Orizonturi

despic o linie în patru
să aud tăcerea cum
usucă cuvântul
ca o arşiţă
fără zi
în care
nu vine şi nu
pleacă nimeni
în spatele umbrei
stau paşii rânduiţi
pe mijlocul drumului
gata de fugă
acolo unde se rup
marginile zilei
sunetul rămâne surd
ca o zbatere lăuntrică
liniştea doarme ascunsă
într-o privire
doar iarba respiră din întinderi
pentru a nu-şi pierde culoarea...

cerul sfârşeşte dincolo
de marginea în care nu
locuieşte nimeni...

singurul loc în care şi privirile tac

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngrijorare

observ că mi se usucă pielea

mi-e teamă că aş putea rămâne
o bucată de hârtie scăpată pe jos
sau poate un drum pe care
nimeni nu pleacă decât
o singură dată

cu ninsorile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa rămasă pe genunchi

dacă există o ţară unde
nu locuieşte nimeni
arătaţi-mi-o
dincolo de întoarcerea zilei
există doar o cărare ce duce
înspre margini

nu-mi iau cu mine nimic
pe urmele mele
nu o să calce niciun păcătos
mi-am făcut controlul medical
m-am întors cu susul în jos
şi invers
doar cerul căzut pe genunchi
plângea printre sughiţuri
dar cu azi
nu-mi voi extrăda gândul
o să-l rog pe Dumnezeu
să aprindă ultima lumânare

că fiecare strigăt se pierde în ecou

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingrijorare

De zidul rece
mă proptesc în faţa oglinzii
şi privesc cum mi se usucă pielea

mi-e teamă că aş putea rămâne
o bucată de hârtie
scăpată pe jos
sau poate o cărare
pe care
nimeni nu pleacă decât
o singură dată

cu ninsorile...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cât zbor într-o mână de humă tremurândă...
Cât cer într-o aripă fără cer...
Şi câte şoapte înăbuşite, într-un loc surd...
Câtă sete, unde izvoare mustesc de apă vie...
şi câtă lumină trecând maiestuos, gemând, prin întunericul lumii,
o urmă fină de pas care vine plecând,
de nimeni întrebat, de nimeni văzut cu adevărat,
şi-o şoaptă care caută să respire o clipă infinitul...
Şi cât verde!
Amestecă-mă, Doamne,-n întinderea verde...
de paşii celor grăbiţi ascunde-mă...
Aşterne-mă doar în calea celui ce m-aşteaptă,
odihna să-i fiu...
Şi opreşte-ne destrămarea,
c-un cântec de dor, ne leagă de Cer,
Cu dor nedurut... împleteşte-ne inimile cu timpul...
În palma Ta, măsoară-mi paşii,
dezgoleşte-mă de ruini, de dor
şi de toată mirarea...
că sunt...
încă vie...
iară
iar şi iar...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 56 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul a topit mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea majoritate a conflictelor interioare sunt cauzate de identificarea completă a oamenilor cu ceea ce conţine Viaţa, fără a conştientiza Viaţa în Sine. Conţinutul Vieţii, nu înseamnă Viaţa în Sine, ci ceea ce se petrece în Viaţă. Identificarea cu conţinutul Vieţii, te face Una cu conţinutul Vieţii şi te ţine departe de Ceea Ce Eşti Cu Adevărat: Viaţa în Sine, care se exprimă printr-o formă umană. Liniştea în Sine, care se exprimă printr-o formă de sunet. Nu eşti sunetul care provine din Linişte, eşti Liniştea din care provine sunetul, căci orice formă ar prinde sunetul cu care te identifici, Liniştea rămâne neschimbată. Sunetul vine şi pleacă. Tu, rămâi. Prezenţa Ta rămâne, indiferent de diversitatea sunetelor care îţi calcă pragul realităţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complicele umbrei

când îţi vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca şi cum ai traversa strada
simţind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îţi aminteşti de tine

în acest răgaz dintre noapte şi zi
eşti doar tu şi
o umbră care
te desparte de lucruri

cineva intră prin efracţie
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aştept...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fără începuturi rostul cuvântului
se pierde la marginea lumii
unde infinitul e o rază
sub care se ascunde Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără începuturi rostul cuvântului se pierde la marginea lumii unde infinitul e o rază sub care se ascunde Dumnezeu.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu nr. 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de linişte îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă şi tot pleacă...

poezie de Teodor Dume din Timpul devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberarea totală de efectul realităţii presupune transcenderea ultimei unde a realităţii. Când realitatea este acceptată în mod total, conţinutul realităţii se va reaşeza şi va intra în relaţie cu tine, chiar prin intermediul acceptării tale totale, dând naştere unor sunete care îţi vor îmbodobi realitatea cu armonie şi compasiune, pentru că acolo unde nu este război interior, pacea exterioară se aşează cu blândeţe. Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuieşte în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Linişte are loc prin intermediul Liniştii, fără grăbirea paşilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Linişte, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exişti şi să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniştii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniştea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conştient de Liniştea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniştea vorbeşte prin cel ce o ascultă şi ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăieşte despre Fiirea Nevăzutului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu numărul 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite per fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de linişte îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă şi tot pleacă...

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu numărul 106

A îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa
cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de linişte îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă şi tot pleacă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu numărul 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de linişte îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă şi tot pleacă...

poezie de Teodor Dume din carte,devoratorul de umbre (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creaţie este un avatar pentru Oceanul Esenţei, prin care Viaţa se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ţine forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniştea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcţia Liniştii joacă rolul unui ghid către Linişte, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniştea, pentru că Liniştea nu este gând, o idee, un concept. Liniştea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Linişte. Nimic nu desparte sunetul de Linişte, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, aşa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conştientizarea Liniştii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferinţa nu îşi poate susţine existenţa, pentru că suferinţa însăşi este o reflexie a iluziei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În culoarea zilei pe aripile vântului

ni se
tocesc pe palme cuvintele
în culoarea zilei
când aripile vântului
ne amestecă privirile până la punctul
sublim

şi flori de vise
şi speranţe
ni se aşează pe mâini în tăcere
ca o inserare de flori într-un câmp de odihnă

ni
se cere
culoarea luminii
oriunde s-o folosim
în ea să ne scăldăm cuvintele
privirile
şi paşii pe care-i aşternem oriunde pe pământ

timpul
ni se
pleacă la picioare
dar noi
cu rost
rostu să-l folosim

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuieşte în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Linişte are loc prin intermediul Liniştii, fără grăbirea paşilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Linişte, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exişti şi să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniştii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniştea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conştient de Liniştea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniştea vorbeşte prin cel ce o ascultă şi ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăieşte despre Fiirea Nevăzutului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa Pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!