Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.

În bătaia vântului
Îşi arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria.

Se înalţă ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Mereu târându-se pe jos, cel mai adese,
Se agăţând dezesperată-n gânduri sau pe ziduri,
Plecată-ntunecând în zăpeziri, în friguri,
Să nu-i fie văzute detalii, a fi înţelese...

Îşi trage seva fiinţei în incolor, neantic,
Lăsând dâră din miezul de unde-i sunt seminţe...
E copia luminii ce-o aspiră-n sori, putinţe,
În halou-nconjoarând-o discret sedus, romantic.

Tipar diform prelung, de neutrini high-speed,
Mesaj de existenţă, când doar difuz se arată...
E simbiotic pură; doar ei sursa nu-i scapă
Şi moare totodată! De nu-i ea, umbra, e vid!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleapelul

Mereu inopinată vocea în teleportare
Când chiar neaşteptată, este mereu surpriză
Din poli se contactând într-o electroliză
Fără de rezultat ştiut, o întâmplătoare.

În fond nimic nu este total întâmplător
Căci apelantul ştie în timp ce-are să ceară...
Şi-a programat apel devreme, de cu seară
Îşi repetând în minte scopul, sârguitor.

Este inechitabil însăşi apelu-n sine
Căci cel care-l primeşte şi-n grabă îi răspunde,
Habar nu are cine-i, cui i-adresat, de unde;
Veşnic nepregătit îl întoarce cum îi vine.

Morala-i foarte simplă; când primeşti un semnal
Reflecţia urgentă-i pentru cine-i, ce-l doare
Şi-n timp ce voce asculţi, doar puneţi întrebare;
Spune-i s-aştepte o clipă, aşa doar teatral!

Dă de-nţeles că altu-i deja pe fir, aşteaptă
Şi timp ia-ţi-l să ai răspuns, ce se cuvine;
Să nu fi prins prosteşte cu pantalonii-n vine
De cel ce te-a sunat, cu vocea-i... înţeleaptă!

Chiar în amurg primesc apel; nimic precis,
Aşa din întâmplare, că-i singură şi-i plat...
Şi doar dintr-o greşeală de număr a sunat
Şi cum s-a nimerit... ar da din ce-a promis!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contratimp

E contratimp între a vrea şi a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reuşită în ghinion rapace.

E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naşte în notă zveltă...
Cum galice poveşti, din mariaj cu celtă,
Îşi lasă un parfum de-un antic, tot candoare.

E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar ştie oponenţă,
De dragul de-a fi nu la orice competenţă...
E întârzierea minţii, ce-şi face apologia.

E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranţele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.

Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul credinţei

În palma mea se află clipa
cu arome de primăvară
şi culoarea ochilor tăi
descântaţi cu iarba fiarelor
în vraja nopţii
luna îşi ascunde privirea
sub veşmântul de stele
privirile ard ca o torţă
în valul tăcerii.
Zâmbetul se desface în două
şi se prelinge
în apa izvorului îndrăgostit
se deschid cărări ce urcă
printre brazi
la a călugărului stâncă
unde floarea de colţ suspină
sub mângâierea licuriciului
iar clopotul îşi spune rugăciunea
în turnul de veghe al schitului.
În aer pluteşte sărbătoarea
oameni grăbiţi de dorul credinţei
privesc tăcerea din icoane
harul sfânt coboară din cer.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nemuritor

Într-o linişte profundă
Cum i-a fost dorinţa sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu şi ascultă:

Glasul codrilor şi valul
Care trece prea grăbit,
Şi priveşte cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic, mititica
Îşi mai netezeşte părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Îşi tot spun poveşti cu patos...
El, sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Şi se sprijină pe lună,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veşnicie.

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (10 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de Colţ

Singură pe vârf de munte
Unde stelele străbat,
Nu-i o clipă de iubire
Să ardă cu-adevărat.

Ea e Floarea mea de Colţ
Unde fulgeră şi tună,
Unde nopţile albesc
Pe sub razele de lună.

Ea e floarea, înflorită
Chiar pe vârfurile de munţi,
Toţi băieţii o doresc
Însă nu sunt hotărâţi.

Nu îndrăznesc să atingă
Cu-altă floare, Floarea mea,
Ea surâde, nici nu-i pasă
Cât sub cer este o stea.

Deşi-i ziua de iubire
Single intră în poveşti,
Poartă-i poezia mea,
Citind-o, poţi s-o iubeşti!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul

Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viaţa întinde o nadă
Şi-nlănţuie vers după vers.

Actorii n-au rolul: nu-l ştie
Niciunul. Probleme nu-şi fac,
O muzică zboară-n magie
Şi nu sunt momente de trac.

Eroii îşi scriu acţiunea,
Chiar viaţa-i şi spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânşii: la bine, la greu.

Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăieşte e zeu.

Finalu-i nicicând regăsirea
Nici moartea... Vor şti într-o zi
Şi rolul îşi poartă menirea
În lume: e darul de-a fi...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neveşnic viril

E timp când şi floare îşi pierde pistil,
Când floarea, de jună, se arde de soare
Şi fruct nu va fi, văduvit de viril...
Pământ va fi tern şi curaj va dispare.

Pământul meu simbol e parcă sărac,
Rămas fără vlaga flăcăilor dârji
O noapte, ce zi şi-a pierdut de colac...
Cum iepe de soi n-apucând să dea mânji.

A strâns într-un laţ pe băieţi efemerul,
Să-i ardă de vii la concertul pieirii...
Noiembre 'nceput, când parcă şi cerul
Cu foc s-a surpat, îi înfăşcând nemuririi.

În clubul de sunet dorit, adulat,
S-au dus cu mâini goale să înfrunte destin
Bărbaţii, cu suflet vibrând, pe înnoptat...
La corzi de chitară şi tobele-n plin.

Scânteia rebelă, cu trai de-o secundă,
A pus în dezastru un dram de plăcere
-Cu fulger de foc peste sunet în unde-
Făclii din bărbaţi, îşi aneantind înviere...

... Cu nume precise, acum scrise-n memorii,
Ce numai o cruce purta-vor de-acum
Pe oase fierbinţi, fără vini, crematorii
La capăt mai lung, sau mai scurt... de un drum.

E ziua funestă, de vieţi... acum scrum!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul

Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care creşte în pridvor şi vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună şi suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună, ca s-o poarte când e ploaie şi când e vânt.

E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare şi mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândeşti în jurul tău dragoste, amor şi să faci viaţa mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culturistul

Îşi face ego-ul propriu o cultură
sculptându-şi singur corp, cu dalta muncii;
să îşi câştige muşchii, precum uncii
de preţ... Să ne redea frumosul, de natură.

Ascet, îşi lasă zilnic plăceri proprii
-să-şi facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.

Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e şi sculptor şi sculptură vie, în vine.

Se drămuieşte-n tot, fără excese;
îşi face viaţa un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un şirag
miozic, de bicepşi, de deltoizi, de fese.

Este gigantul din alt timp, un antic
de forţă blândă s-etalând în spasme
ritmate... Ne lăsând magii de basme
cu Făt Frumos purtându-şi zâna, falnic.

E visul de bărbat, virilul cult
să-şi farmece iubita simbol, EA...
Să-i fie etalon de vis, un astru masculin de stea;
o fantezie de-un amor, într-un tumult.

Dar totu-i pe tăişul de-un cuţit,
căci limita-i o coardă-ntinsă, o arcă;
când neuronii zvâcnesc, în fibră se descarcă
săgetuind o inimă fragilă-nspre sfârşit.

Colosul cade ca un fir fragil de aţă,
se prăvălind 'nspre nodul din mosor...
Uitat de toţi ce-l aşteptau, pierdutul dor
ce nu se mai prezintă... Declarat absent la viaţă!

PS
In memoriam lui Viorel Ristea, 28 de ani,
mort 16 iunie 2011, înaintea galei de la Miami.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţelul terorismului nu îşi are sursa doar în actul violent în sine. El produce teroare. Îşi propune să irite, să dividă, să dea naştere unor consecinţe folosite apoi pentru a justifica pe mai departe teroarea.

citat din Tony Blair
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!