Avea 18 ani, era zveltă şi înaltă, cu ochii mari, bătăioşi, deşi veşnic gata de zâmbet. Când am zărit-o, am simţit parcă o comoţie electrică. M-am îndrăgostit de ea şi cu asta am spus totul. Mă cuprinse o ameţeală ce nu mă părăsi. Nu speram nimic... nu ştiam nimic... dar simţeam în inimă o suferinţă adâncă. Nopţile treceau chinuindu-mă. Ziua mă ascundeam prin livada bunicului, ca o pasăre rănită, mută şi suferindă. Când un bărbat adresa vreun cuvânt idolului meu, mă tortura gelozia – această palidă tovarăşă a celor mai neprihănite iubiri. Mai aud şi azi, înfiorat, zornăitul pintenilor unchiului meu, când dansa cu ea! Acasă şi prin vecini, toţi se amuzau pe socoteala bietului băieţaş de 12 ani, strivit sub povara unei iubiri peste puterile lui. Şi sunt aproape sigur că şi ea, care mi-a descoperit cea dintâi taina, râdea de mine.

Hector Berlioz în Memorii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De rădăcini

Când am plecat, nu m-am uitat în urmă,
Oricum, nu mai vedeam nimic,
Aveam ceaţă în ochi, să mă ridic
Speram prea mult, orbit după căldură...

Lăsam iubiri, regrete îngropate,
Prieteni, vecini, fraţi, câţiva duşmani,
Atunci, eu nu ştiam că peste ani
Îi voi iubi, de-acolo, de departe.

Plecam, un El Dorado căutând
Către comoara ce-o doream demult,
Dar n-am putut al inimii tumult
Să mi-l opresc, de al meu drag pământ.

Iar noaptea, când adorm, un rai visez,
Cu munţi şi dealuri, râuri, câmpuri, mare,
Când mă trezesc, febril privesc în zare
Spre ce-am lăsat în urmă, şi-al meu crez

Se revelează brusc, din nonculoare:
Acolo-i curcubeul meu, lângă izvoare...!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sclavul unei singure femei

Sunt sclavul unei singure femei,
Eu, când iubesc, iubesc şi nu mă joc,
De dragul ei, m-aş arunca în foc,
Dac-aş avea un cât de mic temei.

Nici nu există-n inimă vreun loc
De alta, este doar domeniul ei,
E-n gândul meu şi ziua, pe alei
Şi noaptea în culcuşul meu din bloc.

Nu mi-a trecut prin minte s-o înşel,
În douăzeci de ani de când, nebun
Îndrăgostit, i-am cumpărat inel

Şi-s pregătit de-amorul meu să-i spun;
Dar stau cu verigheta-n portofel,
Că încă n-am curajul să i-o pun...

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări stinse

tot ce ţine de moarte există
în mine şi în lucruri
doar numele
poate face diferenţa
întâmplările sunt aproape aceleaşi
şi nimic nu mă leagă de ziua
care sfârşeşte în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar şi mersul pe jos
copiii habar nu au să joace şotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătuşa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
şi îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simţeam
în ceafă un fel de fierbinţeală
îmi distribuiam privirea în stânga şi
în dreapta şi mă gândeam cum să ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei şi
mă gândesc la toţi oamenii care mor
sufăr
am prea multe morţi în mine

şi totuşi

mătuşa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
aşa s-a întâmplat şi cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
şi vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl ştiam doar noi
simţeam nevoia să mă bucur să strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme şi aştept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Boheme (traducere)

Vă vorbesc despre-un timp
Ce voi nu l-aţi trăit
De-acum două decenii
Când în Montmartre trist
Îndepărtat ca-n vis înflorea liliacul,
Pe la ferestre-nalte,
Iar noi trăiam boem
Flămânzi, săraci, dar demni
Aveam un cuib sublim
Şi o iubeam pe Ea
O imortalizam pe pânză cu-n penel.

La boheme, la boheme,
Eram tineri, naivi, curaţi
La boheme, la boheme,
Artişti săraci şi exaltaţi.

Prin cafenele calde
Ne-ascundeam uneori
Recitând versuri albe
Toţi ne credeam genii
Nedetectaţi de vii
Şi sufeream de foame
Dar eram demni şi dârzi
Chiar de eram flămânzi
Ne trăiam veacul trist:
O viaţă monotonă
Plină de avânt, de vise
O viaţă de artist.

La boheme, la boheme,
Copilăroşi şi zurbagii
La boheme, la boheme
Toţi ne credeam nişte genii

Iarna trecea uşor,
Parcă trecură-n zbor
Toţi anii ce urmară
Linii tandre prin timp
Peste corpuri şi vid
Peste ieri, peste mâine
Tot ce-atunci se picta
De foame nu ţinea
Dar era un indemn
Al unui tel suprem
Ce nu era flămând
Al timpului cel viu.

La boheme, la boheme,
Ce mulţi ani au trecut de-atunci:
La boheme, la boheme
Ce dureros încă-i mai simţi.

Răvăşit de-amintiri
De vechile iubiri
M-am reîntors acasă,
Dar nu am mai găsit
Ceva din ce-am trăit
Din vremurile-acelea:
Zidul era surpat
Scara era căzută
Şi strada era mută:
Strada avea alt nume,
Totul era schimbat
Şi liliacul mov,
Şi-acela era mort.

La boheme, la boheme
Acei ani nebuni ce mă cheamă
La boheme la boheme,
Ce pentru voi nimic nu-nseamnă...

cântec interpretat de Charles Aznavour, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea

am să-mi las sinuciderea goală
albă ca un cearşaf
peste ochii tăi întorşi acasă
să te apere de vinovăţiile
ce-ţi caută nebune pocăinţa
sinuciderea mea e o tipă bi
am cunoscut-o la grădi
când tovarăşa mergea cu mine
la toaleta de la marginea copilăriei
ultima oară numai eu m-am întors
pe tovarăşa a urcat-o sinuciderea
la cel bun mi-a spus mama
şi nu m-a mai lăsat să învăţ să număr
de atunci domnişoara sinucidere
a urcat la cel bun multe femei şi bărbaţi
pe care le-a şi i-a iubit
în locuri neaşteptate
când am mai crescut s-a mutat la mine
mă ţinea de inimă şi făcea striptiease
dar nopţile mă lăsa singur
să admir perseidele
după ce m-am îndrăgostit de tine
n-am mai ştiut despre ea nimic
aproape o uitasem iubito
fără sa ştiu că şi ea
s-a îndrăgostit de tine
şi te-a urcat tot la cel bun...

am să-mi las sinuciderea goală
în ochii tăi
să te apere de vinovăţii imaginare
poate se va îndrăgosti şi de mine
dacă o rog...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului... Împlineam aproape patru ani şi încă nu pronunţasem nici un cuvânt. Nici barem cuvintele de temelie ale vieţii: "Mamă" şi "Tată".

citat clasic din Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul pe gheaţa subţire

De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit? îi strigam
Îngerului care dansa pe gheaţa subţire,
Dar el nu auzea, era beat de lumină,
Era beat de muzică, era beat de iubire.

Eu al cui sunt, pe mine cine mă apără?
Cine va sta în preajma mea ca un scut?
Întrebam mereu, dar el nu spunea nimic
Şi din când în când se făcea nevăzut.

Valsa nebun cu femeia aceea albastră,
O pământeancă neînchipuit de frumoasă,
Ningea sălbatic peste gheaţa subţire,
Voiam să plec, dar nu mai ştiam drumul spre casă.

Când dintr-odată îngerul m-a privit,
A întrerupt dansul şi a venit aproape de mine,
M-a mângâiat pe faţă şi doar atât mi-a spus:
Ţine tu aripile şi ai grijă de tine.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna mai

visează toţi iubiri nebune
de parcă n-ar fi pe pământ
decât Adam şi Eva goală
şi veşnic tainic jurământ

visează toţi iubiri nebune
în nopţile de mai fierbinţi
nici luna nu mai e întreagă
şi parcă şi-a ieşit din minţi

visează toţi iubiri nebune
pe pat de flori de iasomie
petale fragede şi albe
îmbracă pielea arămie

şi aşa învăluiţi de toate
în luna mai se cern iubiri
care durează doar o noapte
şi-aduc parfum în amintiri!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre rănită...

nu mai aveam poftă
de nimic
mă săturasem
până şi de mine
deşi un gol permanent
nu-mi da pace
mă răscolea dureros
în stomac
căutam cu disperare
singurătatea
unde mă prindea dimineaţa
cu ochii deschişi
urechile îmi ţiuiau
a pustiu şi a jale
după o aromă de floare
degeaba am fost la medic
nu era leac pentru boala mea
dar într-o zi
vrăjitoarea bătrână mi-a spus
că am nevoie urgentă urgentă
de un descântec
o pasăre rănită
ce-ţi striga numele
se cuibărise în inima mea

era iubirea

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deşi aş fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieşi câştigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul şi am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări şi căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
şi acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot aşteptând ziua sublimă
nu ştiam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Aşa că, îmi adun puterile rămase
şi le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmaşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa că indiferenţa mea ţi-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferenţă reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afişai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârşit, toată persoana ta în prezenţa mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puţin stăpân pe tine însuţi, încât chiar şi persoana cea mai proastă ştia că eşti îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezminţire şi să ascund faţă de ochii scrutători reciprocitatea unei iubiri atât de mari?

Veronica Micle în scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am înţeles cât de mult ne iubeşte Tatăl, alegând, prin Fiul, să ne locuiască pe toţi, căci doar El Este în timp ce noi abia existăm, m-am hotărât să redevin copil (" Lăsaţi copiii să vină la Mine") şi să-mi reamintesc bucuria şi entuziasmul în faţa vieţii ca atunci când aveam 7 ani... Nu ştiam nimic, credeam totul şi eram atât de fericit!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juno: Ascultă, Brenda, te porţi de parcă tu eşti cea care trebuie să treacă prin asta. De parcă tu ai fi cea care se va îngrăşa şi va da naştere unui copil pe care îl va da altcuiva. Şi ce mai contează dacă Mark este casătorit? Pot avea prieteni căsătoriţi.
Bren: Nu se face aşa, copilule. Tu nu ştii nimic despre dinamica unei căsătorii.
Juno: Tu nu ştii nimic despre mine!
Bren: Ştiu suficient de multe.
Juno: Nu avem nici măcar un câine!
Bren: Da, nu avem câine pentru că tu eşti alergică la saliva lor. Am făcut multe sacrificii pentru tine, Juno, şi peste câţiva ani, când te vei muta, o să îmi iau un Labrador argintiu.
Juno: Ce ţeluri înalte ai!
Bren: Plimbă ursul!

replici din filmul artistic Juno
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!