Un poet al neamului românesc a zis că viața omului se leagă de idei ca și iedera de arbori. Iedera, care de altfel s-ar târî pe pământ, se agață și se leagă de arbori, pentru ca să se susțină și să se înalțe, căci fără de idei înălțătoare, viața ar deveni un nonsens și s-ar târî totdeauna pe locurile cele mai joase.
citat celebru din Barbu Ștefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iedera vede în tulpina falnică a stejarului numai neputința de a se târî.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Iedera
Iedera care se-ntinde
Pe pământ, rămâne slabă,
Toți o sfarmă cu piciorul,
Și ea veștejește în grabă,
Dar, când iedera se-nalță,
Tot mai sus și mai umbroasă,
Cine-o vede, o iubește,
Lăudând-o, că-i frumoasă.
Astfel omul, când rămâne
Numai pe pământ cu gândul,
Toți îl ocolesc, cu mâna
De departe arătându-l.
Dar când omul își înalță
Gândul către Cer mereu,
Îl iubește toată lumea
Și-i ajută Dumnezeu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.
începutul de la Șuer de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea, gustată de mic copil, este viața însăși.
citat celebru din Barbu Ștefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără cuib de vultur, mulți arbori genealogici s-ar fi uscat.
aforism de N. Petrescu-Redi (16 iunie 2013)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor.
Barbu Ștefănescu Delavrancea în Văduvele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Și-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărțit și se vor căuta neîncetat, din viață în viață. Dacă, în cursul unei existențe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-și poate continua călătoria fără celălalt.
Marc Levy în În altă viață
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurele idei cu adevărat proaste sunt cele care mor fără să dea naștere altor idei.
citat din Art Cornwell
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Una din cauzele care tulbură norma vieții simple este, fără îndoială, banalitatea cu noroc.
citat celebru din Barbu Ștefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce e amorul?
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ți-l leagă,
Încât să n-o mai poți uita
Viața ta întreagă.
Dar încă de te-așteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlnește drag cu drag
Cum inima ta cere
Dispar și ceruri și pământ
Și pieptul tău se bate,
Și totu-atârnă de-un cuvânt
Șoptit pe jumătate.
Te urmărește săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâni,
Un tremurat de gene.
Te urmăresc luminători
Ca soarele și luna,
Și peste zi de-atâtea ori
Și noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viața ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Minunăția gândurilor e că ele se agață de orice, ca iedera de ziduri.
citat din William Faulkner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se vor târî pe coate cei care pun omului curat bețe în roate prin vorbe sau fapte.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zidire în cuvânt
când soarta mă zidește în cuvânt
găsesc adăpost în vis efemer
cu pereți de paie și pământ
cu acoperiș de albastru cer.
da iubesc viața fără pic de rezervă
izvorul poetic mă umple fântână
am ambiții mari sunt plină de vervă
pe-un romantism sensibil sunt stăpână.
mă transfigurează chemări de smarald
cerul mă întărește cu iubiri enorme
noaptea mă îmbracă în mătăsos fald
doruri din adâncuri capătă noi forme.
dependentă de cuvânt ca un herald
idei de lumină se leagă de norme.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața nu este metaforă
viața este o cameră de fotografiat
grea
te mândrești la început
o cari o montezi
în locurile cele mai verzi
surprinzi păsări și arbori
și liniștea
tot mai mult
ești doar tu și ceea ce e lăsat din biblie
focalizezi
ai grijă ca totul să fie clar
reglând timpul de expunere
la condițiile impuse
și deschiderea diafragmei obiectivului
lumina vieții scade ușor cu distanța
flash
imortalizarea te satisface
radiografia aceasta fără tulburări
de-o gingășie extremă pare să vină
din trecut
mereu rămâne ceva din noi
acel invizibil cu ochiul liber
netrucat
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire și pământ
Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simț uitat în zile,
Fără inima și leac.
Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,
Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Și te leagă în neștire,
De-a iei inimă blândă,
Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toți și toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,
Și nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viața
Căci iubirea e doar ea
poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idei pe pagini albe
Ideile mele
ca niște armate
năvălesc pe albul paginilor.
Lupta este încrâncenată.
Eu îmi asum rolul de ambasador
și negociez tacticile
sacrificiilor minime.
În urma confruntărilor
unele idei mor,
dar cele care au ieșit învingătoare
vor stăpâni pagina albă
pentru totdeauna.
Clopotele toate le cheamă
la judecata poemului.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi fac impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viața unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunerecul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar și comorile sunt înșelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvnești pe cele mai ascunse? Poate cea mai de preț nu ți-o dezvăluie decât moartea, și totuși o dorești cu lăcomia avarului? O fi deșartă chiar râvna aceasta? Fără ea însă viața n-ar mai avea nicio valoare și nu s-ar deosebi întru nimic de viața unei gângănii!? Azi simt c-am descoperit o comoară nouă și trebuie s-o apăr cu orice jertfă!
citat celebru din romanul Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prețuiește secunda, trăiește viața!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Mai mult decât orice pe pământ!
Căci mâine, tu nu vei ști de vei mai fi,
Prețuiește secunda, și vei trăi!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
De ziua de mâine se leagă speranța!
Dar astăzi este ziua ta,
Trăiește-ți clipa, nu uita!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Și alege azi, moartea ori nemurirea ta!
Căci ziua de mâine nu este a ta,
Trăiește-ți secunda, nu uita!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Iar astăzi dacă auzi cuvântul,
Vino! La Isus și fă legământul!
Și fericirea o vei avea!
Prețuiește secunda, trăiește-ți viața,
Și laudă pe Dumnezeu!
Căci viața de la El o ai,
Și pace, tot de la El primesti!
Prețuiește-ți aproapele, cât timp este în viață,
Și fi fericit, alături de el!
Căci voia Domnului, este în aceasta,
Și atunci împlinit, tu vei fi mereu!
poezie de Ovidiu Kerekes (20 mai 2006)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cei mai nedrepți sunt cei care vorbesc cu patimă...
citat celebru din Barbu Ștefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără prietenie, întrecerea în viața socială s-ar reduce la o luptă animalică pentru existență, iar pământul ar deveni o nesfârșită junglă.
citat din Nicola Abbagnano
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!