Ultima noapte

Din casa tatălui meu izvora cristalul vieţii,
pe maluri de apă, în alunecare dreaptă,
am sădit copac, din care copiii mei culegeau roadele,
mâinile mele înverzite se răsfirau către stele,
vorbele mele erau condeie de fier, încrustate-n stâncă.
Cântecul meu urca treptele adâncului,
eram un vuiet al marilor evadări, către alte veacuri.
De pretutindeni izvora din pământ Zeul-Om,
înhămat la plug.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâini ude

E primăvara lui april
mâinile mele ude
au căzut în iarbă
să-mi caute ultima moarte
îmi amintesc pe atunci
din ochii tăi izvora o apă albă
care-mi spăla trupul convertit
la gustul pământului
este april
şi-mi caut încă mâinile ude
mâini pe care nu le găsesc
găsesc numai miei albi
care pasc liniştiţi
cu botul lor moale
din venele mele
până ce ajung
la respiraţia vieţii...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele mele

Nu puteţi să ştiţi
vin din alt univers
albastru
ca o maree vin
către voi.

Mai albastru
decât valul ce mă poartă
gonind herghelii de spume,
biciuind tăcerea
care vă-nconjoară,
dărâmând baricadele
după care v-ascundeţi.

Braţele mele
fluvii albastre
le-ntind către voi...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica apelor

Stă să ningă
pe toate depărtările mele,
mă chem din alt anotimp
spre a pleca iar şi iar
acoperit de zăpadă,
biciuit de sforile albite
ale destinului,
până la îngenuncherea
totală.
Sărut cristalele
din sângele meu
tăcut ca adâncul,
adâncului.
Călătoresc în mine
spre a mă întoarce
în apa
din care m-am născut.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cei 96% ortodocşi, câţi aţi vota pentru a fi conduşi direct de către Dumnezeu??!

aforism de Scurtu Sorin Izvoraş
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dio a văzut lumina zilei la ţară. Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri, din case, din iarba verde prezentă pretutindeni, şi care, odată cu zorile, împingea totul către cer.

Costel Zăgan în Deşertul de catifea, 2. Avertisment (28 mai 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Semănătorul
s-a cioplit în piatră,
a ridicat
pe ogoare de apă
ramuri de rod,
găsindu-şi popas
în ochii adâncului meu.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul vieţii

Trupul acoperit de nisipul fierbinte al amăgirii
pluteşte pe aceeaşi apă împovărată de ani.
***
La casa sufletului am văzut pomii înfloriţi
într-o noapte adâncă de prea mult dor.
***
Am vrut să cânt iubirea şi noaptea iubirii
dar privighetoarea a spart tăcerea cu trilul ei..
***
Cântecul meu şi cântecul de argint al păsării
au înflorit lăcrămioarele într-o singură rugăciune
***
Am vrut să cânt uitarea şi durerea uitării
dar luceferii s-au stins înainte de vreme
***
Între cer şi pământ, de pra multă singurătate,
asfinţirea uscase şi ultima alunecare de lacrimă.
***
Cântecul sorţii îl deapănă noaptea şi ziua
la o întretăiere de cruci bătute de vânt
pe care, din întâmplare, scrie numele meu.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care a realizat ceasul deşteptător ne-a învăţat primul pas către robotizare.

aforism de Sorin Scurtu Izvoraş
Adăugat de Ana Donosa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea

Minunea mea cu ochii mari şi calzi, cu glasul blând
Şi trupul de mătase
E ziuă şi lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopţile şi visul creşte trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele şi rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminaţi.
Tu eşti cerul meu şi muzica inimii mele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu muzei mele

De-ar fi să-ţi fac altar, l-aş face din inima mea;
să fii din Soare şi Pământ o parte,
din mireasma primăverii şi ruginia toamnă,
din Eternitate,
a sufletului meu angelică doamnă.

De-ar fi să-ţi fac un templu, l-aş face din albii trandafiri;
să fii o parte din Eden,
din rugăciunea către Tatăl Meu, din albul purităţii,
să-mi fii imnul abisal de suflet, scris într-un catren,
tu, veşnică Lumină a divinităţii.

De-ar fi să-ţi scriu Poemul, l-aş scrie cu sângele de suflet;
să fii nemuritoarea doamnă a spiritului meu,
zeiţă divină,
ţie să mă–nchin, şi-apoi lui Dumnezeu,
în veacuri de lumină!...

poezie de Ştefan Radu Muşat (3 noiembrie 2009)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe atunci aveam nouă ani şi trăiam în Corvallis, Oregon, unde se stabilise şi Unsoeld. Era un prieten apropiat de-al tatălui meu, iar eu mă jucam uneori cu copiii mai mari ai familiei Unsoeld - Regon, care era cu un an mai mare ca mine, şi Devi, cu un an mai mic. Cu câteva luni înainte ca Willi Unsoeld să plece în Nepal, urcasem pe primul meu vârf - un vulcan de 2700 de metri, deloc deosebit, din Munţii Cascadelor, care acum se laudă cu un schilift până sus, pe vârf - împreună cu tatăl meu, Willi şi Regon. Nu e de mirare că poveştile despre escaladarea din 1963 au avut un efect puternic şi de lungă durată asupra imaginaţiei mele preadolescentine. În timp ce prietenii mei îi idolatrizau pe John Glenn, Sandy Koufax şi Johnny Unitas, eroii mei erau Hornbein şi Unsoeld.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre mine (24)

Eu nu pun degetul la gură, nu mă sfiesc,
Cu gingăşie egală mă-ndrept către cele din pântec
ca înspre cele din cap şi din inimi,
Împreunarea vă spun că-i la fel de solemnă ca
moartea.

Cred în carne şi în pofte,
Să văd, să aud, să ating toate aceste minuni, şi
fiecare părticică din mine e o minune.
Pe dinafară şi pe dinăuntru sunt dumnezeiesc şi
sfinţesc orice lucru pe care-l ating sau
care mă atinge,
Mirosul subsuorilor mele-i mai îmbălsămat ca orice
rugăciune,
Capul meu stă mai sus decât orice biserici şi biblii
şi crezuri.

Dacă aş adora vreun lucru mai mult decât altul acela ar fi
unicitatea trupului meu, sau a părţilor lui,
Tipar nevăzut al fiinţei mele, tu eşti acela!
Margini umbroase şi odihne, voi sunteţi!
Eşti tu, cuţit de plug al tăriei bărbăteşti!

E orişice mădular care mă pune în valoare!
Tu sângele meu roşu bogat! Şi tu, sângele meu alb,
esenţă palidă a vieţii mele!
Piept apăsat pe pieptul altora, eşti tu!
Tu, creierul meu şi voi, circumvoluţiuni oculte!

poezie celebră de Walt Whitman din Cântec depre mine (1881), traducere de Mihnea Gheorghiu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme pentru mitul Dochiei

***

Ţinutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinţilor mei,
nemişcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potoleşte setea unei zile din veac.

***

Nu te mira că faţa îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
şi vântul brazilor m-a sărutat.

Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
şi rătăcesc zadarnic
culcată în ţărână – fecioară!

***

Frumoşi sunt obrajii tăi!
Glasul e cântec şi buzele sunt miere,
la sân ascunzi suspine
un foc nestins în apă vie.

De mă doreşti stăpân în casă
Tu caută mereu
Doar urma turmei mele
Unde voi fi vei fi şi tu
Şi rodul nostru va bucura pământul.

***

De vrei să-ţi fiu mireasă,
Tu să-mi aduci din munţi
acea frumoasă floare
ce creşte doar pe stânci,
să-mi fie părul rouă
şi trupul veşnicie.

***

Dorinţa ei îl face cerb,
săltând peste coline,
iar dragostea îi pune aripi
zburând peste munţii-nalţi
mereu şi mai departe
pierind în neuitat.

***

Vino vânt de miazăzi
şi tu vânt de miazănoapte,
dorul meu
peste lume să-l stârniţi...

***

În adânc doar eu,
cu tăria omului
inimă rănită.

Bătrână cu tălpile crăpate, Dochie,
te-ai reîntors printre noi,
sprâncenele s-au făcut arcuri de fag,
mâinile trunchiuri de piatră,
glasul s-a-nălţat hotar între cer şi pământ,
căutai iubitul rătăcit cu oile-n munţi.

şuieră munţii răbufniri de veacuri
muzici ciudate. Ninge,
apari sub fereastră,
presupun că plângi,
din fiecare lacrimă în părul albit
răsare o floare de colţ.

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul sfârşitului

În corabia mea
Mi-am urcat neamurile
Fiare şi târâtoare,
Vieţuitoare din adâncuri
Şi păsări din văzduhuri.

Mi-am lăsat soarta
În mâna tatălui meu,
Cârmaci să-mi fie
Peste ape
Purtat de vânturi aprige
Să-nfrunt talazuri înspumate
Spre ţărmul făgăduit.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avizi de glorii
mâinile voastre cioplesc
sângele meu alb.

haiku de Sorin George Vidoe din Cuvinte în piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au căzut albatroşii albi

Plângeau albatroşii,
păduri de frunze
se rupeau din timpul nins
să ajungă acolo
unde nimeni nu moare.
Ţipătul se rupe din cer
peste ape şi pământ,
peste toate depărtările mele
sub înveliş de aripi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă în alb

Mi-am zis:
scoală-te!
Mergi la mântuirea
zilei rânduite.
În numele Lui
pogorâtu-m-am
pe altarul –
Tatălui meu –
prin moarte
fiul a risipit moartea
şi iertarea
a căpătat aripi
de pasăre albă,
jumătate trup,
jumătate apă.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile şi ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele. Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

citat din Virginia Satir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!