Vizitatorii plecau, eu rămâneam singur, evadam din acest cimitir banal, mă duceam să regăsesc viaţa, nebunia, în mijlocul cărţilor. Îmi era de ajuns să deschid numai una ca să redescopăr o gândire inumană, neliniştită, ale cărei deşertăciuni şi tenebre depăşeau înţelegerea mea, care sărea de la o idee la alta atât de repede încât îmi scăpa, de o sută de ori pe pagină şi o lăsau să fugă uluit, pierdut. Eram martorul unor evenimente pe care bunicul le-ar fi socotit, desigur, neverosimile şi care au totuşi adevărul strălucitor al lucrurilor scrise. Personajele apăreau pe neaşteptate, se iubeau, se certau, se strângeau de gât: supravieţuitorul se măcina de inimă rea, îşi regăsea în mormânt prietenul sau iubita pe care o ucise.

citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima visului sunt singur. Rămas fără nici o garanţie, despuiat de artificiile limbajului, de protecţiile sociale, de ideologiile liniştitoare, mă regăsesc în izolarea totală a făpturii în faţa lumii. Din mine nu mai rămâne decât făptura şi soarta ei, inexplicabila şi atotputernica ei soartă. Descopăr uluit că eu sunt această viaţă nesfârşită: o fiinţă ale cărei origini sunt dincolo de tot ceea ce pot cunoaşte, a cărei soartă depăşeşte orizonturile unde-mi ajunge privirea. În străfundurile singurătăţii, după ce am avut curajul să accept sărăcia, nu regăsesc disperarea, nici tristeţea. Pierzându-mi speranţa în tot ce îmi oferea lumea, n-am ajuns la dezolare. Renunţând la comuniunile facile şi întristătoare care se stabilesc între indivizi în viaţa de toate zilele, nu mi-am pierdut bucuria. Făptură, mă aflu cu celelalte făpturi în comunitatea cea mai profundă, care nu există decât în centrul sufletului. Din vis, mă întorc cu acea putere de a iubi viaţa, de a iubi oamenii şi lucrurile şi faptele, pe care o uitasem şi de care mă dezvăţasem părăsind paradisul copilăriei.

Albert Beguin în Sufletul romantic şi visul
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice prietenie, chiar şi între doi indivizi cu sânge clocotind, are momentele sale de iubire. Îţi consolezi prietenul suferind şi ajungi să-l iubeşti, un sentiment ce şubrezeşte însă repede şi se deformează. Dar tu eşti capabilă de sentimentele prieteniei şi trebuie să le experimentezi. Şi, în ciuda mizantropiei trecătoare pe care o simţi, ţi-ai imaginat oare aventura căutării unei prietene în Toulouse, o femeie care să fie demnă de sentimentele tale de prietenie şi pe care să nu trebuiască s-o iubeşti? Uită de partea fizică a iubirii sau de convenţiile sociale. Caută cu inimă deschisă. Şi dacă nu găseşti pe nimeni, întoarce-te către Henri Pons pe care abia dacă-l mai iubeşti şi fă din el prietenul tău... Te iubesc din tot sufletul şi inima mea.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toţi călugării fără să ştiu că sunt
Am mâncat puţin şi ce-am apucat fără să ştiu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora oraşul se reaşeza
Fără să ştiu că pielea mea era o prelungire a veşmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând şi urcând poteci ale minţii
Fără să ştiu că locuiam într-un lăcaş de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viaţa altora
Şi le-am făcut jurăminte ştiind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor aşa cum fac asceţii
Fără să ştiu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanţă
Distanţa era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Şi pentru ea am învăţat să confecţionez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Şi-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineţii mi le pun la uşă
Dar mai ales am citit cărţile sacre şi am contemplat priveliştile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În puţină vreme, am căpătat, prin această metodă primejdioasă, nu numai o mare uşurinţă de a citi şi de a mă înţelege, dar şi o cunoaştere a pasiunilor, unică la vârsta mea. N-aveam nicio idee despre lucruri, când toate simţămintele îmi erau deja cunoscute. Nu făptuisem nimic, dar simţeam totul. Aceste emoţii încâlcite, pe care le încercam una după alta, nu tulburau cu nimic raţiunea pe care n-o aveam încă; dar ele mi-au format una de alt soi şi mi-au dat despre viaţa omenească nişte noţiuni bizare, smulse din cărţi, şi de care experienţa şi cugetarea n-au putut să mă lecuiască niciodată.

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plăcea să plac şi voiam să fac băi de cultură. Îmi luam în fiecare zi tainul de spiritualitate. Uneori în mod distrat: era de ajuns să mă prosternez şi să întorc paginile: operele micilor mei prieteni îmi slujiră adesea drept moară de măcinat rugăciuni. În acelaşi timp avusei spaime şi plăceri cu adevărat; mi se întâmpla să-mi uit rolul şi, riscând să-mi frâng gâtul, să mă las dus de o balenă nebună care nu era altceva decât lumea. Poftiţi şi trageţi concluzii! În orice caz, privirea mea lucra asupra cuvintelor: trebuia să încerc, să hotărăsc asupra sensului lor.

citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Marcel Proust în În căutarea timpului pierdut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult am tot vrut să-ţi scriu, într-una din acele seri după o ieşire cu prietenii când simţi că lumea e a ta. Am vrut să-ţi aştern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, aşa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea ţipete şi mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simţi acea plăcere încă străină ţie, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandreţe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoşti la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleşit de dorinţa de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine şi o transform într-unul din acele elemente care mă clădeşte.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cresc eu sau universul se micşorează? Sau poate şi una şi alta? Câtă deosebire faţă de contemplările siderale atât de dureroase din adolescenţă. Prin ele mă simţeam absolut fărâmiţat, topit în elementul în care credeam la modul romantic pe vremea aceea: insondabilele, infinitele imensităţi ale cosmosului. Eram stăpânit de melancolie fiindcă tot ce simţeam era absolut de nedefinit. Acum, dimpotrivă, emoţiile mele sunt atât de definibile încât le-aş putea face mulajul. Pe loc mă şi hotărăsc să-mi comand unul, din ghips, care să reprezinte cu maximum de fidelitate emoţia contemplării bolţii celeste.

citat clasic din Salvador Dali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram student, bursa republicană era cam cât salariul tatălui meu, era una pe facultate şi trebuia să ai numai note de 10. Am studiat cu sârg şi am obţinut bursă republicană, ca să am cu ce plăti cazarea la cămin în Bucureşti, cartela de masă la cantina universităţii, hainele (costum, cămăşi, pardesiu etc.) şi încălţămintea, cursurile şi lucrările practice litografiate, caietele, din când în când câte un bilet la cinema, câte o prăjitură şi câte un suc la cofetărie pentru mine şi iubita mea. Cu bursa mea îmi ajutam părinţii, care aveau în întreţinere 5 copii. Colega mea, fiica decanului, care nu trebuia să plătească nici cazare, nici cartelă, pentru că stătea în Bucureşti într-un viloi cu părinţii, dorea bursă republicană ca să-şi cumpere un câine de rasă mare cât un viţel, care costa cam cât bursa republicană pe un an de zile. Nu ştiu la ce-i trebuia câinele, dar pentru el nu conta nici că era urâtă, nici că lua note mari cu pile, în timp ce mie îmi păsa şi de una, şi de alta. Au trecut anii: astăzi eu sunt profesor universitar, iar ea e coafeză...

George Budoi în Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (15 noiembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După anumite informaţii de care am luat cunoştinţă astăzi, aş avea anul acesta unele şanse să obţin premiul Nobel. Deşi ar fi prezumţios să mă pronunţ asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau evita o neînţelegere. Vă asigur, mai întâi, Domnule secretar, de profunda mea stimă pentru academia suedeză şi premiul cu care ea a onorat atâţia scriitori. Cu toate acestea, din nişte motive care îmi aparţin şi din altele care sunt mai obiective, doresc să nu figurez pe lista laureaţilor posibili, şi nu pot şi nici nu vreau, nici în 1964, nici mai târziu, să accept această distincţie onorifică.

Jean-Paul Sartre în scrisoarea prin care refuză Premiul Nobel pentru literatură (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaçao

Iubita mea din noaptea de cacao
În care ne-am pierdut prin alte sfere,
Era cognac şi-un strop de curaçao,
Ori numai rom... în halba mea de bere?

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să trăiesc în plin eter, printre simulacrele aeriene ale lucrurilor.

Jean-Paul Sartre în Cuvintele
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări stinse

tot ce ţine de moarte există
în mine şi în lucruri
doar numele
poate face diferenţa
întâmplările sunt aproape aceleaşi
şi nimic nu mă leagă de ziua
care sfârşeşte în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar şi mersul pe jos
copiii habar nu au să joace şotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătuşa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
şi îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simţeam
în ceafă un fel de fierbinţeală
îmi distribuiam privirea în stânga şi
în dreapta şi mă gândeam cum să ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei şi
mă gândesc la toţi oamenii care mor
sufăr
am prea multe morţi în mine

şi totuşi

mătuşa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
aşa s-a întâmplat şi cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
şi vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl ştiam doar noi
simţeam nevoia să mă bucur să strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme şi aştept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scaunul meu înflorit din sud

îmi aduc aminte unde era luna pe cer,
atunci când primii oameni cuprinşi de îndoială
au fugit crezând că vor scăpa
de ceva ce mie îmi pare că mă pripesc dacă spun
lumii să nu se teamă.

în acest caz,
sărutul ca morfologia iubirii seamănă cu o depresie
necesară,
ceva ce nu voi avea niciodată,
un loc fără nume pe hărţi,
îmi fac curaj recitând din marii poeţi:
omule, nu muri singur aici,
plin de răbdare,
Dumnezeu cu privirea fixă
ascultă în tăcere.

din marile năpaste pe care ni le trimite, probabil
nebunia e cea mai frumoasă,
ne dă libertatea să stricăm la întâmplare,
să ne împrietenim cu puternicii zilei.
până să vând dantelă pe podul cel lung,
nu puteam să trec cu vederea acele monede
de aramă,
silueta unor femei
care se îndepărtează.

nimic mai seducător.

pustiul îmi poartă strigătul încoace şi-ncolo,
iar eu în pat cu duşmanul
dezmierd un vin pe care nu-l beau pentru gustul său,
ci pentru dorinţa de a simţi briza sărată
a mării, pe care întâmplarea a pus-o aproape
de mine, atât de bucuros ştiind
că
voi prinde ziua de mâine
ca pe un sacrificiu ce nu se cuvine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copil (vezi şi copilaş)

Un copil, acest monstru pe care adulţii îl fabrică din regretele lor.

definiţie clasică de Jean-Paul Sartre în Le Mots
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazonă

Iubita mea, e iarnă peste fire -
Dar mult mai multă iarnă-i prin cazărmi
Încerc să te găsesc în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi

Se zbate-un vânt turbat, năprasnic
Ce desenează-n geamuri flori de ger
Şi peste răcnete de santinele
Parcă miroase-a brad şi-a lerui-ler.

Iubita mea, departe eşti în iarnă,
Gerul în inimă îmi e statornic domn
Iar trupul chinuit nu poate să adoarmă
Şi tremură de dor şi de nesomn.

Mă doare amintirea unor vremuri
În care un tot eram, şi-apoi,
Îmi amintesc de huruitu-acelor trenuri
Prin care soarta ne-a-mpărţit la doi.

Mi-e atât de dor de tine şi de-o vară
De-o pajişte pe care mână-n mână noi,
Fugeam, râzând, prin iarba rară
Gustând aroma dulce-a unei ploi.

Iubita mea, e iarnă peste fire,
Mai multă iarnă-i, însă, prin cazărmi…
Şi te sărut, zâmbind în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar prin ea însăşi, viaţa nu are nicio valoare. Trebuie s-o trăiţi ca să devină preţioasă. Valoarea pe care o are viaţa voastră e valoarea pe care voi i-o daţi.

citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străbăteam o toamnă cu amurguri prevestitoare de catastrofe prin lumina lor stranie. Mă uitam la apa unui râu. Părea liniştită. Numai în adânc se formau vârtejuri viclene. Aşa e şi viaţa, mă gândeam. Te lasă să crezi că totul e normal şi, pe neaşteptate, îţi pune gheara în gât. Apoi am visat o mare plină de delfini roşii. Se jucau în apă. Deodată, am observat că lăsau urme de sânge pe care valurile le combinau, făcând să apară pe suprafaţa mării un text din care nu înţelegeam nimic deoarece era într-o limbă necunoscută. Când spuma a şters totul, ca un burete alb, m-a acoperit un val puternic. Am simţit că devin uşor, că plutesc. că mă afund, că nu mai eram deloc speriat.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!