Ne vom petrece eternitatea...

iubito, ne vom petrece eternitatea
acolo unde stixul desparte
cele două lumi posibile
lumea mitică, de lumea lucrurilor
doar avem simţul cosmosului
nu suntem prizonierii contingenţei
acolo va fi o iarnă nesfârşită
în eternitate,
grădina noastră pe poale
va fi învăluită în gheţari,
ţărmul eternităţii va fi străpuns
de lagune şi golfuri, de ape sclipitoare
mii de flori vor dansa sub tălpile tale în sandale
când dansezi, interiorul tău se face
copil, pasăre sau lună nebună
înghiţită de lupii suri pe furtună
alteori eşti faţa luminii din visuri
înecându-mă în ale tale abisuri
dar nebunia nu se termină aici
intri in văzul meu zburător
şi te aşezi lângă urechea inimii mele
şi eu sunt doar tăcere şi noapte
tu, strigătul care îmi dă un sens, o raţiune.
iubito, numele tău e eternitate.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito

sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mişcă mii de aştrii
străbate ceruri şi aure-albastre şi alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitaţie,
se prăbuşeşte uneori printre abisuri
şi nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalţă la infinit, într-o constelaţie mişcătoare
fiindcă are origină divină
şi esenţa veşniciei!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de iniţiere pe palierele inimii

unde eşti, iubito?
în centrul inimii tale
de ce nu te văd cu ochii sufletului?
(ai ochii slăbiţi ca nişte goluri milenare)

învaţă-mă să văd, iubito
învaţă-mă să simt.
te simt că te temi să rămâi
nu vom ajunge niciunde dacă te temi.
(abc. copac. a. adânc. b. beznă. c. cer. )
cel care simte să vadă alege să ştie cine este.
unde eşti, iubito, pe care palier?
(la mansarda inimii tale, aproape de cer)
ce vezi?
o femeie albastră deşirată, roată
cum te simţi pe acoperişul inimii?
(fiecare cu fanteziile lui.
nu este ceva ce nu am mai văzut.
femeia albastră atrage pe cine poate
şi apoi urmăreşte ce se întâmplă)
aşa e firea ei, jucăuşă, iubito
dar simt că ai intrat într-un soi de labirint.
întoarce-te spre centrul inimii mele, iubito
e mai puţin periculos
îţi las libertatea de a te regăsi
rămâi. eu te-am ales.
cer. carne. os.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, să refacem sfârşitul lumii

să refacem sfârşitul lumii
(doar o singură dată)
te îmbrăţişez cu braţele dragostei
-- ştiu cât de greu îţi este—
aş prefera să dorm pe muzică incaşă
înainte ca ceasul furibund să mă cheme
în apocalipsa mea de fiecare zi
toată lumea valorează la fel.
hai să dansăm târziu în noapte, iubito,
dansul lui Zorba- îndrăgostitul de viaţă-
mai lasă-mi 20-30 de ani de iubire
pentru a-ţi demonstra că te iubesc infinit
şi iubesc poeziile tale cu răsărituri demenţiale!
o perioadă,
am avut un un univers doar al nostru
iernile sunt grele în Itaca, iubito,
-îţi va fi frig-
şi poate puterile tale vor fi pe terminate
imaginează-ţi cât de bine ne stă împreună!
apocalipsa este calea de ieşire din întuneric
filosofia e pentru viaţă ce e apa pentru deşert
majoritatea oamenilor, iubito,
nu trăiesc nici o experienţă
în fiecare zi, după eternitate,
te iubesc şi mai mult...!
te iubesc şi mai mult...!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,
nori de praf şi vânt, iubito
şi tu prin timpul meu
arar trecând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru tine

Te colind, iubito, peste toate continentele
Peste toate anotimpurile mele
Peste tot, pe unde sunt suflete singure,
Pe unde sunt târguri sau răspântii, neexplorate
Mă aleargă umbre plăpânde, rupte din noapte
Am picioarele sângerate, iubito de focuri din stele.

Doar lava zării-nfricoşătoare
Mă mai doare sau mi se pare
Şi mă umple toată ziua de splendoare
Eu îţi port gând de bine, iubito,
Sculptat în cuvânt nescris,
Cuvânt – zămislitor de noi lumi,
Cuvânt – scos din graţia divină.
Voi să-ţi încrustez luceferi pe braţe
Ca pe nişte miezuri de lumină.

Sunt însetat de verb, iubito,
Şi de muzici astrale
Visez la nunţi magice
Cu orgi celeste şi abisale
Sunt flămând de tine
Ştii bine, că îmi vine
Să urc crestele cerurilor toate
Şi munţii lunii, pe înserate
Pe copite să-mi iau tină, divină
Din brâuri de lumină.
Eu, bivolul tău alb, dumnezeiesc.
Tu să mi te laşi, trândavă, pe coarne mută.
Şi să-mi fii altarul meu de carne, sfântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întinsesem lângă sufletul tău frumos

Mă întinsesem lângă sufletul tău frumos
Ca lângă o răsură de trandafiri sângerii
Mi-era tare bine prins între ţepii săi vii
Doar tâmplele fulgerate, iubito
Sufereau de la înţepăturile
Spinilor din meridianele curbate
Şi mi-amintesc că îţi veneram ochii
Cei mai frumoşi ochi de regină
Ce răspândeau lumini adevărate
Două mari fereşti-ogive dantelate-
Umbriţi doar de tristeţea amurgurilor sfinte
Sângerate de volta pescăruşilor
Ce cutreierau nestingheriţi prin cuvinte.
Mă întinsesem lângă vocea ta, iubito
Din graiuri nepământeşti auzeam
Frânturi de vorbe şi muzici melodioase
Modulate în linii unduioase
Mă întinsesem în spaţiul ideilor tale
Şi te iubeam fiindcă aveai fluturi
Înfipţi în ace de lumină şi din ochi
Curgeau miraculoase
Fântâni de lumină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

femeia-copil e primul tău anotimp
lumina din Ochiul tău
e crudă de verde
în lumea ta
visele-mi cad secerate
la rădacina speranţei

femeia-elixir e al doilea anotimp
atunci când îţi sorb esenţa luminii
lumea mea devine spirală
spre infinit

femeia-bătrână
e al treilea anotimp al tău
acolo unde te ascult
iubito vânt
prin toate dorurile adormite
pustnic într-o oază cuantică

femeia-vis
e ultimul tău anotimp
prin el mă porţi dincolo de galaxie
în veşnicia neînţelegerii

nu mai am nimic de împlinit
poate doar să te-aştept
femeie-infinită
la poarta iubirii

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lumea ne zâmbeşte, iubito

dacă lumea ne zâmbeşte, iubito,
ar putea să ne semene, vezi bine,
hainele noastre se atrag magnetic
Dumnezeu îmi vorbeşte prin tine
umblăm cu mari găuri în noi, iubito,
să ne săvărşim în două jumătăţi depline
mica stea purpurie ne însoţeşte-e dragostea
tu eşti o parte din mine, din carnea mea.
mătasea îţi strânge coapsele tari, iubito,
şi satenul purpuriu sânii grei de floare
te simt ca pe o gâză în plasa mea
mă uit la tine, despodobindu-te de feciorie,
de vraja şi frumuseţea-ţi trecătoare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, acolo

Tu eşti acolo, între lumi, singurătatea mea,
Tu eşti acolo, între inimi, pulsând ca o speranţă,
Cântec născut din nevăzut, dar intonând vederea,
Tu eşti acolo, lângă tine, dar eşti în siguranţă?

Îţi vede, oare, cineva, tristeţea de sub pleoapă?
Cuiva îi pasă de lumina ce ţi se stinge-n sânge,
Ce pâlpâie şi cere-ntr-una un glob de spini cu apă
Ca să îşi prindă rădăcină şi mugur care plânge?

Tu eşti acolo, între lumi, eu sunt aici, cu tine.
Tu strigi, eu chem, eu strig, tu chemi... ecou...
Eu sunt acolo, lângă tine, tu eşti aici cu mine...
Două culori încrucişate, o inimă din nou.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile sinelui şi tragediile firii

ţi-am fost infidel, iubito, în viaţa asta damnată
şi de-atunci am conştiinţa dureroasă
dar am cunoscut în vârtelniţa vieţii
furtunile sinelui şi tragediile firii
fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii
acum trupul măcinat a isprăvit cu păcatul
a rămas doar floarea trupului stigmatizată
şi sămânţa unui regret şi sufletul meu nostalgic
am în mine şi raiul şi iadul adamic, iubito
şi memoria atâtor femei defuncte
am lecuit sufletul cu simţurile scabroase
şi simţurile cu sufletul înaltul
am iubit cu ochii şi văzul lumea asta damnată, iubito
eram luceafărul de noapte prăvălit din ceruri
nici moartea nu mă speria, schimbam doar curcubeul
dintr-o cameră sau un parfum şi cerul de dimineaţă
sau un vers dintr-o poezie-elogiu demult uitată
din sanctuarul unui nebun poet, genial odată
voi femeile iubiţi cu sufletul şi doar cu sufletul
frumuseţea ta îmi umple ochii de lacrimi într-o doară
eu sunt un mort cu haine noi de seară, iubito
cu un cuţit împlântat în inima cu mulţi herţi
sunt aceeaşi inimă frântă, amară
care se lasă tipărită în mai multe cărţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia lumii tale, iubite

Iubite,
Ne cărăm păcatele în geamantane
Noi păgânii –locuitori în templul lumii profane-
Poate vom ajunge să înţelegem înţelepciunea celor vechi,
Starea de geometrie şi de graţie a lucrurilor,
Misterele eleusine şi orfice ale strămoşilor tăi
Prin liniile perfecte ale Partenonului
M-am întrebat adesea dacă se mai poate depăşi
Ceea ce este unic pe podişurile spiritului?
Pe pragul unei noi lumi de mucava
Aduc acestui popor iubitor de idoli,
Acestui popor care te-a zămislit pe tine,
Îndrăgostitul meu pururea mâhnit,
Cântări pentru geniul său creator.
Fermecată de lumea sofiei,
Am pătruns în adâncurile minţii tale
În lumea sufletului tău de înaripat,
De exilat, ca şi îngerul, care are o viaţă dublă
Şi trăieşte simultan în două lumi paralele.
Te rog să mă citeşti ca pe o amintire neîncepută
Deschide obloanele să mă cuprindă marea în lumina răsfrântă
Şoldul meu e ca un val alb de harfă grecească
Eu alchimistul aurind cu luna pustiul flămând
Înnod zilele până când pelicula devine o linie mută
Şi rup poezia -n care-ţi scrisesem că plâng.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia lumii tale, iubite

Iubite,
Ne cărăm păcatele în geamantane
Noi păgânii –locuitori în templul lumii profane-
Poate vom ajunge să înţelegem înţelepciunea celor vechi,
Starea de geometrie şi de graţie a lucrurilor,
Misterele eleusine şi orfice ale strămoşilor tăi
Prin liniile perfecte ale Partenonului.
M-am întrebat adesea dacă se mai poate depăşi
Ceea ce este unic pe podişurile spiritului?
Pe pragul unei noi lumi de mucava
Aduc acestui popor iubitor de idoli,
Acestui popor care te-a zămislit pe tine,
Îndrăgostitul meu pururea mâhnit,
Cântări pentru geniul său creator.
Fermecată de lumea sofiei,
Am pătruns în adâncurile minţii tale
În lumea sufletului tău de înaripat,
De exilat, ca şi îngerul, care are o viaţă dublă
Şi trăieşte simultan în două lumi paralele.
Te rog să mă citeşti ca pe o amintire neîncepută
Deschide obloanele să mă cuprindă marea în lumina răsfrântă
Şoldul meu e ca un val alb de harfă grecească
Eu alchimistul aurind cu luna pustiul flămând
Înnod zilele până când pelicula devine o linie mută
Şi rup poezia -n care-ţi scrisesem că plâng.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

de curbura glasului tău încercuit
mi se pare că aud turma mugurilor
de primăvară spre fiinţă-mi tropăind.

şi din respect pentru însingurare
îmi răsfir păr spre marele plâns
şi sărut umbrele din faţă contrare.

şi voi striga ca de obicei spre cenuşiu
şi spre cele câteva stări de lună atacate
chiar spre conturul tău alint de târziu.

lângă tine simt o absenţă de moarte
gândul din catedrală mi-l alung,
sărutul ţi-l aştept zală răcorită de dud.

dar acolo iubito, în închipuirea mea
freamătul tău îl găsesc loc îngeresc,
năvălirile toate acolo mi le întregesc.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt sonor, pietrificat

Când, ne-'ncetat mă înfioară
aura ochilor tăi verzi
şi când viscolul tău de parfum
neîndoios, mă-'nconjoară,
eu caut, iubito, duios şi adânc,
în cosmosul inimii tale,
şi-atunci încet, încet, tu te pierzi,
iar eu, voluptos, te consum,
siderat, te respir, te mănânc,
prin mii şi mii de flori şi petale...

Virtuoz instrument de serviciu,
îţi cânt trupul neconsumat,
vestală în mugur, femeie-vioară,
şi caut, cu sârg, un ultim indiciu,
la strigătul sonor şi pietrificat
al sânilor tăi, paseri de alb,
de deliciu...

Un strigăt sublim al trupului tău
unduios, cu sclipiri celestine,
căci viaţa-mi, iubito, mi-e hău,
e-un minus fatal, e-un calvar
fără tine...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti...?

sunt aici...
unde privirea ta îmi urmăreşte gestul
unde respiraţia ta îmi simte pulsul
unde umbra ta îmi urmăreşte paşii
şi acolo.....
acolo unde gândul tău îmi este umbră...
unde sufletul tău îmi este aer...
unde iubirea ta îmi este viaţă...
unde eşti tu iubita mea...

pretutindeni....

poezie de Silviu Petrache (6 februarie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ancorăm în noi lumina

- O taină a inimii mele eşti,
misterioasa mea poveste de iubire!
O adiere a gândului meu eşti,
fără chip, nume, loc, timp,
cu soarele în priviri,
pe cerul tău îmi scriu zborul fiinţei.
Oricât ai vrea să te descoperi,
descoperindu-te,
în mijlocul timpului
ceva îţi va lipsi, persoana.
Acolo unde inimile se deschid
totul se transpune,
iubirea nu poate fi oprită,
uimiţi asistăm
la simfonia creaţiei născute,
dacă i-am cunoaşte rădăcinile
am zâmbi, mai mult de dragul nostru.
Să ancorăm în noi lumina!
- Simte-mi trupul gol,
înfăşurat pe deplin în al tău,
unirea arzândă a regăsirii,
ia-mă de mână şi arată-mi drumul!
În contopirea realităţilor,
sub cortina ploii, o nebunie a simţurilor,
o inimă gata să explodeze.
Adânciţi în esenţa noastră,
noi şi noi faţete ale aceleiaşi realităţi!
- Spune-mi, iubito, unde
se-opreşte lumea în inima ta?
Îngemănarea universurilor,
cel ce iubeşte va opri lumea,
acolo, în adâncurile fiinţei!
- Îmi regăsesc locul în coloana infinitului
ce-mi reaşează trăirile unei lumi
ce parcă dispăruse,
simţeam că o să mi le dăruieşti,
îţi simt sângele proaspăt
cum curge în mine. - i-ai spus.
Să nu mai respiri singur, să te naşti
în fiecare respiraţie a celuilalt,
el, ea, îşi pierd identitatea unul în altul,
lumea ta dispare în a mea,
trăieşti, dar nu mai trăieşti,
emoţii nestăvilite,
ecouri nemaiîntâlnite în inimă,
o adâncă şi negrăită dorinţă de noi.

poezie de Irina Lucia Mihalca (12 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!