Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează. Opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă...

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pe calea unei nădejdi. Aşa şi reuşesc să ies din contingent. Altfel n-aş putea să trăiesc cu uşurinţă în atmosfera actuală. Pentru că formaţia mea este de umanist, de carte, de cultură, aşa cum o înţelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam nişte modele, pe care am încercat să le urmăm, scara de valori era cumva fixată. Trăiam într-o lume sigură, în măsura în care cultul valorilor stabile îţi poate da ţie sensul unei stabilităţi.

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua generaţie

Noi suntem gereraţia cu telefonul în mână,
Noi suntem dezamăgirea, regretul,
Generaţia rebelă,
Născută şi scufundată
În bucuria posibilităţilor nesfârşite.
Suntem generaţia copy-paste,
Generaţia "Mami, tati, vreau aia!"
Generaţia "Bătrânii comunişti ne limitează!"
Generaţia care nu face nimic pentru propriul ei viitor,
Generaţia pentru care o alta generaţie a luptat, s-a rupt în fâşii.
Generaţia care nu învaţă, nu ascultă, nu respectă.
Adevărul este acesta:
Suntem generaţia "Mami, tati, când veniţi acasă?"
Din Italia, Spania, Germania,
Generaţia "Mami, tati, vreau să fim o familie!"
Generaţia sinucigaşilor, a depresivilor
CARE NU ÎŞI PERMIT O VIAŢĂ NORMALĂ.
Generaţia agresată în familie,
Generaţia îndură bullying în şcoală
Generaţia "Buni, am luat 9,60 în teză!"
"Anca cât a luat?"
"9,70"
"Du-te şi învaţă!
Lasă telefonul! Toată ziua stai numai pe el.
Alţii pot mai mult ca tine!
Nu eşti bun la nimic!"
Generaţia căreia i se cere perfecţiunea estetică,
Generaţia care se scufundă în droguri, alcool, traumatizată.
Generaţia care nu vrea o ţară ca afară,
Generaţia ce îşi doreşte oameni ca afară.

Suntem noi, generaţia fără viitor,
Contaminată de otrava mâncării,
Generaţia fără un sistem de învăţământ adecvat,
Generaţia care încearcă să lupte pentru oamenii cu dizabilităţi,
Pentru săraci,
Pentru orfani,
Pentru mediul înconjurător,
Pentru comunitatea LGBTQ,
Pentru pace.
Generaţia care a acumulat mai multe cunoştinţe,
Generaţia smartphone,
Generaţia fără viitor,
Generaţia responsabilă de eşecul
Generaţiei sacrificate,
Care nu a fost în stare să lupte până la sfârşit,
Care nu a fost în stare să
Îi educe pe ţiganii de a căror prezenţă se plâng,
Dar şi pe ei însuşi.
Noi suntem generaţia care îndură umilinţă
În străinătate,
Din cauza voastră, a needucaţilor, a hoţilor, a criminalilor
Noi suntem generaţia care în curând va răbufni.
Suntem generaţia în mâna căreia
Bâta, cuţitul, pistolul nu tremură.
Suntem viitoarea generaţie de ucigaşi,
Căci sfârşitul vine în curând.
Noi suntem generaţia: mâncă înjurătura,
Cei care vor continua un război neîncheiat,
Cu cei puternici, pe care îi vom distruge
Şi îi vom arunca în carcere.
Mâncaţi de şobolani,
De mucigai,
Roşi de suferinţă, de dor de familie,
De sete de apă,
Aşa cum trăiesc, azi, sute de mii de copii
Între 4 pereţi,
Părăsiţi.
Asta e generaţia care va anihila,
Generaţia care va reînvia spiritul românesc, ce fierbe şi în venele voastre,
Deşi îl ignoraţi.

poezie de Roxana Yukki
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Freud încoace s-a produs o mutaţie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristeţea cea mai mare. Vedeţi, la noi, la români, exista o cuviinţă. Anumite cuvinte nu se pronunţau - nu erau nişte tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinţă", cuvântul acesta, a dispărut din dicţionar.

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume care ne mănâncă din atenţie din ce în ce mai mult şi ne incapacitează din rezultatele pe care le putem obţine, personal. Suntem din ce în ce mai confuzi pentru că avem teorii din ce în ce mai complexe şi răspunsuri din ce în ce mai complicate cu privire la cine suntem, ce facem, ce obţinem. În ultimii ani găsesc îngrijorător faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi găsim motive pentru care nu avem rezultate şi nu ducem viaţa pe care o dorim.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul şi sub ochiul divin al Fecioarei Maria şi al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne ştim în această credinţă, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheaţi de ochiul divin de când acest popor a luat naştere, fiind consideraţi ca aleşii lui, pentru că prin păstrarea tradiţiei muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăşi întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea şi convingerea mea.

Gheorghe Zamfir în interviu (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea faptului că atomii care compun viaţa pe pământ - atomii care alcătuiesc corpul uman, pot fi urmăriţi până la cazanele care au "copt" în miezul lor la temperaturi şi presiuni uriaşe elementele uşoare în elemente grele. Acele stele - cele cu o masă mare între ele - au devenit instabile în ultimii lor ani de viaţă - ele s-au prăbuşit şi au explodat - împrăştiindu-şi măruntaiele bogate în toată galaxia - măruntaie făcute din carbon, azot, oxigen, şi toate ingredientele fundamentale ale vieţii însăşi. Aceste ingrediente devin parte din nori de gaz care se condensează, se prăbuşesc, formează generaţiile următoare de sisteme solare - stele cu planete care orbitează în jurul lor, şi acele planete acum au ingredientele pentru viaţa înşăşi. Aşa că aunci când mă uit spre cer noaptea, şi ştiu că da, noi facem parte din acest univers, suntem în acest univers, dar poate mai important decât acestea două este faptul că universul este în noi. Când reflectez asupra acestui subiect, şi mă uit în sus - mulţi oameni se simt mici, pentru că ei sunt mici şi universul este mare. Dar eu mă simt mare pentru că atomii din mine au venit de la acele stele.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt bine singur, dar nu sunt un singuratic. Îi aleg pe cei de lângă mine nu de teama singurătăţii, ci pentru că îmi sunt necesari. Dar sunt puţini cei cu care rămân, pentru că aşa suntem noi făcuţi: să fim cu puţini...

citat din Agostino Degas
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o vreme când amorul va dispare, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie? Dar ce poate face starea de lucruri care va fi cândva, pentru cei de acum... pentru cei care şi-au încheiat ciclul revoluţiei pe planetă, sub această zodie de azi?

citat clasic din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem generaţia care asistăm la dezumanizarea umanităţii, mergând pe principiul bazei materiale şi financiare, dar să nu uităm, dragii mei, că generaţiile premergătoare nouă erau lipsite de aceste valori, dar erau mai fericite, cu un suflet mai pur şi mai curat. Totul depinde de ceea ce gândim...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN

Din lut făcuţi suntem şi-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?

S-a spus că noi de Cer suntem iertaţi,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toţi fraţi;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?

Azi sufletul îmi este sfâşiat,
Că azi un frate-i este morţii dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut şi pe Iisus Hristos!

Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i eşti prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al ţării şi-al lui Dumnezeu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţa umană este atât de evoluată acum încât am avansat în stadiul în care cei mai mulţi dintre noi suntem prea inteligenţi pentru a mai putea inventa noi dumnezei, dar încă suntem reticenţi pentru a renunţa la cei vechi.

citat din Ruth Hurmence Green
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte actorii nu erau celebrităţi. Cu sute de ani în urmă, teatrele erau aşezate lângă bordeluri. Actorii erau săraci. Regii şi reginele erau celebrităţile. Statele Unite au abolit monarhia şi acum avem toată experienţa asta cu show business-ul. Nu cred că e sănătos. Nu vreau să pară că-mi dau prea mare importanţă, dar toate aceste celebrităţi vin de la noi, de la Hollywood. Noi suntem cei care am creat totul. Şi cred că asta merge mână în mână cu o grămadă de alte lucruri negative care se întâmplă în lume. Promovează lăcomia, egoismul şi promovează această scară socială în care se presupune că eşti o persoană mai bună doar pentru că ai mai mulţi bani. Nu este deloc vorba de meseria însăşi. Nu mă înţelege greşit. Iubesc filmele. Dar acest mit al celebrităţii nu are nimic de-a face cu filmele.

citat din Joseph Gordon-Levitt
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe interioară

Acest loc este un vis
pe care doar visătorul îl crede real,
apoi, asemenea zorilor, vine moartea –
şi tu te trezeşti râzând
de ceea ce ai crezut c-a fost durerea ta.

Dar mai există ceva legat de-acest vis;
orice faptă crudă şi nesăbuită
comisă în iluzia acestei lumi,
nu va dispărea la trezirea din somn.

Ea rămâne
şi va trebui interpretată.

Toate zâmbetele răutăcioase,
toate pornile carnale imediate,
toate veşmintele rupte-ale lui Iosif,
se vor preface-n lupi feroce
pe care tu va trebui să-i înfrunţi.

Răzbunarea de azi,
lovitura iute întoarsă-n răspuns celuilalt,
sunt doar o joacă de copil
faţă de ceea ce urmează să se întâmple.

Ceea ce aici este-o simplă tăiere împrejur,
dincolo e castrare!

Iar aceste vremuri tulburi pe care le trăim
sunt precum:

Un om adoarme în oraşul
în care locuieşte de când s-a născut
şi visează că trăieşte în alt oraş;
în vis nu-şi aminteşte oraşul
în care doarme adâncit în pat,
el crede în realitatea celuilat oraş, a oraşului visat.
Lumea este un astfel de vis.

Pulberea multor oraşe năruite
se-aşterne peste noi ca aromeala unei uitări,
însă noi suntem mai vechi decât acele oraşe.

Noi am început
ca nişte minerale. Ne-am înălţat într-o viaţă de plante
şi-apoi de animale, şi-apoi de oameni,
şi-întotdeauna am uitat de stările noastre anterioare,
exceptând venirea primăverii timpurii când, încet-încet,
parcă ne-amintim ce înseamnă să fii iarăşi verde.
Acesta este felul în care un tânăr
se întoarce către învăţător.
Acesta e felul în care un bebeluş se apleacă
spre sân, fără a cunoaşte secretul
dorinţei lui – şi totuşi aflându-l instinctiv.

Omenirea merge pe un drum care se tot lungeşte
printr-o pulbere de inteligenţe
şi deşi ni se pare că dormim
există o stare interioară de veghe
care îndrumă visele

şi care, poate, ne va atrage
înapoi spre adevărul a ceea ce suntem.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!