
Bătrânii sunt sărutaţi fără milă, chiar împotriva voinţei lor. Femeile se pupă între ele deşi se detestă, şi sărută orice mascul le apare în faţă, fără ca vârsta, categoria socială sau igiena să constituie un impediment. Doar masculii aflaţi la o vârstă reproducătoare, adică între 14 şi 60 de ani nu se sărută între ei, asta dacă nu e vorba de tată şi fiu, dar îşi cară cu plăcere palme pe spinare şi se îmbrăţişează.
Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Citate similare

Nu mă sărută nimeni când apun
Mă sărută înserarea
Cum sărută valul marea,
Cum sărută vântul ramul,
Cum sărută ploaia geamul.
Mă sărută despărţirea
Cum sărută cu privirea
Un copil pe gânduri dus,
Trist, al soarelui apus.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută copile
Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.
Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.
Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.
poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!



Porţi deschise
Să nu ascult chemările deşarte,
Ce aduc crivăţul de noapte.
Să merg cu timpul meu de braţ,
Să fiu bărbat între bărbaţi.
Spre împliniri, între noi vise,
Purtate doar de gând,
Tu, primăverii lasă porţile deschise,
Să intre timpul meu dorit – curând –
Coborâtor cu raze lungi aprinse
Îmbrăţişează pajiştele-ntinse
Străbunii mei cu frunţile-n ţărână
Sărută Dunărea străbună.
poezie de Constantin Iordache din Fereastra magică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am iubit-o mai mult decât orice pe lume. Mai mult decât orice... Nu ştiam că se poate iubi atât. În sfârşit, eu, în orice caz, credeam că nu sunt... programat să iubesc în felul ăsta. Declaraţiile, insomniile, ravagiile pasiunii, toate astea erau bune pentru alţii. De altfel, chiar şi numai auzul cuvântului pasiune mă făcea să râd. Pasiunea, pasiunea! O plasam undeva între hipnoză şi superstiţie... Era aproape un cuvânt de ruşine în gura mea. Şi pe urmă, povestea s-a întors împotriva mea când mă aşteptam mai puţtin. Eu... Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit aşa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinţei mele şi fără putinţă să mă apăr după aceea...
Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!



* * *
deşi zice profa de română că vârsta e doar un număr eu
sunt copil şi nici tocurile ei de 15
nu se pot înfige atât de adânc în carnea firii mele
cât
să mă convingă să revin cu picioarele între muritorii de rând
eu doar număr stelele pe care mi le cresc de mică în palme & pe faţă în loc de pistrui
poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fără ploaie
Zâmbitor cu nonşalanţă
Ii priveşti pe toţi in faţă
Si păşeşti cu siguranţă
Te privesc si mă intreb,
Ţi se pare drumul drept
Fără un impediment?
Te admir pentru curaj,
Ai lăsat după grilaj
Supărarea tatuaj....
Ochii tăi sclipesc in soare
Si sărută cu ardoare
Răsăritul fără ploaie!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Sachs (în timp ce ea şi Christian se plimbă prin Piaţa Vosgilor, după ce s-au îmbătat): Nu am înţeles niciodată de ce toată lumea se dă în vânt după Paris, dar acum... (Râde şi se învârte după un stâlp.) E atât de frumos. (Christian dansează puţin cu ea şi apoi o sărută.) Nu pot face asta. (O sărută din nou.) M-am despărţit de Nate abia acum câteva zile. (O sărută din nou.) Am băut prea mult şi nu pot gândi limpede. (O sărută din nou.) Nici nu te cunosc îndeajuns de bine şi sunt într-un oraş stăin. (O sărută din nou.) Am rămas fără motive.
Christian Thompson (zâmbind): Slavă Domnului! (O sărută încă o dată.)
replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!


Marea este ca un mascul îndrăgostit
nebună şi totuşi calmă
îşi iubeşte ţărmul ca şi cum s-ar termina
apoi îmbrăţişează până la plutire oamenii
şi chiar până la moarte uneori
îşi dansează toate partenerele
pe muzica cerului
ca şi cum le-ar urca pe mese
şi le sărută mai bine decât vântul
le poartă între agonie şi extaz
când pe un pisc de val
când pe cine ştie care constelaţie ultimativă
apoi le duce-n lună şi le urcă-n soare
le promite scoici absolute
şi delfini jucăuşi
chiar şi afrodita s-a născut aşa
din spumele sale
şi generoasa deschiderea a uscatului
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele libertăţii, homosexualii cer legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie. Pe când şi legiferarea căsătoriei între tată şi fiică, între mamă şi fiu, între frate şi soră, între doi fraţi, între două surori, între bunic şi nepoată, între bunică şi nepot, între ginere şi soacră, între noră şi socru, între un bărbat şi mai multe femei, între o femeie şi mai mulţi bărbaţi, între oameni şi animale (între un bărbat şi o oaie, o capră, o căţea sau o iapă, între o femeie şi un câine, între o femeie şi unul sau mai mulţi armăsari etc.)? Pe când şi o lege care să ne permită să umblăm complet goi pe stradă, la serviciu, în biserică? Pe când şi legiferarea violului şi a pedofiliei?
George Budoi în Homosexualitatea în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Absurditatea căsătoriei între homosexuali (14 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Şah la poezie
Între şah şi poezie
nu există duşmănie
doar o râcă amicală
fără box, fără poceală!
Iar poetul e-un şahist
când mai vesel, când mai trist
care duce muza-n pat
şi din vorbe-o face mat!
Unii spun şi alţii zic
că nici şahul nu-i nimic
e un drog de bună seamă
fără tată, fără mamă;
între şah şi poezie
nu e nicio duşmănie!
poezie de Anton Stanciu (2009)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem_fără_titlu
fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp şi spaţiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între vieţile şi morţile noastre
fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toţi îşi caută comoara
fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
şi fără vis
fără vis acest poem nu există
poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fragment de sonată fără nume
Îţi voi săruta mâinile
Cum sărută vântul trandafirul serii.
Îţi voi săruta gura
Cum sărută vâlvătaia focului lemnul.
Îţi voi săruta ochii
Cum sărută soarele geamul, în zori.
Îţi voi săruta fruntea
Cum îndoiala sărută gândul...
poezie celebră de Jose Maria Peman (1987)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi
Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.
Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.
Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.
Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.
poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În ce priveşte caracterul, mai pot să spun că suntem drăgăstoşi, ne pupăm tot timpul. Adulţii se salută cu un sărut sincer pe obrazul drept, copiii îi sărută pe cei mari la venire şi plecare.
Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sărut
Sărută cerul iarăşi dimineaţa.
Sărută ochii, rozele şi gheaţa
din viaţa plină de "te iubesc"
şoptit incet, căci, doar trăiesc...
Sărută marea un trecător necunoscut.
Sărută dorul şi-un oftat tăcut
din pieptul unei nopţi de vară
uitată-n briza rece şi amară.
Sărută soarele caldele umbre.
Sărută inimi de mătase şi mistere sumbre
din vinul vieţii ce se scurge-n agonie
şi-al tinereţii pierdute pe vecie.
poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sărut 🌸
Sărută cerul iarăşi dimineaţa.
Sărută ochii, rozele şi gheaţa
din viaţa plină de "te iubesc"
şoptit încet, căci, doar trăiesc...
Sărută marea un trecător necunoscut.
Sărută dorul şi-un oftat tăcut
din pieptul unei nopţi de vară
uitată-n briza rece şi amară.
Sărută soarele caldele umbre.
Sărută inimi de mătase şi mistere sumbre
din vinul vieţii ce se scurge-n agonie
şi-al tinereţii pierdute pe vecie.
poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, de exemplu, vi se cere să mergeţi pe un fir pus pe pământ, o faceţi fără nici o emoţie. Dar să presupunem că firul ar fi suspendat între doi stâlpi, la o înălţime de 4 metri, aţi mai face-o la fel de uşor? Dorinţei de a-l traversa se va opune imaginaţia, care vă va face să vă temeţi. Gândul dominant, adică teama de cădere, va învinge dorinţa de reuşită, adică forţa voinţei de a merge şi de a te susţine pe firul suspendat.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Rondelul covorului învechit
Între ele nu-i distanţă,
De la covoraş la preş...
Unul are o prestanţă,
Te ştergi pe altul, nu dai greş.
Ele creează ambianţă
În domesticul decor,
Dar nu apare distanţă
Între preşuri şi covor.
Dacă ar face alianţă
Între ele, ca nişte fraţi,
Până nu ajung o zdreanţă,
Ca să fie mângâiaţi...
Între ele nu-i distanţă.
rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi...
Ochii tăi sunt plini de 'Naltul
Cu parfum vesel de cânt.
Sărutaţi, nu-i vreau de altul,
Cât voi fi pe acest pământ!
Dulci, molateci, cu lumină
Ei m-alintă-n tril de stea,
Ce-ar mai vrea mama blajină
Să-i am lampă-n casa mea!
Cu gândirea rumenită,
În duios parfum de tei,
Să simt vraja lor smerită
Cum sărută anii mei.
Torcând vis de aur astrul
Pleoapa-şi lasă peste văi.
Eu, setos de tot albastrul,
Voi bea must din ochii tăi.
Şi când ziua-nchide vama
Să îi pui sub fruntea-mi lată
Cum punea năframa mama
Între sâni, când era fată!
Cununaţi cu Preaînaltul
Ochii tăi sunt numai cânt.
Sărutaţi, nu-i vreau de altul
Cât voi fi pe acest pământ!
poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (12 iulie 2014)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ori de unde ai porni ca să te ridici până la principiu, ajungi mereu la aceeaşi concluzie: adică pactul social stabileşte între cetăţeni o astfel de egalitate încât toţi se supun aceloraşi condiţii şi urmează a se bucura de aceleaşi drepturi. Astfel, prin natura pactului, orice act de suveranitate, adică orice act autentic al voinţei generale, obligă sau favorizează în mod egal pe toţi cetăţenii, în aşa fel încât suveranul cunoaşte numai noţiunea de corpuri, fără să deosebească pe niciunul din cei care o compun.
Jean-Jacques Rousseau în Contractul social (1762)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


