Şansă
Şansa pietrei de a fi comparată cu o inimă,
şansa inimii de a se auzi bătând şi prin ziduri de piatră.
Legea bastiliilor de a se nărui.
Şansa ta, libertate.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Şansa lui Piersic (gala TIFF 2009)
Toţi o iubim pe Cardinale.
Privind ecrane, ne prindeau fiori.
Doar tu Florine, ai şansa vieţii tale
Să o săruţi de-atâtea ori.
epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu-ţi datorează nimic - decât şansa. Aceasta este şansa ta de a te elibera de sub tirania anumitor deprinderi negative.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Şansa mântuirii
Şansa mântuirii o primesc cu toţii,
Proştii şi drogaţii, şmecherii şi hoţii,
Chiar şi poezia vine-n fiecare
Ca o misiune, ca o încercare,
Dar nu toţi acceptă calea ei cea dreaptă
Şi în loc să urce, mai coboară-o treaptă
Căutând doar premii şi indemnizaţii,
Slujind mafioţii, linguşind bogaţii.
Şansa mântuirii o primesc cu toţii
Dumnezeu mai crede-n suflet şi emoţii,
Chiar şi poezia vine-n fiecare,
Ca o şansă nouă, ca o provocare,
Dar nu toţi se uită la întreaga lume,
Se interesează doar de propriul nume,
Şi-uite aşa poeţii au ajuns să fie
Ocoliţi de oameni şi de poezie.
Şansa poeziei o primesc şi eu
Şi mă-nchin la lume şi la Dumnezeu.
Poezia este şansa să devin
Pasărea ce zboară sub un cer senin.
poezie de Ionuţ Caragea din M-am născut pe Google (2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Şansa pensionarului
Mă-ntreb, cuprins de nerăbdare,
Pe când voi face-o zi la mare?
Dar pensia, recalculată,
Îmi dă răspunsul: - Niciodată!
epigramă de Nistor I. Bud din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aramis: Îţi oferim şansa de a fi rege.
Filip: Nu, îmi oferiţi şansa de a mă preface că sunt rege.
replici din filmul artistic Omul cu masca de fier
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa noastră
Curând, hoţia o să dispară,
Spun unii şi-ar putea să jure,
Că după un an, la noi în ţară,
N-or să mai aibă ce să fure.
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Şansa
La o margine de lume
Fără cineva ca să-l îndrume...
Ajunge omul la Dumnezeu.
"Doamne am venit la tine
Ca să cer doar ce mi se cuvine...
Aş vrea pământ
Pe pământul meu..."
"Bine... [bine]
Aşa va fi mâine [mâine]
În zor de zi
Până unde o să ajungi mergând
Cu piciorul tău
Până acolo vei avea pământ"
Zise Dumnezeu...
Iar a doua zi din vise,
Omul nici măcar nu se trezise...
Ieşind pe poartă, a dispărut
Şi în loc s-o ia cu incetu'
A fugit cum nu fugise bietu'
În viaţa lui, până a căzut...
Tuc-tuc [tuc-tuc]
Se-aude-n zori
Tuc-tuc [tuc-tuc]
De mii de ori.
Nu e şansa cu păreri de rău
Pentru că din toate
Şansa care-i de la Dumnezeu
Doar o dată bate!
Doar o dată bate!...
cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Şansa de-a merge mai departe
oamenii sunt tot mai răi
de la o viaţă la alta
nevoile cresc precum iedera
toamna
îngălbenesc cărările umblate
şi neumblate de oameni
în universul de piatră
nu mai doare nimic
oamenii sunt tot mai reci
urmele lor roase de ură
au răscolit istorii
spunând
că-n fiecare s-a dus un război
nu-i războiul meu şi nici moartea mea
eu exist într-un trecut şi-n şansa
de a trece dintr-un anotimp în celălalt
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii.
Ştefan Iordache în interviu în ziarul "Jurnalul Naţional" (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrângem, analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care le transcende. Dar nu numai obstacolele sunt ziduri. Totul poate deveni zid, dacă funcţionează ca blocaj: şansa cea bună, reuşitele, fericirea însăşi. Binele şi răul sunt, nediferenţiat, ziduri latente. Trebuie să le şlefuieşti până la reflex şi transparenţă.
Andrei Pleşu în Jurnalul de la Tescani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Adevărata libertate constă în şansa de a-ţi alege propriile constrângeri.
citat din Reine McLouin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea lui Dingle
Şansa ca cineva să îndeplinească o muncă este invers proporţională cu numărul celor care ar putea să facă acest lucru.
murphologie
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prima parte a vieţii presupune o capacitate de a te bucura de viaţă fără a avea şi şansa, a doua parte a vieţii îţi aduce şansa, fără a avea însă capacitatea de a te şi bucura.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Legea ghinionului
Şansa de a se întampla ceva rău şi neprevăzut, creşte direct proporţional cu starea de euforie pe care o ai.
murphologie
Adăugat de Apostol Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Apoi bărbatul a aruncat toată vina
Pe capul ei,
Iar el, voios, a şters-o de la locul faptei.
Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Şi bărbatul a rămas lângă ea.
Pe capul ei şi pe capul lui
S-au abătut o mulţime de lovituri,
Iar oamenii ţipau, " Prostule!"
El avea o inimă curajoasă.
El avea o inimă curajoasă.
Ai vorbi cu el, prietene?
Ei bine, e mort,
Aşa c-ai ratat şansa.
Lasă să fie durerea ta
Faptul că el e mort
Şi şansa ta pierdută;
Altfel ai fi fost un laş.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Şansa să port mâna stângă în ghips
Şansa să port mâna stângă în ghips
Înaintea cuvintelor rotunjite în vis,
Cu iluzii puse în cumpene uzate
De aripi respirate în zboruri înalte,
Şansa să-mi privesc inima cu durere
Prin jurăminte înmuiate-n tăcere,
A fost şi este un şirag din zile amare
Unse cu uleiuri prelinse din soare.
Nimic nu poate să mişte-n greşeală
Decât luminiţa ce ochi-mi înşeală.
Am pierdut distanţa circular – realitate,
Sângele ţâşneşte din degetele retezate.
Aţe catgut se cos în loc de inele,
Umflăturile cresc în nopţi fără stele,
Mirosul amintirii e-n nară de câine
Care latră la cer, se roagă la tine.
Şansă-i că am lângă mine doctorul om
Care taie răsăritul cu nichel şi crom
Şi-mi altoieşte rodiile degetelor sfărmate,
Clipa fluieră bucuria existenţei aparte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Deunăzi constatam că am fost un om iubit de bunul Dumnezeu şi îi mulţumesc că mi-a pus în permanenţă mâna pe creştet. Eu m-am născut duminica dimineaţa, când băteau clopotele de la biserică. Mama mi-a spus că o să fiu un copil apărat de Dumnezeu, şi aşa a şi fost... Mi-a dat în primul rând şansa să muncesc ceea ce am iubit, apoi şansa să dau oamenilor ce e mai bun şi mai frumos în mine. Am avut norocul să am o viaţă teribil de frumoasă şi de împlinită.
citat din Coca Bloos
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mergi pe fir, ai şansa să treci prin gaura acului.
aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Fir (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Cuvinte nespuse
N-am apucat să-ţi spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aş fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut şansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.
Mi-a trecut timpul fără să îţi fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ţi este clar
Şi acum chiar nu ştiu cât ai înţeles de bine.
Când îţi vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aş fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ţi le-aş mai spune astăzi dacă aş putea,
Dacă-aş mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.
Poate-au fost cuvinte pe care şi tu voiai să le rosteşti
Şi care-au rămas nespuse, deşi tu le-ai gândit;
Dar ştiu că m-ai iubit întotdeauna,
Aşa cum şi tu ştii că te-am iubit.
Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simţim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rosteşte-acele vorbe astăzi cum le simţi,
Nu pierde şansa de-a-împărtăşi lumina din lumină.
poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde, oricând, oamenii obişnuiţi au şansa să facă o alegere, ei aleg acelaşi lucru: libertate, şi nu tiranie; democraţie, şi nu dictatură; regula legii şi nu regula unor politici secrete.
citat din Tony Blair
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

