Reproş

Când ai făcut maimuţa, Doamne,
Ma iartă, dar Ţi-o spun cinstit
Cum Tu mă ştii de-atâtea toamne:
Cu ea ai fost tare zgârcit,

Căci, de la data respectivă
Până-n prezent, e constatat
Că dumneaei, chiar dimpotrivă,
Un pas n-a mai evoluat,

Nu mă refer la maniere,
Cătând şi azi ce a ascuns,
Cu deştu-n nas şi prin unghere
Unde lumina n-a pătruns,

Şi nici de faptul că, banana,
De câte ori ea şi-a furat,
Nu s-a gândit că-i va fi blana
În saramură vreodat',

Iar când e vorba de bătaie,
Scandal prin junglă, tărăboi,
O face tot mereu de oaie,
Sărind ea prima la război,

Şi-apoi, nu-s alte dobitoace,
Nici pe departe cum e ea:
Ce... una spune, alta face,
Gândind cu totul altceva,

Că, de-aia-Ţi spun, ca bun Părinte,
De i-ai fi dat atunci, în pom,
Un gram măcar, în plus, de minte,
... nici azi nu ştie că e om!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş Celui de sus

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă...-Ţi spun, ca-ntre bărbaţi,
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă baţi,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ţi amintesc povestea a' cu mărul,
Şi n-are rost să umbli cu mănuşi,
Când a muşcat să afle adevărul,
Cum... tare curioasă o făcuşi!

Aşa că, Tată...-i numa vina Ta,
Şi-am martori serioşi, nu-i băşcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea...
Pe toate vrea şi azi ca să le ştie!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte iartă un părinte?

Câte iartă un părinte?
Câte nu-ţi trece prin minte...

Nepăsarea, vorba slută,
Greşeala, voit făcută,
Tonul vocii ridicat,
Lacrima ce s-a uscat...

Ţipătul, ce parcă-l taie,
Şi-l loveşte-n măruntaie,
Când din mână îi mai scapă,
Pâinea sau cana cu apă...

Tristeţea şi abandonul,
Când aşteaptă telefonul,
Pruncilor, plecaţi departe,
Ce l-au uitat, din păcate...

Sihăstria şi durerea,
Când păşeşte-n încăperea,
Norei, ce spune cu zor,
"Nu-mi călca, bre, pe covor!"...

Câte iartă un părinte?
Câte nu-ţi trece prin minte...

Reproşuri fără temei,
Pentru... "traiul de 2 lei",
Fiindcă pita-i prea uscată,
Ca să poate fi mâncată...

Că masa e mai mult goală,
Şi doar loboda-i prin oală,
Că bocancii sunt prea roşi,
Că nu-s bani de-unii frumoşi...

Că alţii râd pe la colţuri,
Având neghină "în moţuri",
Pus la zid de oameni goi,
Pentru lipsuri şi nevoi....

Iartă răzvrătirea lor,
Răzvrătirea pruncilor,
Şi-i iubeşte, luaţi aminte,
Orice-ar face. Că-i părinte.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbeşti cu mine şi felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci maşina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat şi felul în care îmi poţi ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; şi asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minţi. Te urăsc până şi atunci când mă faci să râd şi e şi mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu eşti lângă mine şi urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puţin, chiar deloc.

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu dori

Nici vântul ce-nvolbură marea,
nici luna cu razele-i reci,
nu vor să-mi asculte cântarea
atunci când prin gânduri îmi treci.

Ai fost, printre vânturi, mai tare,
le-ai dat, pentru mine, porunci,
să-mi facă amarul mai mare,
să nu pot cânta, de atunci?

Ai fost, pentru Lună, un soare,
i-ai fost, tu, iubit sau stăpân,
şi-acum ţi-a promis, ca-mpăcare,
s-ascundă cuvântul ce-l spun?

Încerc să te caut prin minte,
privesc fără noimă-mprejur,
aş vrea să te chem dar cuvinte
nu am, şi atunci te conjur:

Îngăduie vântului jalea
şi iartă-i suspinul din cânt,
arată-i lumina şi calea
deasupra de negrul pământ.

Hai, vino!-s aici pentru tine,
te-aştept, cu speranţă, în zori,
ascultă-mi şi cântul! - ştii bine
că-mi eşti prea departe... şi dori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu dori

Nici vântul ce-nvolbură marea,
nici Luna cu razele-i reci,
nu vor să-mi asculte cântarea
atunci când prin gânduri îmi treci.

Ai fost, printre vânturi, mai tare,
le-ai dat, pentru mine, porunci,
să-mi facă amarul mai mare,
să nu pot cânta, de atunci?

Ai fost, pentru Lună, un soare,
i-ai fost, tu, iubit sau stăpân,
şi-acum ţi-a promis, ca-mpăcare,
s-ascundă cuvântul ce-l spun?

Încerc să te caut prin minte,
privesc fără noimă-mprejur,
aş vrea să te chem dar cuvinte
nu am şi atunci te conjur:

Îngăduie vântului jalea
şi iartă-i suspinul din cânt,
arată-i lumina şi calea
deasupra de negrul pământ.

Hai, vino!-s aici pentru tine,
te-aştept, cu speranţă, în zori,
ascultă-mi şi cântul! - ştii bine
că-mi eşti prea departe... şi dori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către străbunicul meu

Nu ştiu cum o fi în rai,
Dar la noi, ca tot săracu',
Străbunicule să ai
Pile şi tot dai de dracu'!

Nu-s poveşti, nici nu bârfesc,
Dar ţi-o spun fără perdea,
Câte şuturi eu primesc
Personal pe pielea mea,

Nici nu îţi imaginezi
Prin ce cazne poţi să treci,
Nu e timp s-o fredonezi,
Sau ridichea s-o mai freci,

Ca să vezi de ce am parte,
Mama ei, azi, de belea!
M-a pus dracu' să-nvăţ carte
Şi-am un post de muhaia,

Eu, cu facultăţi, chiar două,
Doctorat neplagiat,
Ani de muncă, peste nouă,
De a nins ori c-a plouat,

Birocrat în minister,
Acte, lupte, dat din coate,
Pe teren, fără şofer,
Chiar şi sâmbetele toate,

De-aia, mare mi-e necazul,
Când îi văd pe şefii mei,
Cum aiurea freacă prazul,
Că nu-s membru ca şi ei...

Societate de maimuţe...
Făr' să aibe-n cap nimic,
Şi-au făcut bisericuţe,
Sau..."partide", cum ei zic,

Nu de fotbal, ce vorbeşti!
Ei cu d-astea nu se-ncurcă,
Sunt, dacă-ţi mai aminteşti,
Ca pe vremea ta, de ţurcă,

Ce se schimbă, fi'nd votaţi,
Tot la patru ani odat'
Când, şi şefii sunt schimbaţi
Cu alţi membrii buni de stat,

Şi... să fac un pas nainte
Ca oricare naşparliu,
Puteam fără pic de minte
Simplu, doar membru să fiu,

Ȋnsă eu, membru... în fine,
Nu-s... în papuceii mei!
Că, nici mort nu-mi şade bine,
Să joc ţurca ca şi ei,

Astfel că, în minister,
Chiar de-ţi pare cam sinistru,
Avansat să fiu nu sper...
Tot un membru-i pus ministru!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu vrei să ştii, Milena, dacă ţin la tine, dar totuşi e o întrebare grea, nu i se poate răspunde în scrisoare (nici măcar în scrisoarea de duminica trecută). Când ne vom vedea data viitoare, am să ţi-o spun cu siguranţă (dacă nu-mi va pieri vocea).

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt socotiţi a fi tare cumpliţi, şi tigrii tot aşa; dar nici tigrii, nici năpârcile, nici diplomaţii, nici judecătorii, nici călăii, nici regii nu pot ajunge, chiar dacă ar face cele mai mari cruzimi, aproape de cruzimea blândă, blândeţea înveninată, dispreţul sălbatic al domnişoarelor între ele, când unele se cred mai presus de celelalte prin naştere, avere, gingăşie şi când este vorba de o căsătorie, de întâietate, mă rog, despre una dintre cele o mie de rivalităţi dintre femei.

Balzac în Pierrette
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii, ştii bine că nici o virtute nu este egală cu răbdarea, ea mai cu seamă este împărăteasa virtuţilor, temelia faptelor bune, limanul cel neînvălurat, pacea în războaie, liniştea în furtună, întărirea în mijlocul uneltirilor. Răbdarea te face mai tare ca diamantul. Răbdarea nu poate fi biruită nici cu arme, nici de oşti, nici de maşini de război, nici de săgeţi, nici de lănci, nici de oştirile demonilor, nici de falangele înfricoşătoare ale puterilor potrivnice, nici chiar de diavolul, cu toată oştirea şi iscusinţa lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Scrisoarea XIII către diaconiţa Olimpiada a sfântului Ioan Gură de Aur din exil (405)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Moş Crăciun

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat',
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că "Moşul" care-l ştiu nicicum n-ar exista...

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii...

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că "Moşu"-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat...

E drept, bătrânul "Moş", care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş', cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu', v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!
E roşu câteodat', de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi...
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta... ce să mai!... rămâne între noi...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Sunt sechestrat de-un timp în casă,
Maşina nu mi-e de folos,
Pe stradă e zăpada groasă,
Şi nu mai ştiu să merg pe jos...

Privesc cu groază cum coşmarul,
Se-ngroaşă, alb şi persistent,
Şi văd că nici de leac Primarul,
Cu o lopată... nu-i prezent...

Şi-atuncea eu, şi-n gând şi tare,
Căci sunt alegător cinstit,
Slobod cu pizmă o urare,
Cu locu-acela renumit,

Pe unde orice prunc zăreşte,
Întâia rază de lumină,
Atunci când tare se grăbeşte,
Pe astă lume ca să vină...

Şi chiar de-mi place sau nu-mi place,
Pe-afară iarna-i tot mai grea,
Iar dacă văd că n-am ce face,
Îmi bag picioarele în ea...

Cu hărnicie românească,
Văzând că-i în zadar gargara,
Omătu-aştept să se topească,
Când o să vină... primăvara...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii că te iubesc

Să ştii că te iubesc mai mult decât ţi-o spun
Te simt aici fără să am nevoie de cuvinte,
Să nu te prefaci că nu mă ai şi tu în minte,
Căci sunt jurământul florilor cu acelaşi parfum

În visul tău tresar când tu nici nu-ţi doreşti,
Să nu crezi că mă pierzi printr-o uitare
Sunt clipa sufletului ascunsă într-o floare
Lăsând iubirea mea sinceră s-o primeşti

Să ştii că te iubesc, chiar de nu ţi-o spun
Sărutul ce ţi-l dau în somn să-ţi aducă aminte
Că te iubesc fără să folosesc mii de cuvinte,
Că sunt şi rămân parfumul vieţii pe-al tău drum.

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedreptate divină

Nu ştiu cum le-ai dat Tu, Doamne, unora noroc cu sacul,
Eu, la şaizeş'cinci de toamne, mă crucesc ca tot săracul,
Auzindu-i şi prin piaţă cum se plâng, fără temei,
Că, noroc n-avură-n viaţă, de când sunt ei, la femei!?

Fi'ndcă, după cum văd treaba, mitocani, beţivi sau chiori,
Şi cum dracu' şi-a pus laba,-s însuraţi de şapte ori,
Tot la fel, şi divorţaţi, cum mi-au spus-o ei, pe şleau,
Mari bascule de bărbaţi, că... noroc în viaţă n-au!

Blonde, brune, platinate, ochi albaştri, verzi, căprui,
Mai cuminţi, mai deocheate, cum e Leana nu ştiu cui,
Şi-au avut... fără mişto, unele cu un mijloc,
Şi ce pept, şi ce popo', de... sub plapumă luau foc!

De-aia, tot gândind, Părinte, fiind vorba de noroc
Şi femei, ca om cuminte, mi-a rămas mintea în loc,
Fiind... cum eşti informat, în patru'j-de ani şi-o vară,
Doar o dată însurat, cu aceeaşi Mărioară,

Aşa că, Ţi-o spun şi basta, că nu sunt trăit în crâng!
Poa' să zică-orice nevasta, fi'ndcă eu tre' să mă plâng,
Socotind, dintr-un condei... fără glume, caragaţă...
Că, de fapt eu, la femei, norocos n-am fost în viaţă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă şi nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă şi Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Ştii cum sunt necuminţii.
Cunoşti istoria bine.
Eşti lângă Dumnezeu şi le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinţii".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost şi eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Ştii, părinte, noi suntem c-am creduli
Şi sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Şi suflet, şi ţară,
Suntem făcuţi de ocară
Prin fapte şi prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Ţărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... şi, totul se cumpără...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!