Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim cum să fim noi

ne pasă de sufletele noastre
spunem minciuni doar pe jumătate,
în lumea în care onestitatea e un viciu,
faima o virtute.

ne îmbracăm în haine albe
să ne ascundem slăbiciunile,
vorbim mult crezând că avem ceva de spus,
ascultăm puţin
iar atunci când pretindem că ascultăm
ne gândim de fapt la următoarea replică.

nu ne place liniştea,
vrem mereu cineva să ne cânte
să nu ne mai auzim toate gândurile.

am ucis 123 de vise,
mai mult de atât nu putem,
amitirea unui om contează mai mult decât omul în sine.

ţintim bine dar nu atingem ţinta,
ne tremură picioarele când trebuie să demonstrăm cine suntem cu adevărat,

tragediile eului nu le putem depăşi,
cerem ajutor unui Dumnezeu în care nu mai credem
dar sperăm o iertare târzie,
căci nu am ştiut cum să fim noi înşine...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau tristeţile cadou

Dintr-o mie de-nceputuri şi o mie de-ntrebări,
Eu am pus speranţe gri într-un glas fără ecou,
Ca să fac punte cu ele peste văi şi peste mari,
Să mă rog la zei domestici, să-ţi dau tristeţile cadou!

În odaia răcoroasă, moartea naşte altă moarte,
Iar pe creştet îi cresc flori să le pună pe cavou,
Unde pomii se urăsc şi se războiesc în noapte,
Cu-al meu suflet dezbinat, că-ţi dau tristeţile cadou.

Tu joci teatru-n alte lumi şi te-acoperi cu lumină,
Ca să fii în ochi la demoni adorat ca un erou.
Aventura vieţii tale este plină de rugină,
De aceea scriu în cărti, că-ţi dau tristeţile cadou.

Sunt un urlet de durere când te văd pe la vecini,
Cum pictezi o zeitate şi cum te avânţi din nou,
Spre înaltul cer albastru ce se-nchide în lumini,
Şi se întristează parcă, că-ţi dau tristeţile cadou.

Fă-mă liberă de tine şi mă lasă pentr-o clipă,
În mâna lui Dumnezeu ca să par un bibelou,
Ca să uit ce e mândria şi să uit că-mi este frică
Să te mai privesc o dată, şi sa-ţi dau tristeţile cadou!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet pereche este cineva care are încuietori potrivite cheilor tale şi chei ce se potrivesc încuietorilor tale. Atunci când ne simţim îndeajuns de siguri încât să deschidem încuietorile, sufletele noastre autentice păşesc în faţă şi putem fi întru totul şi cu toată onestitatea cine suntem; putem fi iubiţi pentru ce suntem şi nu pentru ceea ce pretindem că suntem. Fiecare dintre cei doi scoate la iveală cea mai bună parte a celuilalt. Indiferent ce alt lucru merge prost în jurul nostru, cu acea persoană ne simţim în siguranţă în propriul nostru paradis.

citat din Richard Bach
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai surprinzător decât apariţia noului în noi înşine. O fiinţă nouă se naşte în noi tocmai atunci când credeam cel mai puţin. Noul se iveşte în colţurile îndepărtate ale sufletelor noastre pe care le-am neglijat vreme îndelungată. El ne deschide nivelurile adânci ale personalităţii noastre... Ne arată un drum acolo unde înainte nu era niciun drum.

Paul Tillich în Cutremurarea temeliilor
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei de-atunci

Pe vremuri, când eram mai jucăuşi,
Iar inimile noastre n-aveau uşi,
Când "a iubi" părea un joc uşor
Şi sufletele ne-mpleteam din zbor;

Atunci, un zâmbet ar fi fost de-ajuns:
Mi-l dăruiai, eu mă opream din plâns,
În Eden, nu ne mai creştea pelin
Şi cerul devenea din nou senin.

Soarele-l culegeam din ochii tăi,
Mi-ascultai ale inimii bătăi
Şi, ca prin farmec, orice supărare,
Se topea în a ta îmbrăţişare!

Suntem aceiaşi, totuşi diferiţi,
Mai laşi, mai reci, un pic mai ipocriţi;
Azi mă cuprinzi, dar parcă iar m-arunci...
Ce s-a ales de noi, cei de atunci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creativitatea este sursa centrală de sens în vieţile noastre şi atunci când suntem cuprinşi de creativitate, simţim că trăim mai din plin ca în tot restul vieţii noastre.

citat din Mihaly Csikszentmihalyi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se mai poate întâmpla nimic

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem norocoşi: Suntem în viaţă; bunăstarea civilizaţiei şi a speciei noastre este în mâinile noastre. Dacă noi nu vorbim în numele Pământului, cine o va face? Dacă noi nu suntem devotaţi supravieţuirii noastre, cine va fi?

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi să murim

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

|

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopţii (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cer senin

O, cer senin,
tu nu eşti zeu,
dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită
tu eşti ocean fără de fund murmurând înseninări,
sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi zborurile
şi să ne-nalţi mai presus decât tine;
tu, pasăre albastră cu penaj înstelat,
ritmând în zbor muzica norilor,
ecran uriaş pe care zodiile ne proiectează,
glumind sau nu, umbrele viitorului,
ale fiinţei şi nefiinţei.- ale bucuriilor şi ale suferinţelor;
o, cerule senin şi înalt,
iată-mă, ameţesc privindu-te până la lacrimi,
ameţesc de albastrul tău, de aurorele tale boreale
dansând graţios cu fluturări de draperii policrome
în care îmi scald spre purificare gândurile,
limpezindu-mi faţa de lacrimi şi sufletul tot -
o, cerule nesfârşit, cer nestatornic,
cu încruntări cenuşii uneori,
alteori cu franjuri negre de doliu,
vorbind în tunete şi scuipând peste noi fulgere,
certând mânios pământul cu bice de foc,
fără să-ţi mai răspundă cineva cu săgeţi
trase în carele norilor tăi;
cer cumplit, cer îngândurat de suferinţele noastre,
tulburat adesea
de furtunile noastre exterioare ori invizibile,
dar iarăşi senin când sufletul nostru liniştit e ca tine -
atunci în lumina şi-n adâncimea ta mă-nalţ, încălzindu-mă,
în tăcerea razelor tale blajine.
Ochi albastru al Universului,
cer senin, cer omenesc,
eşti tu oare ordinatorul din transcendentul astral?
Eşti tu măreaţa cortină care ascunzi sfinţenia lumii de dincolo?
Eşti tu computerul uriaş, cristalin, care ne înregistrezi
toate faptele noastre trecute - bune şi rele -
programând pe cele viitoare, cum astrologii încă mai cred
şi cum noi încercăm temerari să te programăm,
parcelându-te în zborul năzuinţelor noastre
infinite ca întinderea ta?
Eşti tu o poartă spre eternitate?
Sau... nimic din toate-acestea...
O, cerule senin, oglindă a gândului meu,
aburit de norii durerilor mele,
drum de extaz al viitorului terestru şi extraterestru,
mormânt de zei şi monument de speranţe,
leagăn de cristal al cutezanţei omeneşti,
trăiesc sub clopotul tău albastru cu limbă de soare,
muncesc vibrând pe hotarele viselor noastre albastre,
pe care le mângâi cu flăcările muzicii tale albastre,
în albastrul binecuvântărilor largi,
nesfârşit de albastre...

poezie de Cristian Petru Balan (19 februarie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ce-au fost...

Îmi place să cred că iubirile
nu mor...
sunt doar puse la păstrare
în cutiuţe ale sufletului;
aurite,
căptuşite cu vise
şi parfumate cu dor.
Din când în când le deschidem
atunci cand simţim nevoia
de primenire.
Le mângâiem cu tandreţe
şi le stropim cu lacrimi
să nu se usuce.
Presărăm flori de nu mă uita
şi le acoperim cu grijă
să nu le strivim prin închidere.
Cred că ne dorim să nu moară
până ce nu vom trece dincolo
şi nici atunci...
căci sunt ale noastre

şi vrem să le păstrăm
pentru eternitate.

poezie de Angelina Nădejde (7 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă să-mi mai dai...

să mă mai adie vânturile de lumină
peste cuvinte...
peste cuvintele iubirii noastre transcedentale,
ecouri din tine să mă mai cheme...
ca atunci...
când îmbrăţişaţi de doruri astrale
ne auzeam sufletele vibrând
pe viorile celeste ale dragostei noastre
iar frunzele timpului cădeau
în padurea noastră.... de argint...
pe noi..
cei care ne iubeam...
pe noi cei care ne iubeam
pe cetinile pline de speranţă....!
O clipă să-mi mai dai
şi-mi e de ajuns...
dacă ar fi prea mult
poate că aş înnebuni
aş fi fără de mine....
aş fi prea mult...... tu
şi eu
m-aş dezintegra în iubire.....!

poezie de Tamara Negura
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc fereastra
dincolo de ea tăcerea
se lungeşte ca umbra în apus

de la un timp nici avioane nu mai trec
obişnuiam să le număr
să văd câte gânduri încap
între un zbor şi altul
dimineţile îmi ieşeau cu număr par
după amiezile vorbeam cu tine
şi rămânem mereu cu gustul amar
al depărtării pe buze
iar numărătoarea îmi ieşea fără soţ

nici pescăruşii nu mai taie ceaţa
nici telefonul nu mai sună
deşi nu mi-am schimbat numărul

mai opreşte câteodată maşina de gunoi
dar nu suntem dispusi
să renunţăm la balastul din viaţa noastră
şi ne miram de ce ne sunt paşii atât de grei
iar picioarele de plumb
par că prind rădăcini
în lutul din care am ieşit

mă întreb dacă am fi fost
doi pomi într-o grădină
depărtarea ar fi avut acelaşi gust amar
sau rădăcinile noastre s-ar fi împletit
şi fructele noastre ar fi avut aceeaşi culoare

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada împăcării

De toate-avem prin sufletele noastre:
Mai noi, mai vechi, mai dulci, mai amărui,
Mai cenuşii, mai albe, mai albastre,
Dar nici un fel de împăcare nu-i.

Şi alergăm bezmetici spre lumină,
În căutarea unei mici iubiri,
De parcă alta n-ar mai fi să vină,
La cât de mari sunt fostele-nvrăjbiri.

Izbindu-ne cu frunţile de stele,
Rănindu-ne cu tălpile de spini,
Furăm nisip, să mai clădim castele,
Furăm poveşti, să mai clădim grădini.

Aşa ne trece vremea, dintr-o dată,
Trezindu-ne bătrâni şi foarte reci,
Să-mbrăţişăm priveliştea ciudată,
Spre care-ndeamnă căile de veci.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!