Toamnă parfumată...
E-o toamnă parfumată în fructe și cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!
În valuri foșnitoare de frunze arămii,
Te-aștept! Te-aștept de-o viață, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze și de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!
Și să ne plângă ploaia la creștet până-n zori
În toamna parfumată și plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi și veșnicia,
Să nu sfârșim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
A înmugurit tăcerea
Parcă și tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neștire, frunze la ferestre.
Scârțâie fântâna imn de neputință
În tăcerea nopții șubredă și grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căință
Și-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.
Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deșarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme de toamnă
Poeme de brumă
Pe-a timpului humă
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.
Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...
E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.
Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind de argint
Iubitul meu cu suflet de mătasă,
Te-aștept! Te-aștept să te întorci acasă,
Cu gânduri moi de cânt și sărbătoare
Să colindăm un fulg, pe-ntinsa zare...
Să ne-mbrăcăm cămășile țesute
Din albă nea... Și țurțuri de argint
Poemul fericirii să-l asculte...
Să alergăm cuminți prin infinit.
Să ducem dorul nostru mai departe,
Fuzionând cu caldele ninsori,
Să plângă munții dincolo de moarte,
Lăsând în urmă giulgi de dalbe flori.
Să ne-ngânăm cu murmurul de stele
Și-n simfonia vieții de argint
Colindele de iarnă leru-i ler e...
Și toate astea fiindcă te-am iubit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialog de toamnă
- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.
- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleași începuturi...
Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopților târzii.
Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Mustești de vis și necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!
Gondola nopților cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Și toamna-i parcă mai pustie!
- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Toamna-n falduri de mătasă
Și-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.
Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...
Din copacii noștri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut și ea.
Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...
Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite și sprințare,
Stau vreo patru vrăbiuțe,
Căutându-și de mâncare.
Și în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-și cere,
Printre falduri de mătasă
Și mătănii de dantele...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna asta
Miroasea rod bogat și-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranțe nămolite...
S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliți de vis, ne dor.
Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat și veșnic celibat,
Când între noi tăcerea se așterne...
Și plouă, plouă, plouă rod bogat.
Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-și arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată și bogată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiu de vânt
Azi un pustiu de vânt răzbate
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...
Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...
Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar
O toamnă fără de hotar...
Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă, iată!
Copacii-s dezbrăcați de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Și stau ascunse
În nori, petalele de soare.
De-o vreme plouă mocănește,
Cum spun bătrânii... Și e frig!
Prin șerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.
Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârțâie portița
Și-n sobă focul s-a-ntețit.
S-a-ntunecat, deși-i devreme...
Tristețea-n valuri se coboară
Și ploaia-n valuri reci își cerne
Putrede umbre de aramă.
E gol în jur! Și-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie... e toamnă!
Și plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poți duce femeie
Ce toamnă tăcută și plină de stele!
De ceri întunericul să fie lumină,
Pașii îi lași să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ți pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!
Și vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!
Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie ești lacrimă scursă-n povești
Iubirea adu-o la tine la uși,
Ca toamna fugară ce nu poți s-o uiți!
Mă iartă, mă iartă de îți greșesc,
Visul femeie se-oprește aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept
Te-aștept cu gând de ploaie și de dor,
te-aștept cu lacrimi blânde de izvor,
să-ți fiu iubire albă-n cânt de seară,
să-ți fiu pecete de uitare-n ceară.
Te-aștept pierdută pe cărări de Vis,
te-aștept lumină sfântă-n Paradis
să-ți fiu căderea florilor în cale,
să-ți fiu în glasul tău șoptit agale.
Te-aștept cu fir de busuioc în păr
te-aștept cu taina dragostei din măr
să-ți fiu o stea în noaptea de tăcere,
să-ți fiu mister în ochi și mângâiere.
poezie de Mariana Rogoz Stratulat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cer de smoală
Un picur pe braț, încă unul pe nas
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte și rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!
Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfășori, prin orașe pustii
Și voaluri de frunze de miere foșnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.
M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit și mă chem.
Simt vara cum curge în rugi și-n blestem.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răspuns la "Aș fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela
Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades își face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Și-s singură în casă și la masă.
Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.
Foșnesc de ne-cuvinte și de dor...
Un dor de-a fi și eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...
De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!
Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze și-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.
Pe umeri cu un șal liliachiu
Și în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veșnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.
Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenușă, sunt tot toamna...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulce toamnă
Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece și covor de frunze,
În ascunzișul nopții mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...
Ca un slujbaș al templelor o umbră
Ție destinat în nemișcarea ta,
Să lași pe cer doar nori sortiți să plângă
Și vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!
Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum și ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...
Miros de pâine coaptă și dovleac,
Velințe fluturânde la ferești,
Surâs de prunci și dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruiești...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa toamnelor ploioase
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt un fulg de zăpadă
Îmi ninge în suflet, iubite,
privește zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
și-ngheață lumina la geamuri.
Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai știi cine sunt?"
Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aștept la un ceai!"
..............................................................
În mine se-ascund zăpezi numărate
și ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aștepți:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Inaintand prin ceata" de Mariana Moga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Plouă într-o toamnă cu vise...
plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.
plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.
o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...
... plouă....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doliu de toamnă
E doliu în noapte și-n golul privirii
Și plânge-n adâncuri și astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.
Miroase a rânced, a nuci și-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... și doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcnește, în lanțuri, spre stele.
Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Își plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.
Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Și toamna aceasta zăcând pe traseu.
Cuptorul și pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopțile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de toamnă
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri!
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!