Heidegger continuă investigaţia lui Nietzsche şi găseşte că problema nu admite decât o singură rezolvare: copilul se joacă, pentru că se joacă!

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la Nietzsche în semnificaţia ontologică a imoralităţii: omul şi lumea n-au nevoie de o justificare morală.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interpretarea pe care Erwin Rohde, prieten cu Nietzsche, o dă orfismului, este foarte caracteristică; Pentru Rohde, nu e vorba decât de o aberaţie, străină de spiritul grec.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

27 martie - Ziua Mondială a Teatrului - Dilemă

Mi-am văzut în pat nevasta
Cu vecinul de la patru
Şi mi-am pus problema asta:
Se iubesc sau joacă teatru?

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nietzsche, la capătul gândirii sale, dincolo de care nu mai era decât nimic, ajunsese la metafora jocului, încercând să răspundă întrebării filozofice fundamentale: de ce există ceva mai degrabă decât nimic?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori oare demersul unui filozof, teribil de pretenţios în privinţa limbajului, nu este depăşit, în ce priveşte sensul, de un mit primitiv? Şi de câte ori încă, precum în cazul lui Nietzsche şi Heidegger, gândirea celor mai mari filozofi moderni nu descoperă oare, ajunsă în pragul neantului, că un mit de o incomparabilă profunzime vizitase deja, înaintea lor, aceste locuri pustii din apropierea barierei de netrecut?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău, măicuţă bună

Şi azi aud, măicuţă bună,
Cum de la joacă mă chemai.
Mă luai, mamă, de mână,
Cu dulci cuvinte m-alintai.

Cum puteam să nu răspund
Glasului ce mă chema?
Era un glas atât de blând,
Că eu nicicând nu-l voi uita.

Când în joacă mă răneam,
Tu îmi alinai durerea
Cu sărutul ce-l primeam.
Că era dulce ca mierea.

Glasul tău duios, de mamă,
Aş vrea şi astăzi să-l aud.
E drept că şi azi mă cheamă,
Dar numai sunt copilul crud.

Acuma am copilul meu
Şi-n amintirea ta,
De la joacă îl chem eu,
Ca să-l pot îmbrăţişa.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil care nu se joacă, nu este un copil, dar omul care nu se joacă, a pierdut pentru totdeauna copilul care trăia în interiorul său şi de care îi va fi groaznic de dor.

citat celebru din Pablo Neruda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah de plumb

Mame de pioni jelesc
Regi mută grotesc,
Nebunul erou joacă,
În pătrat de marmură...

Ture joacă la Stalingrad
Îngheţând pioni pentru mat!
Pătratele se ridică
În placă mortuară...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul are nu numai dreptul, ci şi datoria de a-şi pune problema sensului. Nu putem decât regreta că i se întâmplă adeseori să şovăie în faţa acestei sarcini, s-o escamonteze, să încerce s-o evite cu orice preţ, sub pretext că nu e vorba de un demers "ştiinţific".

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat
A vrut schimbare la Palat.

Teatrul continuă, se ştie,
Un singur om face regie,
Alţii din palme bat frenetic
Şi tehnocratic, şi anemic!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumplită e istoria, care devine atât de frecvent un teren de joacă pentru adolescentul Nero, teren de joacă pentru junele Napoleon, teren de joacă pentru mulţimile de copii fanatizaţi, ale căror pasiuni copiate şi roluri primitive se transformă brusc într-o realitate de o catastrofală realitate.

citat din Milan Kundera
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el îşi pierde raţiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morţii cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relaţie cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să se întrebe dacă Aiôn-ul lui Heraclit, copilul care joacă dame, este Dionysos al orficilor. Această teză a fost susţinută de Vittorio Macchioro într-un studiu publicat în 1922, care continua seria deschisă de mai celebrul Zagreus din 1920. Dar e foarte dificil să-i convingi pe istorici că mitul orfic exista deja pe vremea lui Heraclit, căci prima atestare sigură a acestui mit nu se situează dincolo de secolul al III-lea. Cu toate acestea, R. R. Dodds a demonstrat peremptoriu că Platon nu putea să-l ignore, ceea ce face mai pluzibilă ipoteza lui Macchioro.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi băieţei se joacă în camera lor cu maşinuţele, cele două fetiţe se joacă în camera lor cu păpuşile, iar tăticu se joacă în dormitor cu mămica...

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avancronică şi pronostic - Finala Cupei Mondiale de Fotbal 2018

Înfloresc tribunele,
Ceru-i ca oglinda,
Saltă pieptul unele,
Saltă şi Kolinda.

Pe Macron îl trec fiori,
I-arde esofagul,
Că ieri trei aviatori
Încurcară steagul.

Pe teren şi împrejur
Urlă toţi bărbaţii,
Joacă şi francezii dur,
Joacă şi croaţii.

Ce-o să fie vom vedea,
Dar vă spune moşul:
Dacă nu s-o COLINDA,
Va cânta COCOŞUL!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţialismul, acum, la distanţă de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Şi începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparţine unei tradiţii filozofice care trece prin partea cea mai proastă a teologiei creştine - memento mori, meditaţia asupra morţii -, nu ţine de partea ce mai fascinantă a teologiei creştine, care e multiplicarea lumilor, explorarea posibilităţilor necunoscute ale lui Dumnezeu, în care omul n-are nici un rol important. A crede că eşti umanist numai pentru că te frămânţi asupra morţii unui om mi se pare o greşeală capitală.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A juca jocul lumii, "ludus globi", iată poate cea mai potrivită expresie al proiectului filozofic al Renaşterii. A-l juca serios, iocari serio, într-un fel bine cumpănit şi chibzuit (studiosissime), nicidecum infantil, "non pueriliter". Oricum, în acest joc ce se joacă, care este jucat, trebuie să intrăm spre a participa la misterele ultime ale orficului Dionysos, zeul-copil ucis de Titani.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!