Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul, dintr-o apă rea, nu va bea niciodată.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Calul paşte iarbă,
Iarba paşte caii,
Iarba ne paşte şi pe noi,
Timpul ne paşte şi el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paşte uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înţelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeţi, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre fiinţe?
Uneori mai dau şi din cap a jale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi calul de paradă, râvneşti la calul de curse, şi te trezeşti în faţa porţii cu caii mascaţi...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pegas...

Spune-o legendă veche, de-un cal înaripat;
Spre ceruri se înalţă, de muze-ncălecat.
El este calul Pegas, ce zboară spre Olimp,
Cu blândele lui muze, călătorind în timp.
Pe aripi de legendă, te duce în Parnas,
În al muzelor munte, te poartă-n zbor Pegas.
Loveşte cu copita la Helikon, în munţi,
Unde dintr-o fântână se-adapă-avide frunţi.
Fântâna Hippocrene de unde beau poeţi,
Rimând catrene sute cu mult mai înţelepţi.
Dacă bei din fântână, lacom şi-ndestulat,
Rime îţi dăruieşte Pegas, pe săturat.
Deci beţi poeţi ai lumii, din apă, cu temei
Şi mintea adăpată va scapăra scântei!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului, dacă văzu că tată-său îi dete voie, se gândi mai întâi pe care din boierii mai bătrâni să ia de povăţuitor. Şi până una-alta, ea îşi aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinereţe şi de calul său. Se duse deci la grajd ca să-şi aleagă şi ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toţi caii din grajduri, şi de nici unul nu i se prindeau ochii, deşi erau armăsarii şi caii cei mai buni din toată împărăţia. În cele mai de pe urmă dete şi peste calul tatălui său din tinereţe, răpciugos, bubos şi zăcând pe coaste. Cum îl văzu, se uita la el cu milă şi parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul, cum îl văzu, îngheţă sângele într-însul. Se apucară la luptă în buzdugane, dară Ţugulea cum aduse buzduganul său şi lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele şi plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu şi lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă şi cu dânsul. Se bătură întâi în buzdugane, buzduganele se sfărâmară; se luptară cu suliţele, acestea se rupseră; se apucară apoi în săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară şi, înfrângând pe zmeu, îi tăie şi lui capul. Îi luă şi lui armele şi calul şi plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii şi puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe fraţi să meargă la vânat. Când văzură fraţii caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie nimic, zicând că nu ştie. Încălecară fraţii pe caii zmeilor şi porniră. Ţugulea însă încălecă pe calul zmeului celui mic, căci era mai vânjos.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Sunt ideea prin care se intră în cetate.
Nu e de ajuns să dai un regat pe un cal.
Pe un cal trebuie să dai totul,
pentru a nu rămâne în afara cetăţii
ca singurătatea
sau ca marele fiu al cenuşii.
Orice om are nevoie de-un cal.
Niciodată caii n-or să dispară din istorie.
E-o problemă de viaţă şi de moarte.
Dar pe un cal trebuie să dai tot o idee
din care să iasă oameni şi arme,
mai ales că un cal se poate face din orice
chiar şi din compot, chiar şi din fluturi,
cu o singură condiţie însă
ca să nu-l poată mânca niciodată
chibritele şi lupii.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul şi călăreţul

Calul şi-a uitat calul acasă
aşa că au plecat doar potcoavele
şaua
şi călăreţul.
Calul s-a întors să se ia
dar nu mai avea potcoave
şa
şi călăreţ.
Calul a plâns
potcoavele şi-au găsit noroc
şaua a căzut de pe şa
şi călăreţul şi-a continuat drumul...

Până la urmă calul a călărit
iar călăreţul a uitat de ce a venit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Beau, când beau eu nu mă-ncurc,
Îmi e greu până m-apuc!
Oricât beau, nu beau destul,
Dacă mor, să mor sătul!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul, creaţie divină...

Dumnezeu a creat calul,
Omul l-a domesticit,
Să îi poarte şeaua, carul,
Din zori până-n asfinţit...

A purtat în lupte omul,
Razboaie i-a câştigat,
O legendă îi e "domul"
Pegasului... înaripat...

Si in basmele române,
Caii jăratec mâncau,
Frângeau liftele păgâne,
Şi victorii aduceau...

De milenii, calul prieten
Omului i-a dat suflarea,
Iar acesta cu un pinten
L-a forţat să-şi dea sudoarea...

Calul cel de azi real
A rămas cam de muzeu,
E restrâns în areal
Şi supravieţueşte greu...

Unii oameni răi şi aprigi
Îl omoară cu lopata,
Alţii dur îl frecă-n chingi
Şi-l aleargă, de-l dă gata...

Iapa naşte, calul piere,
Omul astăzi vrea viteză...
Învesteşte-n Cai Putere
Şi numeşte non-geneză...

Calul-n lugul drum trăit,
Omului i-a fost ca rudă,
L-a iubit şi l-a servit,
Dar azi are viaţa crudă...

Omul i-a uitat splendoarea,
Frumuseţea, iscusinţa,
Hărnicia şi candoarea
Şi azi i-a semnat sentinţa...

Dumnezeu a creiat calul
Ca fiinţă, ieri divină,
Astăzi omu-i e rivalul
Şi-l vede... doar în maşină...

poezie de Constantin Enescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

izvorul Ropo –
beau apă din căuşul palmei
în borcan fiind flori

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul păcatului

Noaptea albastră mi-a pus în vis păcatul
Tras pe buzele căpşunilor de două buburuze
Identice cu mirosul poienii în care caii pasc
Din părul tău aşchii de foc cernut în spuze.

Noaptea albastră mi-a pus viaţa-n cupa
Vântului din care beau cu inima ecouri
Îngerii ce călăresc pe şeaua anotimpului
In vitrina împodobită cu false bibelouri.

Noaptea albastră pune aripi de încercare
Melancoliei din pista de aer cu braţele goale
Înfipte în spuza plămădită în poezia iubirii,
Peste caii mei buburuzele dau rotocoale.

Visele stivuiesc în cer jar de stele, în poiene
Fire din părul tău înnodat cu regina nopţii
Unde îşi întinde hamacul răbdarea păcatului
Mai albastru decât rătăcita viteză a morţii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare anevoinţă se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă şi se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul şi cutreierase pământul până nu apucase să i se urască băiatului; şi întorcându-se spuse băiatului că i-a găsit un loc unde să se bage argat. Îl şi învăţă ce să facă şi cum să dreagă ca să argăţească cu folos. Încălecă băiatul calul, când auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca vântul, precum şi venise. Ajungând la nişte zâne, făcu precum îl învăţase calul. Cele trei zâne, căci trei erau ele, se cam codeau să-l priimească; iară daca stărui, se rugă şi se făgădui că o să fie harnic şi credincios, ele îl priimiră. Aşezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă şi, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, îşi chema calul şi îi da ajutor.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Sunt melancolic, vreau – nu vreau,
Când văd ce greu trăiesc săracii
Şi beau şi beau şi beau şi beau,
De parcă mă apucă... dacii.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte detalii despre ţara mea

Acolo
unde iarba se ridică după pasul meu,
unde izvorul mă satură de lume devenind însetat de veşnicie;
unde gardul stânelor este doar un portativ,
pentru fluierul păstorului,
unde norii se grăbesc parcă spre tărâmul promis,
unde cântul lebedei e o psaltică odă către creator,
unde toată suflarea se închină şi-i ridică slavă Lui,
aici
psalmul este parte dintr-o poezie tămâiată,
pământul este brăzdat de paşii străbunilor mei,
pereţii mănăstirilor sînt din rugăciuni întărite
iar vânturile şuieră o litanie învechită.
Aici
Cerurile spun slava lui Dumnezeu
şi întinderea lor vesteşte
lucrarea mâinilor Lui!
Aici!
Chiar aici
este ţara mea!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mat cu calul

- Stai să vezi ce-ţi fac, dacă mut un cal,
Am să-ţi pun capac, în ultimul hal;
- Hai, că nu te cred, prea te-ai lăudat,
Mut, şi mă reped, şi calul ţi-am luat;
- Atunci, mut nebunul, îţi atac regina
Tu mi-l iei cu turnul, şi faci ca găina;
- Cine te-a minţit, faci tu, ca o raţă,
Unde te-ai gândit: şah mat - mai învăţă!
- Calul tău, nu l-am văzut, eşti mai bun ca mine,
Astăzi, am pierdut, şi să plâng îmi vine;
- Linişteşte-te, nu-i bai, este doar o joacă:
Uiţi, că am doi cai, care,-n "L", atacă.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frăţietate de ziua berii

La cârciumă, pe veresie,
Beau halbele de zici că-s zmeu.
Fiind un om de omenie,
Comand şi pentru calul meu...

epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii sorţii

Caii sorţii -cai nebuni,
Cai de zbor hoinar,
Mai opriţi-vă-n păşuni,
Că vom merge iar...

Caii sorţii, cai de fum,
Cai de zbor sprinţar,
Mai opriţi-vă din drum,
Doar o zi măcar...

Ape limpezi de izvor,
Să nu stingă focul,
Vis de dragoste şi dor,
Să ne-aprindă jocul...

Caii sorţii, cai nebuni,
Aripi norocoase,
Poate veţi fi fost mai buni,
Dar la alte oase...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc să beau whisky

Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc şi copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.

Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.

Urăsc şi oraşul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalţ, dar şi să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.

Urăsc orice carte şi orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare şi în veci nu piere.

Urăsc şi nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aş bea când tu eşti în apropiere.

poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi

Şi plângea şi atunci când toţi
pe braţe l-au purtat cântând
şi ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părţile

Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!