Mai este timp
Mai este timp să te mai strâng la piept
Și în albastrul tău să mă pierd lin
Luând în palmã munți de trandafiri
Să te mai caut printre ei, o, vis divin!
Mai este timp destul să te iubesc
Din creștet până-n tălpi și să mai pot
S-acopăr trupu-ți fin cu nopți fierbinți
Ce n-or mai vrea din minte să te scot
E timp destul pe buze să mai am
Sărutul tău amețitor de blând
Și ne-ntrerupt să te culeg din flori
Apoi să te sădesc la mine-n gând
Da, este timp... tu de ce crezi că nu-i?
Și chiar de nu-i, voi scotoci-n abis
Pe tâmpla nopții să te pot iubi
Pe-aceeași stea, la margine de vis...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fă-ți timp să fii prietenos -
este calea către fericire.
Fă-ți timp să visezi -
și leagă-ți calul pe o stea.
Fă-ți timp să iubești
și să fii iubit -
este privilegiul zeilor.
Fă-ți timp să privești
de jur împrejur - ziua e prea scurtă pentru a fi egoist.
Fă-ți timp să râzi -
asta e muzica sufletului.
citat din Veche rugăciune englezească
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, de ce nu mai am timp...
Doamne, de ce nu mai am timp...
acolo unde am vrut să ajung
și nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbușesc pe genunchi
și-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
nu-i bai
printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durere
Mă arde lava-ncinsă
a vulcanului crunt
care-n piept mi-a erupt.
Mi se scurge prin vene
din creștet în tălpi,
și-napoi...
Mă tot varsă
într-un lac de noroi...
Mă zbat într-o junglă
cu liane de foc
și luptând , mă sufoc...
Pe un rug prea încins
îmi e sufletul ars
și sfărâmat .
Urlă-n mine durerea
ca un câine turbat...
Am păstrat doar un pumn
de cenușă și chin
încercând să revin ...
Mă preling printre clipe
care știu că n-am vrut
să pot fi
început de sfârșit
fără noapte
și zi...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc fără cuvinte
Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe
Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Picături de rouă
E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două
Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculță și te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe șoapte
Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorțire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două
Doi pași de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte
dulce feerie!
Prin părul meu ești vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viață suflet îmi vei fi
Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruți doar una...și apoi, doar două
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebare
Te rog Doamne, spune-mi, Doamne,
Au simbolurile taine?!
Sunt imagini de prin vis
surogat de paradis?!
E-un copil ascuns în noi
comentând de cifra doi?!
Ce-ntrebare se întoarce
până-n tine se reface
dintrun gând o apă vie
flori din ceruri de-or să-nvie...
Toate ți le-aș spune ție
tot ce nu a fost să fie
sfâșierea declarată
printrun vers cu-o nestemată
atârnată în locul lunii
nopții până-n ochii lumii
pentru sufletu-i cărunt
ce iubește și mai mult.
O-ntrebare mi-aș opri
dar parcă-i pentru copii
și nu-i timp să îi mai zic
cum eu îl iubesc un pic
de la soare pân' la lună
nopții-n el ce vrea să-i spună,
în imagini de prin vis
de pe-un plai de paradis
și poeme de-ale noastre
printre fulgerări albastre...
poezie de Maia Kodrin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De timp sunt flămând
Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înalțând între mine și timp trainic zid.
De-o putere Divina să-l oprească-ar putea,
Să îl țină pe loc, pentr-un secol să stea,
Aș avea timp destul cât să fac ce-am în gând:
Să cutez, să m-avânt, că de timp sunt flămând...
Toamna asta îmi dă încă-o lecție-n plus;
Primăvara și vara în neguri s-au dus.
Cât clipit-am din gene și ochii-am deschis,
Au rămas toate-n urmă, frântură de vis.
De-aș putea să le strig doar pe nume 'napoi
Să se-ntorcă măcar pentru-o clipă la noi,
Dorul meu o să fie cu mult mai ușor
Până fac cale-ntoarsă cocorii în zbor.
Am sperat pentru-o clipă că nu-i prea tarziu,
Primăvară și vară senină să fiu.
Pașii verii s-au șters de sub frunze ce cad
Toamna-și sapă pe urmele slabe, nou vad.
Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înălțând între mine și timp trainic zid.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul și eu
Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El și doar El!
Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!
Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca și tine,
Acum e și el!..
Și-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!
La drum caut rostul,
Înainte pășind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!
Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbește!
Ce timp nebun?!
Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?
Și-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde și-mi spune:
E ocupat!
Ce vreme străină,
Ce timp mișel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?
Ce vreme secundă
Și ce timp nebun?!
El știe de sine,
Iar eu urc în drum!
Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!
Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă!
Iubește-mă de câte ori îți sunt în preajmă,
Așează-mi flori înmiresmate-n plete,
Ferește-mă de un cuvânt ce-aduce vrajbă,
Așterne peste noi apoi năframă,
Ca luna de al nostru farmec, cumva să nu se-mbete!
Iubește-mă magnific și chiar nepământesc,
Cum pe altcineva, n-ai mai iubit vreodată,
Cât timp pe chipul tău, ai vrea să cadă
Privirea mea, cu un surâs etern lumesc!
Iubește-mă cât timp îți sunt în cale,
Șoptește-mi un cuvânt din gândul tău!
Iubește-mă și-n visurile tale,
Tu chiar de nu vei știi, te voi iubi mereu!
Iubirea nu-i de-ajuns, ar spune cineva,
Și totuși, iubește-mă enorm,
Precum protagonistul din filmul "Undeva- Cândva",
Ca să îți simt iubirea, chiar și atunci când dorm!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
mi-e sufletul un rug aprins
ard-ard în ploaia de gânduri
ce lungă așteptare e chemarea
sunt un trubadur uituc
pe unde să mă duc la mândra mea
offf, am uitat, pe unde să apuc
ei, îmi spune cineva, unde e ea
ea cea mai mândră dintre flori
te aștept cu nerăbdare
acolo, dincolo de zare, unde plânge dorul
îmi este gândul la tine
te caut în clipa ce vine
printre chemări, suspine
mi-e drag să strâng duios la piept un tainic fior
în pași de vals pășesc într-un vis
cu tine, femeie, trăire divină
mângâi un trup, în picătura ultimului sărut
te frângi, te frângi în mine
lacrimi de iubire se preling încet pe tine
adunasem înfinite clipe de iubire
când buzele le-am atins ușor
cu dor sfios și temător
înima s-a pulverizat în milioane de culori
ce cad apoi pe flori, flori pastele, de lumina iubirii create
te regăsesc femeie, în fiecare răsărit de soare
odată, într-o zi
am pus o dorință sub o stea
azi a bătut la ușa ta
s-a cuibărit apoi la sânul tău
într-un cuvânt nerostit, de buze șoptit
iubesc, trăiesc a te iubi
pășesc în cânt și gândul mi-e descânt
mă pierd în clipe abisale
mi-e trupul ars de sărutări
sărutul meu nu se termină nicicând
respir iubire, trăiesc în nemurire
pe mirifice târmuri de amor
închei acest poem cu un sărut
femeie, lacrimă, suspin și tainic chin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu pleci...
Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preț în corabia vie.
Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopții.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porții.
Să nu pleci, ochii mei nu mai știu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum știi tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.
Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospățul stelar amintiri
Să nu uiți, să nu uiți să le dai trandafirii.
Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiți să trăiești
Tot ce crezi că-ți va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curați și firești
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.
Să nu pleci cât e timp de rămas lângă crini,
Cât e timp de trăit și de mers către viață.
Ca să poți curăța trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe față!
poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo, în deal la vie
A trecut o veșnicie
de când noi ne-am întâlnit,
Acolo, în deal la vie
și în taină ne-am iubi.
Aș vrea să mă întorc în timp
de dragoste să-ți vorbesc.
Să-ți jur pe zeii din Olimp
că iar vreau să te iubesc.
Într-o toamnă aurie
cerul nopții să-l privim.
Sub bătrânul nuc din vie
despre stele să vorbim.
Luna să ne lumineze
în timp ce noi ne iubim,
Roua nopții ne boteze,
fericiți să adormim.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși era treaz de destul timp, Lucian nu se pregătise de plecare. Încă stătea nepăsător în pat, în pijama și nu părea a avea de gând să se ridice în curând. Între timp, blondul său tată se trezise și el. Își scrisese cererea către directorul Institutului, o și recitise de vreo câteva ori; era gata de plecare. El da, fiul lui nu! Uimit de întârzierea fiului, urcă treptele spre camera acestuia. Bătu la ușă de vreo câteva ori; nu-i răspunse nimeni, dar tot intră.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al treilea Crăciun fără mama... - Gol de sine
Mamei mele, Cătălina
Timp spre-a exista? Nu are!
Timp să moară? Nici atât!
Se mișcă iute abundența alergării
de regăsit e-n tot ce s-a trecut...
Timp ce-ar fi al nu știu cui avut
timp care, iată, nu-i al său atât!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să te caut, să mă caut...
Pe malul mării încă te mai caut
Iubita mea cu trup marmorean,
În timp ce-mi împletesc, nepământean
Durerile cu sunetul din flaut.
Pe malul mării țipă pescărușii
De parcă ar cânta funest prohod;
Dormind cu capul pe un vechi năvod
Visez că ești pe prag, în fața ușii
Și te visez cântând în cor cu stele,
Și pe-armăsari de valuri te visez...
Aș vrea la al tău piept să înnoptez,
Să mă ferești de duhuri și de iele.
Aș vrea pe plajă s-alergăm cuminți,
Să îți înalț castele de nisip,
Icoană să îmi fie al tău chip,
Să te pictez cu șoaptele-mi fierbinți,
Apoi în tânguirile de flaut
Pe ape să dansăm, ba chiar sub ele,
Cioplindu-ți, roșii, de corali inele,
În ochii tăi ca marea să mă caut.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Consideră că timpul este singura ta resursă limitată. Nu-l mai pierde, nu-l irosi pe nimicuri, pe suferințe inutile, pe compromisuri. Te simți plictisit și blazat? Nu știi cum să îți omori timpul? Cum s-ar schimba asta dacă ai ști că mai ai doar câteva zile de trăit? Visează, fă-ți planuri mărețe și investește-ți timpul în ele. Trăiește în așa fel încât fiecare zi să conteze. Oare chiar nu vezi că viața ta are o durată limitată? Clipele trec, zilele trec, anii trec în timp ce tu îți pierzi timpul fără să te bucuri de viață. Ai timp destul pentru visurile tale deoarece fiecare pas pe care îl faci în direcția lor este un timp câștigat. Orice clipă irosită este un timp pierdut din durata limitată a vieții tale. Ești tu oare conștient de asta?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu-i atât de fără minte încât să prefere războiul în locul păcii; căci în timp de pace copiii îngroapă pe părinți, iar în timp de război părinții pe copii.
citat celebru din Herodot
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, de ce nu mai am timp...
acolo unde am vrut să ajung
și nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbușesc pe genunchi
și-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
nu-i bai
printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toții avem o stea
Atâta timp cât avem amintiri,
trecutul durează.
Atâta timp cât avem speranțe,
viitorul ne așteaptă.
Atâta timp cât avem prieteni,
prezentul merită să trăiască.
Cu toții avem o stea,
care strălucește acolo sus pe cer.
O stea specială capabilă
să lumineze în cele mai întunecate nopți...
și să facă inimile să zâmbească
în cele mai triste zile.
poezie de Eugenia Calancea (5 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei în vârstă nu conduc chiar atât de rău; singura lor problemă este că au timp destul pentru a conduce la limita inferioară de viteză.
citat din Jason Love
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!