Un surâs uscat în piept

Sfântului Ardealului
Îi curg lacrimi în icoane
Într-un sat de din Moldova
Unde mor copii de foame.

Un ochi încă mai priveşte
Către Domnul cu-ndurare,
Poporul îngenunchează,
Lacrimile sunt amare.

El e sfânt în vatra sfântă,
Numai cei ce ne înşeală
N-au nici lacrimi, nici credinţă,
Inima le este goală.

Dar se cred buricul lumii
Între sufletele stoarse
Unde sfinţi adevăraţi
Aduc soarele în case.

La icoană-ntindem mâna,
Cerem îndurări în sat,
Aprinzând câte-o făclie
C-un surâs în piept uscat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad lacrimi

Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi şiroaie
C-ai plecat din viaţa mea.

Plâng şi mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârşit
Căci ai fost speranţa care
Prea devreme mi-a murit.

Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost şi nu mai moare,
Tot ce-a fost şi încă doare.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de sat

Veşnicia s-a născut la sat. (Lucian Blaga)

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,
Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,
Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,
Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,
Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!
Unde se-aude susur de izvoare,
Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

poezie de Vladimir Potlog (13 mai 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mici: Îngerii frumoşi din sat

Pe o uşă de lumină
În Castelul fermecat
Intră ca să-nveţe carte
Îngerii frumoşi din sat.

Zâna bună îi aşteaptă
Cu colaje şi poveşti,
Îi învaţă alfabetul
Către zborurile cereşti.

Îi învaţă cum în lume
Se trăieşte cu voinţă,
În iubire şi-n respect
Şi-ntr-o mare de credinţă.

Pe o uşă de lumină
Din Castelul fermecat
Ies cu zâmbete de rouă
Îngerii frumoşi din sat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Delicate încercări de rugăciuni s-aud
În inima cohortei care ridică colbul
După amiaza asta, cu preoţi împreună
Pe crucea cărora se odihneşte corbul.

Din inima mea sunt ciupite hematiile
Care locuiesc în crăpăturile lanului,
Norocul este că soarele arde în creier
Speranţa de-a hrăni foametea banului.

Clipele stoarse cad în vesela goală
A celor ce-şi şterg lacrimile cu speranţa,
Apa transparentă va rotunji bobul
Şi va reliefa într-un gest nobil viaţa?

Între tigri de foc aburul murmură, arde,
Viperele se otrăvesc din cauza avuţilor,
Restul nu-i decât o secetă cumplită,
Aştept lâna de aur din caierul argonauţilor!

citat din Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fricile stau ca nişte mici noduli sub piele
fricile n-au case n-au familii
nici prieteni adevăraţi
pentru ca nici ele nu sunt adevărate
de asta nici nu le vezi la lumină
de asta nici nu sparg pielea
ca să iasă şi ele odată
acolo unde stau au bordeie
şi se hrănesc cu morţile noastre antetrăite

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul la români

Când Dumnezeu a dat norocul,
Românii goleau polobocul;
Nici n-au ajuns la împărţire,
Prea mândri-n cuget şi-n simţire!
Aleg să fie guvernanţi
Doar farisei şi aroganţi -
Preocupaţi să prindă "potul",
Ne-ar vinde, de-ar putea, cu totul!
Degeaba-s pricepuţi la toate:
Ei nu muncesc, doar "dau din coate",
Isteţi, dar numai dau din gură,
Le place doar pe... "scurtătură"!
Aşa-i poporul meu faimos,
Ce, cu trecutu-i glorios,
Se mândresc azi, numai bătrânii,
Căci, unde sunt acum românii?
Ogoarele-s părăginite,
În sat sunt case părăsite,
Dar avem cluburi, "păcănele"
Vitejii ţării luptă-n ele!
Românul e polivalent:
În furt, minciună, e-un talent!
Şi dacă nu-şi găsesc un loc,
Se vaietă că n-au noroc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
şi-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în braţe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguştiuc,
flori de mai şi flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
şi aduc spre dimineaţă
stropi de rai, stropi de verdeaţă
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheaţă
dacă au fugit din viaţă
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat şi le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuţi
când, pentru doi-trei bănuţi,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparţine
şi când pruncii înţelepţi
au trimis prin doi profeţi
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

E secretul, patima...

Lacrima e nemurirea
celor care-şi lasă firea
şi se duc grăbiţi la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naşte ură
şi nici hoţi care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i linişte şi pace,
nimeni ca să te provoace...

Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
şi-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Suntem bogaţii marii sărăcii,
Plângem cu sânge printre lacrimi
Viaţa dură-a propriilor copii
Ce-au viitorul încercat de patimi.

Împovăraţi suntem până în oase,
Citim poeme în durerea ţării
Când inima copiilor se coase
Cu întinate sferele-ncercării.

Flutură în noi mânia întărită
De mâna mamei care stă întinsă,
Spre geana ţării mult dorită,
De-a fi în tină pururi ne-nvinsă.

Curg lacrimi peste sărăcia noastră
Şi vor mai curge-n ochii de copii,
Veniţi români, în marea mea albastră,
Să ne spălăm de-amare blasfemii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cei săraci

Este o noapte geroasă,
Vulcani se înalţă spre cer,
Ninsoare mă cheamă acasă,
Sub ram de mătasă, în ger.
La cumpăna nopţii adoarme,
Sub umbre, un înger de nea,
Şi nori se adună. Mi-e foame,
Mi-e foame de dragostea ta!

Este o noapte geroasă,
Copacii sunt trişti şi sunt goi
Şi croncăne corbii pe casă,
Flămânzi şi stingheri ca şi noi.
Şi gerul ne strânge, tot strânge,
Sărăcia mai mult ne apasă,
Mama suspină şi plânge,
Amară tristeţe e-n casă.

Vulcani se înalţă spre cer,
Durerea-i prelungă văpaie,
Afară e ger, tot mai ger
Şi vântul mai tare se-nfoaie.
Nici lemne de foc nu mai sunt,
Nici lacrimi a plânge cu jale,
Doar Ţie-ţi rugăm, Tată Sfânt,
Eternă, creştină-alinare.

Ninsoare mă cheamă acasă,
Mă-ntorc prin nămeţi la trecut,
La mamă, la Zâna Crăiasă,
Cuminte, mă-ntorc spre-nceput.
Mi-e dor de gutuile coapte,
Le văd strălucind ca o lampă,
Le văd strălucindu-mi în noapte,
Le văd strălucindu-mi pe pleoapă.

Sub ram de mătasă, în ger,
Se pierde alaiul de îngeri,
Dispare – un vis, în eter,
Iar eu plâng cu lacrimi de sângeri.
Un cânt de argint peste sat,
Un clopot, biserici uitate,
Credinţă, un strigăt spre-nalt,
Le-am luat amintire pe toate.

La cumpăna nopţii adoarme
Acelaşi colind de copil
Şi goana prin vânt şi ninsoare,
Iubirea cu iz juvenil.
Pe geană omătul coboară
Şi visu-i văpaie şi jar
Şi lacrimi pământu-mpresoară,
Pe crucea şi trupul-amnar.

Sub umbre, un înger de nea,
În timpuri, un înger de ceară,
Un înger în inima mea,
Din cer, ca un vis se coboară.
Pe tălpile goale, de prunci,
Dureri încrustate... şi boală...
Şi cute mereu mai adânci,
Pierzându-se-n ura de smoală.

Şi nori se adună. "Mi-e foame!"
Răspunde ecoul mâhnit.
Pe faţă curg lacrimi amare
Şi corbi, din adânc, s-au ivit.
Sub pleoape izbeşte furtuna –
Acelaşi ecou repetat.
Zadarnic fac semne cu mâna,
Ninsoarea, tăcut, m-a-ngropat.

Mi-e foame de dragostea ta,
Copil adormit în uitare,
Mi-e viaţa mai grea, tot mai grea
Şi sufletul doare, tot doare!
Veghează-mi, ca somnul de veci,
Uşor, plin de taină să-mi fie!
Nu-mi da, n-am să vreau, (mă-nţelegi?),
Să port a durerii armie!

Mi-e foame de dragostea ta
Şi nori se adună! Mi-e foame!
Sub umbre, un înger de nea,
La cumpăna nopţii adoarme.
Sub ram de mătasă, în ger,
Ninsoare mă cheamă acasă.
Vulcan se înalţă spre cer,
Este o noapte geroasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi

Lacrimile sunt darurile lui Dumnezeu către noi. Apa noastră sfântă. Ele ne vindecă pe măsură ce curg.

definiţie de Rita Schiano
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i satul românesc

La sat e maica veşnicia,
la sat e crezul din bătrâni,
la sat e cerul şi câmpia,
la sat te simţi că eşti român.
Aici în sat moaşa Ilinca
buricul vostru a tăiat...
şi tot în sat a fost bunica
ce va crescut, va legănat.
La şcoala veche din cătun
au învăţat bunici, părinţi,
purtau în suflet omul bun
şi dascălii ca nişte sfinţi.
Mihai, Vasile, baci Ilie...
voi aţi fost dascălii din sat,
prin voi atâtea generaţii
au învăţat şi au luptat.
Nobil cuvânt, ŢĂRAN ROMÂN,
pentru pământ ai tot luptat,
pentru credinţă şi dreptate
ai fost erou, ai fost bărbat.
Să nu uitaţi că popa-n sat
v-a botezat, sunteţi creştini,
aşa aţi devenit bărbaţi
şi mai presus sunteţi români.
Gheorghe, Mărine, tu, Ioane...
la talpa ţării v-aţi născut,
plugul cu boi şi două palme
au fost şi hrană, dar şi scut.
La cimitirul de la ţară
ai noştri dragi se odihnesc,
vă rog a nu ştiu câta oară,
păstraţi pământul strămoşesc.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis lăcrimat din ochi de femeie

Roua din lacrimi
Dezgheaţă luna
Devenită neîncăpătoare
Sub plapuma visului.
Universul
Bate din palme
La spectacolul nesfârşit
Unde clipele dospesc
Magnifici
Fulgi şi petale de stele.
Vântul spală
Oboseala norilor,
Pasărea aripilor
O adap cu lumină.
Te strâng la piept
Vis fecund de petale
Pe când tu
Lăcrimezi fierbinte
Pe umărul meu din ochi de femeie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă fierbinte

Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-şi plânge pruncul în odaie.

Era bolnavă şi slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greşit, blânda măicuţă, oare?!

Atunci, în starea ei de neputinţă,
Văzu salvarea-n pace şi credinţă.
Plângea măicuţa lacrimă şi jale,
Strigând la sfinţi, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi şi aţintiţi spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.

Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.

Oh, Doamne Sfinte, ce greşeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...

Privesc în ochii mamei şi îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea şi puterea.
Şi-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.

Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă ţintuită într-un pat, acasă.
Văzând din uşa casei ei, durerea,
Parcă şi mie mi s-a luat puterea.

Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că şi eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferinţă nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.

Lacrimi fierbinţi la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi înţelege nimicul ca alternativă

(cu siguranţă e doar o chestiune de timp)
o să plâng atunci puţin
cât să umezesc un colţişor de ştergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniştea nu mă va găsi
doar o abandonare calică
mă va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeam că îmi bate inima

nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine ştie care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
şi cea mai nesăbuită dorinţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înţelege nimicul ca alternativă

(cu siguranţă e doar o chestiune de timp)
o să plângi atunci apocaliptic
cât să umezeşti un colţişor de ştergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniştea nu te va găsi
doar o abandonare calică
te va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeai că îţi bate inima

nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine ştie care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
şi cea mai nesăbuită dorinţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!