Identificarea lui Aiôn-Dionysos apare la autorii creştini şi neoplatonici. W. K. C. Guthrie se întreabă dacă ea nu face parte "din sincretismul foarte particular şi alegoric al acelei epoci", dar ar trebui să ne reamintim că înaintea descoperirii unui papirus din secolul al III-lea, conţinând o listă a jucăriilor simbolice ale lui Dionysos (titirez, romb, arşice, oglindă), mitul orfic nu era la drept vorbind cunoscut decât prin mărturiile a trei autori creştini a căror activitate e de situat între începutul secolului al II-lea şi jumătatea celui de-al IV-lea, şi anume Clement din Alexandria, Arnobius şi Firmicus Maternus.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să recunoască, dacă are vederi suficient de largi, că Heraclit era la curent cu mitul lui Dionysos şi că interpretările autorilor creştini nu erau prea rele. Va mai trebui să recunoască şi că rombul din recuzita copilului Dionysos provine probabil de la iniţierile "primitive" şi că acel bull-roarer îl evoca pesemne pe Dionysos în timpul celebrării anumitor mistere.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să se întrebe dacă Aiôn-ul lui Heraclit, copilul care joacă dame, este Dionysos al orficilor. Această teză a fost susţinută de Vittorio Macchioro într-un studiu publicat în 1922, care continua seria deschisă de mai celebrul Zagreus din 1920. Dar e foarte dificil să-i convingi pe istorici că mitul orfic exista deja pe vremea lui Heraclit, căci prima atestare sigură a acestui mit nu se situează dincolo de secolul al III-lea. Cu toate acestea, R. R. Dodds a demonstrat peremptoriu că Platon nu putea să-l ignore, ceea ce face mai pluzibilă ipoteza lui Macchioro.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele antropolog Andrew Lang stabilise o strânsă relaţie între anumite jucării ale lui Dionysos şi obiectele numite bull-roarer (zbârnâitori) sau romburi, utilizate în iniţiere la popoarele "primitive"din Australia, America şi Africa. Printre jucăriile lui Dionysos figurează, într-adevăr, cele numite rhomboi şi kônoi.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele zeului Dionysos, care existau deja în epoca clasică, erau axate, după toate probabilităţile, pe alte isprăvi ale zeului. De altfel, acest Dionysos-copil nu există decât în context orfic, în contrast total cu Dionysos mainomenos, "care-ţi ia minţile", zeu al vinului, al escapadelor în munţi şi al omofagiei.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul Tarei nu e cel mai mare smarald din lume. În 1963, s-a furat din Muzeele Borgia, de la Roma, un disc de smarald cu caractere magice încrustate, datând din cel de-al II-lea sau al III-lea veac al erei creştine, a cărui valoare este inestimabilă. Discul încă n-a fost regăsit.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculenţa simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intenţiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăşi la care gândirea lor e silită să se oprească.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el îşi pierde raţiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morţii cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relaţie cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut între creştini, Isa ibn 'Ali al-Kashkari s-a expatriat de timpuriu în Emiratul din Melitene. Unii îl dau drept zindiq sau dualist, dar întotdeauna a fost bănuit de ceea ce după toate probabilităţile nu era. Căci, în acel teritoriu incert de la întretăierea mai multor state, Isa ibn 'Ali izbuti să-şi ascundă religia atât de bine, încât nimeni n-a ştiut cu adevărat dacă fusese creştin şi de ce fel, sau paulician, sau încă musulman şi de ce fel anume. Acest prodigiu unic a fost şi va fi lăudat în vecii vecilor; căci, cum obişnuia el însuşi să spună, "există oare gărzi în stare să-l oprească pe Allah la graniţă?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui când, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfârşi - şi nu din vina lui, de bună seamă - sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. În clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pământ, sângele - în apă, răsuflarea - în vânt, lumina din ochiul stâng - în Lună, lumina din ochiul drept - în Soare, mesajul cunoscut - în tărâmul murmurelor, Zeiţa Tara - în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă - în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobândesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că aveam treisprezece sau paisprezece ani, în orice caz nu mai mult de cincisprezece, când am început să simt că legăturile mele cu trecutul sunt de esenţă specială. Fire puternice, a căror explicaţie cu aromă lama sau druidă nu mă satisface nici azi, mă ancorează într-o anume epocă precisă, situată între pitorescul fin de siècle şi începutul celui de-al II-lea război mondial.

Rodica Ojog-Braşoveanu în Coşmar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme s-a crezut că nu comunica decât cu cei a căror situaţie părea cu adevărat deznădăjduită şi doar în cazul când era prevăzută vreo ameliorare. E drept că mesajele lui - cărora încă nu li s-a putut preciza natura, căci în mod cert nu era vorba de secvenţe de cuvinte şi de fraze - au întotdeauna o latură încurajatoare; dar nici gravitatea vreunei probleme şi nici rezolvarea ei favorabilă nu reprezintă criterii ca Tozgrec să se manifeste.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţiva agenţi care se suspectau reciproc de contacte cu Tozgrec s-au omorât între ei şi astfel s-a înţeles repede că nimic productiv nu putea să rezulte din această situaţie. De aceea a avut loc o reuniune a tuturor agenţilor şi după multe dezbateri o hotărâre a fost luată: dat fiind că preferinţele politice ale lui Tozgrec erau departe de-a fi explicite (desigur, Ivanov afirma contrariul, dar Smith îi cită trei cazuri recente în care Tozgrec dezvăluise câteva secrete penibile ale Bedeker-ului Imperial), activitatea lui era dăunătoare pentru toată lumea, în egală măsură. În consecinţă, era în interesul tuturor să scape de el. A fost pusă la punct o operaţiune colectivă al cărei obiectiv era exterminarea lui Tozgrec prin eforturile conjugate ale tuturor ţărilor lumii. Ea a primit numele sugestiv de Operaţiunea Pace şi a contribuit, într-adevăr, la formarea unor prietenii preţioase între agenţi, ceea ce le îngădui mai multora dintre ei să-şi mai schimbe stăpânii, iar câtorva altora să se căiască.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita şi mă simt uşurat), nu sunt sigur în privinţa împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aş face să-mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, că nimeni nu m-ar recunoaşte în noaptea asta), tot nu ştiu dacă am întâlnit-o în tinereţe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur că am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la 1840, Marx şi Engles puneau bazele rasismului marxist... Engels stabilea o listă a popoarelor "revoluţionare" şi "reacţionare" din lume. Între cele din urmă se aflau cazuri disperate - ca de exemplu bascii şi sârbii - pe care Engels le propunea spre rezolvare cu toată seriozitatea... prin exterminare completă!

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa ibn 'Ali al-Kashkari, zis Prinde-Muşte, nu este cunoscut decât prin poemele-i melancolice şi prin titlul unui comentariu pierdut la Cartea Timpurilor Intermediare de Al-Adami. Aparţinuse Ordinului Căutătorilor de Adevăr, fără să fi ocupat vreun loc proeminent în această organizaţie obscură între toate. Căci se spune că Adevărul însuşi îi face umili pe cei ce-l caută.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit şi mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică şi faza hermeneutică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiind consecinţele morale puritane pe care orficii le extrăgeau din mitul zeului-copil Dionysos, istoricul religiilor va fi cât se poate de încurcat de interpretarea filozofică pe care i-o dă Nietzche. În viziunea filozofului, jucăriile copilului nu sunt decât nişte momeli ce le slujesc Titanilor ca să-l amăgească şi apoi să-l mănânce. Nietzche, care n-avea nici un alt duşman mai cumplit decât creştinismul, nu voia nicidecum să conceapă posibilitatea ca morala puritană să se fi ascuns undeva în Grecia-i mult iubită.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!