Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Maică

Nu plânge, mamă, când lovit
Şi-nsângerat îmi este trupul,
Nu doare locul biciuit
Cum doare ura şi cuvântul.

Bătut, scuipat, batjocorit,
Eu port povara lor în spate
Şi-n crucea grea duc istovit
Noianul lumii de păcate.

Nu sunt de cuie azi rănit,
Cu dragoste le rabd pe toate,
Plâng doar păcatul săvârşit
De ei, ducându-mă la moarte.

Nu plânge, mamă, ştiu că-n gând
Te-ai răstignit şi tu cu mine
Te simt în toate îndurând
Chiar dacă jale curge-n tine.

Eu i-am iertat căci am venit
Cu dragoste întru zidire
Precum a fost proorocit
Să fiu jertfit spre mântuire.

poezie de Angelina Nădejde (6 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tata

(poezie închinată tatălui meu
Costache Tiron)

Nu plânge, tată, lacrima-ţi mă doare,
Mai bine-n veselie îţi scaldă al tău dor,
Aşa şi pentru mine va fi mult mai uşor
Şi zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge, tată, sufletul mi-ai rupt,
Tristeţea ta prin mine o să treacă
Şi lacrima-ţi o simt cum mă încearcă
Şi din durere zilnic mă înfrupt.

Nu plânge tată, doar mângâie-mă-n gând,
Durerea despărţirii striveşte-o între gene,
Norocul mi-l trezeşte şi nu urzi blesteme
Pentru înstrăinarea care m-a scos din rând.

Nu plânge tată, că şi aşa mi-e greu
Printre străini, cu doruri ce am strâns
Şi nimeni n-o să ştie cât sufletul mi-a plâns
Neînţeles de nimeni, nici chiar de Dumnezeu.

....................................................

Între ce am şi Domnul ce ne are,
Eşti duhul ce-mi aduce alinare.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Golgota

Golgota
coloane de ochi
se desprind din priviri
şi aleargă
aleargă pe drum
anevoios urcând
urcând
tot mai sus
mai sus
şi mai sus

în frunte
e crucea
ostaşii
şi Cel osândit
cu grijă
crucea să-şi poarte
cu încă
alţi doi
osândiţi
crucea
să-şi poarte
căci crucea
e uşa
dinspre moarte
salvarea
nu a osânditului
ci-a
omenirii întrgi

Golgota
pe culmi de surâs amar
alunec
ca floarea în vânt

un pas pe Calvar
şi-un ochi
spre cerul cel sfânt
spre Cel ce iubeşte
omul
omul
fiinţa umană

soarele
priveşte cu durere
de sus
peisajul nefiresc
căci iată
Creatorul
Creatorul soarelui
şi al
pământului
e
zdrobit
bătut şi plesnit
cu crucea-n spate
însângerat
urcă în durere
slăbit
de putere
abia mai păşeşte
purtându-şi crucea
prin
labirintul durerii

lovit
de strigăte vulgare
plesnit
şi osândit
El urcă pe cărare

nedespărţit de cruce
dar faţa Lui străluce
inundat
de-o lumină nefireasă

pe culmi
de surâs amar
alunec
ca floarea în vânt
un pas pe Calvar
şi altul
spre cerul cel sfânt

coloane de priviri
din dreapta
din stânga
din faţă
din spate
înfloreşte tabloul
Calvarului

ochi pierduţi
în lacrimi
ades se-ncrucişează
cu ochii osândiţi

Isus
ducându-şi crucea
slăbit
şi urgisit
se-mpiedică şi cade
dar Simon din Cirena
îi duce crucea

Golgota

Isus
e aşezat pe cruce
şi pac
ciocanul se aude
iar sângele-i ţăşneşte
din mână
căci cuiul îi pătrunde
adânc în carne
durerea
durerea îl prăvale
şi Fiinţa îi străpunge
dincolo
de dincolo

iartă-I Tată
iartă-I Tată
căci ei nu ştiu ce fac
dar iarăşi o bătaie
şi-un fulger de durere
îi inundă Fiinţa
căci şi cealaltă mână
cusută e pe cruce
în picuri mari de sânge
şi şocuri de durere
groaznice şi amare

Isus
e răstignit
pe Golgota
pe cruce
neprihănit
şi fără nicio pată
însuşi Pilat a spus

eu nu găsesec nicio vină în El
şi nici preoţii
nu i-au găsit niciuna
doar acuzaţii
fără niciun fundament

condamnat
şi osândit
de justiţia umană
şi cât de real şi concret e lucrul acesta

pentru că
a vindecat bolnavii
şi orbilor le-a dat vedere
pe ologi
i-a făcut să umble
celor cu mâini uscate
le-a dat mâini
să le folosească
după dorinţă
iar săracilor
le-a propovăduit Evanghelia
în care a confirmat
că El
e Fiul Lui Dumnezeu
e Cuvântul
e Fiul Omului
e Uşa oilor şi
Păstorul cel Bun
e Calea Adevărul
şi Viaţa
Pâinea Vieţii
Lumina lumii

omenirea
dacă ar învăţa Evanghelia Sa
şi-ar pune-o în aplicare
n-ar mai fi ucideri
n-ar mai fi războaie
n-ar mai fi hoţi
n-ar mai fi minciună
şi nicio nelegiuire
ci Adevărul
ar înflori planeta
cu-o altă viaţă

Isus
a murit răstignit
pentru că
a iubit
omul
fiinţa mea
fiinţa ta
şi-ntreagă omenirea

credinţa-n El
dă viaţă
pentru veşnicie
căci viaţa
doar în Numele Lui se primeşte

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Şi-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Şi viaţa veşnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea să-I mulţumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aş putea să-L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet şi la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de laşitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îţi fierbe sângele prin vine.

Să nu uiţi însă niciodată
Că ai un Tată scump în cer
Şi-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îţi ofer."

Nu meritam să fim iubiţi
Ducând o viaţă de păcate,
De-aceea suntem fericiţi
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros şi greu.

Smerit, vin astăzi – ca şi El –
Să-I mulţumesc o veşnicie
Căci însăşi jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"

Tu ai murit definitiv odată
Şi ai lăsat în urmă rugi şi plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morţii te-ai ascuns.

Ţi-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să străluceşti,
Căci ne veghezi şi ne rămâi aproape
Din orice colţ de lume ne priveşti.

Strivit de-acum între coloşi de ere,
Ca un opaiţ, cu trupul sfărâmat,
Eşti stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!

E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Şi te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.

Frate de sânge cu strămoşii, astăzi,
Azi în cenuşa lor te-ai îngropat...
Ai devenit şi tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...

Ţi-ai luat adio de la noi, ştiu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.

De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărţit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalţi o flamură spre stele.

Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Eşti şi vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă!

O catedrală s-a-nălţat spre cer...
A prin în mine rădăcini, sub cruce,
Oh, Tată Sfânt, Lumină şi Îndemn,
Spre calea fără de păcat mă duce!

Sunt oaia rătăcită azi, pe drum...
Să pasc lumini în calea ta, m-aşteaptă!
În lumea mea am rătăcit destul...
Vin către Tine, Tată Sfânt, mă iartă!

Mă-mpiedic iar în iedera durerii...
Deşertăciuni cu chip de catifea,
M-ademenesc cu muzici ireale.
Tată Ceresc, te rog, nu mă lăsa!

Mă-mpiedic iar în iederă şi teamă,
Şerpi vii mă prind în lumea necredinţei
Cu muguri fini şi netezi de aramă
Care promit reînvierea fiinţei.

Alungă Tu-ntunericul din mine
Şi lasă-mă-n păşunea Ta să stau,
Căci Tu eşti calea către fericire
Iar eu alături, zi de zi, te vreau.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Păcatul plătit este pe jumătate iertat.
Ca o lampă de petrol ardem – flacără vie...
Ardem până ce devenim un atom
Petrecându-şi secundele spre ultima frontieră.
O funie de păcate ne leagă de moarte...
A. D. N.-ul durerii!
Martiri ai cuvintelor,
Altare de lacrimi,
Ascunsele patimi...
Şi toate din păcat revărsate,
Din tăcere, în moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Doamne!

Mulţumesc, Doamne!
Pentru slutirea care mi-ai dat-o
Şi pentru crucea de pe umerii mei,
Acoperământul păcatului...
Golgota, ori drumul spre moarte
Mă desparte de greu şi de plâns?!
Cresc răni purulente peste trupul meu strâns...
Ochiul vede şi cere,
Este însetat de dorinţă...
Tu-i orbeşti nevederea
Deschizând porţi de lumină spre cer.
Trupul poartă în el,
Esenţă şi lut...
Chimia morţii ne vindecă.
Cerni esenţa înălţând-o spre Tine,
Iar lutul, prin patimă,
Îl transformi în lut.
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce sunt!
Tu faci sămânţa să crească...
Noi suntem ramurile Tale
Căzând în plecăciune spre Tine.
Osană şi veşnică recunoştiinţă!
Eternul îţi aparţine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Şi ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Şi pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Şi-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni şi însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu ştiu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, eşti cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai şters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârşit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ţi-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toţi i-ai ajutat!
Morţii cum i-ai înviat
Şi poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând şi Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plâns de dureri aşternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalţă,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viaţă.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenuşa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Şi furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credinţă.
Fie-ţi fiinţa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plăteşte cu boli şi ură...
Cerul nu cunoaşte zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalţă,
Toţi luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciţi de viaţă,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e aşternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Şi-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminţii prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Şi lumea toată-nsângerare
Prin viaţa însăşi a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinţi şi fraţi.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mişei şi cei bogaţi.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărţit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând şi bun şi iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Şi se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toţi s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliţă,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiţă...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinţi fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri aşternutul
Şi lumea-i jale şi urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gîndiţi-vă, prieteni

Gîndiţi-vă, prieteni,
ce har vă este dat,
ce veşnică-ndurare:
– iertarea de păcat.
Ce largă bunătate
v-arată Dumnezeu,
cînd prin Cristos vă iartă
întreg păcatul greu.
Gîndiţi-vă, prieteni,
ce mare preţ a dat
Cristos ca să v-aducă
iertarea de păcat.
Ce mare-i preţul jertfei
ce-a dat-o Dumnezeu,
ca vouă să vă ierte
întreg păcatul greu.

Gîndiţi-vă, prieteni,
că dacă nu-L primiţi,
viaţă şi iertare
în veci nu mai găsiţi.
Şi dacă nu vă-ntoarceţi
acum la Dumnezeu,
în veci pe voi rămîne
păcatul vostru greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre Tine

Calea spre Tine, Doamne, devine calvar.
Mă rog în tăcere,
În chilia sufletului devenită altar.
Durerea faptelor mele încă apasă.
Am sânge şi răni puse la masă.
Iubirea de semeni
Mă ridică o treaptă mai sus.
Îl strig pe Iisus!
Am lacrimi în mâna cu care mă-nchin.
La Tine, Iisuse, în lacrimi revin.
Mă iartă, mă iartă, Iisusule blând!
M-am născut păcătos pe pământ...
Altfel, cu trupul în cuie bătut,
Voi pleca.
M-aţi pierdut?!
Mă iartă Iisuse! Rămâi în inima mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire

Zidită-n liniştea credinţei,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar şi preţul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care paşii
Atât de aspru judecaţi,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriţi, nu încercaţi!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanţuri voi slăbi prin moarte
Şi gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credinţe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greşala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creştină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Şi mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaşte-n duh şi har!

Sunt candelă... Cu mir sfinţeşte
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ţi braţul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!