Răspuns poeziei "Ca valurile lumii" scrisă de Ion Vanghele

Corăbii de lumină plutesc spre necuprins...
Lumina, ca un viscol, oceanul l-a cuprins.
Sunt mări de sărutare sub patimi sfâşiate...
Mă-ntreb, când se sfârşeşte neiertătoarea noapte?

Pe stânci încolţurate văd rozele de spumă
Unindu-se-n poeme... Se pierd şi se adună!
Nevolnici, albatroşii au încolţit... Şi ţipă!
Şi valuri de lumină în lume se ridică...

O stâncă fermecată, precum un sân de vată,
Te cheamă spre adâncuri... Se va sfârşi vreodată
Apusu-n răsărituri?! Vor creşte-n univers
Poeme foşnitoare cu dublu înţeles?!

Respiră în iubirii a devenirii stâncă
Ca un plămân de stele, o patimă adâncă.
Pulsează, se ascunde... În sunetele reci
Bătând precum un clopot, te-aşteaptă să mai treci.

Pe valuri, mângâiere... O scoică dezbrăcată
Înfiptă-n carnea plajei, cu un surâs te-aşteaptă...
O clip, viaţa-mi pare un zeu trudind tăcut
La temelia morţii... De-aceea mă ascund.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim o veşnicie

Sub sâni îţi înfloresc magnolii,
Eu smulg din rodul lor târziu
Şi-acopăr cu lumină zorii
Catifelaţi... Căci vreau să fiu

Întâiul val de lună plină
Ce să te soarbă se grăbeşe,
Cât ochii tăi sunt zi senină
Şi teiu-n păr îţi înfloreşte.

Te chem într-un ocean de sângeri...
Pe buze - mal catifelat...
O scoică şi-a ucis tăcerea
Şi-ntr-un surâs s-a înălţat.

O lotcă, blând precum un nufăr,
În larg, tăcut, spre necuprins,
Duce iubirea noastră-n visul
De neuitat, de neatins...

Pe stânci de coapse, -ngăduinţă...
Sub fantomatice priviri,
Sub plecăciune de dorinţă...
Mă cheamă pielea ta de crini.

În lotca-rază, ca-n iatacul
Înmiresmat, în paradis,
Gondolier, doar pescăruşul,
Precum o candelă s-a stins...

Şi-n noapte, eu şi tu, iubito,
În alte lumi ne-am înălţat,
Să ne iubim o veşnicie,
Să ne iubim cu-adevărat!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Întunericul ascuns în lumină
Echivalează cu fericirea nefericirii,
Cu păcatul iertării şi cu păcatul iubirii...
Clădită de zeul neant,
Mă ascund în vreascuri ce ard
Tăcut, ca un gând...
Trupul - pământul flămând,
De zboruri şi vis,
De stele cuprins,
Înlănţuit de tăceri foşnitoare,
În lacrimi de mare...
Ce suntem noi?!
O uşă dintre două goluri,
Dintre naştere şi tăcere...
În bine sau în rău întrupaţi,
Alergăm spre niciunde,
Iluzii şi speranţe plăpânde...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Se-ntoarce în furtună de-atâta suferinţă,
O inimă rănită. Şi mor în noi tăcut
Cei ce le-am dat iubire, lumină şi credinţă.
Eu, coardă de vioară, eu, am tăcut demult.

Mă-ntreb a câta oară-s născută din furtună...
De ce un Sfinx mai plânge însingurarea mea...
Mă-ntreb de ce în valuri, ţinându-se de mână
Se naşte şi se pierde – un vis – ultima stea.

Mi-e lacrima oceanul. Mireasă-n valuri albe...
Fără de sens vă caut, prieteni şi copii.
Sub coardele viorii, mi-e moartea mai aproape
Şi pier ca o nalucă, în unde viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă platanilor

Voal de platani, pădurile de nea
S-au aşezat tăcut în calea mea.
Argint căzut pe frunzele de jad
Sub care râuri de lumină ard.

În evantai cade o umbră, plan...
De ceruri aninat, ram de platan...
Miraj, balsam, lumină, pur şi cast,
Esenţa unui zeu aici rămas.

Cununi de stele sub tăceri de vis,
Poem de taină, vuiet necuprins,
Tăcerea-n valuri iarăşi se coboară...
Ce minunaţi platanii mei din ţară!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea e furioasă, îşi caută liniştea, spărgându-şi valurile de stânci, când omul e furios, devine o stâncă peste care se îngrămădesc valuri de lacrimi.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâşiate într-o zare
şi timpul e oceanul ce sfârşeşte între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un ţărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de ţărm şi soarele apune-n depărtări

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii

dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii - dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea doare...

Tăcerea doare... Nu o lua în seamă!
Cuvântu-i ca un clopot de aramă...
Parcă-l aud foşnind în nefiinţă...
Iar eu mai am o singură dorinţă.

Privirea-i voal de plâns trudind sub stele...
Aşază-ţi plânsu-n podul palmei mele!
Aruncă-mi peste sâni de curcubee
Din nedestăinuitele-alizee!

Şi lasă-mi mal iubirea... -mi aparţine!
În valuri albe să mă-ntorc la tine...
Cu-nsângerarea-apusului sărută
Iubirea mea atâta de tăcută.

Pe stânci virgine biciuieşte-mi dorul!
Vezi ce suntem?! Deşertăciune-i omul!
Plămada stelei care va apune...
Un tainic univers pierut de lume.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În penitenciarul devenirii

În penitenciarul devenirii
S-a-nchis tăcut fiinţa mea abstractă
Şi convergentă, mi-a căzut privirea
Pe nesfârşita-ntindere de piatră.

Ecoul, ca un albatros rănit, în spaţii,
Pornit să-nfrunte moartea fiinţei mele
Se înălţa pe plaja de lumină,
Iar marea,-n ceruri, picura sub stele...

Era durere, lacrimă sau pace?!
Ce plângeri false-mi biciuiau tăcerea?!
În moarte, ca un clopot evadase,
Flămând şi grav, înflămânzindu-mi vrerea.

Şi s-au ascuns şi zări şi nemurire...
Un arhitect le-a risipit pe cer...
În penitenciarul devenirii,
Tăcut şi grav, ca pasărea-am să pier...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A timpului glossă

Trecem peste timp şi timpul ca o pasăre de ceară,
Peste cerul de rugină, liniştit şi trist coboară.
Au înmugurit cocorii la o margine de lume...
Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune.
Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare
Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti...
Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti.

Trecem peste timp şi timpul, ca o pasăre de ceară,
Grânele înmiresmează... Seva-n noi, de mirt, coboară.
Riduri negre strâng sub streaşini de tăceri, lumina lunii...
În beteală argintie trec călări pajii furtunii.
Totu-i teamă şi tăcere, negura în noi se-ascunde
Şi în noapte (ori îmi pare?!), tunetul prelung se-aude.
Cad dantelele de valuri - dansuri ca un plâns de prunc...
Paparude de lumină rod bogat din cer aduc.

Peste cerul de lumină liniştit şi trist coboară,
Ca un cânt, o voce lină, din corabia de ceară.
Este susur de izvoare, dulce ploaie de lumină,
Cânt de stele căzătoare, a universului liră...
Este voalul de mireasă sub mieroasa diademă,
Ori e Constantin cel sfântul, lângă mama sa Elenă.
Pe sub florile de sânger, pe sub ploile de stele,
Eşti doar tu acum - un înger, paznic al iubirii mele.

Au înmugurit corăbii la o margine de lume...
Cad din cer cireşe coapte, rumene şi-atât de bune!
Zâmbete de maci în lanul ce s-a copt de-acum în plete,
Ochiul căutându-şi timpul sub a lacrimilor sete.
Ape limpezi, limpezimea cerului sorbind de-a valma
Şi căsuţa bătrânească, curtea şi fântâna, mama...
Toate împletindu-şi rostul sub a verilor povară,
Gândul la poveşti uitate, spuse-n fiecare seară...

Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune,
Urma doar, la malul mării, în nisip, adânc, rămâne.
Iar se-ntoarce spre apusuri visul, taina, pacea, gândul...
Retrovers şi asimetric a-nceput să bată vântul
Spulberând peste lumină, nori lucind în depărtare
De-al sfielnicelor bice strânse-n fulgere de soare.
Chiar şi-n suflet e furtună, plângem lacrimă de stele...
Suntem paşi uitaţi în noapte sub o dulce adiere.

Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare,
Cu lumină şi speranţă s-a-mbrăcat întreaga zare.
Sidefat ne este chipul radiind de fericire,
Strălucind etern şi simplu în poeme de iubire.
Doar o undă de tăcere-şi trece vraja prin adâncuri,
Precum firul de lumină, lin scânteietor prin crânguri.
Ape limpezi se coboară, trup de suflet se desparte
Şi unindu-se-n iubire, trec pe catifea de noapte.

Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Este vaiet, ori se-nalţă sfânt alai de nuntă-n zare?!
Este-a spicelor nuntire. Macii, lacrimi sângerânde
În adâncu-le suspină. Lacrima li se ascunde
Azi, în pita de pe masă. Truda braţelor vânjoase
Asudând sub cerul liber, când ţăranca ia-şi coase
Prinsă-n firele de aur, imn al patriei române
Bucuria şi speranţa răsărite-n coapte grâne.

Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti,
Desfrunzindu-şi fremătarea pe a sufletului mirişti...
Cântă greieri serenade... Se ascund în ram de stele
Şi iubire şi credinţă... şi poveştile cu iele...
Ochiul - leagăn de mătasă se revarsă iar în mare.
Prin zăbrele de-ntuneric, pescăruşi rotesc în zare.
Doliu-i?! Ori e nor deodată?! Ori e somn, ori reverie?!
S-au topit în gânduri toate... Oare ce-i?! Nimeni nu ştie.

Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti,
Şi în suflet, dintr-o dată, se ascund ploi de nelinişti.
Regăsindu-se-n lumina limpezimilor cernute,
Ape, vin învolburate vocea vieţii să-şi asculte.
Luna, albă ca o pită, prinde-n ochiul ei de sticlă
Dulce semn de adiere - fâlfâire de aripă.
Minunat sobor de grâne, dulce pâine în hambare,
Roi de păsări de lumină, cer gătit de sărbătoare...

Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti,
Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti.
Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare...
Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune,
Au înmugurit cocorii la o margine de lume.
Peste cerul de rugină, liniştit şi trist coboară...
Trecem peste timp şi timpu-i ca o pasăre de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

în ape reci stânci împădurite
stârvuri de corăbii
pânze sfâşiate
munţi de valuri spală
căutate ţărmuri
fecioria neînfricată a pădurilor de azbest
prima respiraţie nopţi de nepătruns
zări sunt ninse
zodii necitite cerul se desparte
cântec de cocoşi
nuditatea îmbracă raiul din Pacific

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa oglinzilor

Oglinzi întru lumină vie,
Un univers cu flori şi vis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Etern, o clipă-n paradis.
Un albatros dansând pe cer –
O pasăre de foc şi ceară,
Cu aripi frânte în echer,
În valuri pregătit să moară.

Oglinzi întru lumină vie...
Ne cheamă viaţa la altar,
În rugăciuni şi reverie,
Să fiu tămâie şi amnar.
Reflexia, în noi, deodată,
Ne naşte puri, ne naşte noi.
Ne fie viaţa minunată!
Fi-i-vom frunze-n pomii goi...

Un univers de ploi şi vis,
Cristaluri şi sidef, iubire,
Ninge sub floare de cais
Şi tuturor ne dă de ştire
Că treceri ne-au descumpănit...
Clepsidra parcă-i spartă-n două
Şi toţi cei care ne-au iubit,
Pier precum boabele de rouă.

Viaţa – un cânt, o poezie,
Cupa în care valuri pier,
Şampania – vulcan, oceanul,
Alesul vieţii giuvaer.
Viaţa – o mare sărbătoare,
Firescul relativ şi grav,
Altar lăsat spre închinare
Acelui timp uitat, concav...

Etern, o viaţă-n paradis,
Cu îngeri chipul oglindindu-şi
În blândul, argintatul vis...
Cât pământenii risipindu-şi
Şi ierni şi stele, troienind,
În gând purtând albe morminte,
Îşi lasă sufletul pierind
Şi se întorc spre cer, cuminte...

Un albatros dansând pe cer –
Îmbrăţişare cu neantul,
Fântâni de vis plesnind de ger,
Ducându-şi zborul spre înaltul
Atâtor gheizere de plâns
Spre care transcendent ne cheamă,
Suav, ca ultimul surâs,
Un ciob pe cerul de aramă.

O pasăre de foc şi ceară,
Pe cerul putred şi convex,
Pătând pământu-n fapt de seară,
În spaţiul cast şi retrovers.
Ninsori pe cerul de oglindă,
Ninsori ascunse în fântâni,
Oglinzi sub pâinea aburindă,
Pierind în cioburi de furtuni.

Cu aripi frânte în echer,
Oglindă sângerândă-n noapte,
Se risipeşte în eter,
În vise de uitare sparte.
Oglinzi în fulgerări de cânt,
Oglinzi-speranţe... La altar,
Prin jurăminte şi cuvânt,
Ni se oferă iar în dar.

În valuri pregătit să moară,
În singurul poem-mormânt,
Cuvânt, spre fiecare seară,
A mai lăsat un jurământ.
Oricât de-nalt vă fie zborul,
E timpul a muri odată.
Şi prea departe-i ajutorul,
Iar moarte-i crudă, nu te iartă...

În valuri pregătit să moară,
Cu aripi frânte în echer,
O pasăre de foc şi ceară –
Un albatros dansând pe cer...
Etern, o clipă-n paradis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Un univers de flori şi vis,
Oglinzi întru lumină vie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum vezi

Despinsă din mirifice poeme,
Mai fină ca uleiul de măsline,
Iubita mea, când se sfârşiră banii,
Se-ntoarse, precum vezi, din nou la tine.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum vezi

Despinsă din mirifice poeme,
Mai fină ca uleiul de măsline,
Iubita mea, când se sfârşiră banii,
Se-ntoarse, precum vezi, din nou la tine.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!