Mesajul lui Socrate

Închid televizorul, de ştiri sunt dezgustat
Ne mint aleşii noştri, mă simt profund trădat
Ne tot vorbesc într-una c-avem democraţie
Cu vorbele rămânem, ei ştiu doar de hoţie

De un sfert de secol ţara-i în schimbare
Poporu-n sărăcie, la ei e îmbuibare
De la o zi la alta, viaţa se-năspreşte
Corupţia blestemata, la vârf se-mpânzeşte

Şi văd cum aleşii se scuipă acum de zor
Fără a găsi soluţii pentru sărman popor
Văzând ce se-ntâmplă, îmi pun o întrebare
E corectă calea? Eu cred că-i o eroare!

Caut un răspuns,... îmi aleg o carte
Şi uite aşa, fără să vreau, dau peste Socrate!
O, câtă-nţelepciune, şi-n mod surprinzător
Supremul sacrificiu îl dă pentru popor.

El este condamnat, pedeapsa capitală
Să bea cupa cu cucută, otrava fiind letală
Şi-ar fi putut să încerce legea a eluda
Mai ales că fapta era şi... nu era

Socrate însă era prea înţelept
Ştia mult mai bine ce e corect şi drept
Sacrificiul său a fost pentru popor:
Aplicarea legii înseamnă viitor!

Ăsta-i răspunsul de vrem democraţie
Şi politicienii primii ar trebui s-o ştie
Egali în faţa legii, înseamnă echitate
De vor în Parlament, fără imunitate!

Corupţia dezbină, corupţia slăbeşte
Ţara-i prăduită, poporul sărăceşte
La toate aceste rele, cum fuse şi-altă dată
Va veni cu siguranţă şi-o notă grea de plată

Luat mai mult în seamă, mesajul lui Socrate
Ar schimba în bine, întreaga societate
De-ar fi legea respectată de toţi ce ne conduc
N-am mai avea în ţară atâta balamuc.

Mai puţin de s-ar fura, măcar la jumătate
Impozitele ar scădea, ar fi prosperitate
Cetăţenii s-ar simţi mai mult respectaţi.....
Către aleşi trimit mesajul: ce-ar fi să reflectaţi?

poezie de Ionel Popa (7 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A votat poporul

A votat poporu-n duşmănie
Şi avem parlamentari în câmpul muncii,
Câţi oşteni avea Mihai în bătălie,
La Călugăreni, când a luptat cu turcii.

Avotat poporul numai floare;
Mă scuzaţi căci faună am vrut să zic:
Şi penali şi vulpi şi căprioare,
Lei, bursuci şi oameni de nimic.

A votat poporul în neştire:
Femei, bărbaţi şi vârstnici în baston:
Pentru aleşi, confort şi preţuire,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

N-au fost uitaţi nici cei care-şi plătiră orţii,
Pe o list'-aparte, specială,
Au fost aduşi forţat la vot şi morţii,
Încât să nu rămână nicio listă goală.

Nu are ţara pentru toţi fotolii,
Dar merită aleşii câte-un tron,
Să le creăm confortul contra oboselii,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

Şi-au creat aleşii ministere,
Să ajungă pentru oricare intrus,
Aşa a reieşit după negociere,
Ce mai două-trei sute-n plus?

Maşini la scară, sedii, secretare,
Aşa a vrut poporul... să avem pardon,
Bugetele sunt mari, costisitoare,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

Mai dă-o-ncolo de democraţie,
În faţa legii doar nu vreţi să fim egali,
Egalitatea e o utopie,
Aleşii noştri sunt mai speciali.

Legile-s făcute pentru proşti,
Aleşii se-ngrădesc cu alte legi,
Iar tu popor să nu-ndrăzneşti,
Ce ţi se-ntâmplă azi să înţelegi!

Alesii nu au vina că se-îmbogăţesc,
Că şi-au făcut din lege bastion;
Aleşii au doar drepturi, e firesc,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

Are poporul ceea ce-a votat:
O viaţă grea... a fost cu ghinion!
Fie poporul preaslăvit, şi-apoi iertat;
Să trăiţi bine!... Nea Vasile, Gheorghe şi Ion!

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condimente - Hit

Doar condimente peste tot:
În presă, radio, tv...
Pe stradă, masă, la terasă,
În lift, în pat şi nu mai pot!
Simt parcă toţi îmi întind plasă!
Doar condimente fără gust:
Pe dinăuntru şi pe-afară...
Şi dau doar minus în loc de plus,
Că viaţa e-o curvă penală!
Doar ţipete de la beţie,
Şi văd cum urlete străbat
Până şi căi de pribegie
Şi n-ai vreo şansă a fi curat!
Şi uite aşa îmi vine mie,
Să îmi iau lumea-n cap să plec...
Ştiu... parcă sună a nebunie,
Însă, n-am timp să mai aştept!
Doar condimente peste tot:
De la sărat şi fără stil,
Până la dulce de otravă...
Şi mă retrag atât de-abil,
De nimeni n-are să mă vadă!
O lume rea şi derapată...
O viaţă chin şi doar durere!
Eu ştiu că pentru toate-i plată...
Sătulă, însă fără avere!
Şi uite aşa anii se duc...
Şi condimentele sărace,
Nu-mi dau şi mie să apuc...
Să mângâie şi să mă-mbrace!
Perversă viaţă şi-agonie,
Ne joacă doar cum ştie ea!...
Bogaţi suntem în sărăcie,
Şi mintea goală ne domnea!
Doar condimente fără sens:
Avem prea mult... n-avem nimic!
Depresii cântă mult prea dens,
Cu inima închisă-n plic...
Suntem prea plini în goliciune,
Cântăm pe baluri de frustrări...
În suflete arde tăciune,
Zburăm în schizo şi visări!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Am multe observaţii să vă
fac, nici nu va trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?

Nici nu era nimic dacă lăsaţi
să mai consume lumea nişte
pâine şi nu loveaţi în ea ca-n
bot de câine ce muşcă fără
noimă kilowaţi.

Aţi economisit aşa puţin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-aţi consumat mai mult pentru venin.

Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuşi, cea mai
mare, cum nu v-a fost
ruşine de popoare că-ntr-un
târziu vor întreba ceva?

Am multe observaţii să vă fac,
dar nu ştiu dacă azi mă mai
ascultă acei ce-n larma
larmelor ocultă, ne-au
prefăcut într-un popor sărac.

Şi, totuşi, mai încerc să vă
explic nu veţi rămâne numai
la putere.
situaţia stelară vă va cere
sa vă întoarceţi şi la postul mic.

Ce veţi minţi popoarele atunci?
Cum vor veni răspunsurile-n gură
când împrejur va fierbe numai
ură dinspre Eroii amărâtei
munci?

Cum aş putea acum să vă mai
schimb privirea oarbă în privire
vie, ca să vedeţi real, nu-n
teorie, ce face neamul vostru.
Mai e timp!

Treziţi-vă, treziţi-vă acum, priviţi
poporu-n ochi, vedeţi ce spune şi
daţi-i şansa regăsirii bune, a
întoarcerii pe-acelaşi drum.

Acum, nici observaţii nu mai
am,". îmi e de-ajuns să cred, ca
într-o lege, în faptul simplu că
veţi înţelege ce crede pătimitul
vostru neam.

Atâta tot de-ar fi şi pot să
mor, să văd cum se ridică iar
din sine spre-ncredere şi
faptele de bine acest cinstit
şi răbdător popor.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci, nasol... Zău că nu ştiu ce să-ţi spun. De fiecare dată când vorbesc cu tine, mă pui în imposibilitatea de a-ţi da un sfat util. Sincer, problemele tale mă depăşesc. Mă laşi fără replică.
Lucian: Şi pe mine mă depăşesc, Mihai. Cred că de aia o iau razna uneori. Dar nu mai! Gata! Chiar mi-e de ajuns! Am decis ceva şi aşa rămâne! De acum încolo, nu mai calc strâmb, indiferent ce-ar fi! Doar sunt comandantul; încă, tot eu... Din cauza voastră, că aţi insistat...
Mihai: Şi cu Lia ce faci? Chiar renunţi?
Lucian: Să renunţ?! Mi-e greu să mă gândesc. Sincer, habar n-am ce să fac... Cum să renunţ aşa, deodată, la opt ani din viaţa mea?! Nu ştiu... Deocamdată, las lucrurile aşa cum sunt. Mai târziu, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Dar încă n-am de gând să renunţ definitiv.
Mihai: Luci, eu tot cred că dacă i-ai vorbi, dacă i-ai spune ce simţi pentru ea, totul s-ar îndrepta spre bine.
Lucian: Da, probabil... Acum însă, în mod sigur nu i-aş putea vorbi, mai ales nu despre aşa ceva! Iar dacă aş încerca, cine ştie ce grozăvie i-aş spune, de fapt... Cu siguranţă n-ar ieşi nimic bun din toată încurcătura asta. Deci, nu vreau s-o caut, să vorbesc cu ea, nici măcar s-o văd; deocamdată doar, desigur!
Mihai: Complicat, Luci, foarte complicat.
Lucian: Da, sunt un tip complicat... Iar viaţa mea pare a fi doar o înşiruire de greşeli, pe care mă străduiesc să le îndrept. Sper să şi reuşesc acest lucru. Şi cred că acum ai ajuns la concluzia că nu sunt totuşi un model bun de urmat pentru tine.
Mihai: Aş... Şi eu am să-ţi răspund că indiferent ce-ai face, tot eşti un tip super! Şi-n plus, parcă ţi-am mai spus că n-am de gând să împrumut de la tine toate ciudăţeniile tale; prefer să mi le păstrez pe ale mele, că am şi eu destule...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să accepte sau nu?! Într-adevăr, era o propunere tentantă, care i-ar fi putut influenţa, în mod pozitiv cariera, însă Dan era indecis... Nu ştia cum ar fi mai bine să procedeze, mai ales din cauza fiicei sale, Amelia, pe care o considera mult mai importantă decât orice în viaţa lui.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interacţiune

îmi aleg inima nu ce aud nu tot ce simt
s-ar putea să fie doar carnea
îmi aleg inima pentru că altfel ce-aş fi
o glumă proastă pentru că inima nu va merge niciodată
acolo unde merg să beau o bere sperând că pot uita tot ce nu am ales să mi se întâmple
şi lucruri se întîmplă
aşa cum cineva loveşte tasta enter şi se aude mesajul de eroare
ori de avertizare când tu abia mai respiri de departe
n-ai fost acolo şi până la urmă nici nu mai contează
erai prabuşit deja şi când credeai că s-a terminat
până la urmă tot nu e chiar tot
urmează altceva şi mai rău
aşa că-mi aleg inima
e tot ce mai am să respir
şi nu-i doar un exemplu de viaţă pentru cuvintele noastre.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie

Trăiască gloriosul Kratos!
Aleluia, Demos,
Relicvă stearpă-a Bătrânei Atena,
Himeră a faimoasei metropole de altădată.

Un toast pentru Democraţie
Un monument al triumfului guvenării discreţionare
A câtorva, aleşi de popor,
Nici măcar de o zecime a populaţiei,
Democraţie care nu-i pentru femei, robi şi copii.

Ruşine, Atena, pentru farsa făcută,
Ruşine pentru maternitatea ta mincinoasă
Care a adus pe lume-o impostoare,
Un avort numit democraţie
Căzut pe capul
Unei lumi încrezătoare şi naive.
Eşti mândră, Atena,
Că impostoarea trăieşte încă?
Te bucuri în adâncul inimii tale
Că avortonul mai are multă influenţă
În sufletele credule ale oamenilor,
Care ucid şi mor în numele ei?

Dar tu, Atena, tu ştii foarte bine
Că naşterea ta a fost o parodie
Şi că fructul otrăvitor al pântecelui tău
Nu este decât o batjocură;
Tu ai ştiut întotdeauna
Că Democraţia-înseamnă Egalitate
Doar în vorbele lui Socrate,
Că este fântâna Libertăţii
Doar în dicţia lui Aristotel,
Că Democraţia este o himeră,
O umbră urmărită-încontinuu
De miriadele de muritori creduli,
Cei mulţi şi binecuvântaţi, săraci cu duhul,
Care cred fără-a încerca să vadă.

u

poezie de Surafel Wondim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi politicienii mint poporul, numai că cei care sunt oameni de stat îl mint aşa cum o mamă îşi minte copilul cu bau-baul ca să nu facă prostii sau aşa cum îl păcăleşte ca să ia medicamentul amar, în timp ce politicienii ordinari mint poporul că cei care vor să-ţi înşele vigilenţa pentru a-ţi fura tot ce ai fără să bagi de seamă.

aforism de George Budoi din Politică şi politicieni (2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o povestire despre un măgar, şi care este o ilustrare bună despre cum merg lucrurile în această lume. Era odată un dobhi (spălător de haine) care avea mai mulţi măgari, pe care îi folosea pentru căratul hainelor pe care le aduna să le spele. Întrucât era un om sărman, casa lui era mult prea mică pentru a găzdui toţi măgarii, aşa că îi lăsa afară peste noapte. De asemenea, el nu-şi putea permite să cumpere de-ajuns de multă sfoară ca să-i lege pe toţi. Aşa că măgarii scăpau adesea şi sărmanul dobhi petrecea apoi ore în şir pentru a-i găsi. Aşa că s-a gândit la o soluţie ingenioasă. El a atins pur şi simplu de picioarele lor cu o bucată scurtă de sfoară, iar măgarii, crezând că au fost legaţi, au rămas astfel în acelaşi loc, întreaga noapte. Tot aşa se petrece şi cu lumea. Maya te atinge şi tu îţi imaginezi că eşti legat. Şi te gândeşti: cum aş putea să trăiesc fără copiii mei, fără soţul sau soţia mea, fără părinţii mei etc., aşa că tu rămâi aici şi nu faci paşi pe calea care te duce la El.

Anandamayi Ma în Poona, 10 iulie 1961
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorba cu Ţepeş Vodă

-Ţepeş Vodă, hai de vezi
Românimea ce-a ajuns,
O să-ţi spun, e greu să crezi
Duhuri rele ne-au pătruns.

Cei ce ţara o conduc
Sunt cuprinşi de lăcomie,
În Parlament e balamuc
Habar n-au de economie.

Fabrici multe s-au vândut
La fier vechi pe te miri ce
Iar şomajul a crescut,
Criză e la orişice.

Avem criză în spitale,
Vai de ei bieţii bolnavi,
Şi în şcoli e mare jale
Elevii-s tot mai trândavi!

Dascălii sunt supăraţi,
Şi-au pierdut din pasiune,
Nu mai sunt apreciaţi,
Şcoala-i în regresiune.

Ai nevoie de-o hârtie
Din sistemul bugetar?
Vai ce multă apatie,
Şpagă de nu dai în dar!

-Alelei, sărman popor
Grele zile ai ajuns
De-i Guvernul trădător
De corupţie cuprins!

De-aş învia pe dată
Multe ţepe ar trebui,
I-aş chema la judecată
Şi pe toţi i-oi chinui!

Dar la judecată dreaptă,
Fără şansă de cruţare,
Pedepsi-voi după faptă
Tot ce-ar însemna trădare!

Trădătorii din Guvern
Ar fi primii sus în ţepe
Parlamentul că-i patern
N-ar avea cum să-mi scape.

Apoi şi şpăgarii toţi
Vor avea câte o ţeapă
Fi-vor ei urmaţi de hoţi
Într-o ultimă etapă!!!

poezie de Ionel Popa (22 octombrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Stela, te rog eu... Nu fi aşa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luaţi partea! Nici acum nu vă daţi seama că, datorită acestor pastiluţe pe care şi-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult şi bine, pe veci chiar şi poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluţe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală şi toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid şi eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat şi n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Şi nici n-am fi ştiut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine ştie?! Poate că era mai bine! Scăpaţi de mine şi gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Şi gata, că bine zici! E nebun! Vedeţi?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată aşa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ţii minte pentru tot restul vieţii tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înţeles?!
Lucian: Da... Pricep.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog trămiteţi povestea Moş Nichifor, pentru ca s-o dau la tipar. "Junimea'" din Iaşi, într-o şedinţă a sa, pe la 12 noaptea, fiind cam somnoroasă - după obiceiul ei - a votat să se tipărească; poate mai mult pentru încurajare. Sau mai ştiu eu... poate ca şi pentru: P. A. Călescu... D-voastră cred că veţi fi râs şi de mine şi de dânsa, şi cu drept cuvânt: pentru că este o copilărie, scrisă de un om mai mult bătrân decât tânăr; da' bine, da' rău, D-zeu ştie. Eu atâta ştiu numai, că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt. Dar ce am scris, şi cum am scris, am scris...

Ion Creangă în Scrisoare către Titu Maiorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!