Clonaj de suşă

Trec pe trotuarele imaginii chipuri
şi nu doar... şi sunete, gesturi,
toate-n tipare pân' la fine amănunte,
pe limbi diferite, în cotloane de spaţiu şi rituri,
în condei nesfârşit de arabescuri
colante, până la idem... detalii mărunte.

Surprinzător cum mai nimeni nu vede, nu vrea
să se scalde în studiul de ştanţe
ce lumea îşi etală, crescută-n mistere de bone,
cu grija din aştrii, vreo stea,
ce-n linii de raze au lăsat, a lăsat aparenţe la fel şi speranţe...
Privesc, recunosc peste tot, peste timp; îs parte din specia... fatalmente în clone.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume liniformă

Cât evident e că Pământul e atât de mare şi, de mic,
Când întâlneşti sau vezi imagini cu chipuri asemănătoare
Atât de mult, indiferent de locul unde stau... culoare
Şi, trup şi gesturi sunt asemeni, făcuţi de un tipar, tipic.

E izbitor că totul pare făcut din linii în trăsături,
Cu mersul drept, ori legănat, până şi vocea tot un sunet...
Lăsând un pic, de la detaliu, e un identic ton de tunet...
Cu păr la fel, cu aceleaşi goluri, cu acelaşi râs... strâmbat de guri.

Mă duce gând, ce în ascuns îl tot credeam o veritate,
Că parcă am fost însămânţaţi cu câteva răsaduri tip...
Un fel de clone, pe familii, ce-şi au mulaj stereotip
Şi, de atunci lumi sunt mai multe... un areal de clone, date.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor de viaţă

Nu ştiu la cine să mă rog, să fiu un ciclu
-Cum anii se preling în anotimp pe rând
Din mugur desfăcându-mă-n esenţa unui gând-
Să-nmiresmez planeta, veşnic în periplu.

Copt, să mă pârg în caldul de cuptor,
Să ard a mere coapte cu zahar
Şi Eva-mi hărăzită, să mă aibe-n dar...
În trup şi suflet să mă-nvăţ, să-nvăţ dogoritor.

Ah, cum aş vrea ca vara s-o petrec
Cu lungile ei zile, pân' la nesfârşit;
Să stau întins în mintea-mi de introvertit
Oprind şi timp -oricum e relativ- să nu-l mai trec.

Când ruginiu -de-apare peste dealuri-
Să scurg licoarea viei venelor sorbinde
Ce viaţa să-mi întoarcă-n atrii aburinde...
Să fiu pulsaţii ce-nroşesc timide idealuri.

Să intru cald în gerul albului de gheaţă
Ca să-mi topesc omătu-acumulat
Zbătându-mă-n speranţa de-a nu fi uitat...
Cerşind în fond, la infinit, dreptul la viaţă.

Nu înţeleg?! La Univers, sunt un infim... şi timp
Şi loc în spaţiu sunt la infinit...
De ce nu mă renasc, cum anotimp, la nesfârşit?
Cunoaşteţi vreo adresă, sau aveţi relaţii în Olimp???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica

Final de semne, în cumul, sau în pierderi, şir făcute,
Cum la mărgele îs adunate, risipite, pân' la a face nod,
Ce nod va fi redesluşit imaginar, de timp 'l va cere, cât mai iute, iute...
E şnuru' împletit în colan, cunună, ori laţul gafei, de la eşafod.

Alegerea supremă-i din mii, de miile, împământate crezuri,
Cum apa face ploaie, oricât de multe ar fi lichidele, soluţii.
O lipsă de orice dogmă, pân' şi credinţele îşi trădând botezuri...
Deci nu-i alternativă; nu-i ori, ori sau, sau ori şi ce... discuţii!

E acelaşi adevăr ce cosmosul îl deţine oriunde, peste tot la fel,
Cum şerpuieşte râu pe acelaşi săpat curs din timp ateologic
Şi sigur un sezon după un altu' urmează, fără un scop, vreun ţel...
Aşa şi cenuşiul de-o scoarţă în canioane, îşi ţese înţeles în unic... firul logic.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sus, din aştrii

Pe mine să mă chemi
Când durerea, grijile şi frica
Nu mai sunt.

Stau ascuns în ceaţa Lunii ce imi place
Şi meşteresc iluzii,
Dar nu mă deranjaţi!

Decât atunci când somnul tace,
Pe buze trec doar degete încinse
Eu să primesc atingeri generoase,
Că altfel, sus şi agăţat în raze
Eu mă descurc,
Nu fac decât să dau luminii drum spre plaje,
Să te privesc arzând de dor, în voie,
Te răcoresc cu norii prinşi de coapse
Arunc şi tunete,
De dragul mării-n valuri, la nevoie.

Tu doar să-mi spui,
Prin gesturi de înec sărat în ape,
Să mă cobor pe linii de magneţi din aştrii,
Să te salvez,
De gustul greu ce-l iei din mare,
Şi de privirea rece ce o vezi în monştrii.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţii

Nu mai ştiu dac-am făcut şcoală,
nu se vede, nu se mai cunoaşte.
Nu ştiu de ce? De la vreo boală,
ce-n ascuns mă pândeşte, mă paşte?!

Nu mai îmi amintesc bine de-ai mei...
o estompată imagine, ştearsă,
doar de-o rugăciune de zei,
pe un altar sfânt, cu Biblia arsă.

Nu mai am nicio veste de ce-o să fiu,
parcă am îngheţat, nu mai e cald.
E din ce în ce mai târziu
să înot amintirile, să mă scald.

Nu mai am nicio vocală, onomatopee,
să strig asilabic dureri
asumate... Că am început în femeie
şi m-am iubit, aproape să pier... până mai ieri.

Nu mai am putere să fiu
şi nu înţelegeam cum se conjugă este,
când se face orice bine, pustiu...
aşteptările-s la goale ferestre.

Nu mai am chei să mă descui sentimente,
ce m-au părăsit, m-am uitat prea deschis
şi mi s-a furat, definitiv, fatalmente,
inelul credinţei în ceilalţi... Nu mai e Paradis!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul... la relativ

Cascade, clepsidrei îmi mătură timp
-Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus-
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp...
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.

Ce straniu mi-e gândul, perfid, de peren;
Mă minte că sunt neschimbat şi tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren...
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.

Am zile şi nopţi fără şiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă, pe veci;
N-am mintea de-a şti, să le fac petrecute...
Aş vrea să le-ngheţ; le conserv, le ţin reci.

Pe ceas mi-l fac singur -cu limbi fără număr-
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr...
Refuz orice calcul, rămân vieţii fan!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

SPAŢIU ECHINOCŢIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocţiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forţe noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În... soleit

Ţin pleoapa strânsă, să nu ard în razele de-un august-soare
şi ochii sunt cărbuni încinşi, aprinşi din neagra depărtare,
iar gându' înfierbântat străbate din călătorii de corp parcurse,
iluminate-n timp trecut, agenda de cetăţile vechi, scurse.
E-n joacă cristalinul cald îşi memorând cadre-n lentilă,
ce încă nu s-au şters de praful de odinioară, în zor futilă,
rămasă pânză de păianjen cu prinse chipuri înrămate
ce privesc trist din juvenil, fără memorie, uitate
peste o mască, azi croită din priviri ce au trecut, pasante
şi-au lăsat jinduri, neştiut de-au fost un vis iubiri casante
ca suflet, ce-l citisem şi eu, în trecerea aşa fugară
când tot părea fără sfârşit, oniricul de-o altă vară...
Se pierde molcom conştient, epuizat ca-ntr-un velur
topit de astrul ce dogoare, ce l-am alături iar un tur
din infinitul meu contemplu, ce lui i-e numai o clipită...
şi deschid ochi, tot în delir... iar, poate-am inima iubită?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil

Nesfârşit, un fel de imensitate ce încă n-a ajuns la termen
Şi nu-şi ştie încotro s-apuce, în tot de ce va fi e un germen,
Nevinovat, o doar sămânţă cu încolţiri din moştenire,
Un fir plăpând, transport de timp, un purtător de răsădire.

Nostalgic viitor reîntors în poze de album de gânduri,
Ce şi-au uitat din zile duse în vacanţele de clase în rânduri,
Ce stau în rid pe fruntea scut, se apărând... fragil infant,
Rămas din coli, poveşti citite, imemorabil de-un instant.

Neramplasabilul istoric, adevărat, parcurs mici fraze,
Însrise în catalog de note fără vreun fals, tânjite oaze,
Rămase multe doar oniric... şuvoi idilic de izbânde
Avute veşnic har de suflet, peste decenii vise blânde.

Nestăpânit bulgăr de ambiţii, mereu frumos şi mult iubit,
Înconjurat de braţe dragi, de chipuri greu de îmbătrânit,
Pe care tot le duce, o pururi, în sângele-i curgând pe vene
Şi le e seamănul etern, vărsat o zi, picând din gene...

Este-n căuş de palme pus, să îşi ia zbor, aşteptând pene...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pleoapă peste lumea mea

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aş vrea pe toate, eu, să ţi le pot ierta,
chiar dacă ştiu, că sufletul, mă doare!

Închide uşa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aş vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!

Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
şi-n ochi-mi trişti, s-au strecurat uşor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele şi văd, cum ele mor!

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
şi poate, doar aşa vor înflori iar nuferi
şi-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!

poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miel

peste ceva timp va fi ieri,
din nou,
a trecut Paşte, am mai mâncat un ou,
am dat crez iar la învieri.

port în imagine pe mielul-sacrificiu,
din care muşc...
parcă mă împuşc
când ştiu că n-a clintit la ultimul supliciu.

nu mă mai plâng, că mă tot trec,
căci nu sunt cast;
omor pentru al meu fast,
doar să petrec.

de ce mă-nchin atunci,
cerşesc credinţă
că sunt mai bun... copia de fiinţă,
cu-i mă aseamăn... şi-omor altora, prunci.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecere...

Trec anii peste dragii din morminte
-S-aştern în pudrerii din stele fine-
Chemaţi din întâmplare-n minţi, fără cuvinte,
Sau invocaţi de gazde-n gânduri celestine.

Îi deformăm în minte-n măşti uitate
Şi ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.

Ne ia un dor nebun de rămaşi singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celeşti, să câştigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.

Suntem înmărmuriţi de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar şi atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranţă către nemurire!

Şi timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.

De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenţei către lumea de apoi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!