Fereastra vieţii

Sultan Grig după nume
Nu e neam cu Baiazid
A venit la Pelendava
Să lucreze, dăltuind.

A ales un colos mare
Din marmură românească,
Cu tact şi cu răbdare
A început să cioplească.

Dalta, mintea şi ciocanul
Au fost armele lui,
Lucrând zi şi noapte
Fereastra poetului.

Visând în miez de noapte
Pe acel distins poet,
L-a schiţat într-o parte
Gânditor şi circumspect.

Merita o fereastră
Din piatra ţării sfântă,
Ori pasărea măiastră
Ce româneşte cântă.

Dacă ne mai aducem aminte
De trecut şi ce mai este
Noi, mai cu toţii crescuta-mi
Pe lângă micile ferestre.

Cu mămica ori bunica,
Scrutând voioşi a zare,
Priveam la clarul de lună,
Un răsărit şi apus de soare.

Ajunşi acum la bătrâneţe,
Ne gândim, ne amintim,
La a noastră tinereţe
Şi copii mai vrem să fim.

O, iubită fereastră!
A mea, a ta, a tuturor,
Tu eşti a noastră
Oglindă vieţii şi de viitor.

Iubită de bardul din Bulzeşti,
Care gândea la ea,
Scria eseuri şi poveşti,
Privind natura ce-l înconjura.

poezie de Dumitru Matei din Fereastra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este timp si pentru noi

Zbor file îngălbenite din calendar
A mai trecut grăbit încă un an
Soarele străbate traseul lui solidar
Toate au un început si frumos final

Ziua începe cu un răsărit de soare
Vântul cu fosnet in frunză de cais
Ziua sfîrseste cu un apus in zare
Vântul se potoleşte oare a fost vis

Inima ruptă in două fericire si iubire
Inceput de prunc apusule eu mă duc
Între cele două stă timpul toarce zile
Rest din file zboară repede într un nuc

Păsări ciripesc cântă ore bune un cuc
Strigă pe al meu iubit el n a mai venit
Gânduri vise iubiri scrise cu mine le duc
Anii au trecut părul mi a incaruntit

Te astept la apus soarele acum e sus
Este timp si pentru noi sa fim iară doi
Nu astept repede de la tine un răspuns
Sufletul meu este mereu primitor si vioi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trezesc dimineaţa

mă trezesc dimineaţa cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina şi mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd ţara în ochii lui luciferici
care se hrăneşte cu speranţe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absenţa
pentru a o sfinţi cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea şi stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
şi în ce ţinuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absenţă sură
răspândită printre lucruri.
a plecat şi eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte
să caute taina dorului printre stele.
călătoreşte luceafărul noapte de noapte
prin spaţiile interastrale,
caută speranţa şi dorul şi ţara lui,
noi nu mai avem ţară, eminescule,
fiii noştri s-au mutat în alte spaţii,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foşnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
ţara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profundă recunoştinţă

Dumneavoastră, celor care
Ne-aţi fost ieri învăţători,
Azi în plină sărbătoare
Vă aducem în dar, flori.

Totdeauna se cuvine
Să fim recunoscători,
Fiindcă patru ani de zile,
Ne-aţi fost buni îndrumători.

Sunteţi valorile care
Alte valori aţi creat.
Ani la rând, fără-încetare,
Cu mult tact ne-aţi educat.

Cu privirea voastră blândă
Peste noi v-aţi aplecat.
Mâna noastră, tremurândă,
Să scrie a învăţat.

Şi tot de la dumneavoastră
Cititul cărţii am deprins.
Spre viitor, o fereastră
Cu dragoste ne-aţi deschis.

Din lumină daţi lumină
Ca să creaţi noi valori,
Pentru-o lume mai senină,
Fără furtuni, fără nori.

Noi vom duce mai departe
Aşa cum ne-aţi învăţat,
Învăţătura din carte
Cu care ne-aţi luminat.

Profundă recunoştinţă
Pentrucă ne-aţi înzestrat,
Cu a cărţilor ştiinţă
Şi mintea ne-aţi luminat.

Să trăiţi întru mulţi ani!
S-aveţi multă sănătate!
Să rămâneţi peste ani
Tot învăţători de carte.

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu de tine scrisă...

mi-e soarta dur pecetluită într-o poală
în care tu ba eşti, ba nu mai eşti
şi de atâtea ori îmi cere socoteală
de ce pe lumea asta mai trăieşti

de ce e apa udă, aerul se vede
de ce pe soare-i frig şi cald pe lună
de ce motanul toarce şi nu crede
c-afară ploaia fulgeră şi tună

de ce pe floare-s sute de petale
de ce-n petale nu există floare
de ce mă trec la ore matinale
când ba fior, ba unde de sudoare

de ce copacii cresc din rădăcină
de ce nu cresc ca noi să poată merge
de ce e seacă apa din fântână
-când mama ba mă spăla, ba mă şterge

de ce stau trist cu anii la fereastră
de ce mai sar în hăuri de pe creste
de ce n-aud cum pasărea măiastră
în zare-şi cântă dulcea sa poveste

de ce stai laie-n vise şi bălaie
şi poarta dorului mereu o ţii deschisă
de ce-nvelesc cu plapumă de paie
poema mea mereu de tine scrisă?!

poezie de Iurie Osoianu (2 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maidanezii

Mă trezesc în miez de noapte
Într-un vacarm de lătrături
Câinii vagabonzi în haite
Sunt veniţi de prin grădini.

Disputele sunt aprinse
Cu încăierări şi muşcături
Care nu pot fi stinse
Toţi, cu aceleaşi apucături.

Edili? Pe unde sunteţi
De nu veniţi la festin?
Ori vilele sunt departe
Şi dormiţi somnul din plin?

Staţi departe mai retraşi
Fără zgomot, nici ţânţari,
Ce vă pasă de oraş
Şi de ai câini hoinari!

Care au fost năpăstuiţi
De al nostru trecut,
Stăteau singuri în curţi,
Fără griji şi liniştiţi.

Răspunderea şi munca
Nu vă pun semne de întrebare?
Neliniştea noastră şi frica
N-o simţiţi şi nu vă doare?

Treceţi, domnilor, la treabă
Şi hotărâţi soarta lor
Cu adăposturi, hrană, apă,
Fiind ai noştri, ai tuturor.

Să nu mai avem urgie
Cu muşcături, spitalizare
Siguranţa noastră să fie
Un semn bun de revigorare.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, am înţeles...

Am înţeles, în sfârşit, de ce mămica
Nu mă lua la mormânt la bunica,
Imaginea ce astăzi să o văd mi-a fost dat
M-a-ntristat profund şi sufletul mi l-a marcat.

Măicuţa mea îşi plângea mama cu lacrimi amare
Mângâia poza bunicii şi se uita la ea ca la soare,
Strângea cu braţele-i firave o cruce din piatră rece
Ridicând câte-o rugă pentru cea care nu trebuia să plece.

Degetele-i intrau în ţărână smulgând buruianul uscat
Şi-apoi cu flori multicolore mormântul l-a împrospătat,
Fumul candelelor în rotocoale se înalţa spre cer
În liniştea apăsătoare a acelui loc trist şi auster.

Doamne, nu vreau ca pruncii mei să-şi cunoască bunica din poze sau din poveşti
Îmi doresc ca mulţi ani de acum înainte de prezenţa mamei să mă fericeşti,
Te rog, Dumnezeule Mare, ţine-o pe măicuţa mea frumoasă şi dragă sănătoasă
Nu vreau să sărut o cruce, ci pe cea mai iubită persoană când ajung acasă.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, doamnă...

de-ai ştii ce repede aleargă timpul
şi cât de repede şi noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci şi în noroi

topit în cerul plin cu sfinţi,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de poveşti cu prinţi,
e toamnă, doamnă, este toamnă

ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine ştie,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm şi ce-o să fie

priveşte, în perete ai oglindă
şi chipul tău e tot frumos
dar e albit şi toată truda
s-a pus pe părul arătos

iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, dacă eu

Dacă tu, dacă eu
Mai simţim uneori
Dintr-un colţ să vedem
Un înalt curcubeu,
Dacă eu, dacă tu
Noi mai credem în vis
Într-o noapte din an
Nu gândim la abis,
Dacă tu, dacă eu
Inimi mari mai avem
Şi culori vor renaşte
Între ele mereu,
Dacă eu, dacă tu
Dezgheţam zile mii
Şi le umplem cu zâmbet
Colorat de copii,
Dacă eu, dacă tu
O iubire avem
Nu uita niciodat'
Drumul meu e al tău,
Dacă noi împletim
Zi cu noapte la rând
Timpul meu şi al tău
Ar rămâne în gând,
Dacă noi n-am visa
La un cer înstelat
Am tăia din iubiri
Doar bucăţi am avea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

Coboara cerul pe pămînt
Acoperit de norii grei si seci
Si-mi soarbe lacrima din gât
Oprindu-mi visurile-mi reci

Picuri cad si geamuri sparte
Soptesc la mine în fereastră
Si sufletu mi tresare-n noapte
Vorbe despre iubirea noastră

Ploaia mă trezeste din visare
Să ies afară acum as vrea
Dar sufletu-mi are răbdare
Si stă cuminte în carcasa sa

Dar o lumină mi intră-n casă
Esti tu iubire la mine ai venit
Sunt fericită ai ajuns acasă
In plina noapte soarele a răsărit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sărut pe care îl dorim

Există un sărut pe care îl dorim
întreaga noastră viaţă, atingerea

spiritului de trup. Apa mării
imploră perla să-şi spargă scoica.

Iar crinul, cu câtă pasiune
are nevoie de o iubită sălbatică! În

noapte, deschid fereastra şi îi cer
lunii să vină şi să-şi apese

faţa de a mea. Respiră în
mine. Închide uşa vorbelor şi

deschide fereastra iubirii. Luna
nu intră pe uşă, ci numai pe fereastră.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Betleem în miez de noapte

La Betleem în miez de noapte
Iată s-a făcut lumină;
A sosit pe neaşteptate
Însăşi Gloria divină
Ce din vremi îndepărtate
Aşteptată era să vină.

Îngerii străbat Cetatea
La păstorii din câmpie
Şi la cei care "Dreptatea"
Aşteptau din cer să vie
Pentru-a ne preface "noaptea"
Într-o "zi de bucurie".

Tot văzduhu-a îmbrăcat haina
Sărbătorii minunate
"Untdelemnul" şi "făina"
Sunt din Ceruri revărsate
Căci a răsărit Lumina
Să Domnească peste noapte.

Corul Îngerilor cântă
Osanale şi mărire
Şi-n cântarea lor preasfântă
Vestesc marea Mântuire
Care-a fost făgăduită
Şi adusă la îndeplinire.

Magii de la răsărit
Vin cu darurile lor,
Steaua i-a călăuzit
Până la Mântuitor,
Dumnezeu le-a întărit
Prin har paşii tuturor.

Doar Irod, păgânul rege
Întristatu-sa de moarte
Neputând a înţelege
Suprema Divinitate
Şi în veci îşi va culege
Roadele, după dreptate.

Azi, în prag de sărbătoare,
Privind Naşterea Divină
Şi Jertfa mântuitoare,
Cei ce umblă în lumină
Au o mare aşteptare:
- Domnu-I gata să revină!

Va sosi pe neaşteptate
Cel dorit şi aşteptat...
Tu, stai treaz ca să ai parte
De-acest lucru minunat,
Căci într-un târziu de noapte
Vei fi negreşit chemat

La viaţă ori pentru moarte,
Chiar de Veşnicu Împărat!
Da! Stai treaz într-a lumii noapte,
Să-auzi glasu-I minunat!
Da! Veghează să ai parte
De Cuvântul întrupat!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseide

Şezând pe fotoliu cu cartea în mână
Şi Luna gălbuie-atârnând la fereastră,
Din (şi-aşa) mult prea scurtă viaţa noastră
Socot c-a mai trecut o săptămână.

E-o noapte de august cu stele ce cad,
Eratici meteori luminând efemer
Ce vânt vă abate de-acolo din cer
Pe mări şi câmpii ori prin codrii de brad?!

Mi-e somn. Las cartea să-mi pice din mână,
De sus Perseidele cad ne-ncetat.
Din veacul acesta, aproape uitat
Socot c-a mai trecut o săptămână.

poezie de Mihail Mataringa (14 august 2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua veghetoare: Ţara asta întreagă e foarte tristă... Cea în care am trăit înainte era mai puţin deprimantă. Seara şedeam la fereastră şi torceam. Fereastra dădea înspre mare şi câteodată întrezăream o insulă depărtată... Adesea mă opream din tors; doar priveam în larg şi parcă uitam să mai trăiesc. Nu ştiu dacă eram fericită. Nu voi deveni acum ceva ce probabil nici n-am fost vreodată...
Prima veghetoare: În altă parte nu am văzut marea niciodată. Acolo, de la fereastră, e singurul loc de unde se vede marea, şi se vede atât de puţin din ea!... În alte ţinuturi e frumoasă marea?
A doua veghetoare: Doar marea din alte ţinuturi e frumoasă. Cea pe care o vedem ne umple de nostalgie după aceea pe care nu o vom vedea nicicând...

replici din piesa de teatru Marinarul, scenariu de Fernando Pessoa (1913), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!