Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa alintată

– Mamă, coase-mi paltonaşul!
– Mamă, mi s-a rupt rochiţa...
– Prinde-mi, mamă, guleraşul!
S-alinta mereu fetiţa.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită şi săracă
Şi c-o droaie de copii.

Şi de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
– De mi-ar creşte fata mare,
Să m-ajute mai curând!

Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuţa, supărată,
A luat-o mai cu zorul:

Uite ac şi uite aţă.
Nu mai eşti fetiţă mică,
Ia împunge – şi te-nvaţă –
Să mai coşi şi singurică!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul an de şcoală

Primul an, al meu, de şcoală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de şcoală...
Dragă-mi eşti şi tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Şi e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nţelege,
Altfel eşti, în pragul toamnei.
Şcolăriţă eşti, în lege,
Da-mi lipseşti, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic... Şi – iată –
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvaţă!
Coşcogea fetiţă-acuma,
Ai intrat, şi tu, în viaţă...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la şcoală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.

Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunţiş,
Mi-e gândul la măritiş, mamă.

Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Şi le dai pe card la toţi,
Fată dragă, cât mai poţi, mamă.

Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă eşti fata lui tata, mamă.
Şi-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.

Naşa Carantina ştie, mamă,
De folos ce-are să-ţi fie, mamă.
Stai aici şi nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

Tu mamă strigai după mine frumoasa mea copilă
uită-te creşti pe zi ce trece şi devi femeie
nu te mai recunosc eu ce să-ţi mai strig acum spune

ce să-ţi mai strige mama când le ştii parcă pe toate
ai mers sigur ţi-ai făcut drumul în viaţă
eşti bună şi a dracului ai învăţat pe rupte şi n-am rost

Tu mamă strigai plângând eu ce rost mai am acum
fetiţa mea adu-mi în dar un sens te rog
Te stingeai pe picioare de teamă că voi pleca în curând

Tu mamă eşti vocea interioară a cărnii mele toată
priveşte-mă femeie şi bucură-te te rog
că astăzi sunt astfel datorită faptului că strigai tu mamă

cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi nu vezi că
aici oamenii rup şi ucid despart şi cuceresc
deschide ochii fetiţă nu fii păpuşa altora fii păpuşarul tău

şi eu atunci mă aplecam să îţi sărut picioarele mamă
dacă aş avea vreo putere te-aş prinde într-un glob
şi te-aş păstra o eternitate la sânul meu cască ochii
nu vezi că fetiţa ta te iubeşte până la lacrimi?

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă Afrodita

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere,
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi şi speri,
că vei învinge ispita,
Eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă Afrodita.
Eşti zeiţa care dăruieşte
fără încercări, fără aşteptări.
Eşti fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din vis

Eşti aici
să te ating?
Să te cuprind?
Eşti aici şi...
totuşi sunt trist.
Te văd şi nu eşti
când te-ating
şi nici nu-ţi cuprind
cuprinsul trupului tău...
Eşti aici? Nu eşti.
Vreau să te simt şi nu te simt.
Eşti nefiinţă sau lumină?
Frumoasă, eşti aici,
eşti în mine,
mă priveşti de necuprins
de neatins...
Eşti fata din vis...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

mamei mele, cu dragoste

Când eram copil, îmi doream ceva:
Atunci când voi fi mare să fiu ca mama mea.
Apoi, am crescut, mamă-am devenit
Şi mă-ntreb adesea dac-am reuşit
Să fiu eu, ca mamă, pentru-ai mei copii
Cum e mama mea. Asta mi-aş dori!
Anii au trecut şi încă îmi doresc
Să fiu ca tine, mamă, când îmbătrânesc.
Tu eşti, dragă mamă, omul minunat
Ce ştie să zâmbească şi de-i supărat.
Eşti minunea mea, modelul meu în viaţă.
Zi de zi găsesc la tine o povaţă
Şi o vorbă bună, o încurajare,
Mereu ştii, mămico, de ceva mă doare.
Azi, de ziua noastră, sţii ce imi doresc?
Să fii sănătoasă, mami! Te iubesc!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionarul şi fata

Un pensionar odată
Pe o stradă se plimba.
Era strada rău famată.
Asta însă căuta.

Deodată vede-o fată
Îmbrăcată subţirel.
Era fata de-altă dată
Pe la care trecea el.

În faţă i se arată
Cu zâmbetu-i cunoscut:
- Să o facem înc-o dată
Ca în timpul ce-a trecut.

El pe dată se opri.
Se roti să vadă tot.
Când în ochii ei privi
Oftând zise:
- Nu mai pot...

- Nu-i nimic, să n-ai teamă.
Noi ştim să te ajutăm.
Să vezi cât de degrabă
Amândoi ne descurcăm.
..................................
- Aşa sunt bărbaţii toţi?
După cum te-ai descurcat,
De ce spui că nu mai poţi,
Că nu este adevărat.

- Tu mi-ai zis că nu-i nimic.
Mai oprit ca să vorbesc,
Însă eu am vrut să zic,
Că nu pot... să mai plătesc.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata babei luă lada şi plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la grădină, îi lăsa gura apă şi nu putu nici să se umbrească puţin de arşiţa soarelui. Ajungând acasă obidată de osteneală şi flămândă, n-avu răbdare, ci chemă pe mumă-sa la o parte şi-i zise să facă pe unchiaş şi pe fie-sa să iasă afară. Cum rămase singurele, deschise lada; dar ce ieşi d-acolo? balauri, şerpi, şi câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; şi îndată le sfâşiară şi le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; şi fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moşneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai frumoşi ai satului, care o ceru de la tată-său şi o luă de soţie. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, şi trăiesc în fericire până în ziua de azi.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Eşti în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.

Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopţi n-au fost dormite...

Şi acum mă încălzeşti
Cu a inimii blândeţe.
Pentru mine sfântă eşti,
Dragostea şi mila vieţii.

Mă aştepţi mereu să vin,
Sa-ţi răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.

Să trăieşti mereu, o, mamă,
Să ne mângâi cu iubire,
Glasul tău mereu ne cheamă,
E izvor de fericire.

Doar cu zâmbetul pe faţă
Iţi dorim mereu sa fii.
Cât mai eşti măicuţă, în viaţă,
Mai suntem şi noi copii.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosi şi ziua nunţii. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soţia sa într-o căruţă împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruţa; se dete jos şi se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl şterse niţel la bot şi-l sărută, gândindu-se să asculte poveţile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se şi înseră. Şezură niţel de se odihniră de drum, cinară împreună şi se culcară. Peste noapte, fata împăratului simţi că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a mai însufleţi, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, şi dimineaţa, până a nu se deştepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopţi şi fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc şi noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie aşa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simţi rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu ştia ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare

Să vedeţi ce întâmplare:
În permisie veni
Soţul... şi bătu la uşă...
Dar pe nimeni nu găsi.
Se-aşeză să mai vegheze...
Om cu grijă, ce să-i faci?!
Soaţa, îi pusese-n frunte
Nu un corn, ci mii de draci.
Şi cum nu găsi o scuză,
Cum a fost şi cum n-a fost,
Ordonanţele le puse,
Unul sus şi unul jos.
Renta stabilită-n pripă
Nu-i era îndeajuns,
Mai ales că... cotizase
Numai soldatul de sus.
Soţului deschise uşa...
Dar în prag îl şi opri.
Se făcu că-i somnoroasă,
N-are vreme de prostii...
Şi de nervi, de supărare,
Jap, o palmă...
- Mă trădezi?!
- Eu?! Să-mi fie cu iertare,
Doamna mea, drept ce mă crezi?!
Cu năduf şi-amărăciune
Înjură de sfinţi şi soartă
C-a închis ochii ca mortu
Pentr-o cutră de amantă.
- "Doamne, apără-l şi-l iartă"
Zise ea, sperând că el
Va pleca, lăsându-i renta.
Ţi-ai găsit?! Ce tip rebel...
Şi intră în casă iute,
De ruşine sau amar
Să-şi convingă soţioara
Că-i curat şi plin de har.
Şi când cheful îi pierise,
Lui, de-atâta năduşală,
Iaca, ea-i mai drăgăstoasă
I se-arată-n faţă goală...
Că e blândă mieluşica,
Oh, femeie iubitoare,
De-aia îi căzuse-n mreje
Şi-i ceru cu iscusinţă,
Ştiţi voi bine... se-nţelege...
Doamne, biet stăpân de obşte,
Nu ştia că-n casa lui
Tot femeia îl conduce.
Tot ea, dar... cu banii cui?!

- Nu am bani, îi spuse dânsa.
M-ai lăsat fără un chior
Şi mai vrei să-ţi fac, bărbate,
Şi un plod în viitor?!
Vi-n permisie cu anul,
Stai la uşă ca un prost,
Păi, în ăste situaţii
Crezi c-ar mai avea vreun rost?!
Măi, să ştii că mă omor,
Zise pe un ton mai grav,
Doamna, tare supărată,
Că mi-ai dat acum de hac.
Scoate iute caşcavalul!
Lasă bani de-nmormântare!
- "Să mai dea şi ăl de sus",
Zise omul cu sudoare.
- Ba să dea ăl de sub pat,
Că eu n-am un leu din rentă
Fiindcă doamnei toţi i-am dat
Ei! Să vezi atunci alertă!
Omul spuse hotărât:
- Este renta stabilită!
Doamna, cu un ton mai sus
Strigă tare:
- Mă irită!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi, a dărui

A fost odată o poveste
Între o fată şi-un băiat,
El se îndrăgosti fireşte
De-o fată oarbă de la sat.

Vedea în ea o zână bună
Şi o iubea ca un nebun,
Venea la ea pe soare, lună,
Ştiau vecinii din cătun.

Fata mieroasă în cuvinte,
El veşnicul îndrăgostit,
Cu sufletul deschis, cuminte,
Veni la fată în peţit.

Ea îi răspunse cu durere,
Cu drag, cu tine aş pleca,
Nu pot, sufletul îmi cere,
Să mă mărit când oi vedea.

Trecură ani, sperând iubire
El tot în dragoste credea,
Şi într-o zi primi o ştire
Că fata în spital era.

Spuneau vecinii, ea căzuse
Pe scara casei coborând,
Noroc că cineva văzuse
Salvarea apăru curând.

El de atunci în fiece zi
Pe la spital, la ea venea,
Sperând că bunul Dumnezeu
Va fi cu faţa şi spre ea.

După un an spitalizare
Fata din comă se trezi,
Zise simplu, ce visare
Şi spre căsuţa ei porni.

Acolo plin de fericire
Băiatu-n prag o aştepta,
Aici la casa ta iubire
Ai zis când vezi te-oi mărita.

Băiatul plin de fericire
Cu părul lui de negru corb,
Fata-l privi şi cu uimire
Îl întrebă, ce tu eşti orb!

Atunci căzu ca o cortină
În faţa lui era doar ea,
Cu-n gest firesc o luă de mână
Şi-o întrebă dacă-l vedea.

Acum te văd şi eşti aici
Dar ce să fac cu tine orb,
Îmi e ruşine de amici
Eu măritată cu un scorb.

Îmi pare rău, acum văd lumea,
Sunt ca o pasăre în zbor,
Crede-mă că ar fi culmea
Să stau cu orbul în pridvor.

Uimit de cele auzite,
Cu glasul tremurat, uşor,
Cândva tu îmi spuneai iubite,
Nu mă vedeai, dar ţi-era dor..

Străina mea, mergi înainte,
Să ştii că nu sunt supărat,
Însă mai am o rugăminte:
Iubeşte ochii ce ţi-am dat.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga şi junghiul

Propun să ne imaginăm c-avem nevoie de spital;
"Ferească Sfântul", zi-i mai bine, că de n-ai "PLICUL"... e fatal.
Vezi, cu portarul să începi, să fii cu tact neapărat,
Să-l mituieşti cu socoteală, că altfel nu te vezi intrat!
Apoi, femeia de serviciu şi ea se crede importantă,
Când vrei să-ţi schimbe lenjeria, devine acră, arogantă.
Ia să nu-i dai... şi ai să vezi, că nu îţi schimbă lenjeria
O să aştepţi tu mult şi bine de nu îi ungi masinăria.
Ce să mai zici de asistente, ori sora şefă... fii atent!
De nu ai pregătit pachetul, atunci, când mergi la tratament...
Să ştii că eşti un om pierdut, cu furie ea se răzbună,
Te va-nţepa în duşmănie, să simţi durerea, chiar şi-o lună.
Să trecem şi la domnul doctor... De n-ai să dai, eşti ca şi mort;
Aici, nu merge pacheţelul, ci "PLICUL" gros cam cât un tort.
De vrei ca să nu mori cu zile şi multă-atenţie să-ţi dea,
Fii pregătit vârtos la pungă, parol, îţi spun... pe-onoarea mea!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!