă cu paşi nevăzuţi, şi-i destul.
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.
Ehei!
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

Am trecut de ţara focului
Şi călătorim prin deşert
Până-n valea cu ceaţă.
Râurile Elivagar străbat zarea
În otravă, în pâclă, în scântei.

- Bună Ziua, Nistru, Nistru bătrânu.
Vântul bate apele de piatră.
S-aude, s-aude din cele patru dealuri
Dulăul Ghenarului şi răsuflarea peştelui...

Ehei!
N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.
Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!