Voinicul şi prinţesa

Dinspre miazăzi apare
Un voinic grăbit, călare,
La castelul din pădure
A lui prinţesă s-o fure.

Un castel mare, păzit
De dragonul cel mâhnit...
Stă voinicul, se gândeşte
Cum dragonul păcăleşte.

Dragonu' avea pumnal de foc
Şi vreo şapte alte arme,
Dar cu puţin de noroc
Atunci când acesta doarme,
Voinicul viteaz din fire
Le va lua într-o clipire.
- Şi atunci dragonul mare
Va rămâne mic sub soare!

Armele, ca prin magie,
Îl fac mare ca să fie,
Fără ele e mic, mic,
N-are putere nici-un pic.

Un voinic cum nu e altul
Într-o clipă face saltul,
Pe dragon să-l păcălească,
Cu prinţesa lui să se unească.

Dă ocol castelului,
Ia armele dragonului,
Ş-apoi fără pic de teamă
Pe prinţesa lui o cheamă.

- Dulce floare de cireş
La balcon te rog să ieşi,
Într-a mele braţe sari
Să fugim ca doi hoinari.

Astfel, cum zise voinicul,
Sare fără a ştii bunicul,
Rege ce-mpărţea teroare
În ţinutul 'cela mare.

Şi-amândoi gonesc la vale,
Nimic nu le stă în cale,
Plecară spre miazăzi,
De unde voinicul veni.

Se bucură natura toată,
Voinicul reuşi să scoată,
Pe prinţesă din castel
Să fie mereu cu el.

Cei doi îşi trăiesc iubirea,
Vor afla ce-i nemurirea,
Voinicul şi prinţesa lui,
Dragostea Universului.

poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul din când în când mergea la vânătoare, şi da şi câte o raită pe la zâna. Nu trecu mult şi băgă de seamă că mă-sa nu se îndreptează, ci găinează şi se topeşte de pe picioare. Se întrista în inima lui când vedea că nu-i dă înde bine şi că nu-i poate da nici un ajutor. Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frământă cu firea pentru sănătatea mă-sii, se apropie de dânsul într-o zi şi-i mai zise într-o doară; căci se temea spurcatul a-l mai îndemna. Teama lui era să nu se deştepte voinicul şi să-i ghicească cugetele lui cele viclene.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scroafa făcu ce făcu, se zvârcoli prin ăl noroi şi se tărbăci de nu o mai cunoşteai, scroafă e, ori ce dracu e. Scăpă din nomol şi se luă după voinic. Într-o clipă îl ajunse. Când văzu zorul, voinicul aruncă pieptenele. Şi unde se făcu un zid nalt, nalt, d-a curmezişul drumului ei, de nu fu cu putinţă să-l sară. Atunci scroafa se puse cu colţii săi şi sparse zidul, făcând o gaură numai cât putea ea să treacă. Şi să te ţii după dânsul. Daca văzu voinicul că scroafa iară s-a apropiat, aruncă şi peria. Deodată se făcu o pădure naltă şi deasă, de nu se putea strecura nici pui de pasăre. Cum văzu una ca asta, scroafa se puse şi roase, şi roase la copaci, până ce-şi făcu drum, şi după dânsul! până ce, când fu a-l ajunge, voinicul intrase în curte la zâna. Aceasta ieşi numaidecât.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu ştiură de unde le veni trăsnetul, şi îi culcă la pământ. Şi nici că se mai mişcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu, văzând cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o nălucă, şi se duse de se ascunse în pivniţă. Văzu el că nu poate da piept cu un asemenea viteaz, şi se hotărî a-i purta sâmbetele. Voinicul de românaş, în dârdora luptei, nu băgă de seamă ce se făcu al treilea zmeu. Aşteptă ce aşteptă şi daca văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi şi se aşeză acolo.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul făcu precum îl învăţase zâna. Săpă un şanţ adânc până ce ajunse sub culcuşul scroafei. Intră acolo şi aşteptă până ce veni scroafa să se culce. Purceii erau toţi în păr la ugerul scroafei şi sugeau. Mai-nainte de a răsări luceafărul porcilor, cânt toţi porcii se deşteaptă, adormiţi fiind purceii cu ţâţa în gură, voinicul băgă mâna binişor şi apucă un purcel, dar aşa de binişor îl apucă şi aşa de uşor îl trase, încât scăpă ţâţa din gură fără să simţă. îl apucă numaidecât de bot ca să nu guiţe, şi p-aici ţi-e drumul. Scroafa se deşteptă şi văzu că un purcel îi lipseşte. Se luă după voinic. Şi cu toate că telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa îl ajunse. Când văzu că are să-l înhaţe cu colţii ei, voinicul aruncă săpunul. Atunci unde se făcu un noroi cleios şi puturos, de ţi se scutura carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pământ.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El începu apoi a scoate limbile din sân şi a le arăta la toată adunarea, şi de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea şi câte o pernă de sub ţigan, până ce, în cele din urmă, căzu şi el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania. După aceea voinicul nostru spuse toate câte a păţit, şi cum a făcut de a ţinut noaptea atât de mult timp. Nu-i trebui împăratului să se gândească mult şi să vază că voinicul care vorbea avea dreptate, şi cum era de supărat pe ţigan, pentru mişelia şi minciuna lui cea neruşinată, porunci şi numaidecât se aduse doi cai neînvăţaţi şi doi saci de nuci, legă pe ţigan de coadele cailor şi sacii de nuci şi le dete drumul. Ei o luară la fugă prin smârcuri, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce s-a prăpădit şi ţigan şi tot. În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, şi luă românaşul nostru pe fata împăratului de soţie, şi ţinu veselie mare şi nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l şi în scaunul împărăţiei, iară fata lăcrămă şi mulţumi lui Dumnezeu că a scăpat-o de sluţenia pământului, de harapina spurcată.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci îi spuse cine era duşmanul care voise să-l răpuie. Şi ca să se încredinţeze de adevărul celor spuse de dânsa, îi dete putere să se facă porumbel şi să se ducă să vază cum zmeul chinuieşte şi pe mă-sa. Voinicul se făcu porumbel şi ajunse într-un suflet la casele unde şedea mumă-sa. Când colo, ce să vază? Se frecă la ochi ca să se încredinţeze de sunt aievea cele ce i se înfăţişa, sau năluciri. Zmeul, carele cu şoşele, cu momele nu putuse da în cap pe muma voinicului şi a se planisi lui, acum o pusese la chinuri. O legase cu o frânghie de mătase roşie, o ţinea nemâncată şi cu ochii în soare. El voia să o omoare tocmai când voinicul ajunse în chip de porumbel. Se dete de trei ori peste cap, cum îl învăţase zâna, şi se făcu om cu sabia goală în mână. Şi cât ai zice mei, făcu mici fărâme pe necuratul de zmeu, bala dracului. Scăpă pe mumă-sa de la chinuri, şi, viind zâna, îi dete de bău niţică apă vie. Cum bău, văzu că se însufleţeşte şi se simte voioasă ca un om plin de sănătate. Apoi voinicul se însoţi cu zâna, şi trăiră câte trei un trai plin de fericire şi de îngăduinţă până la adânci bătrâneţe.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul, văzând că sănătatea mă-sei tânjeşte, nu ştia ce să-i mai facă spre a o mai înveseli. Iară dracul de zmeu atât de harnic se arăta în ale slujbei, încât n-apuca să iasă bine vorba din gura voinicului, şi el o ghicea; apoi se făcea luntre şi punte, ca să-i îndeplinească voile. Voinicul băgă el de seamă tragerea de inimă ce avea sluga spre a-i sluji cu credinţă, şi nu se căia de loc că l-a priimit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ghinionist

De mic copil l-a urmărit norocul,
Dar totdeauna a trecut pe lângă,
Fiindcă-a făcut chiar tot voinicul,
Ca nu cumva acesta să-l ajungă.

epigramă de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din castel

Mă prosternez în faţa poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Şi-aş vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă şi multă elocinţă,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viaţă cu putinţă.

Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prinţesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Şi poate o să credeţi că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu ştiu ce înseamnă o iubită.

Dar totuşi îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă şi-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu aşa-n neştire,
Să iau prinţesa din castel cu mine
Şi să mă pierd cu totul în iubire.

poezie de Octavian Cocoş (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce – nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; şi de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul nu piere, din pelin el face miere.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Klaus cel mic trebuia să are toată săptămâna pentru Klaus cel mare şi să-i împrumute calul pe care-l avea, pe urmă Klaus cel mare îl ajuta cu cei patru cai ai lui, dar numai o dată pe săptămână, şi anume duminica. Ce mai pocnea din bici Klaus cel mic mânând cinci cai! O zi întreagă, toţi erau ca şi cum ar fi fost ai lui!

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul găseşte unde fricosul prăpădeşte.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele ăla

se învârtea prin marea
cea mare
de atunci acum se în
toarce
într-o saună din zonă (?!) fără mască
palaeorhynchus din marea
paratethys mare fără oxi
genare suficientă a
cum s-ar uda pe coada solzoasă
în moldova acum atunci nu în
semna ni
mic era mare între ceilalţi lepidopus sau alosa
se aruncă în tigaie (?!) fără masă
fără capac tigaie de împrumut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darnicului nu-i pasă de bani, voinicul nu se teme de moarte, plictisitul nu se gândeşte nici la nevastă, iar dezamăgitul nu se interesează de nimic în lume.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa Tiana: (oftând) Aşa-mi trebuie dacă cred în stele căzătoare. Singura cale prin care poţi obţine ceea ce vrei în viaţă este prin multă muncă.
Prinţul Naveen: Multă muncă? De ce... de ce ar avea nevoie o prinţesă să muncească din greu?
Prinţesa Tiana: Poftim?! Dar eu nu sunt prinţesă. Sunt chelneriţă.
Prinţul Naveen: Chelneriţă? Nici nu-i de mirare că sărutul nu a dat rezultate! M-ai minţit!
Prinţesa Tiana: Nu am afirmat niciodată că sunt prinţesă!
Prinţul Naveen: Nu ai afirmat niciodată că eşti chelneriţă! Purtai o coroană pe cap!
Prinţesa Tiana: Era un costum pentru bal, băieţel bogat şi răsfăţat!
Prinţul Naveen: Băieţel răsfăţat?! Ei bine, eu voi râde mai bine pentru că nu sunt bogat deloc!
Prinţesa Tiana: (mirată) Poftim?
Prinţul Naveen: Sunt falit! Ha!

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţa

Dintr-un muşuroi, săraca,
Ieşea dup-o iarnă lungă,
Primăvara o-mbrăca
Frigul să n-o mai ajungă.

Mică e cât un grăunte,
Dar e hărnicuţă foc,
Duce-n spate cât un munte,
Într-un an nu stă deloc.

Strânge într-a ei cămară
Bunătăţi pentru o iarnă,
S-aibe până-n primăvară,
Când norii nea n-o să mai cearnă.

Nu se teme nici-un pic,
Vrednică-i şi curajoasă,
În lumea mare, suflet mic,
Furnicuţa e vănjoasă.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul îl crezu, văzându-i şi paloşul, şi începuseră a pune la cale cele spre cununie. Pe când se pregătea la curte, pentru nuntirea fiicei împăratului cu voinicul cel mincinos ce zicea că a scos soarele şi luna de la zmei, vine şi fratele Greuceanului cu vestea că Greuceanu are să sosească în curând. Sfetnicul cel palavatic, cum auzi de una ca aceasta, merse la împăratul şi zise că acela este un amăgitor şi trebuie pus la închisoare. Împăratul îl ascultă. Iară sfetnicul umbla d-a-ncâtelea, zorind să se facă mai curând nunta, cu gând că, dacă se va cununa odată cu fata împăratului, apoi poate să vină o sută de Greuceni, că n-are ce-i mai face, lucru fiind sfârşit. Împăratului însă nu-i prea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă, şi mai tărăgăi lucrurile. Nu trecu mult şi iată că soseşte şi Greuceanu şi, înfăţişându-se la împăratul, acesta nu ştia între care să aleagă. Credea că acesta să fie Greuceanu, dară nu-şi putea da seamă de cum paloşul lui Greuceanu se află în mâna sfetnicului. Atunci băgă de seamă şi Greuceanu că-i lipseşte paloşul şi tocmai acum îi veni în minte pentru ce nu văzuse el stana de piatră decât după ce-şi găsise cuiul de la osie şi se întorcea la căruţă cu dânsul. Pricepu el că nu e lucru curat.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa Ann: Îmi puteţi spune, vă rog, unde mă aflu?
Joe Bradley: Ei, bine, acesta este ceea e în mod cât se poate de hilar este cunoscut drept apartamentul meu.
Prinţesa Ann: M-aţi adus aici cu forţa?
Joe Bradley: Nu, nu. Dimpotrivă.
Prinţesa Ann: Am fost singură aici toată noaptea?
Joe Bradley: Dacă nu mă luaţi în considerare, atunci da.
Prinţesa Ann: Aşadar, mi-am petrecut noaptea aici – cu dumneavoastră?
Joe Bradley: Păi, ăăă, eu nu aş folosi chiar aceste cuvinte, dar, dintr-un anumit punct de vedere, da.
Prinţesa Ann (zâmbind larg): Încântată de cunoştinţă. (Îşi întinde mâna pentru a da mâna cu el.)
Joe Bradley: Asemenea.
Prinţesa Ann: Şi dumneavoastră sunteţi...?
Joe Bradley: Bradley. Joe Bradley.
Prinţesa Ann: Mă bucur.
Joe Bradley: Nici nu ştiţi cât de mult mă bucur eu să vă cunosc.
Prinţesa Ann: Puteţi lua loc.
Joe Bradley (stând pe pat): Vă mulţumesc mult. Dumneavoastră cum vă numiţi?
Prinţesa Ann: Îmi puteţi spune Anya.

replici din filmul artistic Vacanţă la Roma (2 septembrie 1953)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!