Răspuns domnului Bunget Marin

Şi privind la Udriştea-n balcoane,
Nea Băşică, mulţi duşmani mai are...
Dar tratează ferm, convingător,
Prezumtiv, un naşpa viitor.

Astfel, dânsul, stăpânit de frică
Şi de-un dor nebun de păsărică,
Renăscu din propria-i cenuşă
Gângurind un text lasciv din guşă.

O dădu în bărci cu portofelul,
Cu un fals inel îi luă faţada,
Şi înnobilat de faimă, chelul,
O dădu pe porumbiţă gata.

Dar veni momentul împăcării
Cu partidul dizlocat, afon...
Când, fiindcă se numea iahnie,
Trase-un "bum" şi nu zise pardon.

Ce mai?! Situaţia e gravă!
Şi nimic n-a mai avut efect,
Câtă vreme, pentru-un cimp din barbă,
Gloata l-a făcut analfabet.

S-a-ntrebat de "oul lui Năşilă"...
I-a făcut apoi un semn vulgar,
Căci madame sexoasa Udriştilă,
Nu-l mai căută la buzunar.

Şi-a rămas 'nealui cu ochii-n soare,
Gângurind precum un papagal,
Când pe alţii nici în cot nu-i doare
Dacă au un boţ de caşcaval...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Lasă, scumpule, nu te întrista din cauza tatălui tău; o să-i treacă...
Lucian: Dar, mamă, de ce se poartă astfel cu mine? N-a înţeles nimic? Nu şi-a dat seama că sunt nevinovat?! N-am făcut nimic rău.
Diana: L-a deranjat ideea că ai putea fi totuşi vinovat sau, pur şi simplu, faptul de a fi chemat în faţa Comisiei Disciplinare, din cauza ta.
Lucian: Dacă aş fi ştiut că se va purta astfel, aş fi rămas la Institut; am unde dormi acolo. Şi măcar dom' director e mult mai înţelegător; nu mă tratează deloc astfel.
Diana: Luci, dragul meu... Îmi pare rău că tatăl tău nu te înţelege acum, dar îşi va da seama că greşeşte şi atunci îşi va cere scuze faţă de tine.
Lucian: Şi-a cumpărat altă maşină?
Diana: Nu, nici gând. Cum crezi că ar mai fi avut chef de maşină nouă?
Lucian: Deci, nu şi-a mai luat alta... Mă duc sus, în camera mea.
Diana: Nu rămâi la masă, să mănânci?
Lucian: Nu, mamă, nu mi-e foame.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, furnica îşi luă inima în dinţi şi, uşoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo şi-ncoace; într-un colţ dădu peste câţiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuinţare nu le putu găsi! "Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?" judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai şi-acolo! De-abia se coborî însă, şi, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o ameţise. "Iată ce fel de buruieni ştiu culege oamenii!" îşi zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleştat pe gâtul unei puşti.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul şi găina (fabulă)

Oul cu pricina
Căpătându-şi graiul,
Acuza găina,
Ce mânca mălaiul:
Ei! tu, cotoroanţă bălaie,
Ce dormi toată ziua pe paie!
Eu te-am făcut din smoc de puf,
Pe-o vreme când mi-era năduf!
Şi-n fond să ştii că mi-e ruşine,
Că nu mă pot făli cu tine!
De fapt, cunoşti... o gospodină,
E comparată cu-o găină,
Atunci când este mai oloagă,
Sau are lipsă câte-o doagă!
Pe câtă vreme, eu acuşi
Sunt o ideie-a lui Brâncuşi!
El m-a creat... şi-ncă din mers,
Dar sunt geneză în univers!
-Tu, oule! o coajă şi-un albuş,
Nu-i spune tată lui Brâncuşi,
Căci pui sau puică niciodată,
Nu ştie cine-i este tată!
Eu-ţi sunt... ţi-o jur pe nouă sfinţi,
Din doi, doar unul din părinţi,
Al doilea-n fond nici nu se ştie,
Că mulţi cocoşi erau în vie!

Morală
Şi cucul crede în gutui,
Că e hrănit de mama lui,
Dar când învaţă bine zborul,
O strigă!... că-l cuprinde dorul!

fabulă de Constantin Păun din Sfere umoristice (1992)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarlatanul şi bolnavul (fabulă)

La un neguţător mare
Cărui vederea-i slăbise
Fără nici o invitare
Un doctor vestit venise.

Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,
Însă avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin ţări care niciodată
Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul pătimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptămână deplin
Întinde mâna... pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;
Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a doua ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdeauna, la orice vizită nouă
Luă câte unul-două
Din lucrurile mai scumpe câte în casă găsi.

Când se-mplini săptămna, pe bolnav îl dezlegă:
"Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?" îl întrebă.
"Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind
Şi din averile sale nimica nemaivăzând.

Cum văz? nu ştiu, frate, atât numai pot să zic
Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic."
Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez
Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, când se trezi, Lucian nu-şi dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi ştiut ce-l aştepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos aşezată. O privi neîncrezător, dar cele şase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmiţătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o stanţă în instanţă

Toată lumea fură, fură
Nouă nu ne-a mai rămas nimic
Într-un hal fără măsură
De la mare la cel mic

Cei mai mari îşi fac damblaua,
Cei mai mici aplaudă
Şi-aşa prinde haimanaua
Gustul pentru fraudă

Dacă furi un măr, te leagă
Un jandarm retrogradat
Altul fură-o ţară-ntreagă
Şi apoi e decorat

Unul cară în afară
Via-n geanta diplomat
Da-l aflară. Şi-l umflară
Şi-l lăsară: boss-umflat!

Fură paznicii comori
Meseria e o artă
Dacă ai fereastra spartă
Să nu-i crezi pe oratori!

Altul fură când e noapte
Soarele de la amiezi
N-a făcut din brânză, lapte
Da-i cu ochii pe cirezi

Fură taler de balanţă
Şi statui fără vedere
Magistraţii din instanţă
Care n-au nici o putere

Nu se sinchisesc de probe
Nici de cei ce vând vreun pont
Cât mai costă azi trei robe
Să le-aprobe-ntr-un decont?!

Nici de martori n-au habar
Că vând totul pe arginţi
Când simt banii-n buzunar,
Nu le pasă dacă minţi

Câtă clanţă şi prestanţă
Toată lumea în picioare:
Doamna doctor în instanţă
Domnul, doctor la răcoare!

Câte legi, fărădelegi
Căpeteniile-mpart
Dacă tu mereu te-alegi
Pentru ei, cu capul spart!

Bate nene darabana
Să nu dea deştepţii-n gropi
Că se udă caravana
Şi ne sar pe haine stropi

O să spuneţi c-avem lege
Că şi alţii au mai spus
Care lege stă dreblege
Moţăind cu ochii-n sus

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu mai ai nevoie

Când nu mai ai nevoie
de-ai tăi părinţi sărmani
să nu uiţi c-ai avut-o
de ei atâţia ani.
Când nu mai ai nevoie
de fraţii din trecut,
adu-ţi aminte câtă
odată ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de soţul tău slăbit,
adu-ţi aminte câtă
în viaţă te-a-nsoţit.

Când nu mai ai nevoie
de prietenul căzut,
să nu uiţi câtă vreme
nevoie ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de-un binefăcător
să nu uiţi niciodată
de câte-i eşti dator.

Când crezi că n-ai vreodată
nevoie de Hristos
atunci ai cel mai grabnic
şi cel mai dureros.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gângurind

Să pleci din când în când
Să-mi fie dor de tine
Să vii napoi râzând
Să ucizi viaţa în mine
Să fugi cu al meu gând
Prin toată lumea zâmbind
Să-mi stai în braţe gângurind
Să opreşti astrele sticlind
Cu irisul tău cu glas blând
Şi să mă topeşti sărutând
Fruntea şi talpa de heruvimă
Ce-mi cară şi adoră orice patimă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de ziua mea

De ziua mea, eu mi-aş dori în dar,
Doar un sărut... şi-un vin de Mulfatlar.
Şi aş mai vrea un praz cu rădăcină,
Luat de la vreo băbuţă din grădină.

Să-mi împliniţi un vis frumos, pe care
Îl am de fiecare sărbătoare...
Mă simt legată ca de-o amuletă –
Vreau mijloc de transport, o bicicletă.

Şi-apoi cum nu am bani în buzunar,
Vreau bonuri pentru-un mic dejun, lunar.
Prânzul să-l am asigurat măcar.
Apoi cred că mi-aş mai dori în dar,

Bani, flori, parfumuri, un bărbat, renume...
Dar toate astea, oare, cine-anume
Să mi le dea, căci sunt sub lacăt puse?!
Privesc în gol, cu un surâs pe buze.

Nu, nu mai vreau nimic. Vreau sănătate!
Forţă să-nfrâng necazurile toate,
Căci am de ani de zile diabet,
Dar că rezist, mă bat cu pumnu-n piept.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai tare doare, nu ce ţi-a făcut duşmanul, ci faptul că nu-l poţi ierta...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot şi-a pierdut el ziua de muncă, şi cu ce va prinde pe dânsul să ia niţel mălai. Toţi găsiră cu cale că aşa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se aşeză şi bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo şi cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă şi pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguţător chiabur că vine şi la dânsul.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din depărtare...

Din depărtare, veşti se-ngrămădesc...
E zvon că vine primăvara-ndată
Şi din "Regatul Artei" izvorăsc
Poveşti cu... "suntem", nu cu-"a fost odată".

Când colţul ierbii încă n-a răzbit,
Dar au ieşit pe luncă ghioceii,
Cu versuri dulci la tâmple v-am trezit,
Cu stihuri blânde, diplome şi premii.

Să nu daţi drumul câinilor! Vă jur,
C-am să mă-ntorc cu vântu-n cingătoare
Şi alte premii voi veni să-mpart,
Să fiu recunoscută-n lumea mare.

Şi am să zbor cu fluturii în vis,
Căci nu mai pot avea de-acum nici somn,
Fiindcă pe carte nici măcar n-am scris:
"Ofer cu drag!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Dom' director...
Lia: Ce-i cu dânsul?
Lucian: Dânsul trebuia să fie comandantul acelei misiuni, a navei dumnealui, "Vulturul".
Lia: Şi?!
Lucian: Şi... Asta mă pune serios pe gânduri. Prea multe coincidenţe deodată! Pe de o parte, "Vulturul" – proiectul dumnealui de diplomă, misiunea spre Proxima, a cărei comandant trebuia să fie... Pe de altă parte, "Pacifis" – proiectul meu de diplomă, aceeaşi misiune spre Proxima, eu – comandantul... Şi atunci?! Oare chiar n-a intervenit dânsul cu nimic pe lângă Comisie, să aranjeze astfel încât eu să fiu numit în funcţia de comandant, doar pentru că eram preferatul dânsului? Chiar a făcut asta?!
Lia: Luci, iar începi?! Nu te mai chinui! Credeam că ai depăşit faza asta. Sunt convinsă că n-a fost aşa. Îmi pare rău pentru ce ţi-am spus anul trecut. Mi-am cerut scuze, de mai multe ori chiar...
Lucian: Nu, Lia... Nici tu n-ai priceput nimic... Nu-i din cauza a ceea ce ai spus tu! Întotdeauna am avut această bănuială şi n-am reuşit încă să scap de ea; e prezentă în mintea mea. Pe naiba! Dacă dânsul chiar a făcut asta, n-am să-l iert niciodată!
Lia: Luci, calmează-te, te rog! Nu vorbi astfel! Nu era nimic rău în faptul că domnul director te considera favoritul dânsului. De-a lungul acestor ani, am avut ocazia să te cunosc destul de bine şi pot spune că-l înţeleg perfect! Şi n-ar fi nimic rău nici dacă dânsul ar fi încercat să intervină în vreun fel în favoarea ta. Dar nu cred că a făcut acest lucru, pentru că tu n-ai nevoie de favoruri din partea nimănui, nici măcar din partea dânsului...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcini de serviciu

Lucram de-o vreme la alimentară...
Şi vine într-o zi domnul vrăjală,
Rudă cu şeful, naşul vreau să spun
Şi-mi zice, Doamne, parc-aud şi-acum!
Îmi zice cu emfază, mai de sus:
Desfă-le iute! Şefu-aşa a spus!
Desfă-le şi le spală! Trebuiesc!
Păi treaba-i treabă... Cum să lenevesc?!
Primise finul... şi dădea comandă
Şi se-nvârtea ca bossu-n lumea toată.
Deci cum spuneam, mă apucai de treabă,
Aşa cum se cerea, normal, în grabă
Şi desfăceam şi aruncam de zor
Conservele aduse,-n coşul gol.
Spălam cu sârg, le curăţam, vezi bine,
Fiindcă de muncă, nu-mi era ruşine.
Şi nu ştiu cum, dar Mihaela-apare
Şi mă priveşte dânsa cu mirare:
Ce faci aici?! mă-ntreabă speriată.
Spăl, că aşa mi se dădu comandă.
Măi doamnă dragă, nu le mai spăla,
Că toate astea, cred, te vor costa.
Şi a avut, vă spun şi ea dreptate,
Că toate astea mi-au fost imputate
Şi-am luat cu cinci borcane mai puţin...
Dar lucrul ăsta numai noi îl ştim.
Zâmbesc pe sub mustăţi şi tac din gură.
Ce-aş mai mânca acum o murătură...
Dar nici friptură n-am să-i meargă gustul,
Mai mult, vă spun, nu s-a făcut nici mustul...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!