Fuga de promiscuitate

Adesea văd că mulţi confraţi
Dezgustaţi îşi pierd curajul
Sunt de-a dreptul disperaţi
În toate văd doar gol paharul

Dar cin' te pune drag confrate
Să bagi în seamă pe oricine
Că-i mizerie, ai dreptate
Dar cum de-ajunge ea la tine?

De unde-ţi iei tu energia?
Cin′ te luminează frate?
Au cumva vreo consacrare
Sau sunt din obscuritate?

Ia modele din elite
Consacrate în societate
Şi nicicând tu nu admite
Minciună, fals, vulgaritate.

Democraţia-i toleranţă
Şi la noi şi-n alte state
Îţi trebuie multă cutezanţă
Să rezişti cumva la toate.

Se poartă adesea prostul gust
Copleşind tot ce-i cultură
Valoare este în mod injust
Înlocuită de vreo făcătură.

Mai apare câte un detractor
Plătit cu bani sau cu favoruri
Chiar dacă-i doar un amator
Se lansează în batjocuri.

Promiscuitatea frate
Ţine-o la distanţă mare
Fereşte-apoi de împietate
Ce-i frumos şi-are valoare.

poezie de Ionel Popa (12 iunie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidari

În vremurile acestea, cu multă tensiune
Când violenţa frate, e în ascensiune
Şi zilnic apar ştiri, de prin alte state
Despre lupte grele, cruzime, atentate

Iar la noi în ţară, vedem suferinţă
Sărăcia frate, pe mulţi ameninţă
Pământul se pare, ajunge la străini
Iar noi între noi, suntem tot mai haini

Este câte unul, de-averi obsedat
Nu-i ajunge o casă, vrea întregul sat
Alţii din lăcomie, îşi construiesc palate
Trăiesc ca hârciogii, de semeni, departe

Dezbinarea frate, loveşte în naţiune
La câte-om face faţă, de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli de n-om schimba ceva:
De-am fi mai solidari multe-am rezolva.

Şi dacă astăzi frate, tu eşti îngenuncheat
Ţi-oi întinde o mână sau ţi-oi da vreun sfat
C-aşa e creştineşte, să ne-ajutăm la greu
Şi asta mult îi place la bunul Dumnezeu

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai grijă, române

O, tu române, cel harnic şi cinstit
Aşa uşor, se pare, te laşi păcălit
Te mint, cu nesimţire, când îţi cer votul
Ajunşi iar la putere, ei uită totul.

Ai inima creştină şi încredere naivă
Visezi la trai mai bun, ei dimpotrivă
Devin budihace, ajunşi în Parlament
Îşi văd de interese, tu mergi la faliment.

Dar până când, române, atâta umilinţă
De ce să suferi tu, ce ai multă credinţă?
De ce ai tăi copii, să crească în sărăcie
Cum poţi tu suporta, aşa netrebnicie?

De la un an la altul, ciocoii se-nmulţesc
Iar la tine frate, doar taxele tot cresc!
De-ajungi la spital, jalea-i tot mai mare,
În întreg sistemul, e multă nepăsare

Mor oamenii cu zile, că sunt lipsuri multe
Medici mai puţini, cin' să te consulte?
Şcolile se pare, sunt tot mai neglijate
Tineri intră-n viaţă, cu mai puţină carte

Ai grijă române, ei au un concept
Să depinzi de stat şi să le fii adept
Tu însă vei lupta, dând tot ce-ai bun în tine
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ţi fie bine.

poezie de Ionel Popa (14 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede în tine

Dacă vine cumva ploaia când eşti la plimbare
Poţi face pneumonie, riscu-i foarte mare
Însă de-ai fost înţelept şi ai o umbrelă
Ea te apără de ploaie şi scapi de răceală

Dacă mergi cu bicicleta şi pe-o piatră ai lunecat,
Ai frânat cumva prea brusc şi în cap te-a aruncat
E posibil să ai şansa de-a scăpa nevătămat
Cască de ai avut pe cap şi te-a protejat.

Însă cum te fereşti, să-mi spui acuma mie
Când cei din jurul tău s-atinşi de isterie!
Cum îţi menţii echilibrul când specialişti în toate
Doar ceea ce e rău, insistă să-ţi arate!

Că-n toate-i depravare şi crasă indolenţă
Şi-avem violuri multe, de asemeni, violenţă.
Întreaga presă frate, împroaşcă tot şi toate
De-aia avem în ţară, multă adversitate!

La atâta negativ, cum să-i mai faci faţă
Şi cum să-ţi păstrezi vie a ta poftă de viaţă?
Eu zic să rămâi calm, în orice situaţie
Să-ţi vezi de-a tale scopuri, cu multă abnegaţie.

Tu caută soluţii, la orice provocare
Viaţa uneori te pune la încercare
Dar de-ţi menţii credinţa, în potenţialul tău
Îţi va veni în sprijin şi bunul Dumnezeu.

Învaţă a asculta şi a nu fi arogant,
Cată înţelepciunea de-a nu fi intrigant
Un zâmbet să ai pe chipul tău mereu
Să nu fii uragan, ci un senin alizeu.

poezie de Ionel Popa (13 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate lucrurile profunde sunt cântec. Se pare că, cumva, partea esenţială a noastră cântă, ca şi cum restul fiinţei noastre ar fi doar o cusătură ascunsă sau un înveliş fără mare valoare.

citat clasic din Thomas Carlyle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...

A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieşit săracă cu-n suflet plin de mucegai.

Şi mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerşetor,
Care cerşea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinţ croit din ceară care ţi-a luat iubirea-n râs.

Mi-e inima mult prea bolnavă şi nu mai am cum s-o repar.
Când ţi-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, şi-n gură am, un gust amar.
Şi iar mi-e dor şi mi-e ruşine, că te iubesc dar în zadar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul înapoi

Astăzi, pentru noi românii s-a dat timpul înapoi.
Dar, doar cu o oră din păcate.
Politicianul de la noi, cu un viciu de şerpoi.
Cu banii doldora în cont şi venituri nejustificate.
Acum ne bucurăm că vom dormi o oră în plus.
Dar cei 30 de ani ce s-au scurs, considerăm că s-au exclus?
Aş da timpul înapoi cu 20 de ani, o viaţă sau un veac dacă se poate.
Deoarece egoismul, invidia, răutatea, au întors şi frate contra frate.
Astfel aş elimina nababii corupţi, adunaţi numai în partide colorate.
Sau aş întoarce ceasul, măcar cu 10 ani.
Să-mi văd maica zâmbind, blândă şi sănătoasă.
Să-i mai gust încă o dată mâncarea delicioasă.
Întrucat am înnebunit şi m-am săturat, de mizerie şi şobolani.
De acesti politicieni români, ce nu mai sunt umani.
Şi care se transformă grosolan, devenind zilnic tot mai hoţomani.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimiştii găsesc în fiecare zi un motiv pentru a considera că viaţa e nedreaptă şi neplăcută însă uită că ceea ce văd ei este doar o parte din întregul existenţei. Depinde de tine care parte preferi să o iei în considerare mai mult. Dacă vezi toate neajunsurile şi nenorocirile nu te aştepta ca să apară dintr-o dată o minune care să îţi îmbucure ziua. Acestea sunt acolo, mici dar zilnice, dar tu ALEGI să le vezi doar pe celelalte. Este de-a dreptul trist să vezi oameni care nu mai ştiu să se bucure de viaţă, care uită că după vreme rea vine şi vreme bună, care găsesc veşnic un motiv pentru care să nu zâmbească şi care critică într-atât, orbiţi fiind de sistemul care le arată toate nenorocirile. Este trist să vezi cum ascultă docili toate tâmpeniile şi este cu atât mai dramatic că după merg acasă, la familie şi copii, şi le bagă în cap ceea ce ei au asimilat în mod inconştient. Oare să mai fie surprinzător atunci că vedem adolescenţi şi chiar oameni în toată firea care se zbat într-o existenţă care nu le aparţine şi care poartă în spatele lor bagajul greoi al ignoranţei şi neştiinţei altora? Oameni buni, după cum deja cred că ştiţi, schimbările încep prin noi. Putem să le oferim noilor generaţii alte valori, alte învăţături care să îi ajute să scape din acest abis al incompetenţei în care noi, cei mai cu mulţi ani, am fost prinşi atâta timp. Viitorul îl creezi tu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenumărate detalii din viata noastră cotidiană ne ajută să înţelegem acest adevăr: în casele noastre, de exemplu, preţuim picturile, mobilele frumoase şi bijuteriile de valoare ani de-a rândul, câteodată secole, însă ne debarasăm de lucrurile care nu mai au vreo valoare; sau, ţinem florile culese într-o vază trei sau patru zile, dar apoi trebuie să le aruncăm şi aducem altele, proaspete. Cu toate astea, oamenii cred că pot ţine înlăuntrul lor tot felul de lucruri vechi, murdare, stricate!

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate câte sunt

Toate câte sunt, sunt cam demult;
Şi păsări şi ape şi ramuri
Toate se scurg în vad de tumult
Şi-n urmă le vin alte neamuri.

Doamne, toate le văd şi le cred
Şi de toate ţie îţi pasă.
Dintre toate un lucru nu-ţi cred
Că poţi goni moartea din casă.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă ceaţă

E ceaţă, genul acela intens de ceaţă
În care se pierde mult chiar din... speranţă
Şi caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăţ de speranţă... doar ea mă alină.

E ceaţă extinsă, la oras si la ţară
E ceaţă în cap, e ceaţă şi-afară
Din cauza ceţii ne dăm cap în cap
E lipsă de lumină şi-i mare handicap.

Rătăcim bezmetici, că-i ceaţă în ţară
Unii rătăcesc frustraţi şi pe-afară
Se agaţă de câte-un licurici crezând că-i lumină
Uitând că aceştia au viaţă puţină.

Ce-i ce creează lumină.... înţelepţii
Nu încap de cei ce au alte concepţii
Şi care, din tristă întâmplare, oare?
Formează acea clasă.... conducătoare.

Şi zilnic această clasă ceaţă sifonează
O ceaţă ce pare din ce în ce mai deasă
Iar noi, noi nu mai vedem ce-i bine
Şi asta face să mă cert eu şi cu tine

Iată, e multă orbecăială că-i smog
Produs de-un sistem intens demagog
Şi caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăţ de speranţă... doar ea mă alină.

poezie de Ionel Popa (5 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantheism la repezeală

Vin acum şi zic:
Băi frate! Tu ai văzut un somn să doarmă
sau aerul să respire oameni
sau o baltă de spadă în sânge
sau o casă zidind un zidar?
Pe bune frate! Pe bune!
Tu ai văzut un înger mort de beat
deasupra lui cu un beţiv păzindu-l?
Nici eu frate! Frate nici eu!
Doar Dumnezeu ştie
frate.. doar Dumnezeu
mai ştie
de minele din tine
de tinele din eu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia citadină

Iubito, ploaia citadină
Îţi jur că-i singura de vină
De n-am ajuns la timp la tine!
Dar hai să-ţi spun ce-a fost, mai bine:

Ferice am pornit de-acas',
Cu gândul că un ceas de-mi las
Eu sigur o s-ajung lejer.
Dar ce să vezi? Pornit din cer,
Potopul ăsta diluvian
Făcu din Bucureşti lighean,
Umplut cu apă până-n buză...
Şi nu-nţeleg de ce te-amuză
Sinistrul tocmai ce-a trecut,
Când nici măcar nu l-ai văzut.

S-au rupt deasupra-mi nori ca dracu'
Şi-n Colentina doar cu bacu'
Puteai cumva să traversezi.
Dar cum nici bac nu ai să vezi,
Am deviat de la traseu
Sperînd că poate-n drumul meu
Voi da de-o staţie de metrou.
Însă m-am poticnit din nou,
Căci fără de-a avea costum
Nici de scafandru nu sunt bun,
Să pot ajunge pe peron
La submarin. Metrou, pardon.

Deja simţind c-am să cedez.
Mi-am revenit cu-n maidanez
Care, mişcîndu-şi iute coada
M-a implorat să îl trec strada,
Temîndu-se destul de tare
De balta ce-i stătea în cale.

Era trecut de şi jumate.
Cobor la Universitate
Să ies la Colţea. Dar să pot,
Pentru că vezi, pasajul tot,
Se preschimbase în piscină,
Cu apă-atăt de cristalină
Că îţi venea să uiţi de tine
Făcînd vreo două-trei bazine...

Încerc să mă adun mai bine,
Şi o pornesc din nou spre tine,
Mergînd afară prin calvar.
Dar doar ce văd pe trotuar
Pescari ieşiţi cu scule rare,
Decişi să facă o-ncercare
Să vadă, balta gratuită
De nu-i cumva mai pricopsită
Ca balta de la Tîncăbeşti.
C-atunci rămân la Bucureşti.

Şi uite cum se lasă seara
Până s-ajung în Ilioara
Să-ţi văd iubito chipul drag,
Pe care sper c-o să-l împac
Spunîndu-ţi sincer ce-am păţit,
Cu-acest potop nefericit.

poezie satirică de Mihai Manolescu (26 mai 2012)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remake

Cât timp mi-a luat să-nvăţ cum azi se scrie
o poezie
în proză,
că-i la mare modă,
o adevărată nebunie
ce constă în a nu mai respecta vreo regulă; cum nu doar roşie e roză,
e îndeajuns a se aşterne fluid pe hârtie
în metafore
-ce pare că sunt singurele agreate-
cel mai adesea nespunând nimic, doar încâlcite,
căutate,
pentru-a induce un fel d-efervescenţă
colectivă
fără de criterii, nelimitativă
ca o pustulă
ce germinează
din haloul roşu inflamat;
puroiul ce se sparge
ş-invadează
ca-ntr-o metamorfoză
binele sau bunul stabilit deja cumva valoric,
prefăcându-l într-o sursă de înţelepciune,
aşa cum din microbi sau din tăciune
se-aprinde imediat
aproape euforic
spuza,
sau germenul, ca bobul de orez,
ce-i inundat de apă
şi devine crez
la o planetă aproape
îndoliată
care-şi muşcă buza...
... prea des şi când e prea târziu,
după ce a produs deja inechitate
prin care-a pus alături geniu-ageamiu...
sau poate
e o părere numai, pură, personală
şi-i altfel spus, o nouă dezordine universală
ce va descătuşa vechile reguli imperfecte,
chiar de-s neordonate,
sub girul că-n fond ce-i esenţial
este diversitate
într-o râvnită, eterna libertate...
Şi-atunci de ce să nu mă-ncerc şi eu cu a mea sinceritate,
că ăsta-i adevărul; să fiu, precum şi alţii, exponenţial fatal?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!