Tăcerea doare...

Tăcerea doare... Nu o lua în seamă!
Cuvântu-i ca un clopot de aramă...
Parcă-l aud foşnind în nefiinţă...
Iar eu mai am o singură dorinţă.

Privirea-i voal de plâns trudind sub stele...
Aşază-ţi plânsu-n podul palmei mele!
Aruncă-mi peste sâni de curcubee
Din nedestăinuitele-alizee!

Şi lasă-mi mal iubirea... -mi aparţine!
În valuri albe să mă-ntorc la tine...
Cu-nsângerarea-apusului sărută
Iubirea mea atâta de tăcută.

Pe stânci virgine biciuieşte-mi dorul!
Vezi ce suntem?! Deşertăciune-i omul!
Plămada stelei care va apune...
Un tainic univers pierut de lume.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu Any

Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine
Cu-n univers de lacrimi! Ai plecat!
În umbre dulci, chihlimbării poeme,
Cu paşii tăi şoptiţi ai desenat...

Vezi?! Vântul bate... Îngeri de aramă
Vin să-ţi sărute tălpile de foc...
Iubirea mea ca un vulcan, emană
Un cald poem... dar n-am avut noroc...

Tu ai plecat în alte universuri
Şi rătăceşti de-acum pe ţărmuri stranii.
Nu-mi mai auzi nici ruga şi nici plânsul...
Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine!
Aşteaptă-mă ca vin, iubită Any!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Balsam al visurilor mele,
Mal irosindu-şi devenirea
În marea miilor de stele,
Te prind în lanţuri cu privirea.

Tu, evadat dintre ruine
De vaporoase diamante,
Adăpostit, cu mulţumire
De presupusele amante,

Te-ai aruncat din deznădejde
Sub pleoapa mult doritei umbre,
În care doar iubirea creşte
Şi doar iubirea se ascunde...

Mă mângâi lin pe sâni, pe coapse,
În buze-ţi modelezi trăirea,
În marea ochiului albastră
Îţi adânceşti nemărginirea.

Te prind în lanţuri cu privirea,
În marea miilor de stele,
Mal irosindu-şi devenirea,
Dar devotat iubirii mele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns

E plâns de vânt, de ploi, de flori, de stele,
E plâns de fluturi în grădina mea,
Un clopot de lumină, păsărele,
Un curcubeu pe cerul de bezea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Mireasă-n valuri de argint
Sculptată-n arca veşniciei,
Cu val de stele te alint,
Te-nalţ în cântul rapsodiei,

Veghez să-ţi fie somnul lin
Şi noaptea pasăre măiastră,
În dimineţi să ne-nfrăţim
Tăcut, cu-ntinderea albastră.

Corola florilor de crin
Să-ţi fie voal peste ocean,
Iar când la tine am să vin,
Cu-ntreaga fiinţă să te am,

Să mi te dărui ca un vis,
Mărgăritar şi chiparoasă,
Căci tu iubita mea, rămâi,
Eternă şi cea mai frumoasă.

Nu-s stânci în inimi, nici nisip
Ca-nfiorarea fiinţei noastre,
Nici păsări vii fără de chip
Şi sângeri de apusuri caste!

Din stele aurul s-a scurs
Pe tălpi, în suflet şi-n privire...
Dar vezi?! Mireasa mea, te-ai dus
În marea mea nemărginire...

În rugul de sărut mă ai
Cu fiecare amintire...
De ce-ai plecat?! De ce?!
Ştiai că sunt nimic fără de tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mă sperie nemărginirea morţii...
Gheţuri se-nalţă peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfăşoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii aşternut,
Tăcerea cruntă şi singurătatea
În care tot mai tare mă afund.

Aici nu-s ploi şi vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Şi pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreţia lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ascunde iubirea

Se-ascunde iubirea în moarte
Şi noi nu-nţelegem să fim...
Ne-nvăluie voaluri de şoapte
Şi iar din iubire greşim.

Bat clopote-suflet în ceruri...
O boabă de vis gândul meu,
Sunt verb scrijelindu-şi în ţeluri
Iubirea, mereu şi mereu.

O umbră devin pentru mine
Şi-n umbre adesea mă pierd,
Colindă pe trepte divine,
Şuvoi de lumini şi regret.

Eu sunt şi voi fii pentru tine,
Un fluture pur, inocent,
O noapte... În clipe virgine,
Voi arde de dorul ardent.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns poeziei "Ca valurile lumii" scrisă de Ion Vanghele

Corăbii de lumină plutesc spre necuprins...
Lumina, ca un viscol, oceanul l-a cuprins.
Sunt mări de sărutare sub patimi sfâşiate...
Mă-ntreb, când se sfârşeşte neiertătoarea noapte?

Pe stânci încolţurate văd rozele de spumă
Unindu-se-n poeme... Se pierd şi se adună!
Nevolnici, albatroşii au încolţit... Şi ţipă!
Şi valuri de lumină în lume se ridică...

O stâncă fermecată, precum un sân de vată,
Te cheamă spre adâncuri... Se va sfârşi vreodată
Apusu-n răsărituri?! Vor creşte-n univers
Poeme foşnitoare cu dublu înţeles?!

Respiră în iubirii a devenirii stâncă
Ca un plămân de stele, o patimă adâncă.
Pulsează, se ascunde... În sunetele reci
Bătând precum un clopot, te-aşteaptă să mai treci.

Pe valuri, mângâiere... O scoică dezbrăcată
Înfiptă-n carnea plajei, cu un surâs te-aşteaptă...
O clip, viaţa-mi pare un zeu trudind tăcut
La temelia morţii... De-aceea mă ascund.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cuvântul – glossă

Şi mai întâi a fost cuvântul...
Atât de aspru judecat!
Ploua pe cer cu jar de stele...
Şi litera s-a întrupat
În versuri, cânturi şi poeme,
Miraje-n suflet de natură
Şi mai întâi a fost cuvântul
A universului măsură.

Şi mai întâi a fost cuvântul...
Ardea sub sabia-i pământul.
Eu - scut şi liturghie sfântă,
Un vis şi-o aripă plăpândă,
O frunză-n ram, un roi de stele,
Un amalgam de flori... Şi... semne
Atâtea câte pot să-ncapă.
Un plâns de unduiri de arcă.

Atât de aspru judecat...
De linişte şi farmec beat,
Miraj al serilor târzii
Sub voal de puf de păpădii
Adorm... Din firele de lună
Ţes o poveste... Şi se-adună
Atâta pace în cuvânt,
În noi, în vis, pe cerul sfânt.

Plouă pe cer cu jar de stele,
În taină, în jardiniere...
Plouă-n priviri, căci el, cuvântul,
Doar el va rupe legământul
Sălbăticunii şi-al uitării,
Al morţii,-al analfabetizării.
În el e roua, pacea, taina
De-a spune pur şi simplu mama.

Şi litera s-a întrupat
În fraze... Oh, ce minunat!
Ce licăr, cânt şi sărbătoare,
Ce lacrimi de mărgăritare!
Ce sfânt sobor! Ce rugăciune!
Un tainic început de lume...
Toate-n cuvinte-s întrupate,
Călcând peste dureri şi moarte.

În versuri, cânturi şii poeme,
Un veşnic dans de ploi de stele...
În vaduri vezi trecute umbre,
De lacrimi ochiul ţi se umple,
Durerea lor în noi se-apleacă,
Sortiţi suntem pieirii parcă...
Eu sunt quasar lucind în zare,
Dar tu, străine, ce eşti oare?!

Miraje-n suflet de natură...
Un vânt pe buzele de zgură,
Sărut de sângeri peste sâni,
Furtună-n suflet... Şi-n plămâni
Ecosisteme prăfuite
Târziu, de-aducerile-aminte.
Sinteza unui "azi" şi-un "ieri"
La malul fiecărei seri.

Şi mai întâi a fost cuvântul,
Plămada lutului lumesc,
Trudind prin alpha şi omega
Cu-acelaşi braţ dumnezeiesc.
Din trupuri ne-a croit biserici...
Şi închinându-se la noi -
Idoli de pământeană carne,
Suntem din ce în ce mai goi.

A universului măsură,
A timpului eternitate...
Sunt ca un strop de cianură
Stropind a morţii mele noapte.
S-au stins luminile iubirii!
Uitare şi singurătate,
Străin, pe calea fericirii
Sunt eu... şi cât sunt de departe!

A universului măsură...
Şi mai întâi a fost cuvântul
Miraje-n suflet de natură,
În versuri, cântec şi poeme.
Şi litera s-a întrupat...
Plouă pe cer cu jar de stele.
Atât de aspru judecat...
Şi mai întâi a fost cuvântul.
............................................
Din cer a încolţit pământul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul iernii

Iar ne picură din stele
Ramuri de argint şi vise...
Albe, blânde giuvaere
Şi de braţe neatinse.

Trec conduri de lac pe ceruri
Şi ne luminează calea...
Pliu de stele pe creneluri
Şi peste copaci, ninsoarea...

În cojoace, peste dealuri,
Trece gerul asprei ierni
Şi se-apleacă valuri, valuri...
Satul meu bătrân, de ieri,

Scârţâie de dor fântâna,
Coşul e nescuturat,
Doar în casʼ ne-aşteaptă muma.
În zadar! S-a înnoptat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea e furioasă, îşi caută liniştea, spărgându-şi valurile de stânci, când omul e furios, devine o stâncă peste care se îngrămădesc valuri de lacrimi.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi!

Lasă-mi arşiţa timpului
Din clepsidra ce ascunde
Lacrima trecerii mele!
Cântecul inimii se-aude-n adânc
Ca izvorul ce-şi lasă
Un susur de dor...
Lasă-mi ploaia de petale
Şi urma sărutului,
Limpezimea înaltului!
Lasă-mi inima ta
Sprijinită în taina prăpastiei
Bolnave de tine!
Ca mustul împăcării voi curge
În învolburate treceri,
Spre moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie de mireasă

Mă-mbrac în rochie de mireasă
Şi trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...

Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porţi visului tău...
Gătită-ş în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.

Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...

Tu eşti cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munţii parcă-i sfarmă
Şi-o ştie numai Dumnezeu.

Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...

De fericire plâng şi cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea şi voi, măicuţă,
Oh, mama mea, măicuţa mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mi-i fragilă

Iubirea mea-i frumoasă, dar fragilă, deschisă ca un zâmbet de copil...
De multe ori îmi pare inutilă în jocul vieţii noastre, inutil.
Privind-o, ţi se pare că-i un munte. Dar un izvor îl poate sfărâma.
Mi-e barba albă, tâmplele cărunte. Din suflet, Doamne, n-o pot alunga!
Fiorii-i mă pătrund precum izvorul... Atât de reci, sub sărutări de stânci!
Şi către cer – un clopot, urcă dorul şi-i penetrează rănile adânci.
Doar un surâs din Soarele-apune, se-ntoarce-n adieri în gândul meu.
Iubirea mea-i atâta de fragilă! Am s-o hrănesc cu dragoste mereu...
Ţi-s buzele cu gust de cianură şi doar cu un sărut m-ai otrăvit.
Mi-ai dat un vis şi-o palmă de cultură şi în cuvinte mi-ai înmugurit.
Un gest având urmări adiacente, m-a transformat degrabă-n bisectoare
Şi sunt "X" rezultate concludente. Doar unul spune că iubirea doare.
E prea târziu, sau poate-i prea devreme... Iubirea nu se poate împărţi,
Căci e impară şi e prea fragilă. Şi ce uşor ne poate părăsi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chilia mea bătrână

Când deschisă ţi-e chilia
Şi cu soarele-n panere
Intru să-ţi alung tristeţea
Din poemele-ţi boeme,

Când din valuri mătăsoase
Mir trandafiriu se scurge,
Stai la braţul fiinţei mele!
Fă-mi tăcerea mult mai dulce!

Şi la ceas târziu, în noapte,
Am să trec - o umbră lină,
Ca un vânt pribeag de şoapte,
Peste suflet... prin grădină.

Bate clopotul speranţei,
Frunze cad şi doruri pier...
Vezi?! Sărutul cutezanţei
Mă învăluie-n mister.

Orb, aleile cutreieri...
Eu de mână te cuprind
Şi-ţi şoptesc poveşti cu zâne
Şi la pieptu-ţi mă întind.

Tu, o veşnică chemare,
Eu, un veşnic aşternut
Suntem stele căzătoare
În poeme de debut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De drag şi dor

Iubitul meu cu ochii de cicoare,
Am fost la locu-n care ne-am iubit
Şi firul ierbii iar mi-a spus că-l doare
Şi fără noi se simte ne-mplinit.

Îl pârjoleşte goana după stele
Şi visurile-n care alergam...
Îl îmboldesc cununi de floricele...
Doar eu mai stau pe-al vremurilor ram.

Mă doare iar sărutul de pe pleoape
Şi-a amorţit, străin, în gândul meu.
Nici nu mai vin, din ochii-ţi să se-adape
Speranţele. Mi-e somnul tot mai greu.

Am adormit şi eu la o răscruce
De sentimente. Ce s-o fi-ntâmplat?!
Şi drumul vieţii mele, unde duce?!
De dor şi drag, eu am îngenunchiat.

Mai bine împleteşte-mi din lumină
Un voal. Şi pune-l peste chipul meu!
Şi sapă-mi iar, te rog, la rădăcină!
Cu lacrima mă voi uda mereu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!