Primăvara nu ar fi primăvară fără cântecul păsărilor.
citat din Francis M. Chapman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Primăvara, sărbătoarea infinitului
Jubilând pomul înfloare,
Infinitu-n sărbătoare,
Cântecul păsărilor
Și râsul fecioarelor,
Bucuria mieilor,
Gândul fariseilor,
Sacrificiu și blestem
Primăvară, dulce semn!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara acestei toamne
Ce chin dulce
și această primăvară
Înflorește contra florilor
Zburdă contra mieilor
Zboară contra păsărilor călătoare
Cântă contra cucului
Luminează contra soarelui
Iubește contra îndrăgostiților
Ce primăvară contra primăverii
Asta da toamnă
nu-i așa
frunzelor
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dragobetele păsărilor
Atunci când Primăvara vine
Și păsările se-mpereche,
Atinse par că sunt de streche-
Printre vâlcele și coline!
Izvoarele curg cristaline,
Încânt melodic în ureche,
Atunci când Primăvara vine-
Și păsările se-mpereche!
Coboară Soarele-n rovine
Ca un flăcău fără pereche,
Să stea iubirilor de veghe
Și raze să le dea senine-
Atunci când Primăvara vine!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (24 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgie de primăvară
Primăvara pe ogoare,
Am văzut mai ieri tractoare.
Azi la plug, dar fără vlagă,
Văd trăgând câte-o mârțoagă.
epigramă de Virgil Petcu din Festivalul "Cât e Buzăul de mare" (mai 2010)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântecul păsărilor
Fereastra-i deschisă
dar cerul e gri
deși a sosit vara promisă
un gând stă la pândă și-ncearcă a cerși
întoarcerea la vechea abscisă.
În dezolanta tăcere a străzii
cântecul păsărilor se scurge voios,
sufletul savurează delicioase ambrozii,
nici un picior de om n-atinge caldarâmul bolovănos.
Reci și-ntunecoase coridoare de spital
îmi revin în memoria scânteioară
din zilele de primăvară pierdute-n aval,
în urma pașilor de căprioară.
Cântul păsărilor s-a oprit...
Personaje în halate albe aleargă,
stare de rău, timpul poprit,
lacrimi obrazuri brăzdează,
paturi precum închisori, suflet băjenărit.
Degete sapă și inima-mi prind
în bolul cu gheață cu grijă o pun,
sunt viu încă și temeri mă cuprind
cu disperare m-agăț de cozi de păun.
Deodat' un cânt de păsări iar se-aude
presimt că de primejdie sunt ferit...
Pare perfect și pacea mă cuprinde
pot înțelege însă că totu-i diferit.
În stradă cobor căci soarele acum strălucește,
toți cei ce binele îmi vor mă așteaptă
renașterea mea să sărbătorim eroicește...
Cu pioșenie îmi zic în șoaptă,
"cineva acolo sus mă iubește!"
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lujeri albi
Delicate siluete
Si frumoase si cochete
Primăvara o iubesc
Lujeri albi când infloresc.
Delicate siluete
Trec pe stradă și-s cochete
Le privesc și le zâmbesc
Primăvara o iubesc
Primăvară, primăvară
Pune-ți hainele afară
În petalele de flori
Și în cerul fără nori.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
1 aprilie - ziua păsărilor; Primăvară, primăvară...
Pe plaiul nostru strămoșesc,
Atâtea păsări ciripesc,
Dar și vecinul, tip chefliu,
A ciripit, de când îl știu!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos
E primăvară, iarăși primăvară!
Pe fiecare margini de făgaș
Își scot strămoșii degetele-afară,
De ghiocei, de crini, de toporași
Se simte iarăși mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar'
Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Și glasurile-și dau la ascuțit.
poezie celebră de Virgil Carianopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără primăvară
Nu cred că vine primăvara,
N-ar mai avea de ce veni,
Tăcerea este doar povara,
Ce ne pândește zi de zi.
Nu cred că am să-ți spun vreodată
De așteptări fără sfârșit,
S-a destrămat poema toată
Și n-ai să știi cât te-am iubit.
Neșansa are-un singur drum,
Mă cheamă câteodată seara,
Când străzile sunt nori de fum,
Nu cred că vine primăvara.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
silită, primăvara pe tonuri de crengi revine
și-n emfaza aglomerărilor de verde
caste legănări va petrece.
și nu mă pot abține a nu vedea
blajina cruzime a ierbii
ce-și poartă capul înfipt în broboadă de rouă
si tălpile târâș pe obrajii țărânei.
din când în când, primăvara ascunde soarele
sub dansuri de ploi
din care zidurile lucitor se adapă
și roiuri de sentimente trec în semnificația oarbă
de gălăgioși fiori.
e primăvară...
într-o preferință emoțională eu apar
cotrobăind brândușe și brebenei.
e vreme când o gnoză trece prin cosmetizatele grădini,
fumul își alege rodul
de sură lene pe spirale aventuri;
din unghiuri și curbe se aud
strigăte pe mai multe voci în triluri date
ale păsărilor cu pofte de împerechere
și învățând pașii pentru nupțialele dansuri.
suspendat de univers
obișnuiesc la fiecare oră exactă să strig
spre efervescența verdelui haotic organizat
că afară e primăvară iar.
deloc deranjabil,
îmi las ochii să-mi cânte și mie spre izvoare
și la urmă,
îmi curăț omoplații de mecanica crisalidelor
cu savoarea antitezelor în pluralități.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însoritul April
E primăvară, prieteni, e primăvară!
Toată câmpia zâmbește de-atâta verde;
Caisul din livadă, floarea-și cerne,
Rândunelele se-ngână prima oară.
Se resimte iară-și mireasma de afară
Și cântecul ciocârliei ce abia se vede;
E primăvară, prieteni, e primăvară,
Toată câmpia zâmbește de-atâta verde.
Și prin satul trezit, încă te-nfioară
Un piuit de pui și cântec de cocoși;
La porți stau pe scaune, babe și moși,
Miresme-n suflet, astăzi ne coboară;
E primăvară, prieteni, e primăvară!
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară
e senin pe cer afară...
izbucnesc în primăvară
muguri... flori și tot alaiul...
iarba verde-mbracă plaiul!
uit de tot... și uit de mine..
plec cu stupii de albine
în pădurea de salcâmi
s-adun primăvara-n mâini
primăvara nu se lasă
de mine a fi culeasă
e frumoasă... e senină
și mândră ca o regină!
primăvara mea cu flori
și alaiul de culori...
cu parfum de tinerețe..
lasă-mă să-ți dau binețe!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de primăvară
Îți simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri și-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu știu câta oară!
Soarele mă încălzește, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipește făcând geamul să tresară,
Și-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcușul de vioară!
Ieri a înflorit și prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulți, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mișcarea îi e mută și în vânt florile zboară...
Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spațiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ți este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce ești tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?
poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legea lui Chapman
Dacă nu poți să-ți termini treaba în primele 24 de ore, lucrează noaptea.
murphologie
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii recunoscător pentru noroc. Nu da atenție fulgerelor și ascultă cu încântare cântecul păsărilor. Mai ales, nu urî pe nimeni, niciodată.
citat din Eubie Blake
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața fără revoltă este asemeni anotimpurilor fără primăvară. Revolta fără adevăr este la fel ca și primăvara sosită într-un deșert sumbru, arid... Viața, revolta și adevărul - trei ființe într-una, neacceptând separarea ori schimbarea.
citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară târzie
Firea vremii se dezminte,
S-au schimbat etapele:
Primăvara asta minte
De
îngheață apele!
epigramă de Valerian Lică din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
8 Martie
O zi simbol în viața voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.
Din cer lumina se coboară
Și așterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.
Cer senin vă fie fața,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineața!"
Voi sunteți soare răsărit.
Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniți!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi să trăiți.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de lume
ce ar fi primăvara fără tine?
o-nșiruire de copaci săltând
golașe ramuri... și păduri virgine
nu s-ar mai auzi iar fremătând.
ce ar fi primăvara fără tine?
decapitarea colțului de iarbă.
mieii orfani de stână ar rămâne
în tăuri nori n-ar coborî să fiarbă.
ce ar fi primăvara fără tine?
înmănuncherea orelor în zi.
între bătăi de clopot clandestine
toți porumbeii albi ar asurzi.
în parul porții două balamale
ar rugini cum ruginesc cerceii.
cu scârțâitul lor atâta jale
ar strânge-n curtea casei ghioceii.
ce ar fi primăvara fără tine?
un anotimp îndurerat femeii...
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară, primăvară
Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în țară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,
Vino cu zile senine!
Cu fluturi și cu albine,
Cu verdeață pe câmpie
Și-n suflet cu bucurie.
Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topește,
Pământul se dezmorțește.
Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.
Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.
Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineață,
Totul s-a trezit la viață.
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!